Andrei Cornea face parte din elita intelectualilor noștri critici, oameni foarte bine pregătiți și creativi, priviți cu ură de reprezentanții partidului (încă) la putere fiindcă le dau, prin comparație, măsura inculturii, incompetenței și ticăloșiei lor. Complexele culturale și morale ale celor numiți în funcții de decizie și a căror grijă principală e beneficiul personal și de clan iau forme aberante prin metodele îndelung exersate, încă de la mijlocul secolului trecut, de discreditare a vocilor naționale ce li se opun cu argumente clare. Andrei Cornea e una dintre aceste voci. Absolvent strălucit a două facultăți, de Istoria și Teoria Artei și de Filologie Clasică, cu un doctorat adevărat, a tradus din Platon, Aristotel, Plotin, Aristofan și Epicur, a publicat volume substanțiale de eseuri despre artă, cultura antică, filosofie (bibliografia lui e impresionantă). Pe lângă asta, de ani buni, e unul dintre cei mai lucizi comentatori ai actualității politice, cu o limpezime și un talent al expresiei cum rar găsim în publicistica noastră. Talent cu care, din 2015, a făcut și pasul spre ficțiune, dând frâu liber imaginației și poftei de a povesti, pornind de la teme livrești. "Amintiri din epoca lui Bibi" e al treilea roman al lui și cel mai corelat subteran cu actualitatea politică. Pentru a înțelege ce reușește să facă Andrei Cornea aici, trebuie să fi citit faimosul roman premonitor "1984" al lui George Orwell, scris în 1928, din care preia personaje, plasate însă într-o lume postorwelliană, asemănătoare celei de la noi de după 1989. Protagonistul, Winston Smith, văzând că oamenii sunt dispuși mai curând să uite teroarea din epoca lui Big Brother, ba chiar se găsesc și nostalgici după ea, decide să își scrie memoriile, pentru a le reaminti adevărul și a lăsa o mărturie pentru viitor despre cum s-a trăit în dictatură, întărindu-și relatarea cu documente. Dar dictatorul răsturnat printr-o revoluție și numit acum cu simpatie de populația uitucă Bibi, revine din exil, se înscrie în campania electorală și, prin alegeri democratice, ajunge din nou la putere (așa cum s-ar fi găsit, după o vreme de "tranziție" haotică, destui care să-l voteze și pe Ceaușescu, nu doar pe cei din eșalonul II al regimului comunist sau pe oamenii Securității). Mărturia lui Winston e prezentată însă de editura care acceptă să o tipărească nu ca o consemnare a adevărului istoric, neconvenabil noii "democrații" în primejdie de a deveni iar dictatură, ci ca o operă de ficțiune, rod al imaginației: "scriitorul are menirea să exagereze, să caricaturizeze, să privească lumea cu ochelari care deformează și încă puternic, fiindcă nu e istoric (...). Are alt adevăr decât cel al istoricului, alți ochi și o altă menire". Acestui ingenios fir epic despre memorie și adevăr, țesut cu multă ironie și bătând spre o realitate ușor recognoscibilă, i se adaugă o poveste de dragoste reînviată între Winston, cel care se încăpățânează să nu renunțe la calitatea lui de martor, și realista Julia, care în timpul dictaturii avusese deviza "zbiară cu gloata ca să trăiești liniștit". Deși gustul pe care ți-l lasă e amărui, noul roman al lui Andrei Cornea îți menține viu interesul până la sfârșit și îți dă prilej de meditație.