"Băiețelul meu are probleme respiratorii"

Cititor Formula AS
"Doresc sfaturi avizate pentru adenocarcinom endometrial"

Mă numesc Elena D., am 64 de ani, iar "Formula AS" îmi este prietenă veche. Fiii mei, de mici, au fost tratați cu remedii din paginile ei. În primăvara aces­tui an, ca niciodată, în pragul casei, de o parte și de alta, au crescut două pătlagini atât de mari și fru­moase, încât nu m-am îndurat să le tai. Apoi au apărut tufe de roiniță, de coada-șori­celului... Știam că plantele vin­decătoare cresc în pragul casei pentru a ne fi de ajutor. Am aflat mai târziu de ce îmi fuseseră dăruite. Cred în Dumnezeu și în puterea vin­decătoare a naturii. Uitați ce mi s-a întâmplat: în luna mai 2019, am avut un episod de metrora­gie. M-am prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic Filan­tropia, iar rezultatul buletinului his­to­patologic a fost adenocarcinom endo­metrial de tip seros. În iulie, rezultatul CT: le­ziuni tumo­rale uteroanexiale. Atunci am înțeles de ce plantele medicinale răsăriseră în pragul casei mele. Eram dezo­rientată: operație de urgență sau plantele date de Dumnezeu pentru a mă lecui? Aveam în casă "Medicina naturistă" de Speranța Anton. Am urmat programul zilnic recomandat de Vale­riu Popa pentru cei grav bolnavi de cancer. Am aflat de Năpraznic și de puterea lui de a vin­deca cancerul uterin. Am comandat și am primit pa­chetele de ceai. Realizez că nu va fi ușor. Rugă­mintea mea din inimă este ca persoanele care au urmat sau urmează acest program de vindecare să-mi dea mai multe detalii, să-mi împărtășească experiența lor. De asemenea, caut un fitoterapeut care să mă îndrume. În satul meu (jumătate nelocuit), sunt izolată.
Vă mulțumesc că existați și nu ne simțim sin­guri și neajutorați. Ne dați o speranță celor care trecem prin grele încercări. Cu drag și respect,
ELENA D. - Toporu, jud. Giurgiu
(Vă sugerăm să vă adresați d-lui fitoterapeut Gheorghe Motorca din Oradea. Are rezultate de excepție cu tratamentele lui, bazate pe plante. Tel. 0723.652.526.)


"Cum scap de durerea din călcâi?"

Am nevoie de un tratament pentru vindecarea durerii din călcâi, durere care mă determină să merg șchiopătând sau cu baston.
C. COSTIN - Craiova

"Băiețelul meu are probleme respiratorii"

Băiețelul meu, în vârstă de 6 ani, are nasul înfundat întruna, amigdalele i se inflamează la cea mai mică răceală și face otită cel puțin de două ori pe an. Medicii i-au pus fel de fel de diagnostice: astm, alergie, infecție la nivelul sinusurilor... I se prescriu antibiotice destul de puternice, inhalatoare și siropuri, dar nu se vede nicio ameliorare. La câteva zile după terminarea tratamentului, simptomele reapar. Noaptea nu poate respira decât pe gură și nu se poate odihni cum trebuie. Există vreun tratament naturist pen­tru problemele lui? Mi-e teamă să-i mai dau atâ­tea antibiotice. Poate îmi recomandați și un me­dic homeopat bun. Vă rămân recunoscătoare pen­tru orice sfat. Cu mulțumiri,
LOREDANA F. - Focșani

"Caut un remediu pentru hepatită cronică"

Dragi cititori, am 31 de ani și vă scriu aceste rânduri cu speranța că voi primi un răspuns de la toți oamenii de bine. Acum șase luni, în urma unor analize, am fost diagnosticat cu hepatită cronică. Am luat tratamentul prescris (Liv 52, Esentiale, Hepatobil, Spirulină etc.) și am băut o mulțime de ceaiuri pentru ficat (Sunătoare, Anghinare, Ceai hepatic), dar durerile de ficat sunt aproape continue. Men­țio­nez că am și fierea leneșă, nu fumez, nu beau alcool. Da­că cineva îmi poate recoman­da un alt leac, îi mulțumesc an­ticipat.
ALEX - Câmpulung Moldovenesc

"Mama are dermatită de stază"

Mama mea, în vârstă de 76 de ani, aproape că nu mai poa­te merge, pentru că o dor foar­te tare picioarele. Mușchii gam­belor i s-au întărit și pi­cioarele au o culoare închisă, cafenie. A fost diagnosticată cu dermatită de stază și face tra­tament cu Aspa­cardin, Furantril, Advantin și Troxevasin (ungu­ent). Îi rog pe cei care s-au confruntat cu această boală și au reușit măcar să amelioreze durerile să-mi dea și mie un sfat. Sau poate știți vreun leac naturist ori un medic foarte bun, cu expe­ri­en­ță în tratarea dermatitei de stază. Cu mulțumiri,
GABRIELA - Râmnicu Sărat

"De doi ani nu reușesc să scap de o eczemă"

Vă scriu cu rugămintea de a mă ajuta cu un sfat pentru vindecarea unei eczeme pe care o am de aproape doi ani, la ambele palme. Mi s-a pre­scris tratament cu vitamina A și cu unguentele Clo­betasol și Ihtiol. Cu toate că urmez trata­mentul de atâta vreme, nu reușesc scap definitiv de eczemă. Când zic că s-a vindecat și opresc tratamentul, după o săptă­mână-două reapare. Am încercat să schimb tratamentul, dar medicul dermatolog mi-a spus că nu are ce alt medica­ment să-mi pre­scrie. De aceea vă rog să-mi re­co­mandați un remediu naturist. Cu respect,
FLORINA R.
(Procurați-vă unguentul ro­mâ­nesc AUR DERM, cremă cu mimoză, smirnă și propolis. Fir­ma: Laur Med Plant)


"Cum pot ameliora durerile cauzate de ciocurile de pe coloana vertebrală?"

Am 78 de ani și sufăr de mie­lom multiplu de aproape zece ani. Acum boala este în remisie, dar a apucat să-mi atace siste­mul osos. Consecința: am cio­curi pe coloană, la fiecare ver­tebră, care îmi dau dureri groaz­nice. Am încercat toate un­gu­entele din farmacii, alifie chi­ne­zească, bitter suedez... Durerea nu cedează deloc. Aș vrea să aflu dacă există vreun tratament naturist. Vă mulțumesc.
OANA P. - București

"Am fost diagnosticat cu artroză tibio-tarsiană"

Dragi cititori, vă rog să-mi recomandați un tratament naturist pentru artroză tibio-tarsiană, o afecțiune rară a articulației gleznei, cu care m-am ales după un traumatism. Am 51 de ani și abia mă mai pot ține pe picioare. Medicul mi-a spus că această afecțiune este rezistentă la trata­mentul cu medicamentele care combat durerea și inflamația, singura soluție fiind o intervenție chirurgicală, prin care să mi se fixeze articulația. Asta înseamnă că nu voi mai merge niciodată normal. Îmi puteți recomanda vreun unguent, ceva care să mă ajute să evit operația? Cu respect,
CORNEL D.

"Caut un leac pentru diabet insipid, potrivit unui copil"

Fetița mea, în vârstă de 7 ani, a fost diag­nosticată cu diabet insipid. Acum face tratament cu Adiuretin, dar aș vrea să știu mai multe despre această boală, tratamente, regim de viață. Poate știe cineva un leac pentru diabet insipid, potrivit unui copil. Vă mulțumesc anticipat și vă doresc sănătate!
MIHAELA E. - Galați

"După epilare, am făcut foliculită"

În mai, după ce m-am epilat, mi-au apărut pe picioare niște bubițe. Am fost la medicul der­matolog, care mi-a pus diagnosticul foliculită. Mi-a prescris un tratament cu Betadine și Fuci­din, dar rezultatele întârzie să apară. Picioarele mele arată aproape la fel, după trei luni de trata­ment. Nici la mare nu mă mai duc anul acesta, pentru că mi-ar fi rușine să apar pe plajă cu bu­bele astea dizgrațioase. Cunoaște cineva vreun tratament naturist? Vă mulțumesc.
A. T. - Tulcea

"Am vreo șansă să mă vindec de psoriazis?"

Dragi cititori, am 50 de ani și sufăr de pso­riazis din tinerețe. Nu m-a deranjat foarte mult, pentru că se manifesta doar pe spa­te, pe o porțiune destul de mică, neexpusă vederii. Dar de aproxi­ma­tiv 3 ani, boala a început să se ex­tindă și mi-a cuprins mâinile, pi­cioarele (în jurul coatelor și ge­nun­chilor), tâmplele și scalpul. Am mân­cărimi groaznice. Îi rog pe citi­torii care știu un tratament na­turist să mi-l comunice și mie. Me­di­cii nu-mi dau șanse de vinde­care... Cu mulțumiri,
LAURENȚIU - Tg. Jiu


"Am un chist sinovial popliteu"

În spatele genunchiului stâng, mi s-a format o gâlmă, pe care me­dicul chirurg a diagnosticat-o chist sinovial popliteu. Nu am du­reri, dar atunci când stau în picioare se ob­servă. Medicii mi-au recomandat operația, dar eu aș vrea să încerc un tratament alternativ. Îi rog și pe specialiștii cu care colaborați să-mi spună dacă se poate face și altceva în afara operației, de care mă tem. Vă mulțumesc.
CARMEN G.