An de an, în preajma sărbătorii din luna august a Sfintei Marii, sute de mii de pelerini vin să se închine la Mânăstirea Nicula, icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictate acum trei veacuri de preotul Luca din Iclod. Minunatul chip al Sfintei Fecioare cu Pruncul în brațe a devenit sprijin de viață și de nădejde pentru generații la rând de români credincioși. Fără să fie trecut cu litere roșii în calendarul bisericesc, pelerinajul de la Nicula este un reper istoric al iubirii vii și adevărate dintre Maica Domnului și credincioșii ei. O minune adevărată, despre care l-am rugat să vorbească pe părintele arhimandrit Andrei Coroian de la Catedrala ortodoxă din Deva, fost stareț al Mânăstirii Nicula.
"Era lângă mine, acolo, vie"
- Părinte Andrei, sunteți călugăr de aproape 30 de ani și ați trecut prin multe mânăstiri. Zece ani ați viețuit ca monah și apoi ca stareț la Nicula, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aș vrea să vă întreb dacă v-ați simțit acolo altfel decât în celelalte mânăstiri în care ați fost. Schimbă o icoană atât de puternică locul în care se află? I se simte prezența într-un fel special?
- Da, există un har special al locului. Eu am trăit o legătură deosebită cu Maica Domnului după ce am mers la Nicula. Măicuța a și intervenit direct în viața mea, chemându-mă să merg să mă călugăresc acolo. Nu știam dacă să intru într-o mânăstire din Muntenia sau să merg aici, în Ardeal, la Nicula, așa că mi-am pus în gând să mă rog Maicii Domnului să îmi descopere ce să fac. Noaptea am avut un vis. Se făcea că sunt la slujbă, la Nicula, și după slujbă toată lumea a intrat la stăreție, iar eu nu știam ce să fac, dacă să merg cu ei sau nu. Și atunci mi-a apărut Preacurata și m-a întrebat: "Tu de ce nu intri?" "Pentru că nu sunt hotărât, Măicuță." "Atunci roagă-te Fiului meu!" Și tot în vis am început să spun rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul!". După încă o zi de rugăciune, în a doua noapte, l-am visat pe Prea Sfințitul Vasile Someșanul, care îmi era duhovnic și care pe atunci era stareț la Nicula, într-o încăpere plină de o lumină dumnezeiască, în care se afla și Domnul Hristos. Ființa mea și viața toată mi s-au luminat atunci. După aceste două vise, ceva înlăuntrul meu s-a schimbat. Mi s-a limpezit sufletul, fără să vă pot spune cum și de ce. Am știut sigur că eu trebuie să merg călugăr la Nicula, deși Maica Domnului nu mi-a spus asta direct. Pur și simplu, am simțit chemarea asta în inimă și m-am dus de m-am călugărit la Nicula. Când m-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Preacuratei, am văzut că Maica Domnului, pe care eu o văzusem în vis, avea chipul exact ca în icoană. Asta mi-a creat o legătură specială cu Fecioara Maria și am trăit momente deosebite în biserica de acolo, unde făceam slujbe zilnic în fața icoanei făcătoare de minuni. Cam după doi ani de cântat la strană în fața ei, am început să o simt pe Maica Domnului ca pe o făptură vie. Au trecut anii și am înțeles că acolo, la Nicula, Fecioara Maria există aievea, e prezentă cu adevărat. Aveam mare bucurie din rugăciunile pe care le înălțam înaintea ei! Când rămâneam nopțile singur, în biserică, citind la Psaltire, simțeam că stau în fața ei. Era chiar acolo, lângă mine, vie, și cred că așa o simt toți pelerinii care vin la Nicula. Nu simțeam că stau în fața unei icoane, ci a unei făpturi vii, care trăia printre noi, viețuitorii de la Nicula, și era solidară cu noi. Și, de câte ori plecam din mânăstire, simțeam un gol în suflet, pentru că o părăseam. Un gol pe care nu îl puteam umple în niciun fel. De aceea, oriunde sunt rânduit să slujesc, aduc cu mine cópii de icoane ale Maicii Domnului, cunoscute drept mari făcătoare de minuni. Nu numai cópii ale celei de la Nicula, ci și ale altor icoane, din alte părți ale lumii, mai ales din Sfântul Munte Athos. Și, de îndată ce le așez prin biserici, icoanele acestea îmi aduc o mare bucurie. Și aici, la Deva, am făcut o copie a Maicii Domnului de la Nicula și o alta a icoanei "Tricherousa", o icoană făcătoare de minuni care a aparținut Sfântului Ioan Damaschin și care acum se află la mânăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Am adus cópii de icoane făcătoare de minuni nu numai la catedrala din Deva, ci și în oraș. Le-am răspândit pe la toate bisericile. Le aduc ca să astup vidul care s-a căscat în inima mea, după ce am plecat de la Nicula, de lângă Maica Domnului. Nu-l pot umple, încerc doar să îl suplinesc, iar ceea ce fac mă ajută să simt că Preacurata este pretutindeni, nu numai la Nicula.
"O făptură de necuprins, care însă cuprinde lumea întreagă"
- Părinte, întrucât ați simțit prezența Maicii Domnului vie, și nu o cunoașteți doar din cărți sau din Scriptură, îndrăznesc să vă întreb cum e? Poate fi așezată Preacurata în cuvinte?
- E foarte spirituală și capabilă de multă dragoste, de multă bunătate și de multă smerenie. E o făptură în care sunt parcă strânse toate sentimentele omenești, dar purificate de Duhul Sfânt în cel mai înalt grad. De aceea, iubirea, blândețea, bucuria ei sunt la cele mai înalte culmi pe care le poate trăi un om. Așa am simțit-o eu în primii ani de mânăstire la Nicula, când eram sub harul ei. Deși, așa cum spune o cântare, ea este mai cuprinzătoare decât cerurile, încât eu nu o pot cuprinde în câteva cuvinte. Dar așa o văd - ca pe o făptură de necuprins, care însă mă cuprinde, mă îmbrățișează. Duhovnicește ea poate îmbrățișa o biserică, o țară și chiar lumea toată și universul întreg. Acestea nu vi le spun din cărți. Așa am simțit-o eu pe Măicuța în anii aceia de început de la Nicula, când nu știam atâta teologie legată de Ea. Eu cred că simplitatea m-a și ajutat. Iubirea simplă îți dă trăiri adânci. Nu citisem eu prea multe, dar îi cântam Măicuței cu tot dragul. Apoi, în timp, am ajuns să strâng și să citesc orice carte care s-a scris despre ea, pentru că am fost însetat să cunosc toată lucrarea pe care ea a făcut-o pe pământ, atât în vremea cât a trăit printre noi, cât și după ce s-a înălțat la cer. Am studiat tradiția bisericii despre Fecioara Maria din iubire, pentru că eu cred că acesta este rostul scrierilor bisericii - să găsim în ele izvoare de lumină și de trăire. Mi-a rămas adânc în inimă impresia pe care ea a făcut-o asupra sfântului Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, un filosof care a fost și primul episcop al Atenei, o impresie care ni s-a păstrat în tradiție. După ce s-a întâlnit cu Maica Domnului, el i-a scris Sfântului Timotei din Efes - "Iubite frate, vrând să o văd pe aceea care a născut Cuvântul, am mers la Ierusalim. Și îți mărturisesc că dacă nu aș fi fost întărit în dogmele învățate de la preaiubitul nostru dascăl, Sfântul Apostol Pavel, m-aș fi închinat ei ca lui Dumnezeu!". Așa har, așa prezență avea Maica Domnului! Ea s-a luat la luptă cu tot imperiul răului și a reușit să îl biruiască. Sigur, asta și datorită educației pe care a primit-o din fragedă pruncie, de la Sfinții Ioachim și Ana, care au crescut-o spunându-i că ei sunt părinții ei trupești, dar ea este, în fapt, un dar de la Dumnezeu, născută în urma unei minuni, la o vârstă la care niciun cuplu nu mai poate avea copii. Fericitul Augustin spune că dacă Dumnezeu ar vrea să facă o lume nouă, mai bună, ar putea; dacă ar vrea să facă un cer nou, mai frumos, ar putea; dar dacă ar fi să o facă din nou pe Maica Domnului, mai bună, nu ar avea cum. Maica Domnului a reușit să adune în sine toată credința sfinților și a proorocilor, de aceea ea este mai presus de toți oamenii și chiar și decât toate cetele îngerești. De aici și rolul ei de mijlocitoare între lume și Dumnezeu.
"N-am murit, părinte!"
- Părinte Andrei, ați asistat vreodată, la Nicula, la minuni săvârșite de icoana Maicii Domnului?
- Da, sigur. Multe lucruri minunate se întâmplă la Nicula, prin mijlocirea icoanei Maicii Domnului. În 1994, o femeie s-a vindecat de cancer. Avea 67 de ani, fusese la spital la Cluj, însă medicii nu au mai putut să o salveze. Deja cancerul dăduse metastaze, iar ei i-au spus că ar mai avea numai o lună de trăit, așa că au trimis-o să moară acasă. Eram în Postul Mare, ea venise la mânăstire ca să se spovedească și să se împărtășească, să stea de Paști la noi, iar apoi să meargă acasă să moară. Era împăcată cu Dumnezeu. Spunea că, de acum, are o vârstă și poate să moară liniștită. Am cunoscut-o direct, pentru că în vremea aceea eram arhondar și am cazat-o. Doamna aceasta a stat cu noi la mânăstire, chiar ne-a ajutat la treabă, și a plecat în a treia zi de Paște. În iunie, în același an, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, când mă întorceam de la slujbă, prin mulțime, cineva m-a prins de mânecă. Era dânsa. "N-am murit părinte!" a zis către mine. "Am mărs la doctori și și-or făcut cruce când or văzut că nu mai am nimic. Mi-or zis: «Mergi de îi mulțumește cui te-o vindecat!» Ș-apăi am vinit părinte, aici, să îi mulțămesc Măicuței, că ea m-o vindecat!". Ș-apăi ani de zile a venit, an de an, să îi mulțumească Maicii Domnului.
O altă minune deosebită s-a petrecut cu o femeie din Constanța, care a venit adusă în cărucior, în dimineața zilei de Bunavestire a anului 1999. Se sărbătoreau trei sute de ani de când plânsese icoana Preasfintei. Noi am făcut taina Sfântului Maslu și, după slujbă, femeia a început să strige în gura mare: "M-am vindecat! Am venit pe cărucior și plec pe picioarele mele!" Își ducea singură acel cărucior cu care venise!
La final, aș vrea să mai pomenesc de o minune făcută cu un credincios romano-catolic german, domnul Kendig, care a avut o tumoră canceroasă la creier și a trecut printr-o operație care trebuia să dureze șase ore, dar, pentru că a fost dificilă, s-a prelungit la treisprezece. Și ne povestea acest domn din Germania (eu l-am înregistrat), că pe tot parcursul operației, l-a ținut de mână o femeie îmbrăcată așa cum se îmbracă măicuțele ortodoxe, doar că veștmântul ei era alb. Iar el a avut conștiința că, de fapt, acea femeie era Maica Domnului de la Nicula. Și s-a vindecat și vine, din 1994, în fiecare an la mânăstire, cu o precizie nemțească, să îi mulțumească Sfintei Fecioare. Acestea sunt doar trei dintre vindecările fizice petrecute la Nicula. Au fost mult mai multe, le-am și strâns într-o carte, dar acestea trei m-au impresionat cel mai mult. Desigur că, pe lângă tămăduirile trupului, la Nicula s-au petrecut și multe tămăduiri ale sufletului, despre care se vorbește mai puțin, pentru că sunt mai tainice. Am întâlnit multe cazuri.
"Pelerinii stau și se roagă cântând aproape neîntrerupt"
- Odinioară, pelerinajul de la Nicula era compus în majoritate din țărani din nordul Ardealului. Ce fel de oameni vin astăzi la minunata icoană a Maicii Domnului?
- Oameni de foarte multe feluri, dar, în primul rând, creștini pentru care Maica Domnului e un membru al familiei. De aceea îi și spun prin cântări: "Am venit Măicuță, să ne mai vedem/ Să-ți spunem necazul/ Care-l mai avem." Sunt mii de familii care o simt pe Preasfânta vie și care vin regulat în pelerinaj, mulți dintre ei pe jos, trei zile dus și alte trei zile întors, de la mai bine de o sută de kilometri. Unde îi prinde noaptea, preotul paroh deschide biserica satului și acolo se odihnesc, unii dintre ei nici măcar nu dorm, cântă tot timpul pricesne. Am cunoscut o bătrână care venise la Nicula 50 de ani la rând pe jos, iar cel mai mic pelerin din grup era un copil de unsprezece ani. Cu trei zile înainte, se umplu toate dealurile dimprejur, iar pelerinii stau și se roagă cântând aproape neîntrerupt. Te înfiori de atâta credință și frumusețe. Slujbele curg aproape continuu, zi și noapte. Mai nimeni nu doarme, pentru că e o stare de har. După ce merg pe jos trei zile, pelerinii înconjoară bisericuța și icoana Prea Sfintei, tot așa, cântând neîntrerupt. Cred că și de o sută de ori înconjoară biserica! I-am urmărit ani la rând - stăteau treji toată noaptea! Poate că ziua mai ațipesc, dar noaptea, vă spun sigur că nu dorm. Am stat și eu cu ei, treaz, ca să le cunosc evlavia și am rămas uimit! Mi-am și zis că dacă oamenii ăștia s-ar ruga doar aceste șapte zile într-un an, cât fac pelerinajul, apăi le-ar fi de ajuns, la cât se nevoiesc! O nevoință mare și o rugăciune foarte puternică! Eu cred că, datorită rugăciunilor, acest pelerinaj a ajuns atât de amplu.
"Cel mai mare pelerinaj din sud-estul Europei"
- V-ați întrebat vreodată de ce se petrece tocmai la Nicula acest pelerinaj uriaș, când în țară sunt multe alte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, care au făcut, și ele, miracole multe și mari?
- Am două răspunsuri la această întrebare pe care mi-am pus-o și eu, pentru că, într-adevăr, pelerinajul de la Nicula este cel mai mare pelerinaj făcut în cinstea Maicii Domnului, în toată ortodoxia din sud-estul Europei. La pelerinaj veneau și stăteau la Nicula cam 4-500.000 de oameni. În 1995, au venit și au filmat pelerinajul chiar și de la televiziunea de stat japoneză. Gândiți-vă că atunci când am fost stareț, primeam la mânăstire cam 2000 de scrisori pe săptămână, din toată țara. Eram trei părinți care le răspundeau. Nu știu dacă la ruși e vreunul mai mare, pentru că nu le cunosc atât de bine pelerinajele, dar în Balcani nu există.
În primul rând, cred că icoana Maicii Domnului de la Nicula are un har aparte între celelalte icoane făcătoare de minuni ale Fecioarei Maria. De la părintele Luca din Iclod, care a zugrăvit această icoană în anul 1681, s-au păstrat în total douăzeci și două de icoane ale Maicii Domnului, iar din acestea, trei sunt făcătoare de minuni. Eu cred că acest părinte Luca a fost un om cu viață sfântă, altminteri nu putea lăsa în urmă trei icoane făcătoare de minuni. Așadar, avem un părinte-pictor cu o viață aparte, iar icoana de la Nicula are și ea un har aparte. Un al doilea motiv cred că e legat de prigoana contra creștinilor ortodocși din Ardeal. În secolul al XVIII-lea, aproape toate mânăstirile din Transilvania au fost distruse, ceea ce le-a lăsat credincioșilor ortodocși un mare gol spiritual, pe care ei l-au umplut cu acest pelerinaj. A fost o imensă tragedie din care ei au renăscut în felul acesta. Iar la renașterea lor s-a alăturat acum țara toată, pentru că în prezent, la Nicula vin credincioși din toate colțurile României. Pelerinajele pot să renască sau măcar să păstreze vie credința. Până și cei care nu vin la biserică și care aud de acest pelerinaj pot să primească un imbold să vină la biserică, apoi să se roage, să se spovedească și să se împărtășească.
- Părinte Andrei, oare există un drum, o "știință" care să ne apropie de Maica Domnului, ca și când am simți-o stăpâna vieții noastre?
- Nu îți trebuie multă teologie ca să te apropii de Fecioara Maria. Pentru că ea e, în primul rând, mamă și nu ai nevoie de știință pentru a te apropia de mama ta. În dragoste nu ai nevoie de tratate de filosofie. Apoi, ea este o tânără Preasfântă, dar și foarte frumoasă, pe care nu ai cum să nu o îndrăgești. Și mai este și o copilă, care, dacă ești în vârstă, te poate duce cu gândul la copiii tăi. Ce inimă nu se topește atunci când ia un copil în brațe? Cum spunea o bătrână venită în pelerinaj: "Tu, copilă, ce dragă îmi ești!" Așa că ne putem gândi la ea în aceste trei ipostaze și vom găsi multe căi pentru a ne apropia de ea. Nu ai nevoie de multă filosofie ca să i te rogi. Să ne rugăm ei pur și simplu pentru că orice acatist, orice paraclis sau orice cântare este făcută astfel încât să ne dea trăire, dragoste. De aceea și avem atâta bucurie atunci când ascultăm un paraclis al Maicii Domnului sau un axion sau orice alt imn al bisericii închinat ei.
Istoria miracolului de la Nicula
Trecutul Mânăstirii Nicula coboară până în secolul al XIV-lea, când un sihastru, Nicolae, se nevoiește aici, împrumutând apoi numele său pădurii, satului și mânăstirii care avea să ia ființă.
* În 1552, apare și prima atestare istorică a bisericuței de lemn cu hramul "Sfânta Treime".
* În 1659 documentele menționează nu numai schitul, ci și școala "împărătească", unde învățau copiii din satele dimprejur.
* Adevărata intrare a mânăstirii în istorie se petrece în anul 1699, pe 15 februarie, când icoana Maicii Domnului, pictată de părintele Luca din Iclod în 1681, a început să plângă. Douăzeci și șase de zile a lăcrimat neîntrerupt. Lacrimile izvorau din lemn atât de puternic, încât nu puteau fi șterse și curgeau pe pământ. Trei preoți iezuiți au examinat icoana și au atestat documentar minunea, care avea să dea naștere celui mai mare pelerinaj închinat Fecioarei Maria din toată ortodoxia.
Foto: Cristian Curte și Mânăstirea Nicula