Maria din Dovînga

În Masivul Racovăț, de pe te­ri­toriul localității Ilovița, din județul Me­he­dinți, cu multă vre­me înain­te de anul 1900, se afla un mic grup de case ascunse în pă­du­rile seculare, din cauza tur­cilor, care aveau o garnizoană în insula Adakaleh, de unde făceau in­cursiuni de jaf prin împreju­rimi.

În urma cumplitei molime de ciumă pe care istoria o pre­ci­zează în veacurile trecute, cea mai mare parte din această popu­lație a dispărut și cei rămași în via­ță au părăsit locul și s-au mu­tat în loca­litățile vecine.
Pe locul acela nu au mai ră­mas decât morminte și încă și as­tăzi se mai zice la "Cracul cu mor­­minți". Alături, tot în zona respectivă, în locul un­de se aflau ca­sele, și acum se zice "la Ciu­mini". Întregii zone i se mai zice "Do­vîn­ga".
După părăsirea așezării de cei rămași în viață, multă vreme un spirit care apă­rea nu­mai noaptea și lua chipul unei fe­mei deo­se­bit de frumoase, ce cânta mereu, a bân­­tuit locurile din împrejurimi, până spre localitățile vecine, Ne­grușa și Moi­sești. Pro­babil că acest suflet zbuciumat își căuta ru­dele ce dispăruseră, lo­vite de ciu­mă sau ple­cate în altă parte. Oa­me­nii au botezat-o "Ma­­ria din Dovînga". Cântecul ei se muta foarte repede la dis­tanțe destul de mari. Dacă pe drum se afla din întâmplare vreun bărbat, îl stri­­ga pe nume, iar dacă nefericitul fă­cea im­prudența să-i răspundă, îi pornea ime­diat sângele pe nas.
Se apropia numai de bărbați și fugea de femei. Legenda spune că unii bărbați au avut chiar relații de dragoste cu ea și, dacă făceau imprudența să poves­teas­că, mureau în mod misterios. Bă­trânele sa­te­lor îi sfătuiau pe cei care plecau noap­tea și se au­zeau strigați pe nume să nu-i răs­pundă și totdeauna să-și ia soțiile cu ei.
În războiul din 1916, întreaga zonă a fost ocupată de trupele ro­mâne, sub co­man­da genera­lu­lui Ion Dragalina. În fur­tuna luptelor ce se dădeau zi și noap­te, pădu­rile au fost răscolite de gloan­țe și proiectile. Trupele ro­mâne s-au retras, iar zona res­pectivă a fost ocupată de tru­pele austro-ungare. Cum frontul se muta mereu, regiunea a rămas mai multă vre­me pustie. Când locuitorii satelor ce fu­seseră mu­tați în alte loca­lități au revenit și si­tuația s-a li­niștit, "Maria" a mai apă­rut de vreo câteva ori, după care a dis­pă­­­rut definitiv.
Acest suflet de femeie poate își striga cu durere viața ei sece­rată de cumplita molimă, poate își cânta iubirea ei neîm­plinită și totul a intrat în legendă sau într-o dimensiune pe care noi încă nu am descoperit-o.
Au mai rămas doar denu­mi­rile locu­rilor, care amintesc de vre­murile trecute și de această apa­riție fantomatică.

NOGAI STELICĂ - Mehedinți