Toate, cu excepția PNL-ului, au testat și analizat impactul diverșilor aspiranți din rândurile lor, au calculat probabilitățile lor de reușită sau au estimat zestrea lor potențială de voturi, susceptibilă de negociat cu alți competitori și partide în caz de nereușită. PNL-ul este singurul partid care a scăpat de astfel de "frământări". Candidatul său este președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, susținut de partid și în urmă cu cinci ani. D-l Iohannis a câștigat alegerile de atunci prin mobilizarea exemplară, în turul secund, a societății civile. Ca și la recentele "europarlamentare", din 26 mai a.c., mijloacele moderne de socializare au jucat un rol extrem de important în prezentarea cetățenilor la vot. În noiembrie 2014, pentru electoratul de centru și dreapta primejdia era reprezentată de candidatul PSD-ului, Victor Ponta, prim-ministrul în funcțiune al acestui partid autodeclarat de stânga. Trebuie să remarcăm aici că, în cei treizeci de ani de la răsturnarea dictaturii comuniste a lui N. Ceaușescu, PSD-ul a avut candidați prezenți în toate tururile finale ale alegerilor prezidențiale, dar, cu excepția celor câștigate de Ion Iliescu, fondatorul grupării, le-a pierdut pe toate. Din această cauză, lupta pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni are, în ciuda reducerii constante, de către guvernările PSD-iste, a atributelor funcției prezidențiale, o valoare simbolică de excepție. Electoratul român a ales constant un președinte de altă culoare politică decât "rozul" PSD-ist, tocmai pentru a bloca aspirațiile partidului "de stânga" spre monopolizarea totală a puterilor Statului, spre transformarea lui în "partid-stat", cum a fost înaintașul său, PCR-ul. Președintele - ales prin vot direct și universal are - e drept - și cea mai mare legitimitate în acțiunile lui de arbitru, de păstrător al echilibrului între puterile statului, pe care PSD-ul vrea să le confiște în ansamblu. În 26 mai, electoratul a dat PSD-ului o lecție aspră. Partidul care la parlamentarele din 2016 câștigase cu un scor de 46%, s-a pomenit, la "testul europenelor", cu numai 23%. Niciun alt partid românesc nu a înregistrat, în cele trei decenii de post-comunism, o cădere atât de catastrofală. Cauzele sunt, de acum, știute de toată lumea. Asaltul continuu asupra Justiției, cu scopul aservirii ei politice totale, și consecințele politicii economice de mituire a electoratului (care au început abia să se facă simțite) au dus la dezvăluirea minciunii doctrinare PSD-iste și a țelului său suprem, ocuparea tuturor instituțiilor statului. PSD s-a vădit a fi un grup organizat pe baza unor interese de clan, învelite propagandistic în ideile democrației sociale. Lecția din 26 mai l-a pus în gardă că planul său de dominare totală a României este pe cale să eșueze. De aceea, lupta lui pentru postul de președinte al țării a devenit extrem de importantă. PSD-ul știe că, dacă bătălia va fi pierdută, toate "cuceririle" lui instituționale vor fi puse sub semnul întrebării. Arestarea fostului său lider penal, Liviu Dragnea, l-a pus într-o situație dificilă, în lunile scurse de la condamnarea acestuia, el trebuind să recupereze și gravul deficit de imagine, și să recupereze uriașa pierdere de procentaj electoral, care l-a plasat pe locul al treilea în ierarhia partidelor românești. Viorica Dăncilă, succesoarea "accidentală" a fostului lider, a ales, pentru salvarea a ceea ce mai este de salvat, două căi: păstrarea programului de guvernare PSD-ist și afirmarea "democrației interne de partid". Prima opțiune este catastrofală, pentru că "programul" era, de la început, viciat, reducându-se, în fapt, la diverse forme de mituire a electoratului. Acum, bugetul - care a suportat creșterile arbitrarii de salarii și pensii (cu "deschidere" spre cele "speciale") - e gol. Guvernul a anunțat "subtil" că ultima tranșă de măriri se va produce anul ăsta, pe 1 octombrie, înaintea "prezidențialelor", și pe 1 octombrie 2020, înaintea parlamentarelor. "Subtilitatea" e evidentă, dar fondurile lipsesc și îndatorarea țării este tot mai gravă. Cea de-a doua opțiune, exersată la alegerea candidatului la președinție, este la fel de aiuritoare, pentru că, scăpați din mâna grea a fostului "tătic", baronii PSD-iști nu vor mai putea fi struniți, și de "unitatea monolitică a partidului" se alege praful.
Dăncilă, fosta păpușă mecanică a lui Dragnea, anunțase că va susține candidatura celui mai bine plasat în sondaje membru al partidului. Teodorovici, Fifor, Andronescu și Șerban Nicolae își puseseră speranțele în nominalizarea lor de către formațiune, dar scorurile obținute de ei au fost foarte slabe. Viorica Dăncilă, care dorea să-și păstreze postul de prim-ministru și care a participat la evaluarea prin sondaj "în afara concursului", a realizat cel mai mare impact, baronii împingând-o să fie candidatul oficial. PSD-ul și-a dat jos întotdeauna șefii care, candidând, au pierdut prezidențialele. Grupul de nostalgici dragniști din PSD, dar și alți baroni locali, nemulțumiți de "acțiunile reparatorii" ale premierului, vor să-și ia revanșa. Ei știu cu toții că orice candidat PSD pleacă, în acest moment, în cursa prezidențialelor, cu șansa a treia. Aceeași șansă o au și candidații PSD-iști care vor să concureze "independent": Liviu Pleșoianu, cu discursul său suveranist-naționalist, sau Gabriela Firea, primărița Bucureștilor (care a realizat, pentru PSD, prin însumare, un scor derizoriu în capitală, la votul din 26 mai) trebuie să înțeleagă că emblema de lideri PSD nu mai este o garanție a succesului, ci o povară pentru toți cei care și-o asumă. Aceeași înțelegere ar trebui să o aibă și liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, care și-a transformat partidul într-o anexă docilă a formațiunii "de stânga". Tăriceanu este prototipul perfect al oportunistului politic ce caută, în toate împrejurările, să se mențină la putere. Continuator al fostei USL (ce amalgama monstruos, la inițiativa fostului lider PNL-ist, Crin Antonescu, stânga cu dreapta), el i-a adus nenumărate servicii lui Dragnea, sperând că acesta îl va face "candidatul comun" al alianței PSD-ALDE. S-a înșelat, iar scorul obținut de partidul său la "europene" (4%) îl recomandă mai degrabă ca pe o povară pentru oricare altă formațiune care l-ar susține. Chiar și "Pro România", partidul fostului șef al PSD, Victor Ponta, a înțeles că nu poate susține, fără să se facă de râs, un politician expirat, preferând să aleagă între Sorin Câmpeanu și Corina Crețu, activiști politici mult mai decenți decât găunosul pseudo-liberal. Toți acești candidați posibili (și alți "independenți", intrați în joc din cine știe ce calcule) au cele mai "subțiri" șanse în fața candidaților dreptei.
Bătălia se va da, probabil, între Klaus Iohannis, reprezentantul PNL-ului, și Dan Barna, candidatul USR-PLUS. Nu cred că dacă "omul lor" nu va intra în turul secund al prezidențialelor, PSD-iștii îl vor sprijini pe Dan Barna, care astfel îl va înfrânge pe Iohannis, cum susține fostul președinte Traian Băsescu. Dar, dacă cei doi se vor înfrunta în a doua etapă a prezidențialelor, vom avea o luptă cu adevărat interesantă pentru România. Șansele candidaților dreptei le voi analiza într-un editorial viitor.