Cu toate că Fecioara tipică nu arată neapărat ca o persoană ușor abordabilă, s-ar putea să fim surprinși de numărul mare al contactelor ei sociale. Cum se explică? Sub chipul ei de cele mai multe ori serios, se ascunde o fire plină de solicitudine. Tocmai figura serioasă, de persoană bine informată și lucidă, trezește încrederea oamenilor, care nu se sfiesc să ceară amănunte sau date despre una-alta. Pentru că Fecioara este un fel de știe-tot, căreia îi place să împărtășească din cunoștințele sale și se bucură atunci când ele sunt apreciate, se întâmplă relativ des să întrebăm de pildă despre o adresă pe care o căutăm, și din răspunsul ei să se lege o discuție care să rezulte într-un schimb de numere de telefon. Nu ca să legăm o prietenie la toartă, ci pentru că ne dăm seama că ne este util să avem în telefon numărul unei persoane așa de bine informate.
S-a scris de multe ori că Fecioara este mâna dreaptă perfectă a șefului. Este parțial adevărat, Fecioara poate fi deosebit de utilă unui șef mai puțin dibaci în interacțiunile umane, decât în luarea deciziilor. În timp, poate realiza însă că se pricepe la fel de bine ca șeful să ia decizii și, în plus, mai știe și cum să se poziționeze față de colaboratori. Și atunci poate să-și facă curaj și să țintească mai sus. Ascensiunea îi este facilitată de această sociabilitate, să-i spunem profesională. Fecioara cunoaște cam pe toată lumea care contează, în domeniul în care lucrează. O dată, pentru că vrea să învețe de la cei mai buni. În al doilea rând, pentru că își dă seama de valoarea schimbului de informații cu cei care știu și alte lucruri față de ea. Îi place să fie pusă la curent cu ultimele descoperiri, tehnici sau informații din domeniul său. Și nu este egoistă cu ceea ce află, are un talent aparte să transmită informațiile cele mai utile persoanelor care au cea mai mare nevoie să le știe. Cum să nu apreciezi asemenea atitudine? Și iată cum Fecioara devine tot mai cunoscută și tot mai simpatizată printre colegi și își dezvoltă o adevărată rețea socială, e drept, formată în primul rând de oameni pe care îi cunoaște prin intermediul profesionalului.
Prima impresie
Personalitatea majorității Fecioarelor este mai degrabă discretă. Atât în privința felului de a se îmbrăca, conservator, dar nu plictisitor, cât și în privința mimicii și a gesturilor. Persoanele superficiale s-ar putea să nu zăbovească cu privirea asupra Fecioarei, când o zăresc într-o cameră plină de oameni. Dar cineva cu un simț al observației mai dezvoltat nu poate să nu remarce tocmai această discreție fină, inteligența lucidă a privirii, cât și armonia trăsăturilor. Cu un minim de efort, multe Fecioare ar putea arăta de-a dreptul spectaculos. Ele nu depun acest minim efort, nu pentru că le e lene sau pentru că vor să economisească banii necesari, ci pentru că nu le interesează atât de mult aspectul estetic în sine, cât să fie îngrijite. Nu degeaba este Fecioara asociată cu igiena, capitol la care poate deveni chiar obsesivă. Atâta timp cât corpul este curat și îngrijit, manichiura și pedichiura impecabile, dinții ireproșabil de curați și părul perfect tuns, Fecioara nu simte nevoia să epateze. Prima impresie a unui observator fin, care privește o Fecioară, este adesea cea de curățenie. De cineva despre care știi sigur că miroase bine. Despre cineva care este prieten cu dușul nu numai dimineața, ci și seara, înainte de culcare. Ce mai poate atrage atenția asupra unei Fecioare este o voce care știe să frazeze corect o propoziție, care de multe ori e plăcută, muzicală, și care nu rostește prostii. Decât printr-o mare excepție.
Când este singură
Fecioara este singurul dintre semnele mutabile (celelalte fiind Gemenii, Săgetătorii și Peștii), care nu suferă dacă stă o vreme departe de ritmul trepidant al vieții și de amicii cei numeroși. Prin "o vreme", înțelegem cam vreo săptămână. Căci dacă trece mai mult timp, Fecioara noastră de-abia va mai putea căra tolba cu vești pe care așteaptă cu nerăbdare să le transmită celorlalți. De fapt, acesta ar putea fi tocmai motivul retragerii sale din caruselul cotidianului: să-și facă o documentare serioasă asupra unui proiect de serviciu important. Și ce dacă este tocmai în concediu? Noțiunea de concediu poate să echivaleze cu ceva plictisitor sau chiar frustant în cazul unei Fecioare get beget. Întorcându-se la serviciu, Fecioara reintră, practic, în elementul ei, printre colegi, dintre care cei mai mulți îi sunt și amici.
Fecioara este și îndemânaticul zodiacului, priceput la tot felul de lucruri gospodărești, îi place să repare sau uneori chiar să facă cu mâinile lui o piesă de mobilier, să demonteze și să remonteze mașinării complicate, ca să-și pună la încercare și mintea analitică, dar și dexteritatea.
Altă preocupare de timp liber, în care se poate dispensa de prezența cunoștințelor, este cea de colecționar. De la timbre, monede, broșe, pantofi, și până la mașini de epocă, Fecioara excelează în descoperirea și crearea unor colecții cu adevărat valoroase pe care, desigur, dorește să le împărtășească în final și cu restul lumii.
Cu cei din familie
Deși este o persoană care se descurcă fără probleme singură, Fecioara se simte legată de familia din care provine. Desigur, îl va analiza pe fiecare dintre membrii familiei sale, care nu vor scăpa de remarcile sale critice. Dar aceste observații, care denotă de cele mai multe ori un fin spirit de observație, le sunt foarte adesea utile și celor de acasă. Fecioara vede, de exemplu, că uleiul de măsline este pe sfârșite, înainte ca mama să se apuce de gătit în weekend, așa că adaugă "ulei de măsline" pe lista de cumpărături. Tot ea observă că tata și-a uitat telefonul și fuge să i-l dea, înainte ca el să se urce în mașină. Sigur, unele ironii feciorelnice sunt mai greu de digerat, dar de câte belele îi ferește pe ai lui? Un lucru de care ceilalți membri de familie ar trebui să țină cont este că atunci când sunt probleme de rezolvat, Fecioara nu pierde vremea cu critica, ci pune mâna și le rezolvă. De multe ori, vine cu un avertisment cu privire la ce se poate întâmpla, de genul "Dar mai puneți și voi sita în scurgerea de la baie când vă spălați pe cap!". Iar când scurgerea se înfundă, Fecioara nu spune mai întâi "Nu v-am spus eu să puneți sita în scurgere?!", ci pune mâna pe pompa de desfundat și repară lucrurile. Pentru ea e perfect normal să explice după aceea, în detaliu, cum funcționează sistemul de scurgere în diversele tipuri de băi, ca ceilalți să bage la cap. Probabil că discursul ei nu interesează pe nimeni, dar pe toată lumea ajută realitatea că, datorită Fecioarei, cada poate fi folosită în continuare. Acest dezvoltat simț practic și analitic ne explică și de ce Fecioarele nu prea repetă, în propria lor viață de familie, greșelile făcute de ai lor. Fecioara e suficient de inteligentă ca să învețe din greșelile altora. Interesant e că, odată cu vârsta, devine tot mai tolerantă față de imperfecțiunile membrilor familiei sale și îi vine mai ușor să-și manifeste afecțiunea față de ei.
Ca frate
În calitate de frate mai mare, Fecioara își îndreaptă ochiul critic asupra celor mici. E bine să fie lăsat să le facă observații (dacă nu exagerează), cu condiția să explice de ce le face. Asta o va ajuta să-și dezvolte talentul pedagogic, frecvent la această zodie, în special în ceea ce privește lucrurile practice. Nimeni din familie nu-i va explica mai bine surorii mai mici cum se ține furculița în mână sau mezinului, arta legării șireturilor. Se impune, totuși, un avertisment față de părinți: oricât de descurcăreț ar fi copilul, nu îi lăsați prea multe pe cap, pentru că Fecioara are un temperament nervos și se poate consuma excesiv, dacă e apăsată de responsabilități care-i depășesc vârsta. Unii părinți pot spune: "Păi cum, dacă se descurcă așa de bine?!". Da, se descurcă, dar consumul nervos are un efect cumulativ, și riscăm ca Fecioara să devină un adolescent agitat și stresat.
Când Fecioara este mezinul familiei, educația sa presupune un efort minim. Urmărindu-și frații, deduce repede regulile pe care trebuie să le urmeze ca să nu intre în încurcătură, poate cu excepția mâncării, unde poate fi considerat mofturos. Adevărul e însă că multe Fecioare au probleme digestive, de multe ori nu pot mânca atunci când sunt nervoase, pentru că li se face stomacul ghem (la Fecioară e vorba despre intestine). Indiferent că e cel mare sau cel mic, acest copil deștept are un temperament nervos, pe care o rutină previzibilă îl calmează. Îl ajută să ia masa la ore fixe, să aibă micile lui ritualuri, în funcție de care să își orienteze viața de zi cu zi. Un program haotic îl poate da serios peste cap.
Cum se poartă față de colegii de școală
Cât de mult îi place școala în sine, depinde de nivelul instituției de învățământ de care are parte. Ca oricărui copil al lui Mercur, mintea sa este agilă, curioasă, și îi place să învețe lucruri noi, cu condiția să fie și interesante. Dacă nu-i place școala, probabil că profesorii lasă de dorit. Cu cei din clasă nu are probleme, dimpotrivă, se apucă adesea să "traducă" un mod de comportament al unuia, pe înțelesul celuilalt. Câștigă simpatie și datorită faptului că își face timp să le explice unele noțiuni celor care nu au fost atenți sau (s-o recunoaștem deschis), pricep mai greu. Poate intra, ocazional, în dispute acide cu cei asupra cărora își îndreaptă săgețile verbale. Instinctul de conservare îi spune, de regulă, când e cazul să se oprească din argumentație și cu cine nu e bine să intre în discuții în contradictoriu. Pentru a evita totuși producerea unor situații cu potențial de conflict, e bine să-și tempereze arma favorită - ironia.
În sală sau pe terenul de sport e posibil să lege prietenii. Punctul forte al Fecioarei nu este însă forța fizică (deși nu-i lipsește nici asta), ci precizia reflexelor și spiritul de echipă.
Cum se poartă față de colegii de serviciu
Dat fiind că locul de muncă e cea de-a doua casă a Fecioarei, va face, desigur, tot ce-i stă în putință, pentru a intra și apoi de-a se menține în grația colegilor săi. Un motiv pentru care este atât de agreat e că este, ca românul, imparțial. Dacă e vorba să se facă util, se face util portarului dacă-l vede cu falca umflată, pe care îl trimite în regim de urgență la dentistul său personal sau colegului care și-a pătat cămașa cu cafea îi oferă cămașa sa impecabilă de rezervă. (O Fecioară respectabilă are de multe ori la ea o asemenea cămașă de schimb). Din acest punct de vedere, este tipicar și bine face. În viața profesională, atenția sa pentru detalii îi este de un real folos (la unii mai există și tendința de-a se pierde în amănunte nesemnificative, dar aceștia reprezintă un procentaj minor).
Cum de nu intră în bucluc din pricina spiritului său critic, cel veșnic treaz, în relațiile cu colegii? De ajutor îi este faptul că este receptivă față de ceea ce are de spus interlocutorul său, așa încât, realmente, știe să-și asculte preopinentul cu o reală curiozitate. Și are și capacitatea, oferită de Mercur cel rațional, de-a recunoaște și chiar de-a aprecia un argument corect și convingător. În fine, un atu important este nevoia de-a se afirma prin merit și o anumită rezervă în a ocupa primul loc în ierarhia profesională acolo unde lucrează. De cele mai multe ori, ambiția sa este să fie indispensabilul loc doi, omul de încredere al șefului său.
Ca vecin
Probabil că există unii oameni care nu se mută din locul în care domiciliază acum doar pentru că nu vor să plece de lângă un vecin născut în Fecioară. Cine o să le mai spună: "Înlocuiți-vă burlanul, că stă să cadă, după tornada de săptămâna trecută. Sau mai bine, lăsați, haideți că vi-l înlocuiesc eu, că tot am sculele la îndemână!"?! Sau dacă vă întâlnește pe drum cu copilul răcit-cobză, scoate din buzunar un extract de plante de care n-ați auzit niciodată, și până a doua zi, puștiul nu mai are nimic... Cu condiția, desigur, ca dvs. să respectați în detaliu modul de administrare pe care vi l-a recomandat Fecioara, și NU pe cel scris în instrucțiuni, că Fecioara știe mai bine. Probabil vă va suna mai pe seară, să vadă cum se mai simte cel mic și, mai ales, dacă ați făcut întocmai așa cum v-a sfătuit. Vă temeți că un asemenea comportament plin de solicitudine va face Fecioara să devină prea familiară și să se înființeze, hodoronc-troc la dvs., neinvitată și fără să dea prealabil un telefon? Nu e cazul. Fecioara e de cele mai multe ori nu numai manierată, dar și discretă, în privința vieții personale. Dacă doriți să vă vedeți vecinul Fecioară mai des, trebuie să îl chemați dvs. Sunt șanse mari să trebuiască să vă programați întâlnirea pentru săptămâna viitoare, deși locuiește alături, pentru că are un program foarte încărcat. Când se înființează la ușa dvs., e însoțit îndeobște de un cadou, care e chiar folositor. Cum ar fi un spray antitânțari pe bază de lavandă, care nu provoacă alergie și care, ce să vezi, chiar funcționează. Dacă vă invită acasă, înseamnă că vă consideră deja prieten, și ar fi bine să faceți efortul să vă ridicați la nivelul cadourilor inspirate și practice la care se ridică vecinul dvs. În cazul în care vă duceți cu copiii, faceți un instructaj serios de-acasă, cu privire la faptul că obiectele din casa Fecioarei nu sunt jucării și nu trebuie atinse sau mutate de colo-colo, fără acordul gazdei.
Ca amic
Greu de definit această noțiune, în cazul Fecioarei. Vedeți dvs., în cercul zodiacal nu sunt decât trei reprezentări umane și jumătate (dacă includem și Săgetătorul). Una dintre cele trei este Geamănul, care nu se pune, deoarece reprezintă veșnicul copil. De abia Fecioara reprezintă, cum se spune în astrologia tradițională, "tânărul adult". A fi adult înseamnă a fi capabil de-a analiza și de a te analiza și nu ne miră că acesta este verbul atribuit acestei zodii. Or, cei din jur sunt oglinda noastră, ei ne spun, prin reacțiile lor (cu condiția să stăm și să le evaluăm), dacă suntem frumoși sau neaspectuoși, deștepți sau mediocri, fermecători sau plictisitori. Fecioara știe să privească în aceste oglinzi și își dă seama cât de multe reușește să afle despre sine, oglindindu-se în ochii semenilor săi.
Ca dușman
Scrutinul amănunțit al Fecioarei, căreia nu-i scapă niciun detaliu, o face să vadă și să comenteze tot felul de slăbiciuni, pe care le observă la ceilalți. Și îi place să vorbească despre ele cu te miri cine. Iar uneori (destul de des), spusele sale ajung la urechile persoanei disecate de mintea tăioasă a Fecioarei noastre. Evident, cei care aud că sunt criticați n-o să fie fericiți de ceea ce află și pot să-i ceară socoteală. Aici se complică lucrurile, fiindcă există două categorii distincte de Fecioare. Cele care își asumă ce spun, care explică de ce au spus acele lucruri (au întotdeauna explicația la purtător) și care nu au probleme să își ceară scuze pentru neplăcerea produsă. Cealaltă categorie încearcă să o întoarcă avocățește (da, avocatura abundă de Fecioare persuasive) și să determine persoana bârfită să-și recunoască păcatul pe care ele l-au criticat.
Mintea Fecioarei tipice este prea lucidă ca să se lase dusă înspre dușmănii aprige. O irită și o poate chiar agasa multă lume, căreia îi observă viciile, pentru că Fecioara este perfecționistă, dar nu va susține activ vreo relație dușmănoasă. Va încerca să coopereze, la nevoie, și cu oameni care-i sunt nesuferiți, dacă va găsi un motiv rațional să o facă sau o cauză care să-i unească.
Ca prieten apropiat
Fecioara nu este nici sentimentală și nici spontană, deci va dura multă vreme până când va ajunge să lege o prietenie apropiată cu cineva. Este una dintre puținele zodii în care nativii se împrietenesc cu ușurință între ei. Apropierile se petrec printre colegii de serviciu ori alte persoane cu care interacționează pe linie profesională. Le atrag atenția persoanele comunicative, inteligente și dotate cu spirit practic. Apropierea trebuie să se producă mai întâi la nivel mental, apoi Fecioara are nevoie să valideze și seriozitatea persoanelor care i-au trezit interesul. Deschiderea ei mentală poate fi enciclopedică, însă problemele ei emoționale sunt de cele mai multe ori un subiect-tabu. Odată întrunite aceste condiții, Fecioara se va dovedi un prieten loial și o persoană de încredere. Se va strădui să își ajute prietenii apropiați, chiar și cu prețul unor eforturi mari (rezervându-și însă dreptul de-a se și plânge de asta) și va face tot ce-i stă în putință să rămână în contact toată viața cu acei puțini oameni pe care i-a îndrăgit cu adevărat.