Răspuns pentru MARIANA, F. AS nr. 1370 - "Caut un remediu naturist pentru boala Basedow-Graves"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Persoanele care prezintă tiroidă hiperfunc­țio­nală trebuie să știe că există trei cauze majore de creștere a activității tiroi­die­ne - boala Base­dow-Graves, nodulul toxic solitar, gușă toxică multinodulară -, iar dintre acestea, boala Base­dow-Graves este cea mai frecventă formă de tireo­toxicoză. Acest fenomen patologic rezultă dintr-un proces autoimun com­plex, prin care organismul produce anticorpi spe­cifici ce stimulează în mod neadecvat eliberarea de hormoni tiroidieni în exces.
Mai simplu spus, în cazul bolii Basedow, ceva anume face ca sistemul imunitar să producă anti­corpi care imită acțiu­nea hormonilor stimulatori ai tiroi­dei (TSH) și stimulează glanda ti­roidă. Este cunoscut faptul că un exces de tiroxină (hormon tiroidian principal) produce o gamă largă de semne și simptome, inclusiv nervo­zitate, intoleranță la căldură, scă­dere în greutate, puls rapid și nere­gulat, tremorul fin al mâinilor. Însă, cel mai sever simptom este oftal­mopatia Basedow, în care edema­țierea țesuturilor și mușchilor din spatele ochilor determină protruzio­narea acestora (exoftalmie, ieșirea lor în afara orbitelor). Exoftalmia, la rândul ei, poate determina diplo­pie (vedere dublă) și, mai rar, tul­burări de vedere cauzate de crește­rea presiunii la nivelul nervului optic.
Opțiunea principală de tratament pentru majo­ritatea pacienților cu Basedow este iodul radioac­tiv, care poate corecta rapid excesul de tiroxină, mai ales dacă celelalte indicații terapeutice (Carbima­zol, Propiltiouracil) nu dau rezultatele așteptate. Așadar, se poate spune că deși nu există un trata­ment capabil să oprească sistemul imunitar de a pro­duce anticorpi mimetici, totuși există medica­mente care pot controla simptomele prin scăderea producției de tiroxină. În ceea ce privește exoftal­mia, tratamentul temporar cu corticosteroizi poate ajuta la scăderea edemului țesturilor din spatele ochilor. În cazurile severe de exoftalmie, care pun în primejdie nervul optic, se poate recurge la inter­venția chirurgicală, prin care se creează spații în plus, într-o cavitate sinusală, pentru a permite re­așe­zarea ochiului în orbită.
Tratamentul naturist complementar al bolii Base­dow poate aduce corecții importante, prin admi­nistrarea unor remedii pe bază de Captalan, Sân­ziene galbene, Traista-ciobanului, Schinduf și ex­tract din muguri de Sânger, indicat în complicațiile oculare și cardiace ale tireotoxicozei. Uneori, ex­trac­tul din frunze de Nuc poate fi și el util, prin conținutul important de iod, mai ales la persoanele care au suferit o tiroidectomie.
Să auzim numai de bine!


Dr. IOAN GH. MĂRGINEAN - medic primar ORL - C.M.I. "SANOMED" Sibiu, Bd. Victoriei nr. 6, tel. 0722/73.52.72, e-mail: sanmedsb@gmail.com

"Soțul meu se îneacă din cauza unei secreții în gât"
(Răspuns pentru TANIA L. - Călărași, F. AS nr. 1373)


Rinoreea posterioară (secreții vâscoase în gât), reprezintă un simptom frecvent întâlnit în practica medicală, care poate fi cauzat de afecțiuni pneumo­logice sau din sfera ORL, adesea fiind însoțită și de alte manifestări clinice (obstrucție nazală, rino­ree anterioară, tulburări de miros, pru­rit sau stră­nu­turi, tuse, răgușeala etc.) și care dau impresia pa­cien­tului că ceva fluid se scurge în fa­ringe. Strate­gia terapeutică a rino­reei posterioare din cauză rino-sinusală (cazul dvs.), se clasifică în tratament medicamentos con­ser­vator (stadiul incipient) și tratament chirurgical, în formele complicate ale afecțiunii. Tratamentul inițial constă în: deconges­tionante nazale topice, antibio-fungi-terapie de elecție, după antibio-fungi­gramă (minim 3-4 săptă­mâni), antinflamatoare, vita­minoterapie, antialer­gice și imunomodulatoare. Tratamentul chirurgical (FESS) se va lua în discuție când tratamentul me­dical corect efectuat a eșuat, după o perioadă de trei luni, și urmărește îmbună­tățirea venti­lației și dre­najului sinusal.
Tratamentul complementar se schematizează ast­fel:
* Dimineața și seara, după mân­care, se efec­tuează lavajul (spă­larea) foselor nazale cu "OC­NA­­SEPT", o soluție salină saturată, cu extract din 8 plante medicinale, care se aspiră pe nas și se eli­mină pe gură sau prin musaj (suflat).
* După lavaj, se insti­lează în fosele nazale, câte 2 picături, de 3 ori pe zi, din­tr-o soluție preparată (reteță magistrală proprie), urmate de instilații nazale cu vitamina A uleioasă și ulei de cătină.
* 10 ședințe de aero­soli medi­camentoși (dexa­me­tazonă/ flixotide nebu­les, gentamicină, ser fizio­lo­gic) și inhalații cu uleiuri volatile aromatice. Terapia medicamentoasă cu aero­soli se poate face la domici­liu sau în policlinică (2-3 ședinte/zi), cu nebuliza­toa­re (aparate de aerosoli), iar aeroso­loterapia naturistă, cu "Ocnasept" spray (in­halații si pulverizații, seara, înainte de culcare). "Oc­nasept" este un spray salin, cu extract din plan­te medicinale, 100% natural, care poate fi comandat prin tel. 0269/21.78.61 sau e-mail: sanmedsb@ gmail.com
* Gargară, de 2 ori/zi, cu o infuzie de mușețel, salvie, gălbenele și tătăneasă.
* Refacerea troficității mucoasei prin apite­rapie: Proposept (3x1 tablete/zi), miere de albine cristalizată sau fagure de miere căpăcit.
* Susținerea terenului imunologic cu: Imuno­rezistan Forte (Plantextrakt Cluj) /Sirop Imunitate Fares (extract din echinacea).
* Aerosoloterapie salină la Ocna Sibiului Băi (10 ședințe).


Farm. spec. PAUL TISMAȘ - tel. 0745.137.537, e-mail: aroma_tis@yahoo.com

"Sufăr de otită supurată medie"
(Răspuns pentru LIVIA - Bacău, F. AS nr. 1349)


Un tratament eficient pentru suferința dvs. constă în folosirea tincturii de propolis, de con­cen­trație egală sau mai mare de 40%, care se va ad­ministra astfel:
* Intern - 30 picături x trei ori pe zi, 7 zile la rând, apoi de două ori pe zi (dimineața și seara) alte 7 zile, după care se va con­tinua cu o singură ad­mi­nis­trare seara, 60 de zile. Aten­ție! Tinctura de pro­polis nu se poate a­mes­teca cu apa sau cea­iul! Pi­căturile se ames­tecă într-o jumătate lingură de miere de albine. Dacă nu aveți miere puteți folosi  zahăr, iar dacă pacientul este diabetic și are inter­dicție la dulciuri, i se poate administra tinctura de propolis pe o bucățică de pâine. Dacă pacientul nu suportă alcoolul etilic din tinctură, poate folosi propolis glicolic, dar tot de concentrație peste 40%, în același mod ca și tinc­tura.
* Extern - se pun două picături de tinctură de propolis, de două ori pe zi, dimineața și seara, în ureche. Pacientul stă culcat circa 1 minut pe o parte, cu urechea afectată în sus, după ce în prealabil și-a administrat picăturile. Folosirea externă va conti­nua până la dispariția completă a senzațiilor neplă­cute din urechi. Se poate relua administrarea inter­nă și externă ori de câte ori va fi cazul, deoarece pro­­polisul nu produce reacții adverse sau secun­dare, nici dependență. Sin­gura condiție e ca utiliza­torul să nu fie alergic la unul din componentele tincturii - propolisul în sine sau alcoolul în care este dizolvat. Dacă nu găsiți tinctură de propolis în concentrație de peste 40%, sunați-mă la tel. 0745.137.537 și vă trimit eu.

"Doresc un tratament pentru sindromul Zollinger-Ellison"
(Răspuns pentru AURA - București, F. AS nr. 1349)


Suferința dvs. este strict legată de stilul de viață și de alimentație. Din stilul de viață trebuie elimi­nate situațiile potențial conflictuale (fugiți de discuții în contradictoriu, certuri, scandal, situa­ții tensionate), stresul prelungit de la serviciu sau de acasă. De asemenea, trebuie instituită abstinență totală față de: carnea de porc (sub orice formă), tutun, cafea și alcool (mai ales, bere)! Obligatoriu, aveți nevoie de somn - cel puțin 7 ore pe noapte. Ca tratament intern vă indic un "pansament gas­tric", compus din: acid hialuronic, drotaverină (No-spa), propolis concentrat pulverizat, aneste­zină, curcuma pulbere, Aloe Vera pulbere, bismut subni­tric, oxid de magneziu, bicarbonat de sodiu, calciu carbonic (sau cărbune medicinal). Acest preparat vi-l pot pregăti eu, dacă mă contactați telefonic.


Dr. LUCICA SIMA - ROMVAC COMPANY SA - Centrul de Imunologie, Șoseaua de Centură nr. 7, Voluntari, Ilfov, tel. 0737/50.10.60, 0722/85.12.77, 021/350.31.09, fax: 021/350.31.10, www.imunoinstant.ro

"Am intestine iritabile"
(Răspuns pentru ELENA - Curtea de Argeș, F. AS nr. 1362)


Stimată doamnă, una dintre cauzele declan­șa­toare pentru afecțiunea dumnea­voas­tră poate fi infecția cu bacteria Heli­cobacter pylori. Așadar, recoman­darea este să efectuați analize de laborator pentru identificarea acestui agent patogen. În cadrul companiei Rom­vac s-a dezvoltat Departamentul de Cercetare-Dezvoltare Imuno­in­stant, unde se obțin produsele naturale din gama Imunoinstant. Principalul component bio­logic ce stă la baza acestora este Imunoglobulina Y. Pro­dusele din gama Imunoinstant se carac­te­rizează prin activitate antimicrobiană, antiin­flamatoare și imunomodulatoare, fiind de mare ajutor în preve­nirea și combaterea infecțiilor cu germeni patogeni, inclusiv în cazul infecției cu Helicobacter pylori. Medicul terapeut din ca­drul Cabinetului de Me­dicină Complementară Romvac stabilește, pe ba­za analizelor de laborator efec­tuate, un protocol de administrare produselor Imunoinstant, incluzând și produsul specific Imu­no­instant anti-Helico­bacter pylori, soluție bu­vabilă.