Un congres al stagnării

Toma Roman
Congresul (extraordinar) ținut de PSD sâmbătă, 29 iunie, la Sala Palatului, nu s-a remarcat prin nimic ex­traor­dinar.

Toa­tă lumea știa că Viorica Dăncilă, primul ministru în func­țiune, va deveni oficial șefa partidului, tot așa cum majoritatea absolută a observatorilor se așteptau ca "echipa ei" să preia celelalte funcții de conducere. Eu­gen Teodo­ro­vici și Mihai Fifor au fost aleși, fără nicio emo­ție, președinte executiv și secretar general. Cum era de prevăzut, despre Liviu Dragnea, fostul lider absolut al partidului, nu s-a vorbit aproape deloc. El a fost pomenit doar de cei câțiva "oponenți exotici" la noua ierarhie, Li­viu Pleșoianu (deo­camdată un "lup singuratic" între ba­ronii politici PSD-iști) și Codrin Ștefănescu (fostul se­cre­tar general și mâna dreap­tă a "defunctului" lider). Șerban Nicolae, unul dintre "ex­perții juridici" ai lui Drag­nea, candidat și el la preluarea or­ga­nizației, a ținut un dis­curs în care "temele dragniste" au fost reluate în exces, de la "abuzurile Justiției", la nece­sitatea suveranismului na­ționalist, fără a vorbi însă de fostul său stăpân, care ast­fel a fost "îngropat și uitat". Surprinsă de rapiditatea pro­gra­mării congresului, singura grupare in­ternă care ar fi putut să schimbe mai clar direcția pragmatică a partidului, gru­parea Firea-Stănescu, nu s-a manifestat defel. Doar de­clarația lui Paul Stănescu, fostul lider secund al PSD-ului, cum că nu va vota pe nimeni din noua con­ducere, a indi­cat că ea există încă. Gabriela Firea, primarul general al Capitalei și șefa (provizorie) a organizației bucu­reștene a formațiunii, a "strălucit prin absență", fapt ex­plicabil și prin prisma rezultatelor votului de la "euro­parla­men­tarele" din 26 mai a.c., care au demonstrat o cădere ma­sivă, pe toată linia, a partidului guvernamental, în cel mai mare oraș al țării. Gruparea Firea-Stănescu s-a retras, așa­dar, "la umbră", așteptând un alt prilej pentru revanșă.
Banalitatea acestui congres, care a avut rolul să confir­me formal preluarea puterii de către "echipa Dăn­cilă", era - prin urmare - cu totul previzibilă. Dăncilă nu putea pierde postul de președinte al partidului, pentru că de ea depinde, din calitatea de șef al administrației națio­nale, distribuirea resurselor către organizațiile locale și liderii regionali ai partidului. PSD-ul este o formațiune politică dependentă de această distribuire, utilizarea dis­creționară a resurselor țării fiind însăși rațiunea lui de a exista. Meritul ascensiunii Vioricăi Dăncilă îi revine, de fapt, lui... Dragnea, care a numit-o (e drept, din alte ra­țiuni) prim-ministru. Scăpată de tirania lui și de obrăznicia camarilei sale, care își impunea pe față deciziile, ea și-a promovat imediat posibilii susțină­tori, Teodorovici și Fifor, lideri ce nu mișcau - precum ea însăși - în fața șefu­lui maxim, dar care nici nu "străluceau" prin exces de slugărnicie în fața acestuia. Viorica Dăncilă a scăpat de un stăpân absolutist, înlocuindu-l - poate doar con­junc­­tural - cu mai mulți. Șantajul ei, cu retragerea de la con­ducerea guvernului (care ar fi pus la dispoziția pre­ședin­telui țării alegerea unui nou prim-ministru) a funcționat, baronii PSD-ului fiind obligați la compromisul ce i-a asi­gurat lui Dăncilă poziția de lider politic. Discursul ei pro­gramatic, înțesat cu minciunile propagandistice despre vii­toa­rele realizări ale guvernării PSD-iste (o autostradă "de la cap la coadă", spitale regionale, școli noi etc.), a avut ros­tul de a-i asigura că "nimic nu se schimbă" din direcția pe care ei au imprimat-o partidului. Dăncilă nu a comentat "sta­rea Justiției", dar a lăsat să se înțeleagă că "achizițiile re­­gi­mu­lui Dragnea", în bătăliile lui cu această putere în stat, vor fi conservate, fără repetarea "exceselor" impuse de fos­tul lider, din motive personale. Baronii și-au primit asi­gu­rarea că pozițiile lor, care au ieșit întărite din asalturile drag­niste asupra Justiției, nu vor fi afectate nici de acum încolo.
Congresul nu a schimbat de fapt nimic din "programul de guvernare" asumat de PSD la preluarea puterii. Pro­mi­siunile, reluate - ca de obicei - înaintea oricăror ale­geri, au rămas aceleași. PSD-ul nu a construit nimic în cei peste doi ani și jumătate de administrare a țării, singura lui realizare fiind creșterile iluzorii de salarii și pensii. In­capacitatea funciară a PSD-ului de a stimula prin in­ves­tiții în infra­structura țării a făcut ca politica de mituire a populației - prin aceste creșteri stimulatoare de consum - să fie sin­gura lui politică. Cu Eugen Teodo­ro­vici ca "mare maestru" al bugetului de stat, în locul "eco­no­mistului Vâlcov", iniția­torul "programului" dragnist, ea nu se va schimba, chiar dacă prețul va fi îndatorarea fi­nan­ciară și mai acentuată a României. Un șoc - oricând po­sibil - al economiei mon­diale va arunca țara, vulne­ra­bi­li­zată deja, într-o criză fără precedent. Dăncilă, tutelată acum de cuplul Teodorovici-Fifor (și de baronii din spatele lor), nu va putea restructura "programul de gu­vernare" pentru că, după anii pierduți în hărțuielile cu Jus­tiția, este prea târziu să mai încerce ceva în domeniul sti­mulării reale - prin investiții - a economiei. Apropierea ciclu­lui următoarelor alegeri (prezidențiale, locale și legislative) o va obliga să continue politica de mi­tuire a electoratului, chiar dacă sacul e gol. Din lecția pri­mită de PSD la europarlamentarele din 26 mai a.c., ea a în­țeles doar că "tema Justiției" trebuie ocolită, pentru că majo­ritatea cetățenilor au devenit prea sensibili la ea. "Unitatea par­tidului", la care a făcut apel, este - în conse­cință - mai necesară ca oricând pentru "as­cunderea sub preș" a pro­blemelor concrete ale țării.
La congres, PSD-ul s-a manifestat iarăși, pe linia cla­sică a fostului PCR, ca un partid-stat. Asaltul neîntrerupt asupra instituțiilor de forță ale țării și ocuparea lor politică i-au indus impresia că, după "uitarea exceselor dragniste" prin diverse artificii propagandistice, va putea continua să se mențină "în fruntea bucatelor". PSD-iștii nu rea­li­zează că, prin scorul obținut la "europarlamentare" (în jur de 23%), partidul lor a devenit un "partid de pluton". Elec­toratul actual nu mai poate fi păcălit prin mituiri sterile și nu mai poate fi "îmbrobodit" prin critica așa-ziselor "abu­zuri" ale Justiției. Dacă opoziția nu-l va deza­măgi prin lipsa ei de unitate și prin inconsecvențele atitudinale față de ma­nifestările de partid-stat ale PSD-ului, el va continua să se mobilizeze pentru salvarea țării de haita de prădători pe mâna căreia a încăput.