PRIMARII NOȘTRI: SILVIU PONORAN - "Cred în România și în oamenii ei de valoare!"

Primar PNL al orașului Zlatna, jud. Alba

Primăria e cea mai impozantă clădire din cen­trul orașului Zlatna. Renovată relativ recent, cu un aer vesel, dat de florile multi­colore de la ferestre, poate rivaliza, fără pro­bleme, cu instituții-surori din marile orașe ale țării. În interior, lemnul e omniprezent, de la parchet, balustrade și uși, până la mobilierul elegant din birouri, contrastând armonios cu marmura de pe holurile de-o curățenie impecabilă. Pe pereți, fo­tografii atent alese, reconstituie, pas cu pas, drumul de la clădirea părăginită, aproape o ruină, până la ceea ce înseamnă astăzi Primăria orașului Zlatna. Ca oamenii să nu uite. Sau, ca un alt fel de a de­mons­tra, prin fapte, că "omul sfințește locul". Atunci când vrea și când este lăsat să poată. Pri­marul Silviu Ponoran e moț de-al locului și con­duce destinele străvechiului oraș minier încă din 1990, cu o pauză de un singur mandat. Zlăt­nenii știu bine de ce. Câte ceva am aflat și noi, în inter­viul care urmează.

"Trebuie repornit mineritul"

- Pentru foarte mulți români, Zlatna e si­nonim cu unul dintre cele mai poluate orașe din țară. Înainte de '89, măsurătorile arătau că ira­die­rile cu uraniu ajunseseră până sub podelele ca­se­lor. Sigur, asta a fost în anii de vârf ai in­dus­triei metalurgice românești. Care mai e situația acum?

- Chiar și în 2004, când am revenit la con­ducerea primăriei, Zlat­na era un oraș roșu. În­tr-o vreme, poluarea ex­cesivă ne situa pe locul doi în lume, și pe pri­mul loc în Europa. A­cum, după în­chiderea prin­ci­palilor po­luatori din zo­nă și după nume­roasele lucrări de eco­lo­gizare, în care am in­ves­tit serios în ultimii 15 ani, s-a cons­tatat o ca­litate a aerului exce­lentă. Există un grad mai ridicat de po­luare doar în preaj­ma hal­de­lor de steril și a bazi­nelor de decantare din zonă, dar nivelul pul­be­rilor în suspensie înre­gis­trează valori sub li­mitele maxime admise. Pot să vă spun că, dacă în 2004, în Zlatna un metru pătrat de teren se vindea cu 2 euro, astăzi se vinde cu 20 euro. Cred că e un exemplu care spune totul.

- O ofertă ideală, pentru cineva din afară, cu posibilități financiare, interesat de zonă. Dar localnicii din ce trăiesc?

- Din ce pot! Majoritatea sunt pensionari, mai țin câte un animal. Au rămas, în fiecare casă, mai mult un bătrân și un copil, cei tineri șterg la fund pe unul și altul în Occident...

"Dacă în loc să se vândă în China, cuprul s-ar prelucra în România, s-ar da de lucru oamenilor"

- Ce-ar trebui făcut pentru ca viața zonei să repornească?

- Pentru zona noastră, dar nu numai, ar trebui găsite soluții și oameni capabili cu care să se re­pornească mineritul și metalurgia extractivă, neferoasă. O dovadă în plus că ar fi un lucru bun e ce se întâmplă în apropiere de Zlatna, la Abrud, unde e cea mai mare rezervă de cupru a României și unde, la Cuprumin, s-a ajuns la 5000 tone con­centrat/lună, cu 20 la sută cupru în concentrație. Din păcate, aceste concentrate se vând în China, în loc să le prelucrăm noi, să dăm de lucru oamenilor. Dacă vrei să dai plusvaloare acestor resurse, poți să le aduci de la 6,5 la sută, cu cât se vând azi, chiar la 1000-1200 la sută, transformate în componente electronice, poți da de lucru la minim 2000 de per­soane, cu salarii de 1500 euro minim, că nu e vorba doar de cupru, ci și de alte metale rare, care leagă aceste concentrate. Sunt inginer metalurg și știu exact despre ce vorbesc! Zlatna-Brad-Baia de Arieș-Roșia Montană e patrulaterul aurifer al țării, cu o pondere mare de metale nefe­roase. Dar trebuie avut grijă ca băieții deștepți, care au vân­dut resursele Româ­niei, să nu mai vândă ce avem, fără să le prelucrăm noi. Există soluții legale pen­tru asta, dar trebuie văzut la cine sunt comanda și butoanele.

- Cu toate nea­jun­surile existente în zona Munților Apu­seni, frumusețea lor, sălbatică, încă atrage turiști. Am văzut că și dvs. aveți un com­plex de agrement, cu ștrand elegant și curat și, de asemenea, o viață culturală inte­resantă, aspecte cu care multe orașe mai mari nu se pot lău­da...

- Da, avem un hotel, finalizat cu fonduri de la Mi­nisterul Mediului. E o construcție în­cepută de mineri și abandonată timp de 14 ani, acum o clădire cu parter și două nivele, cu sală de ședințe, saună și piscină exterioară, cu bazine pentru adulți și copii, în apropierea bazei sportive, și ea cu dotări moderne, cu instalație pentru noc­turnă, omo­lo­gată pentru meciuri din Divizia A. Cât despre cultură, da, mișcăm și aici. A­vem Festivalul In­ter­național al Fil­mului Etnografic, ajuns deja la cea de-a șaptea ediție, și Festivalul de Ro­manțe, ceva mai "bătrân", numărând 18 ediții. E un festival cunoscut, cu concurenți din întreaga țară, așteptat și urmărit cu plăcere de moții din toți Apusenii.

"Sunt membru în Comitetul Regiunilor Europei, de la Bruxelles"

- Dar potențialul agro-turistic al zonei? Am înțeles că sunteți inițiatorul unei asociații cu legături directe la Bruxelles...

- Da, așa este! Întâmplarea a făcut să ajung membru în Comitetul Regiunilor Europei, la Bruxelles. A fost prima dată când am înțeles ce vor UE și România una de la cealaltă și că trebuie să trimitem și acolo oameni de valoare. Cunoscând politica de coeziune și politica agrară a UE, am văzut că aceasta nu ni s-a potrivit foarte bine. De aceea, am încercat să înțeleg, de la oameni mai pregătiți decât mine în acest domeniu, ce trebuie făcut în zonele de munte din România și am so­licitat fonduri pentru strategia de dezvoltare a Mun­ților Apuseni. România are una dintre cele mai grozave flore montane din Europa, cu 14-15 specii/mp, avem și o faună deosebită, și toate influențează direct animalele și gustul produselor din zona montană. De aceea, am zis că nu ne vom putea descurca cu sistemul de finanțare de până acum. În asociația pe care am creat-o noi, "Moții-Țara de piatră", prima de acest gen din România și prima care solicită bani direct la Bruxelles, de jos în sus, nu prin Guvernul Ro­mâniei, am luat toate județele din Munții Apuseni: Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, cu 86 de UAT (unități administrativ-teritoriale - n.red.). Și primarul Clu­jului, Emil Boc, și-a anunțat intenția de a ni se ală­tura, ceea ce e extraordinar, pentru că, ori­cum, ideea era să facem magazine pentru pro­dusele din Munții Apuseni, în cel puțin cinci reșe­dințe de județ, iar Clujul are, la această oră, un potențial eco­­­nomic extraordinar. Aceasta ar fi o posibilitate prin care se poate împiedica depopu­larea zonei mon­tane, care nu e doar o problemă a României, ci a întregii Europe.

"OUG 114 e o nenorocire!"

- De unde credeți că ar trebui începută o schimbare reală în România?

- Primul domeniu la care trebuie lucrat în Ro­mânia e sistemul educațional, că acum se creează absolvenți de liceu analfabeți cu diplomă, ceea ce e o nenorocire. Din păcate, în fiecare casă, după 1990, a apărut ideea ca fiecare copil să aibă diplo­mă, că atunci va avea un trai mai bun. Total greșit! Nici o națiune normală nu scoate mai mult de 10 la sută oameni cu studii superioare. La învă­ță­mântul superior ar trebui să acceadă doar acei oa­meni care pot și merită. Trebuie revenit la școlile profesionale.

- Cu banii cum vă descurcați?

- Cum putem... În trimestrul I n-am mai primit banii pe care trebuia să-i primim de la Guvern, dar am funcționat, n-am închis ușile și n-am plecat acasă. Această OUG 114 e o nenorocire! De fapt, nenorocirea României a pornit de la promovarea non-valorilor. Dacă dai o astfel de ordonanță, fără să te ducă mintea ce repercusiuni va avea, poți crea un haos general în țară, ceea ce s-a și întâmplat. Din păcate, în România s-a creat o clasă politică de oameni slabi, care n-a reușit să facă altceva în viață și s-au refugiat în politică, în ideea de a pune mâna pe bugete, de a fura bani. Și, totuși, eu cred în România și cred că putem face lucruri extraor­dinare. România are oameni de mare valoare, care pot decide ce e de făcut cu țara asta, oameni de mare calitate, care n-au intrat și nici nu intră în politică, pentru că le e scârbă. Sunt români adevă­rați în țară, nu doar derbedei și hoți puși pe căpă­tuială. România are ce trebuie, dar nu are con­du­cători care să o iubească și să știe de unde să apuce lucrurile și s-o ducă înainte. De 30 de ani, la condu­cerea țării se caută băieți care să se aplece în fața șefilor, care semnează orice pentru a-și păstra scaunul, și de aceea țara e în situația în care e. În locul lor trebuie instituită valoarea.