Primul lucru pe care îl facem cu toții dimineața, după ce ne trezim, este să ne uităm la ceas. Și începând din clipa aceea, toată ziua se desfășoară legată de trecerea timpului, mult mai obositor și mult mai repede decât ne-am dori (unii savanți sunt de părere că timpul s-a micșorat datorită abaterii pământului de pe axa obișnuită). Înghițim cafeaua pe fugă (dacă e timp), sărim în mașină sau în metrou, enervați că traficul ne va obliga să întârziem la serviciu, ba ne mai ducem și copiii la școală. Urmează o zi neîntreruptă de muncă, de telefoane, de e-mail-uri, de stat cu ochii ațintiți pe computer, de întâlniri stresante cu șefii, de mâncat un sandvici pe colțul biroului, în sfârșit, de mers acasă, spre seară, dând și un tur pentru târguieli, iar dacă ești femeie, mai urmează și hopul zilei, când trebuie să dai, zâmbind, de mâncare familiei. Și dacă în toată alergarea asta nebună am face o pauză? E posibil așa ceva? Da, răspund adepții unui stil de viață ce pare să prindă teren, mai ales dincolo de ocean. Numit "slow attitude", el nu propune abandonarea cursei cotidiene, ci temporizarea ei. Exact ca în fotbal, când jucătorii, în loc să atace întruna la poartă, fac joc lent de pase, pentru a calma meciul și a-și acorda un respiro.
Fă un pas înapoi!
Stilul "slow attitude" nu exclude nici eficacitatea, nici rapiditatea. E vorba să adaptezi viteza în funcție de circumstanțe, pentru a scăpa de cercul vicios al cantității. Pentru că, atunci când sarcinile și țelurile se acumulează, începi să le tratezi superficial, muncești cu mai puțină eficiență, pentru ca, în final, să-ți ratezi chiar viața. Trebuie să ne acordăm pauze care să ne favorizeze libertatea, creativitatea și relațiile cu ceilalți. Rețeta nu pare prea complicată: să-ți stăpânești folosirea timpului, să-ți redefinești prioritățile, să renunți la cadențele infernale, la competițiile profesionale demente, să știi să faci un pas înapoi. Încet-încet, înveți să apreciezi fiecare moment al vieții la adevărata sa valoare, fără să te izolezi de ceilalți. Acest stil de viață nu înseamnă constrângere, este o atitudine tonică, o formă de rezistență. Trebuie să învățăm să spunem "nu". Să ne spunem întruna că nimic nu este mai important decât nevoia de a ne bucura de viața de toate zilele, să-i redescoperim acesteia frumusețea uitată. Oare e chiar așa de greu?
Încălziți-vă sentimental!
Dimineața, după ce vă treziți, mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru ziua care începe și rămâneți o clipă cu ochii închiși, proiectând o imagine pozitivă asupra a ceea ce aveți de făcut. Ideea că munca cea grea e făcută cu drag ajută. Dar mai faceți ceva: înainte de a începe ritualul de rutină al dimineții (dușul, micul dejun), faceți un gest care să vă producă emoție. Contemplați puțin splendoarea luminii de vară pogorâte ca o minune în fereastră, îmbrățișați-vă soția sau soțul înainte de a pleca la birou, dar nu în fugă, cu pupături și îmbrățișări de robot, ci privindu-l în ochi și urându-i o zi cât mai bună. Un copil strâns la piept, dar cu un gest conștient, plin de afecțiune, sau o mică inspecție a grădinii de pe balcon, ne încălzesc sentimental dimineața și ne ajută să ne aruncăm în vâltoarea zilei cu un alt tonus psihic.
Desființați prizele
Opriți telefonul mobil, ignorați e-mail-urile, tăiați legătura cu amicii de pe Facebook... Singurul obiectiv este să petreceți o zi întreagă doar cu dvs. Indiferent dacă este o duminică sau o zi de vacanță. Încercați să fiți "trup și suflet" în ceea ce faceți. Să fiți "acolo" cu totul, fizic și imaginar. Este un fel extraordinar de a te încărca de energie, de care vor beneficia, apoi, și alții. Când trupul ți-e într-un loc și mintea în altul, te risipești și pe tine și le dai și altora tot risipă. Dăruiește-te, mai întâi, pe tine ție însuți, și apoi le vei fi și altora de folos.
Renunțați la ceas
Douăzeci și patru de ore fără ceas? Ei bine, da! Riscați acest experiment într-o zi. Uitați de constrângeri și planificări, dăruiți-vă clipei, regăsiți-vă ritmul natural de viață și lăsați orele să curgă pe altă matcă decât dorințele dvs.
Observați natura cu pupilele dilatate
O plimbare în parc, grădinăritul, îngrijitul plantelor pe balcon... Important este să vedeți ceea ce vă înconjoară. Să contemplați. Încercați să ascultați vântul, să distingeți ciripitul păsărilor. Tot ceea ce face spiritul să vagabondeze este benefic: în felul acesta se va regenera.
Respirați, în sfârșit!
Amplă și profundă, respirația abdominală încetinește ritmul cardiac, destinde mușchii și calmează mentalul. Cu ochii închiși, întinși pe spate sau în picioare, inspirați câteva minute, umflându-vă abdomenul, apoi plămânii, și expirați profund. E o metodă excelentă de spațiere a presiunii cotidiene. Repetați de mai multe ori pe zi.
Pauze din două în două ore
La locul de muncă, feriți-vă de trăncăneala obișnuită cu colegii, de dialogurile sterile, care obosesc prin lipsa lor de conținut, concentrați-vă cât mai bine asupra muncii, cu gândul că faceți ceva important și util. Din două în două ore, ridicați-vă de pe scaun și executați câteva mișcări de gimnastică pentru spate sau pentru picioare, respirați și faceți exerciții mentale de relaxare. Pare minor, dar pauzele fixate în ziua de muncă, asemenea unor borne kilometrice pe o șosea, dau o altă perspectivă asupra zilei și ne mențin tonusul optimist. Important este ca, atunci când munciți, să munciți fără să vă fugă mintea în altă parte, iar atunci când vă relaxați, să vă lăsați mintea să umble razna, fără nicio constrângere. Stresul vine întotdeauna din faptul că facem mai multe lucruri în același timp.
Privește "dilatat"
De fapt, fundamentul stilului de viață "în ralenti" este cuprins în celebra afirmație a lui Goethe: "Oprește-te, clipă!", cu alte cuvinte, scoate-mă din curgerea timpului și lasă-mă să mă bucur de tine deplin. Lentoarea vine din dilatarea lucrurilor pe care le facem. Când vezi un trandafir înflorit, în loc să aluneci cu privirea pe el, oprește-te în loc și încearcă să-i cuprinzi magia și frumusețea. Nu e ușor, fiindcă mintea ți-e obosită, dar nici greu. Important este să-ți iei drept reper amănuntele: culoarea, mireasma, luciul petalelor, să-ți imaginezi bucuria lui de a fi la fel de viu ca tine. Lentoarea înseamnă întârzierea pe amănunte, aventura de a înțelege natura, dincolo de aparențele ei.
La fel trebuie să procedăm și cu cei dragi și apropiați. Sincer: după zece ani de căsătorie, când vă îmbrățișați soția, de dimineață, o mai priviți în ochi cu emoție, ca altădată, îi spuneți ce simțiți pentru ea? Și clipa aceasta ar trebui oprită și trăită cu intensitate. În fața ta se află un om pe care îl respecți și-l iubești. Spune-i sincer ce simți. Oprește ritualul despărțirii banale, cu un sentiment autentic. Lentoarea, așezată în rețeta vieții noastre, este felul cel mai simplu de a fi fericiți.
DINA BRAN