"Elegantul Mitilineu"
Cine să fi locuit în casa aceasta splendidă, m-am întrebat deseori? Nu mi-a fost ușor să aflu, până nu mi-a căzut în mână harta cadastrală a orașului, din 1911. Acolo scrie negru pe alb că proprietatea a aparținut lui M. Mitilineu. Pe locul vecin este menționată doamna Mitilineu. O familie de proprietari de case și terenuri, într-o zonă care înainte de construirea Ateneului, în 1888, era o margine de București, motiv pentru care locuitorii din centrul vechi, de pe Lipscani și Gabroveni, au protestat, susținând că forul de cultură ar fi prea departe de casele lor. Cu siguranță, Mihail Mitilineu și-a construit casa după ridicarea Ateneului, cel mai probabil spre sfârșitul secolului XIX. Numele său trimite la o certă orgine grecească. Într-una din celebrele scrisori trimise amicului său Vasile Alecsandri, scriitorul și boierul român Ion Ghica, evocă un anume Mitilineu, dascăl grec sosit din Fanar, în capitala Valahiei: "...am văzut pe elegantul Mitilineu, cu un ochi la făină și cu altul la slănină, cu pălăria în forma tingirii, largă în fund de două ori cât diametrul capului și pusă pe o ureche; el, după ce isprăvise pe Niculache și pe Ștefan Golescu, feciorii lui Dinicu Golescu, trecuse la Crețulești și la urma urmei se făcuse neguțitor de ciorbă, hrănind cu o deopotrivă îngrijire, și stomacul, și spiritul tinerimii care îi încăpea în mână". Și mai departe: "Mintosul Mitilineu, ca insular ce era, cu conștiință despre ale mării, striga cât putea: De eram acolo, (...) așteptam austrul și ardeam toate corăbiile turcești". De ce insular? Cel mai probabil, fiindcă dascălul, reprofilat ca "neguțitor de ciorbă", era originar din insula Mitilene, nu alta decât antica Lesbos.
Un tânăr ambasador
Bănuiesc că "mintosul Mitilineu" era chiar tatăl lui Mihail Mitilineu, acesta fiind născut în 1836. Școala primară și liceul le-a absolvit la București, apoi a intrat în serviciul Ministerului de Externe, la început ca simplu conțopist. Ambițios, învățând din mers treburile lumii, Mihail a urcat în ierarhia funcționărească a ministerului, punând bazele unei strălucite cariere în diplomația românească. În 1871, a ajuns secretar general al Ministerului de Externe, iar câțiva ani mai târziu, în 1879, a fost numit ambasador la Bruxelles, primul ambasador român în capitala Belgiei. În vremurile acelea, cred că nimeni nu se gândea că Bruxelles va ajunge capitala întregului continent, adică a Uniunii Europene de astăzi. Belgia, un mic regat, reușise să devină o putere maritimă, deținând colonii în Africa, dar, în același timp, era o monarhie constituțională și o democrație parlamentară, asemenea României. Prin urmare, legăturile diplomatice erau necesare pentru Casa regală a României. Numirea lui Mihai Mitilineu dovedea că regele avea mare încredere în talentul său de diplomat, chiar dacă nu dispunea încă de o vastă experiență. Erau timpuri când tinerii erau promovați în funcții, primeau misiuni, erau chemați să participe la clădirea unui stat nou, intrat pe orbita occidentală.
Pe tot continentul
Cariera lui Mitilineu a evoluat sub tutelă regală, fiind un om de încredere al regelui Carol I, care îl menționează deseori în jurnalul său. Putem spune că regele, prin însemnările sale, a contribuit decisiv la memoria postumă a diplomatului, o memorie, din păcate, precară. Mitilineu, deși a avut și urmași direcți angajați în activitatea diplomatică și politică, nu a intrat în conștiința publică, a fost uitat, mai ales după instaurarea comunismului. Cu atât mai prețioase sunt acele scurte propoziții scrise de mâna regală. Uneori, regele notează sec: "Dimineața, Mitilineu la mine". Alteori, furnizează detalii: "Ora 11. Mitilineu la mine, pentru audiențele miniștrilor plenipotențiari rus și grec". Iată-l dejunând cu regele la Sinaia, împreună cu contele Tornielli și cu o doamnă de curte a ducesei de Genova. Regele le-a arătat castelul Peleș, au băut ceai, au ascultat muzică, apoi oaspeții s-au întors la București. În 1882, diplomatul a fost numit ambasador la Belgrad, unde, după cum reiese din notele regale, nu s-a bucurat de o bună primire din parte reginei Iugoslaviei: "Mitilineu vine de la Belgrad, unde este tratat foarte puțin amabil, de către regină, chiar nepoliticos". Cel mai probabil, ostilitatea întâmpinată la Belgrad l-a determinat pe ambasadorul român să ceară revenirea la Bruxelles și direcțiunea Legațiunii din Paris. Regele notează: "A. Ghica mă roagă pentru postul de la Belgrad, deoarece crede că Mitilineu nu va mai merge acolo". Într-adevăr, diplomatul nostru nu s-a mai dus la Belgrad. După câțiva ani petrecuți în Occident, a fost numit ambasador la Constantinopol. În "Anuarul Bucureștilor" din anul 1894, îl regăsim menționat cu această titulatură: "Trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar" în capitala Turciei. A fost ultima destinație unde a activat ca ambasador. În 1896, la vârsta de 60 de ani, a demisionat, cel mai probabil din cauza problemelor de sănătate.
O familie de diplomați
Diplomatul de carieră a scris câteva cărți, cea mai cunoscută fiind "Colecțiune de tratatele și convențiunile României de la 1368 până în zilele noastre", carte publicată în 1874 și dedicată "Măriei sale, Carol I, domn al României, cu cel mai profund respect". Dedicația nu a rămas fără efect. Carol I l-a remarcat, l-a ținut minte și l-a trimis în Belgia, cu gradul de ministru rezident. Mihail Mitilineu a murit în 1903. Potrivit unor informații obținute din consultarea anuarelor Bucureștilor de la finele sec. al XIX-lea, diplomatul a avut trei fii, toți aflați la un moment dat în posturi diplomatice. De pildă, pe Gabriel M. Mitilineu îl regăsim la ambasada din Sankt Petersburg, pe Carol M. Mitilineu îl descoperim ca diplomat la Paris, iar pe Ion M. Mitilineu, alături de părintele său, la ambasada din Constantinopol. Acesta din urmă a activat și în perioada interbelică în diplomație, semnătura sa fiind prezentă pe tratatul încheiat cu Franța în 1926, tratat negociat de I. G. Duca. Totodată, Ion a fost și președinte al ACR, timp de 22 de ani. Acesta a locuit în casa părintelui său, de pe fosta stradă Mercur nr. 2, dar în perioada interbelică nu-l mai găsim menționat la această adresă. După cel de-al Doilea Război Mondial, configurația zonei s-a transformat iremediabil. Spre Bd. Magheru au fost construite cele două blocuri, numite Adam și Eva, care ascund casele vechi de pe actuala stradă N. Golescu. Din păcate, nimic nu semnalează că proprietarul de altădată a fost Mihail Mitilineu, un important diplomat român din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când România, ca regat, a cunoscut o ascensiune indiscutabilă pe scena internațională. Peste drum funcționează un restaurant căutat de turiștii străini. Printre ei sunt cu siguranță belgieni, olandezi, francezi, sârbi și turci, orginari, așadar, din țările unde Mitilineu a activat ca diplomat. Ar fi poate interesant să afle și ei că în splendida casă din apropiere, vizibilă de la mese, a locuit un diplomat care a întărit legăturile dintre România și țările respective.
Nota red.: Fotografia diplomatului Mihail Mitilineu nu a putut fi găsită în nicio arhivă.