PRIMARII NOȘTRI - MIRCEA PĂTRÂNJAN Loc. Romos, jud. Hunedoara:"Lumea nu mai pleacă din sat. Trăiește ca la oraș, dar trăiește în natură"

Mircea Pătrânjan se află în funcție de 23 de ani.

A câștigat șase mandate conse­cu­tive! Și probabil că va mai obține încă unul, dacă va mai dori. Care este secretul unei atât de îndelungi cariere la vârful administrației locale? Fapta bună. Cel puțin asta spun sătenii care l-au tot ales. La fel crede și primarul: "Eu nu sunt de-al locului, m-am născut la Teiuș, iar romoșenii sunt mândri și nu-i consideră de-ai lor pe venetici, decât după ce trăiesc măcar 50 de ani printre ei. Dar pe mine m-au adoptat. Ca primar, nu poți să le dai neapărat pâine, dar poți să le dai utilități, să le faci viața mai ușoară, și își obțin ei pâinea apoi".
L-am întâlnit întâmplător, în curtea primăriei din Romos. Aștepta ceva pe o bancă, înainte de a mai da o tură prin comună, să vadă stadiul unor lu­crări. Este una dintre ipostazele sale obișnuite, întru­cât îi place să stea mereu la îndemâna săte­nilor. "La birou, stau mereu cu ușa deschisă, ca să nu facă nimeni antecameră la mine. Cum ai venit, cum am rezolvat problema, că nimeni n-are timp de pierdut" - spune, ca și cum ar fi ceva firesc, în­tr-o țară în care interacțiunea cetățeanului cu auto­ri­tățile este cel mai adesea traumatizantă.

"Astăzi, pământurile sunt lucrate de firme"

- Am ajuns de câteva ori în Romos și am fost impresionați de frumusețea locului și de buna tocmeală a gospodăriilor. Cândva, Romos era vestită pentru fermele sale agricole și zootehnice. Se mai ocupă sătenii astăzi de vite și mari culturi?

- În parte, da, mai avem și mici fermieri. Dar astăzi pământurile sunt lucrate de firme și chiar foarte bine. Una dintre ele are 1100 din cele 2800 de hectare de teren agricol ale comunei, este cea mai mare fermă de lapte din țară și poate că și din Europa, cu 3400 de vaci de lapte. Patronat olandez. Lucrează pentru ea 86 de angajați per­ma­nenți, și încă 50-60 în plus în sezon.

- Comuna are 2860 de cetățeni. Res­tul ce fac?

- Mai sunt încă vreo câteva societăți agricole care le dau de lucru, iar mulți alții muncesc la Orăș­tie sau la fabrica de armament de la Cugir. Sunt navetiști. Ca să-i ajut, am făcut un drum asfaltat peste deal, prin pădure, până la Orăștie, de doar cinci kilometri. Drumul vechi este de 16 kilometri și pierdeau prea mult timp. Spre Cugir, iarăși este o scurtătură de câțiva kilometri. Le-am facilitat deplasarea și acolo. În plus, toți romoșenii au și grădini pe lângă casă, unde produc legume și fructe pentru consum pro­priu și pentru a duce în piețele din orașe. Comuna are și o zonă montană, la Ciun­gu Mare, la 1000 de metri altitudine, în care trăiesc 46 de familii. Cresc animale, fac lapte, brânză și le vând la piață. Se ajungea greu la ei, pe un drum forestier de 36 de kilometri. Le-am făcut și lor un drum nou, civilizat, de numai 5 kilometri.

"Toate lucrurile mari le-am făcut cu fonduri europene"

- Drumurile costă bani grei. Aveți venituri așa de bune la buget?

- Cu ce avem, ne acoperim cheltuielile curente ale comunei, salariile angajaților din primărie, dar bani pentru investiții nu prea sunt. Toate lucrurile mari, drumuri, clădiri, le-am făcut cu fonduri euro­pene sau cu fonduri de dezvoltare locală, de la PNDR. Am accesat până acum 12 milioane de euro din fonduri UE. În primul rând, pentru dru­muri. Pe urmă, am băgat rețea de apă și canal în Romos și Romoșel. Avem actele făcute și vom mai primi do­uă milioane de euro, cu care vom trage apă potabilă și canalizare și în restul satelor. Am reparat și mo­der­­nizat și căminele culturale din Romos și Ro­moșel, am construit și trei terenuri de sport, cu gazon artificial și cu instalație de noc­turnă. Știți, eu sunt un sportiv pasionat chiar și la vârsta aceas­ta, de 70 de ani. Joc fotbal săptămânal cu prietenii, pe unde ne mai întâlnim. În tinerețe, am jucat în Di­vizia B. Cred că sportul e sănătate curată. Îi încu­rajez pe copii și tineri să facă sport, și de aceea, am vrut să aibă condiții bune.

"Pentru proiecte, apelăm la firme specializate"

- Am văzut că aveți și gaze în comună. De când?

- Din 1998, atunci am reușit să le aducem cu fonduri proprii. Am exploatat o pădure crescută pe o pășune de 36 de hectare, care trebuia redată pen­tru creșterea vitelor. Am vândut lemnul, și cu banii obținuți, am introdus gaze în locuințe. Oamenii n-au plătit nimic.

- Și mai aveți pădure?

- Da, 2750 de hectare de pădure. Nu se taie la bu­nul plac.

- Cum ați reușit să accesați fondurile euro­pene, care sunt piatră de poticnire pentru multe primării?

- Avem o echipă bună la Primărie, care ur­mărește liniile de finanțare de interes pentru noi, face bugetele, întocmește liste de priorități, tot ce e necesar. Apoi, apelăm la firme specializate din județ, ca să ne scrie proiectele după tipicul cerut. Așa încât suntem pregătiți cu dosarele, înainte să se deschidă sesiunile de finanțare.

- Consiliul Local vă susține?

- Păi, da, căci opt din cei 11 consilieri sunt "ai pri­marului", adică din același partid cu mine, PNL.

- Alți primari se plâng că nu reușesc să facă ni­mic din pricina birocrației. Pe dvs. nu vă împie­dică?

- Birocrația exa­ge­rată este, într-adevăr, o pacoste. Ni se cer o mulțime de avize și de hârtii ca­re n-au niciun rost. Și pierdem timp și oportu­nități. Am fost într-un schimb de experiență în Po­lonia, care este campioană la absorbția de fonduri europene. La ei, un proiect are șapte pagini, atât. La noi, 300 de pagini! De multe ori, întârziem cu lucrări importante, din pricina greutății cu care sunt eliberate autorizațiile și avizele. Poate să treacă și anotimpul bun de construcții, pe cei responsabili nu-i interesează, au ritmul lor. De exemplu, am semnat un contract pentru o lucrare la Vaidei în 23 octombrie anul trecut și abia acum a început.

- De ce credeți că sunt atâtea... filtre?

- Au inventat tot felul de avize care se dublează sau triplează. Sunt unele avize care se emit numai de la București, deși instituția respectivă are filială județeană... Mergi acolo și aștepți câte 45 de zile să-ți vină răspunsul. Dacă e ceva ce nu le place, revii, și tot așa. Așteptăm, așteptăm... La fiecare lucrare, timpul de pregătire este de cel puțin un an. Birocrația ne ține pe loc. Și mulți primari se lasă păgubași, dar eu sunt insistent și merg până la capăt cu ce mi-am propus.

"Lumea trăiește bine aici, întemeiază familii și naște prunci"

- Ce v-ați mai propus?

- Am făcut un proiect de reparații și mo­der­nizări în valoare de 500 de mii de euro pentru școa­la din comună, care are clasele I-VIII. Mai am un proiect de modernizare a rețelei de iluminat public. De două luni, am preluat 12 kilometri de drum județean care ne leagă de drumul național și care, ați văzut, este foarte neîngrijit. M-am luptat cu cei de la județ să mi-l dea mie, să-l pot repara, că ne facem de râs când intră cineva în comună pe el. Până acum, am astupat gropile cu roaba, ru­gân­du-mă de unul și de altul să mă ajute, căci nu a­veam voie să investesc niciun leu în drumul acela...

- Dacă doriți să reabilitați școala, înseamnă că aveți un număr suficient de elevi și că ea va mai folosi multă vreme de acum înainte, nu?

- Da, 350 de elevi. Lumea nu prea mai pleacă de aici, pentru că e aproape de oraș, are condiții ca la oraș, dar trăiește în natură. Toți cei care vor să mun­cească au de lucru în comună sau în orașele învecinate, cum am zis. Deci, ducem o viață bună aici, mai bună decât prin alte părți, în orice caz. Așa că se întemeiază familii, se nasc copii... Apro­po, avem în comună și clinică medicală, cu ca­bi­ne­te de consultație, maternitate și cabinet sto­ma­to­logic. Sunt făcute din 1986, dar la noi mai func­țio­nează.

"Oferim toate condițiile investitorilor, pentru a-i aduce în comună"

- Mereu va fi nevoie de bani, iar fondurile eu­ropene nu ne vor mai sta mult timp la dispoziție. Ați încercat să atrageți în comună investitori și din alte domenii, pentru a avea mai multe locuri de muncă și surse de taxe și impozite?

- Da, încă n-am reușit, dar mai încercăm. Avem un teren de cinci hectare, în preajma satului, pre­gă­tit pentru construcții industriale, cu toate fa­ci­litățile necesare, apă, canal, gaz, și suntem gata să le oferim și alte beneficii investitorilor, cum ar fi scu­tirea de impozit, pentru un număr de ani... La un moment dat, a și venit o echipă de la o firmă de componente electronice din Hong Kong, dar intermediarul român i-a speriat, avansând anumite pre­tenții financiare ca din partea noastră, a co­mu­nei, de neacceptat pentru ei. Până să aflăm cum stă treaba, au și plecat.

- Vă pregătiți pentru un nou mandat de pri­mar?

- Nu știu, mă mai gândesc, îmi cam ajunge după atâția ani de primărie.

- Ați obosit?

- Nu, că-mi place ce fac. Sunt tot timpul în miș­care, controlez tot ce se face, ca să fiu sigur că e bine... Nici nu mi-a trebuit concediu din anul 2011 încoace. Dar poate că e timpul pentru o vi­ziune nouă, pentru cineva mai tânăr, mai proaspăt, mai energic... Deși toate astea nu țin neapărat de vârstă.

- Dacă ar fi să dați un sfat primarilor de prin alte părți, care n-au reușit ce ați izbutit dvs., care ar fi acela?

- Să știe ce vor și să facă ce știu. Cu perse­ve­rență. Dacă nu insiști, nu rezolvi nimic. Trebuie să ai în minte imaginea de ansamblu: de ce e nevoie în comuna sau în orașul meu ca să meargă lucrurile mai bine? După ce ți-ai stabilit prioritățile, fă pro­iecte, caută finanțare și nu te lăsa până când n-o obții!