MIHAI PANAITESCU - "Nu cred în provincialism. Se întâmplă lucruri minunate și în provincie"

Directorul Teatrului de Artă Deva

O clădire în stil Art Nouveau, o sală ce pare mi­niatura Ateneului Român și o scenă pe care se joacă teatru de mai bine de o sută de ani - acesta este Teatrul de Artă din Deva. Dacă mai adăugăm și faptul că aici s-a discutat pentru prima oară, la 1870, punerea bazelor teatrului ro­mânesc, avem o carte de vizită im­pre­sionantă pentru un teatru de provincie. Am profitat de vacanță acum, când efer­vescența sălii de spectacole s-a domolit, pentru a sta de vorbă cu directorul Tea­trului din Deva, domnul Mihai Pana­ites­cu.

"Anul trecut am avut paisprezece premiere"

- La doi pași de dumneavoastră, se petrec, an de an, festivalul de film de la Cluj și cel de teatru de la Sibiu. Cum poate un teatru de provincie să țină capul sus cu o asemenea presiune artistică?

- Nu este o presiune, este un reper care ne face foarte bine! Ne obligă să ridicăm ștacheta calității tocmai pentru că va exista această comparație. Eu cred că ne facem datoria și, ca dovadă, și noi avem un număr tot mai mare de spectatori care fac turism cultural - sunt turiști care vin special pentru ceea ce facem aici, atât în teatru, cât și în cele două festivaluri internaționale pe care am reușit să le organizăm. De altfel, la teatru am avut anul trecut paisprezece premiere, ceea ce pentru un teatru de dimensiunea noastră este foarte bine. Lucrăm la foc continuu, avem cam 130 de spectacole pe an și ne străduim să oferim în primul rând calitate. Deși suntem un teatru de pro­vincie, avem o ofertă cul­turală specială. Avem un repertoriu foarte bine ales, avem au­tori mari și vrem să rămână ce­va în sufletul spectatorului du­pă ce iese din sală.

- Cum reușiți să îi ademeniți pe oameni să vină la teatru astăzi, în epoca televi­zo­rului și a interne­tului?

- Ideea noastră este că teatrul nu ar trebui să fie doar un mijloc de relaxare și de distracție, ci să aibă și un puternic rol educativ. Cu cât oamenii vin mai des la teatru, cu atât vor deveni mai civilizați, își vor pune niște întrebări, își schimbă comporta­mentul și viața. Noi credem în primatul ofertei, nu al cererii, așa că nu venim cu lucruri ușurele doar că să fim pe placul publicului. Prin teatru se pot schimba multe, societatea poate avea în noi un simbol al schimbării în bine și ne asumăm asta. E greu să îi iei pe oameni din fața televizorului... pentru că oricâte afișe ai pune și oricâtă reclamă faci, oamenii ies greu dintr-o anumită inerție. Cea mai bună publicitate însă rămâne calitatea unui spectacol. Câtă vreme oamenii vorbesc și reco­mandă spectacolele noastre, este foarte bine. Avem și publicul nostru fidel, în general, cei de peste 30 de ani, și mai este și un public ocazional. O parte din publicul venit ocazional este câștigat, altă parte nu. Pentru că vin cu așteptări nepo­tri­vite - vin să se amuze, dar își dau seama că pe scenă este o lecție de viață sau o poblematică mai complicată. Chiar dacă pe moment sunt dezamăgiți, dacă i-am pus măcar un pic pe gânduri înseamnă că să­mân­ța teatrului e în sufletul lor și poate cândva vor reveni. Important este ca, atunci când oamenii simt nevoia de teatru, noi să fim acolo pentru ei, bine pregătiți.

- Spuneți că aveți și un public fidelizat. Ce faceți ca să îl păstrați și să nu se plictisească? Cum îl faceți să revină?

- Tot timpul inventăm lucruri noi, tot timpul aducem piese noi pe scenă. Dacă și calitatea este foarte bună, nu ai cum să îi plicti­sești, dimpotrivă. Apoi, pe lângă faptul că lunar avem cel pu­țin o premieră, avem și tur­nee în orașele de lân­gă noi. De exemplu, avem un public special care ne iubește la Me­diaș, deși, culmea, ei sunt mai aproape de Sibiu. Mergem și la Orăștie, Pe­troșani, Sebeș, la Lupeni - unde este un palat cultural deosebit. Așa că eu nu cred în provincialism, cred că se întâmplă lucruri mi­nunate și în provincie. Ne-am adaptat la acest trend european al festivalurilor și a­vem și noi două ast­fel de eveni­mente, tocmai pen­tru a merge noi către pu­blic, să facem noi primul pas către cei mai ti­mizi. A­vem un festival de Arte­le Specta­co­lului, cu evenimente stra­da­le, teatru, circ, jon­glerii și alte lucruri, care să atragă oa­me­nii. Sigur că nu suntem la nivelul Sibiului, dar facem tot ce putem ca să oferim oamenilor teatru sub orice formă. Ține o săptămână și, pentru Deva, cred că este foarte bine, mai ales că vin mulți turiști și ne facem cu­nos­cut patrimoniul local. Anul acesta am avut două spectacole invitate de la Paris și unul de la Chi­șinău. Al doilea mare festival pe care îl orga­nizăm este de muzică cultă - Hunedoara Liri­că, festival de operă și muzică clasică, ce se desfășoară în mai multe locații, inclusiv în Castelul Corvinilor, unde se creează o am­bianță fantastică. De altfel, suntem unul dintre puținele teatre din țară care produc și spec­tacole de operă.

"Oamenii îi salută pe actori cu respect"

- Dar starea de spirit a actorilor car e? Și-ar dori o vizibilitate mai bună?

- Așa cum vă spuneam, turismul cultural este o realitate cât se poate de con­cretă. Astăzi, dacă ești bun, vine publicul la tine. Dincolo de asta, eu le ofer aici o șansă în primul rând actorilor tineri. Îi sprijin cât pot, ca să devină artiști ade­vărați, și ei sunt foarte bucuroși să joace aici. Având un program cu foarte multe spectacole, reușesc să îi și păs­trez, în timp. În plus, lumea începe să îi aprecieze aici, oamenii îi recunosc pe stradă și îi salută cu respect, și acest fel apro­piat de a re­cunoaște valoarea le face bine și îi motivează. Nu cred că e puțin lucru să fii iubit de spectatori. Și nu în ultimul rând, ei locuiesc aici, în teatru, unde au cabine. sun­tem un teatru foarte bine dotat și foarte bine bugetat, spre deosebire, să zicem, de București, unde vedem ce probleme sunt. Consiliul Județean consideră că este foarte importantă cul­tura și, ca atare, suntem foarte bine dotați și spri­jiniți în ceea ce facem.

- De unde vin actorii? Unde reușiți să găsiți atâția actori buni pentru atât de multe spec­ta­cole?

- Avem norocul unei poziționări foarte bune, pentru că avem școala din Sibiu la doi pași, dar nu este departe nici Universitatea din Timișoara și nici școlile din Târgu Mureș și Cluj. Așa că suntem aproape de școli importante de teatru și putem să oferim locuri pe scenă proaspeților absolvenți. Sigur, avem actori și de la București, ba chiar și de la Chișinău. Pentru actorii valoroși avem maximă deschidere.

- Cum alegeți piesele care se joacă?

- Avem două linii - una pe teatru clasic, pe autori clasici, și cealaltă pe autori contemporani. În felul ăsta, oferim publicului și opere clasice, dar și opere ce sunt mai legate de actualitate și ceea ce se întâmplă în viața socială imediată. Și mai avem un program special, care se numește Ferestre către lume, prin care am invitat aici mari interpreți: violoniști din Rusia, tenori și baritoni de la Metro­politan Opera din New York, dar și artiști din Ber­lin sau Japonia. La astfel de spectacole vin melo­mani din toată țara, și asta ne bucură.

- Credeți că teatrul mai are un viitor în epoca televizorului și a internetului?

- Teatrul este o artă vie, actorul e acolo lângă tine, îi poți auzi respirația și, din cauza asta, câ­teodată, niciun spectacol nu seamănă cu el însuși, se schimbă, se maturizează și se adaptează în timp, creș­te. Ce se întâmplă pe ecranul unui tele­vizor sau al unui telefon este totuși o iluzie... Teatrul nu va muri niciodată, este o participare directă, adevă­rată, atât a actorului, cât și a spectatorului. Teatrul va rămâne pentru că este în noi și avem nevoie de el.