Grăbiți-vă încet!

Redactia
- Într-o existență care ne fuge de sub picioare, obligându-ne să trăim gâfâit, singurul mod în care ne putem salva de la deraiere este să punem piciorul pe frână și să redescoperim... lentoarea. Viața la pas! -

Primul lucru pe care îl facem cu toții dimi­neața, după ce ne trezim, este să ne uităm la ceas. Și începând din clipa aceea, toată ziua se desfă­șoară legată de trecerea timpului, mult mai obositor și mult mai repede decât ne-am dori (unii savanți sunt de părere că timpul s-a micșorat datorită abaterii pământului de pe axa obiș­nuită). Înghițim cafeaua pe fugă (dacă e timp), sărim în mașină sau în me­trou, enervați că traficul ne va obliga să întârziem la ser­vi­ciu, ba ne mai ducem și copiii la școa­lă. Urmează o zi neîn­treruptă de muncă, de telefoane, de e-mail-uri, de stat cu ochii ațintiți pe com­puter, de întâlniri stresante cu șefii, de mâncat un sandvici pe colțul biroului, în sfâr­șit, de mers acasă, spre seară, dând și un tur pentru târ­guieli, iar dacă ești femeie, mai urmează și hopul zilei, când trebuie să dai, zâmbind, de mân­care familiei. Și dacă în toată aler­garea asta ne­bună am face o pauză? E posibil așa ceva? Da, răspund adep­ții unui stil de viață ce pare să prindă teren, mai ales dincolo de ocean. Numit "slow attitude", el nu pro­pune abandonarea cursei coti­die­ne, ci tem­porizarea ei. E­xact ca în fotbal, când ju­cătorii, în loc să atace în­truna la poartă, fac joc lent de pase, pentru a cal­ma meciul și a-și acor­da un respiro.

Fă un pas înapoi!

Stilul "slow attitude" nu ex­clude nici efica­cita­tea, nici rapi­di­tatea. E vorba să adaptezi viteza în funcție de circum­stanțe, pentru a scăpa de cercul vicios al cantității. Pentru că, atunci când sarcinile și țelurile se acumulează, începi să le tra­tezi su­perficial, muncești cu mai pu­țină efi­ciență, pentru ca, în final, să-ți ratezi chiar viața. Trebuie să ne acordăm pauze care să ne fa­vorizeze liber­tatea, creativitatea și relațiile cu ceilalți. Rețeta nu pare prea compli­cată: să-ți stăpâ­nești folosirea tim­pului, să-ți re­definești prioritățile, să renunți la ca­dențele infernale, la com­peti­țiile profesionale de­mente, să știi să faci un pas înapoi. Încet-încet, înveți să apreciezi fiecare mo­ment al vieții la adevărata sa va­loare, fără să te izo­lezi de cei­lalți. Acest stil de viață nu în­seam­nă constrângere, este o ati­tu­dine tonică, o formă de rezis­tență. Trebuie să învățăm să spunem "nu". Să ne spu­nem întruna că nimic nu este mai im­portant decât nevoia de a ne bucura de viața de toate zilele, să-i redesco­perim aces­teia frumu­sețea uitată. Oare e chiar așa de greu?

Încălziți-vă sentimental!


Dimineața, după ce vă treziți, mul­țumiți-i lui Dum­ne­zeu pentru ziua ca­re începe și ră­mâ­neți o clipă cu ochii în­chiși, pro­iec­tând o ima­gine po­zitivă asu­pra a ceea ce aveți de fă­cut. Ideea că mun­ca cea grea e fă­cută cu drag aju­tă. Dar mai faceți ceva: înainte de a începe ritualul de rutină al di­mineții (dușul, micul de­jun), faceți un gest care să vă producă emo­ție. Con­templați puțin splen­doa­rea lumi­nii de vară pogorâte ca o minune în fereastră, îmbră­țișa­ți-vă soția sau soțul înainte de a pleca la birou, dar nu în fugă, cu pupături și îmbrățișări de robot, ci privindu-l în ochi și urân­du-i o zi cât mai bu­nă. Un copil strâns la piept, dar cu un gest con­știent, plin de afecțiune, sau o mică in­specție a gră­dinii de pe bal­con, ne în­căl­zesc senti­mental dimi­nea­ța și ne aju­tă să ne arun­căm în vâl­­toarea zilei cu un alt to­­nus psihic.

Desființați prizele

Opriți telefonul mobil, igno­rați e-mail-urile, tăiați legătura cu amicii de pe Facebook... Singu­rul obiectiv este să petreceți o zi întreagă doar cu dvs. Indiferent dacă este o duminică sau o zi de vacanță. Încer­cați să fiți "trup și suflet" în ceea ce faceți. Să fiți "acolo" cu totul, fizic și imaginar. Este un fel extraordinar de a te încărca de energie, de care vor be­­neficia, apoi, și alții. Când tru­pul ți-e într-un loc și mintea în altul, te risi­pești și pe tine și le dai și altora tot risipă. Dă­ruiește-te, mai întâi, pe tine ție însuți, și apoi le vei fi și altora de folos.

Renunțați la ceas

Douăzeci și patru de ore fără ceas? Ei bine, da! Ris­cați acest expe­riment într-o zi. Uitați de con­strângeri și planificări, dăruiți-vă cli­pei, re­gă­si­ți-vă ritmul natural de via­ță și lăsați orele să curgă pe altă matcă decât do­rințele dvs.

Observați natura cu pupilele dilatate

O plimbare în parc, grădinăritul, în­grijitul plan­telor pe balcon... Im­portant este să vedeți ceea ce vă în­con­joară. Să con­tem­plați. În­cer­cați să as­cul­tați vântul, să distingeți ci­ri­pitul păsă­ri­lor. Tot ceea ce face spiri­tul să vaga­bon­deze este be­ne­fic: în fe­lul acesta se va re­ge­nera.

Respirați, în sfârșit!

Amplă și pro­fundă, respirația ab­dominală înce­tinește ritmul car­diac, des­tin­de mușchii și cal­mează men­talul. Cu ochii închiși, întinși pe spate sau în pi­cioa­re, inspirați câteva minute, um­flân­du-vă abdomenul, apoi plămânii, și expirați profund. E o metodă exce­lentă de spațiere a pre­siu­nii cotidiene. Repetați de mai multe ori pe zi.

Pauze din două în două ore

La locul de muncă, feriți-vă de trăncăneala obiș­nuită cu cole­gii, de dia­logurile sterile, care obo­sesc prin lipsa lor de conținut, concentrați-vă cât mai bine asu­pra muncii, cu gândul că faceți ceva important și util. Din două în două ore, ri­dicați-vă de pe scaun și executați câteva miș­cări de gim­nastică pentru spa­te sau pentru picioare, respirați și faceți exer­ciții mentale de rela­xare. Pare minor, dar pauzele fi­xate în ziua de muncă, ase­me­nea unor borne kilo­metrice pe o șo­sea, dau o altă pers­pectivă asupra zilei și ne men­țin tonusul opti­mist. Important este ca, atunci când munciți, să munciți fără să vă fugă mintea în altă parte, iar atunci când vă relaxați, să vă lă­sați min­tea să um­ble razna, fără nicio con­strân­gere. Stresul vine întot­deauna din fap­tul că facem mai multe lucruri în același timp.

Privește "dilatat"

De fapt, fundamentul stilului de viață "în ra­lenti" este cuprins în cele­bra afirmație a lui Goethe: "Opreș­te-te, clipă!", cu alte cu­vinte, scoa­te-mă din curgerea tim­­pului și lasă-mă să mă bucur de tine deplin. Lentoarea vine din di­la­tarea lucrurilor pe care le facem. Când vezi un tran­da­fir înflorit, în loc să aluneci cu pri­virea pe el, oprește-te în loc și încear­că să-i cu­prinzi magia și fru­musețea. Nu e ușor, fiindcă mintea ți-e obosită, dar nici greu. Important este să-ți iei drept reper amănuntele: cu­loarea, mi­reasma, luciul pe­talelor, să-ți imagi­nezi bucu­ria lui de a fi la fel de viu ca tine. Lentoarea înseamnă întârzie­rea pe amă­nun­te, a­ven­tura de a înțele­ge natura, dincolo de aparențele ei.
La fel trebuie să pro­cedăm și cu cei dragi și apro­pi­ați. Sincer: du­pă zece ani de căsă­torie, când vă îm­bră­țișați soția, de dimineață, o mai pri­viți în ochi cu e­mo­ție, ca altădată, îi spuneți ce simțiți pen­tru ea? Și clipa a­ceasta ar trebui oprită și trăită cu intensitate. În fața ta se află un om pe care îl respecți și-l iubești. Spune-i sin­cer ce simți. Opreș­te ritualul des­părțirii banale, cu un sentiment auten­tic. Len­toarea, așezată în rețeta vieții noastre, este felul cel mai simplu de a fi fericiți.

DINA BRAN