Se împlinește un an de când forțele aflate la cheremul puterii politice au bătut și au gazat manifestanții pașnici din Piața Victoriei. Se împlinește un an de când românii din diaspora, veniți la București ca să-și strige dorul de casă și dragostea pentru o Românie în care și-ar dori să trăiască, au fost brutalizați de cei care ar fi trebuit să îi aștepte cu brațele deschise. Se împlinește un an de la marea manifestație din 10 august 2018, iar realitatea acestor zile, în care drama din Caracal rulează pe toate televiziunile, site-urile și ziarele din țară, ne scutește de orice încercare de bilanț. Orchestratorul evenimentelor din 10 august, fostul lider PSD Liviu Dragnea, este, între timp, la închisoare. Carmen Dan, fosta șefă de la Interne, și-a dat, între timp, demisia. De la Palatul Victoria, premierul Viorica Dăncilă dă tot mai multe semne de independență, într-o încercare disperată de cosmetizare a unei guvernări dezastruoase, nu doar pentru țară - asta e limpede! - ci și pentru propriul partid și pentru încâlcitul cerc de interese din jurul lui.
Că e vorba doar despre încercări de cosmetizare, și nu de intenții serioase, o dovedește soluția găsită pentru înlocuirea lui Carmen Dan - Nicolae Moga, un prieten de-al lui Radu Mazăre, care a și demisionat, la rândul lui, la câteva zile după evenimentele de la Caracal. Evenimente pe care Viorica Dăncilă ne-a invitat, cu aerul ei de mamă grijulie, să nu le politizăm. Stenogramele scăpate de la ultima întâlnire a liderilor PSD sunt scandaloase. Viorica Dăncilă se plânge că partidul a lăsat-o să înfrunte singură valul de indignare publică care a urmat dramei din Oltenia. "Păi nu ne-ați spus dumneavoastră să nu politizăm cazul?!", i-a replicat cineva din sală. Moment în care Viorica Dăncilă ni se dezvăluie nefardată, cu siguranța de sine a celui care se știe ferit de ochiul publicului: "Politizarea era pentru opoziție, pentru Barna și Iohannis. Nu am știut că sunteți așa disciplinați!". Cam atât s-au schimbat, în ultimul an, Viorica Dăncilă și România ei...
După ce, multă vreme, am identificat răul în persoana lui Liviu Dragnea și a acoliților săi, vedem din nou, zilele acestea, că răul este mult mai adânc înșurubat în societatea românească. Sistemul de pile și relații pe traseul Teleorman - București, pe care Dragnea l-a promovat la cel mai înalt nivel, nu e decât vârful aisbergului. Acest sistem, care a infestat până și structurile de forță de genul Poliției Române, e un focar de lehamite, de superficialitate, de nesimțire și, mai grav decât toate, de incompetență. Pe 10 august, când vor reveni, cu miile, în Piața Victoriei, românii din diaspora vor găsi aceeași țară. A trecut un an, iar "sistemul" a avut grijă ca nici măcar dosarul violențelor de acum un an să nu fie rezolvat. A trecut un an de la 10 august 2018, imediat se fac 4 ani de la drama din Colectiv, au trecut 5 ani de la accidentul aviatic din Apuseni, se fac 30 de ani de la Revoluție...