Alții încurajează la țară inițiativa privată, încercând să trezească în agricultorul român spiritul antreprenorial. În fine, alții vin și spun că degeaba produce fermierul român hrană de calitate, dacă nu o promovează cum se cuvine. Familia Băbu din Novacii Gorjului a reușit să întrunească toate aceste cerințe: vinde produsele stânii sale direct turiștilor, dovedește din plin că are spirit antreprenorial, iar promovare a învățat să facă mai bine decât un agent publicitar. Unde mai pui că toate acestea se întâmplă undeva, la mare înălțime, în creierii Parângului, în împărăția stâncilor de granit și a jnepenișurilor.
Drumul regelui
După ce las în urmă stațiunea turistică Rânca, urc pe serpentinele de sub vârful Păpușa, apoi trec pasul Urdele, cel mai înalt din țară, și cobor spre Valea Lotrului, având de o parte și de alta versanți prăpăstioși, dar și poieni largi, ca niște șesuri, pe care se răsfiră turmele de oi. Pe șoseaua aceasta numită astăzi "Transalpina", vara e un du-te vino de mașini, motociclete și biciclete. Sunt mulți turiști din afara țării, mai ales polonezi, care vin călare pe motocicletele lor dichiste, fac poze și le distribuie pe internet, îndemnându-i și pe alții să viziteze munții României. Polonezii aceștia anonimi, aflați mai mereu pe drum, sunt, cred, cei mai buni promotori ai României. Năvala aceasta de turiști pe platourile înalte ale Parângului nu ar fi fost posibilă fără asfaltarea, în jurul anului 2010, a drumului de munte cunoscut sub numele de "Drumul regelui", după ce regele Carol al II-lea, însoțit de fiul său, Mihai I, l-a străbătut cu automobilul, de la un capăt la altul, până în nordul Gorjului. Pentru ca automobilul regal să poată parcurge drumul acesta, care jalonează printre stânci și nori, oamenii locului l-au amenajat atunci cu lopata și târnăcopul. Unii istorici consideră că pe aici ar fi trecut armatele romane, spre Sarmisegetuza. Dacă o fi fost vreodată drum militar roman, oricum, s-a degradat, în negura vremurilor și a munților, ajungând numai o potecă ciobănească, numită elocvent "Poteca Dracului", din cauză că șerpuia deasupra hăurilor, iar o rafală de vânt puternic putea să prăvălească-n adânc pe oricine nu s-ar fi ținut bine pe picioare. Poteca inspira teamă, iar cel care trecea cu bine se oprea să bea, ușurat, o țuică de Novaci, la vreun han răsărit în cale. Acum, așezați comod pe scaunul autoturismului, turiștii ajung într-o jumătate de oră pe creasta muntelui. Asfaltarea a fost una cu cântec, fiindcă patronul firmei care a efectuat lucrările a ajuns la închisoare pentru delapidare de fonduri, iar statul a refuzat să elibereze autorizația de mediu. Cu toate acestea, Transalpina este deschisă circulației publice, de primăvara până toamna, iar fluxul de turiști a ridicat foarte mult, economic vorbind, acest colț al Gorjului. Au fost construite pensiuni turistice, înființate pârtii de schi, deschise muzee în aer liber. Regizorul Dumitru Budrală a realizat recent un excelent documentar intitulat "Drumul regilor", dedicat acestei străvechi căi transcarpatice, străbătute de oieri, negustori și fugari, spre un trai mai liniștit.
"Transalpina a venit peste noi"
E incredibil câtă lume poate aduna la un loc stâna turistică a familiei Băbu! Zeci de mașini parcate, ca la un târg de țară. În curtea stânii, înghesuială mare. Unii stau la rând, să cumpere porția de tocană de oaie, specialitatea zonei, și porția de clătite cu dulceață de afine. Alții își fac poze cu clopul ciobănesc pe cap și cu cojocul mițos în spinare. Mulți admiră priveliștea și o fotografiază: spre apus se înșiră versanții stâncoși și măreți ai Parângului, desprinși din creasta principală spre Jieț. În fine, nu puțini turiști îi răsfață pe măgărușii strânși de prin împrejurimi, învățați să primească biscuiți și alte dulciuri din mâna vizitatorilor. "Transalpina a venit peste noi, nu noi am venit după asfaltarea drumului" îmi spune Marioara Băbu, așezată la o masă mică, în încăperea amenajată pentru vizitatori, plină cu velințe și costume populare, din ungurenimea Gorjului, din Ținutul Momârlanilor și din Mărginimea Sibiului. Unele haine au fost purtate la nuntă, altele în viața de zi cu zi. Mărioara e momârlancă de pe Jieț, măritată cu Gheorghe (Dede) Băbu din Novaci. Muncesc amândoi, aici, în vârful muntelui, ajutați de fiul lor, Bogdan. "L-am botezat aici, la stână. Am chemat preotul și aici l-am botezat", își amintește femeia. Totuși, cum au reușit, o întreb, să facă dintr-o stână oarecare, atracția gastronomică a Parângului? De mic, Gheorghe Băbu a muncit pe munți, la stână sau la cășeria din Ștefanu, unde lucra mama lui. Cășeria aceea aparținea fabricii de lactate din Târgu Jiu. Când a crescut, Gheorghe și-a făcut turma lui, apoi s-a însurat cu Mărioara de pe Jieț și au trăit din creșterea oilor. Stâna lor era la margine de drum, un drum de munte pe unde puțini călători se aventurau să treacă. Dar nu atât de puțini, încât să nu bată în ușa stânii și să cumpere o bucată de brânză. Mai târziu, pe drumul de munte au apărut utilajele pentru asfaltare. Peste muchia muntelui, la Rânca, vilele și pensiunile se înmulțeau ca mănătărcile în pădure, după o ploaie zdravănă. Parângul, încet-încet, se popula, tot mai mulți turiști se iveau după dâmbul înierbat cu negară. "Am făcut un miel la proțap, am întins afară două mese, iar fiul nostru, Bogdan, a atârnat un cojoc într-un par și în vârf a pus o pălărie. Primii noștri clienți au fost niște ciobani din Vaideeni. Apoi, au început să vină tot mai mulți, din Rânca, peste munte. Stâna Ștefanu devenise un nume atât de cunoscut, încât au început să-l folosească și alții, în stațiune. Când am văzut asta, m-am dus și am înregistrat marca la OSIM. Una e Stâna Ștefanu, nu-s mai multe", își amintește Mărioara Băbu. Mai nou, au reușit să ateste la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca produs tradițional, tocanul de oaie, cea mai cunoscută mâncare a ciobanilor.
Vizita unei campioane
După asfaltare, utilajele au plecat, iar în locul lor au urcat muntele miile, zecile de mii de autoturisme. Familia Băbu și-a mutat stâna undeva, mai sus, într-o poiană largă, de unde vezi ca în palmă izvorul Lotrului. Turiști de toate categoriile și toate rangurile, inclusiv politicieni cunoscuți, s-au perindat pe lângă pirostriile cu ceaune mari, în care fierbe tocanul, dar și mămăliga. Tocan bun, ciobănesc, din carne de oaie muiată în seu topit. Mâncării de aici i s-a dus vestea. Într-o zi din iunie, anul acesta, gazdele s-au pomenit în bătătura stânii cu Simona Halep, cea mai iubită sportivă a României. Firește că turiștii au sărit ca din arc ca să-și facă poze cu Simona, care se afla într-o mini-vacanță, după ce participase la un eveniment sportiv organizat la Cluj. Niște amici îi recomandaseră ca, în drum spre București, să meargă peste Parâng, pe Transalpina și, musai, să oprească la Stâna Ștefanu, pentru bunătățile de aici. Momentul nu a scăpat televiziunilor de știri, care imediat au titrat că "Simona Halep a ajuns în vârful munților!". Peste o lună, Simona a jucat finala de la Wimbledon și a câștigat. Aerul tare al Parângului face bine campionilor. Toată vara e aglomerație la stâna Ștefanu. Când dă prima ninsoare, familia Băbu închide porțile și nu mai revine decât la primăvară, când se redeschide șoseaua, pe toată lungimea ei. Cu toate controversele legate de construirea Transalpinei (costuri, avize etc.), beneficiile pentru oameni, fie ei localnici, turiști, antreprenori, sunt imense, greu de cuantificat. O excursie în inima Parângului, fie și cu mașina, e de neuitat. La fel și un prânz la stâna Ștefanu.
Foto: Shutterstock (2), Gheorghe Chelu