"Duceți copilul la psiholog. Omoară oamenii în compuneri"
- Sunteți unul dintre cei mai citiți scriitori de pe mapamond. De ce, dintre toate genurile literare, ați ales literatura polițistă?
- Am devenit "scriitor" la 12 ani. Primisem la școală ca temă să scriem o compunere intitulată "O zi frumoasă în pădure". Am scris cu mare plăcere, doar că la finalul compunerii mele, în ziua aceea frumoasă, nu se mai întorcea nimeni viu din pădure. Mie mi s-a părut o compunere excelentă, dar în loc să aprecieze talentul meu literar, învățătoarea mi-a chemat părinții la școală și le-a spus: "Duceți copilul la psiholog. Omoară oamenii în compuneri".
- Cum vă simțiți când se spune că, după Ibsen și Munch, sunteți cel mai cunoscut norvegian al tuturor timpurilor?
- Nu cred că e adevărat. Ole Gunnar Solskjær, fostul fotbalist și actual antrenor de la Manchester United, este mai cunoscut, și decât Ibsen, și decât Munch, și decât mine.
- Și dvs. ați fost fotbalist.
- Da, dar nu am jucat pentru Man United. De aia nu-s așa faimos.
- Sunteți faimos, în schimb, pentru crimele din cărțile dvs. despre care afirmați cu tărie că sunt, de fapt, povești de dragoste. Cum așa?
- Da. Dacă te uiți la motorul acțiunii, la motivele crimelor, toate sunt făcute din iubire. O iubire bolnavă, dar totuși iubire. Dacă considerăm gelozia ca o dovadă a dragostei, atunci da, toate crimele pasionale vin din iubire. Și toate personajele mele sunt îndrăgostite.
- Ultima dvs. izbândă e piesa lui Shakespeare, "Macbeth", pe care ați rescris-o în cheie de roman polițist. N-a fost o îndrăzneală prea mare?
- Mi s-a părut că băiatul ăla, Will Shakespeare, a scris, acum câteva sute de ani, un sinopsis excelent pentru un roman polițist. Glumesc. De fapt, n-am fost singurul care a îndrăznit. Există un proiect, numit Hogarth Shakespeare, în care mai mulți scriitori ai lumii au fost invitați să rescrie o piesă a lui Shakespeare în stil propriu. Eu am ales "Macbeth", tocmai pentru firul său epic de thriller. (N. red. Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015, în Marea Britanie, de Editura Hogarth, la 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare. Seria "Hogarth Shakespeare" propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de unii dintre cei mai bine cotați scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Până acum, în limba română au apărut la Editura Humanitas trei titluri din această serie: "Shylock este numele meu" - de Howard Jacobson, "O paranteză în timp" de Jeanette Winterson și "Macbeth" de Jo Nesbo).
"Polițistul din orășelul bunicii"
- Unul dintre cele mai populare personaje din cărțile dvs. este inspectorul Harry Hole. Cum l-ați creat?
- Numele de Harry este al unui prieten de-al meu, iar cel de Hole este al unui polițist din orășelul bunicii, cu care ea mă amenința când eram mic. "Dacă nu vii până la ora 8 acasă, îl chem pe Hole". Am crescut cu frica de Hole. Peste ani, când am fost în acea localitate să îmi lansez o carte, a venit la mine un bătrân de 90 de ani, înalt de aproape 2 metri, care mi-a spus cu o voce tunătoare: "Eu sunt Hole!". Iar eu, bărbat în toată firea, am spus cu voce mică: "Mă bucur! Vă cunosc din copilărie". Dincolo de nume, în suflet, Harry Hole al meu e cât se poate de uman. Pe de o parte, e un pesimist, pe de altă parte, e un romantic incurabil. Însușirile astea le are de la mine. E cinic și duios în același timp. Nu are idealuri morale, nu este și nici nu se pretinde a fi moral, dar, prin acțiunile lui, contribuie la curățenia lumii. Chiar dacă se simte adesea un outsider, el contribuie la binele "turmei" lui, ca să zic așa. Chiar dacă "turma" îl respinge adesea.
- De ce să faci un bine care nu e dorit? Atitudinea asta e asociată adeseori cu prostia, "prost de bun", cum se spune la noi, la români.
- Cu toții avem reflexe sociale, care sunt mai puternice decât credem. De exemplu, în anii '60, dacă întrebai pe oricine de pe lume dacă, în eventualitatea în care ar fi fost necesar, s-ar duce pe Lună, ceea ce atunci părea o misiune sinucigașă, nu ai fi găsit pe nimeni care să răspundă "nu, nu mă duc, pentru că am familie și copii. Și aș putea muri. Mulțumesc că v-ați gândit la mine, dar eu spun «pas»". Nimeni nu ar fi refuzat, dimpotrivă, s-ar fi simțit onorat, că era cel ales pentru o misiune importantă pentru omenire. "Dacă dintre toți membrii «turmei», eu am fost cel ales pentru această misiune unică, atunci chiar trebuie să merg. E moarte sigură, dar trebuie să merg". Într-un fel, Hary Hole are exact această atitudine: "Îmi urăsc munca. Nu vreau să urmăresc criminali, dar dacă cei din «turma» mea m-au arătat cu degetul și au spus: «Ești singurul tip capabil să strângi gunoaiele societății de pe străzi, atunci o fac»".
- Acțiunea majorității cărților dvs. este plasată în anii '70. De ce?
- Sufăr de dorul artei create atunci. Am fost născut un pic prea târziu (în 1960) ca să experimentez cu adevărat anii '70. Fratele meu e cu 5 ani mai mare, s-a bucurat din plin de toată splendoarea acelor ani, și cred că am fost puțin gelos pe el. Plus că am fost născut la Oslo, dar crescut într-un cătun de lângă marele oraș. Așa că mă simțeam mereu ca fetița cu chibrituri, care se uită pe fereastră la bucuria altora. Și azi, muzica pe care o ascult, cărțile pe care le citesc și filmele pe care le văd sunt toate din anii '70. Nu știu dacă este dorul după vârsta inocenței, pentru că anii '70 nu erau inocenți deloc. Dimpotrivă. Era o criminalitate uriașă în marile orașe ale Occidentului, iar Oslo nu făcea excepție, era poluare, războiul rece, droguri, arme nucleare, șomaj, războiul din Vietnam... Pe de altă parte, atunci s-a compus o mare muzică și s-a scris o mare literatură.
"Cel mai bine scriu în cârciumi"
- Scrierile dvs. au și ceva autobiografic în ele?
- Cel mai legat de mine și de familia mea este romanul "Fiul". Scriu despre tatăl meu. Tata a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial alături de nemți, dar pentru a-și apăra țara de ruși. E vinovat sau nu? Despre asta am scris: despre așa-zisele vinovății istorice. Și unde sunt adevărații vinovați?
- Știu că sunteți și muzician...
- Da, eu și cu trupa mea de "bătrânei" urmează să lansăm un album.
- Cum se face că "bătrâneii" din Nordul Europei arată atât de tineri ca dvs.?
- La noi e mai frig și suntem mai bine conservați.
- Faceți și sport, ca orice nordic care se respectă?
- Fotbal nu mai pot juca, pentru că am avut un accident la picior, dar sunt pasionat de cățărări pe munte. Și aici, în România, am urcat pe munte lângă Brașov.
- Cititorii noștri sunt cu siguranță interesați să afle cum scrieți. Cum scrie un om ale cărui cărți se vând în zeci de milioane de exemplare?
- Am un apartament la mansardă în centrul orașului, cu cea mai splendidă priveliște. Am un birou vechi de 100 de ani, din lemn masiv, a trebuit să fie urcat cu un lift exterior și introdus pe geam în casă, în urma unei operațiuni foarte migăloase. Am pe birou cel mai performant computer din cea mai nouă generație și, totuși, dintre toate locurile din lume, singurul în care îmi este imposibil să scriu este acasă. Cel mai bine scriu în cârciumi. Nu departe de casa mea e o cafenea. Mă duc acolo încă de dimineață. De obicei, masa mea preferată, de la geam, e ocupată. Mă așez pe alt scaun și încep să mă uit urât la clientul așezat la masa "mea", până ce acela se simte și pleacă. Apoi îmi încep ziua de lucru.