- Rădăcinile răului se află în imoralitatea forțelor politice, care au acaparat puterea începând din 1989, în scopul îmbogățirii proprii și a securizării propriei imunități prin aservirea politică a instituțiilor. Autorul moral al acestei pervertiri a democrației este PSD, în toate încarnările sale din 1989 încoace, partid care, împreună cu PNL/ALDE și UDMR, a anulat toate reformele realizate în spirit european și a instituit corupția ca practică politică oficială. Pentru că politica nu a fost niciodată făcută în interesul real al oamenilor, siguranța cetățeanului nu a contat pentru majoritatea PSD-ALDE care a modificat legile justiției în interesul penalilor, neținând cont de faptul că nu numai corupții, ci și infractorii de drept comun vor scăpa de rigorile legii. Cu o clasă politică majoritar penală, era firesc ca instituțiile menite să asigure ordinea publică și legalitatea să fie slăbite și aservite. Poliția nu poate fi mai bună decât cei care o comandă politic, de aceea e putredă, începând cu instituția care îi formează cadrele, Academia de Poliție, continuând cu șefii de inspectorate care sunt anexe ale baronilor și terminând cu conducerea centrală, care depinde de interesele clanurilor din PSD și ALDE. Salvarea unui stat eșuat, cum a ajuns România, este foarte greu de realizat, mai ales că românii au tolerat fărădelegea prea multă vreme, votându-i fără discernământ pe politicienii penali. Un prim pas ar fi eliminarea PSD și a colaboratorilor săi apropiați - ALDE și UDMR - la următoarele alegeri, urmată de o acțiune rapidă de remediere a tuturor aberațiilor legislative pe care le-a produs actuala majoritate. După care ar trebui să urmeze un program de reforme instituționale serioase, care să includă depolitizarea instituțiilor publice. Pentru o astfel de reformă este nevoie de un proiect de țară, pe care Klaus Iohannis nu s-a dovedit capabil să-l genereze, și de politicieni devotați binelui public, pe care nu știu dacă îi avem în număr suficient. Ne-ar trebui o nouă mișcare pașoptistă, dar nici măcar germenii ei nu sunt prezenți în viața publică.
- În plin scandal legat de presupusele crime de la Caracal, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, după ce amânase această decizie de șapte ori! La fel ca în cazul condamnării lui Liviu Dragnea, impresia e că instituțiile statului nu iau decizii în baza unor principii, ci în funcție de "temperatura" socială din țară sau de unele evenimente politice. Este o impresie sau e mai mult de atât?
- În primul rând, aș separa cazul verdictului ÎCCJ în procesul lui Liviu Dragnea, de deciziile CCR, pentru că judecătorii au amânat pronunțarea unui verdict din dorința de a nu fi acuzați că influențează rezultatul alegerilor europarlamentare, dar verdictul în sine nu putea fi decât unul nefavorabil pentru fostul lider PSD, de vreme ce toți cei implicați își menținuseră mărturiile inițiale. În cazul CCR însă vorbim cu adevărat de influențe politice, pentru că judecătorii sunt numiți pe criterii politice. Cum CCR, în formula actuală, este dominată de oameni fideli intreselor actualei puteri, nu ne îndoim că respingerea modificărilor codurilor penale a fost motivată politic. Concret, PSD s-a temut că ar putea deconta dezastrul legislativ ce ar fi urmat, având în vedere sensibilizarea opiniei publice în urma dispariției tragice a adolescentelor din județele devenite feude ale PSD. Dacă ar fi fost vorba de criterii profesionale, modificările în cauză ar fi trebuit respinse de la prima lectură, ele fiind gândite exclusiv în interesul infractorilor. În mod aproape pervers, respingerea modificărilor legislației penale de către CCR după șapte amânări nu face decât să confirme aservirea sa față de PSD. Dar cazul CCR nu face decât să scoată din nou în evidență pericolele politizării instituțiilor de interes public, căci și alte instituții sunt conduse de echipe desemnate conform algoritmului politic și devin instrumente ale politicienilor, în loc să slujească interesul public. Ne referim, de pildă, la Consiliul Național al Audiovizualului, sau la Curtea de Conturi, dar mai ales la TVR și Radio România. Toate funcționează în baza unor legi care permit aservirea politică și nu conțin suficiente garanții privind independența instituțiilor sau profesionalismul celor care le conduc. Este un viciu fudamental al arhitecturii instituționale din țara noastră, care explică în mare măsură situația dezastruoasă în care am ajuns, dă măsură necesității reformării din temelii a vieții publice și ridică dureroasa problemă a lipsei de oameni de stat, capabili să corecteze situația actuală.