Orașul înconjurat de dealuri respira într-un aer molatec, de după-amiază tihnită. Câțiva pensionari își împărțeau știrile pe o bancă din centrul vechi, medieval. Mai, mai să mă alătur lor, însă aveam întâlnire cu unul dintre cei mai cunoscuți albinari din zonă, așa că am grăbit pasul, am trecut pe lângă bătrâneii vorbăreți, am cotit pe strada Teatrului, pe lângă Turnul Ștefan, și așa am ajuns aproape de Piața Mare. Acolo, într-o curte năpădită de trandafiri și în miros de caprifoi, Simion Talpoș mi-a spus povestea vieții lui și-a albinelor pe care le păstorește de mai bine de o jumătate de veac.
Badea Simion și albinele
De foarte multe ori, o întâmplare măruntă, o întâlnire, un detaliu, cel mai adesea trecute cu vederea în primele momente, au ajuns să schimbe vieți și destine. Așa s-a întâmplat și cu bărbatul din fața mea. Așezat la masa din livadă, Simion Talpoș își amintește cu vorbe cumpătate întâmplări vechi. "Pasiunea mea pentru albine a început demult, când eram doar copil. Un vecin avea un stup cu un perete de sticlă, prin care puteai să vezi tot ce se întâmpla în interior. M-a fermecat pe veci ce-am văzut acolo înăuntru, forfota, rânduiala, înțelepciunea albinelor, și ceea ce am văzut n-am mai uitat niciodată. Acela a fost momentul în care am simțit un fel de atracție și admirație pentru albine, pentru munca lor. Dar știți cum se întâmplă, valurile vieții m-au luat și am ajuns să lucrez timp de treizeci și șapte de ani la celebra uzină «Phoenix», specializată în metalurgie neferoasă. Am spus «celebră», pentru că erau cunoscute de toată lumea poluarea și intoxicațiile cu plumb pe care le provoca atunci când funcționa. Cine a lucrat în minerit sau în industria de prelucrare a minereurilor știe despre ce vorbesc și poate înțelege mai bine decât alții cât de cenușie viață am avut în anii aceia. Au apărut tot felul de boli din care cel mai mult mi-a dat de furcă un reumatism poliarticular, căruia nu-i găseam leacul, în ciuda multor tratamente pe care le-am urmat. Aveam tot timpul gleznele umflate și dureri peste măsură, mai ales la schimbarea vremii. Dacă am văzut că medicamentele luate cu pumnii nu mă ajută, m-am orientat spre leacurile populare. Atunci am aflat de tratamentul cu petrol, cu venin de albine, cu polen și lăptișor de matcă, cu propolis și cu păstură. Și gândul mi s-a întors înapoi în trecut, la vecinul care avea în curte, printre coșnițele lui cu albine, și stupul cu pereții de sticlă care m-a fascinat. Mi-am dat seama că aceea este salvarea mea, doar că habar nu aveam ce înseamnă să crești albine, ba, pe deasupra, mai eram încă salariat, și nu prea aveam nici timp la dispoziție. Mi-am zis, însă, să încep măcar să citesc despre albine, să știu de ce să mă apuc când voi fi pensionar. Așa am făcut".
Duminici fericite
În ultimii zece ani de muncă până la pensionare, Simion Talpoș a citit tot ce-a găsit la vremea aceea despre albine. Săptămâna lui de lucru se încheia cu o mare sărbătoare: duminica era destinată doar albinelor. A început apoi, mai timid în primii ani, să-și alcătuiască stupina, să-și pregătească uneltele și instrumentele pentru recoltat mierea și celelalte comori ale stupului. Duminică de duminică era între stupi și, din aproape în aproape, din cărți, dar mai ales din lucrul direct cu albinele, a învățat să le urmărească zborul, să-și dea seama când ceva nu este în regulă în stup, să le descifreze agitația, pornită fie de la teama de alte albine sau viespi venite în hoție, fie de la alte pericole, cum ar fi setea, în vreme de secetă, sau foamea, în anotimpurile prea ploioase și reci. Din cărți a citit despre felul misterios în care albinele își transmit una alteia, nu numai locul în care pot găsi flori și polen, dar și aprecieri despre calitatea polenului și despre cantitatea care se găsește în acel loc. Este, și acum, după atâția ani de când le urmărește, uimit de misteriosul zbor al lor, zbor care imită forma cifrei opt, a infinitului din algebră, zbor prin care ele își transmit toate informațiile vitale pentru familia uriașă din stup. Și câte alte lucruri minunate a descoperit în lumea atât de ordonată a acestor viețuitoare! "Eu am văzut după ani de observații că albinele sunt organizate perfect, că fiecare-și cunoaște locul și rolul în stup, în familie, că niciuna nu iese din acest rol pe care-l duce până în ultima clipă a vieții. Dacă noi, oamenii, am respecta măcar cincizeci la sută din ceea ce ar trebui, am fi departe tare. Gândiți-vă că într-un stup în care sunt până la cincizeci de mii de albine, toate trăiesc doar pentru binele comun, nu pentru îndestularea proprie. Totul este dirijat pentru respectarea și grija față de generațiile care urmează să iasă din ouă, munca tuturor este orientată pentru menținerea speciei, pentru salvarea ei. Spre deosebire de albine, care sunt de-o generozitate uriașă, când mă gândesc cât rău facem noi, oamenii în jurul nostru, mi se face de-a dreptul rușine".
Lecții, drumuri și cărări
Simion Talpoș a început cu mulți ani în urmă să-și trateze beteșugurile cu leacurile albinelor, cu miere, venin, polen, păstură, căpăceală și propolis. A fost răbdător, perseverent, și rezultatele încurajatoare nu au întârziat să se arate. Așa și-a dat seama că este pe calea cea bună și a împărtășit apoi oricui a dorit din experiența lui. Nu numai că a scăpat de sâcâiala bolilor, dar a ajuns ca la vârsta de optzeci și cinci de ani, câți are acum, să schieze, să facă drumeții prin pădurile din jurul orașului sau chiar trasee montane de mai multe zile, ultimul fiind în Munții Apuseni. Albinăritul, pe care acum o jumătate de veac îl credea doar o ocupație de bătrânețe, i-a salvat și umplut în mod fericit viața. Anotimpurile s-au modelat după acelea ale albinelor. Când vine primăvara, le deschide urdinișul larg și le dă drumul în lume, le controlează să vadă cum au ieșit din iarnă, cu ce pierderi, se uită dacă mai au de mâncare până apar primele flori, le ajută cu turte cu adaos de proteine și stimulente, cu tratamente, și apoi le pregătește pentru plecarea "în pastoral". Pentru salcâmi, le duce pe Valea Șibilei, la Stâmbu Băiuț, când e sezonul teilor în floare, ajunge cu ele până în Dobrogea, la flori de zmeur și alte fructe de pădure, se întoarce din nou la munte, iar spre toamnă, le duce în fânețele de pe înălțimi, acolo unde încă se mai găsește floră spontană, mai ales pe Valea Gărgălăului din Munții Rodnei, unde crește bujorul de munte. "Viața mea e tare strâns legată de albine, e plină de drumuri și cărări. Corpul meu aproape că a ajuns să reacționeze după cum se poartă ele. Primăvara, când sunt mai agitate, de mă înțeapă din întâmplare vreuna, am o reacție alergică mai puternică, spre toamnă, după câte un sezon petrecut între ele, nici nu mai simt înțepăturile, care sunt tot mai rare. Sunt și eu de-al lor, cumva. Devin parte din peisaj. Eu sunt mulțumit de cum trăiesc acum, la anii mei. Am câștigat foarte bine de pe urma albinelor și sunt sănătos. Umblu pe munți și schiez fără teamă la anii mei. Mă simt puternic, și vă rog să mă credeți că mi-e rușine câteodată când mă întâlnesc cu vreun cunoscut care, deși este mai tânăr ca mine, arată mai rău. Cu banii câștigați, am putut să fac excursii în lumea întreagă, din Africa până în nordul Rusiei, am văzut Egiptul, Tunisia, Franța, Italia, și mi-am îndeplinit astfel un alt vis de tinerețe, acela de a călători.
Să știți că albinăritul aduce mari satisfacții materiale pentru cei care sunt serioși. Eu am câțiva ucenici cărora le spun care sunt secretele acestei meserii. Nu se poate însă învăța doar din cărți, experiența este de multe ori mai importantă. Mă bucur că pot să transmit ce știu în această meserie, care nu-ți dă roade dacă nu ai dragoste de ea. Sunt mulți chemați, dar puțini aleși, se spune, și vorba e valabilă și aici. Albinele sunt pretențioase, sunt atât de corecte, dar dacă te ocupi serios de ele, ai numai de câștigat. Înveți să fii mai răbdător, mai atent, cu toată viața ta, și mult, mult mai sănătos. Într-o veche legendă se spune că albinele sunt «cuvintele lui Dumnezeu», pe care El le-a rostit când a făcut lumea. De multe ori, când mă aflu printre stupi, mă întreb, oare ce pildă, ce poveste minunată a vrut Dumnezeu să ne spună, când a făurit albinele?".