ANDREEA RĂDUCU-LEFTER - "Am primit mesaje din toată țara: «Ajutați-ne să ne salvăm copacii!»"

- Președinte al filialei București Ilfov a Asociației Peisagiștilor români, membru al Asociației Peisagiștilor din Quebec și al Societății canadiene de Arhitectură Peisageră -

An de an, în marile orașe, aerul devine tot mai sufocant, mai greu de respirat, sen­za­ția că tragi în piept ceva nesănătos de­vine tot mai accentuată. Și ce fac edilii Bucu­reș­tiului (și ai multor alte orașe din țară), pentru a contracara creșterea dramatică a poluării, calitatea infectă a aerului? Ei bine, distrug sistematic sin­gu­rele resurse de oxigen: arborii. "Lăsați doamnă, să vedeți ce frumoși or să crească după aia!". Acesta a fost ani de zile sloganul "specialiștilor" cu drujba, adresat cetățenilor ce încercau să salveze copacii din fața blocului, din parcuri sau de pe străzi de furia irațională a ciuntirii lor. Termenul inventat pentru distrugere este "toaletare". Iar acum se văd rezultatele: mii de copaci încep să se usuce, închi­puind nu doar peisaje dezolante, ci și finalul unei bă­tălii pierdute cu poluarea și boala. Pentru a înțe­lege de unde pornește acest masacru urban, am ape­lat la un specialist veritabil: Andreea Răducu-Lefter, unul dintre cei doar doi arboriști români certificați la cel mai înalt nivel internațional.

"Deși avem contract semnat cu primăria, nu ni s-a solicitat niciodată părerea"

- V-am ruga, în primul rând, să ne dați câteva explicații legate de profesia dvs.

- Arhi­tec­tul peisagist este cel ce are aptitu­dini în aranjarea și în gestio­na­rea spa­țiilor verzi, de la parcuri, gră­dini private, autostrăzi, ba­zine, re­sor­turi. În Ro­mânia, mese­ria este inter­pre­tată cam după ureche, unii cred că ne ocu­păm de grădinărit, alții că aran­jăm flori. Este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să fac acest curs, de­loc ieftin, deloc ușor, de ar­bo­rist. La el am învățat de zece ori mai mult despre arbori decât în facultate, iar examenul, desfășurat în Statele Uni­te, a durat cinci ore, timp în care am avut de răspuns la 2000 de întrebări! Am vrut să fac acest efort pentru că în România avem o pro­blemă se­rioasă nu doar cu diminuarea spațiului verde, dar și cu aceste «toaletări» ale arborilor. Dacă pe post de arhitect peisagist nu sunt băgată în seamă de au­torități, acum am această acreditare inter­na­țională, ce îmi dă dreptul să îmi spun părerea de specialist despre nocivitatea acestor metode.

- Vi s-a cerut sfatul de către autorități? A fost luată în seamă părerea dumneavoastră?

- Nu! Am fost foarte bucuroasă atunci când doamna primar a semnat un acord între noi și Primăria Municipiului București, prin care PMB precizează că va solicita ajutorul specialiștilor în strategiile de management pe care le vor face pentru spațiile publice. Însă au trecut trei ani de atunci și nu ni s-a solicitat niciodată părerea. Am senzația că vor trece cei zece ani pentru care s-a semnat acordul și nu se va întâmpla asta. Iar în ceea ce privește "strategia", se poate vedea cu ochiul li­ber: nu există nici o strategie. Capitala a lan­sat acest slogan de "smart city", oraș isteț, ceea ce nu poate fi decât foarte-foarte amuzant, relativ la ceea ce se întâm­plă de fapt. Însă nu vreau să pară că am ceva cu PMB. Adevărul este că toate marile orașe din Ro­mânia duc lipsă de strategie și își di­minuează spa­țiile verzi. Iar în ceea ce privește "toa­letările", am primit și în acestă primăvară mesaje, strigăte de ajutor de prin toată țara. "Ajutați-ne să ne salvăm copacii!"

"Termenul «toaletare» e inventat de români"

- Ce înseamnă aceste "toaletări", de unde au pornit, ce sens au?

- Nu există termenul de "toaletare" a copacilor. E inventat de români. Pomii fructiferi se aranjează, li se taie crengile primăvara și toamna, în funcție de felul în care ne avantajează: cu ramurile jos, pen­tru a fi culese mai ușor roadele, cu coroana rotundă, să arate frumos etc. Ceilalți arbori nu au nevoie de aceste tăieri de primăvară-toamnă, ce s-au îm­pă­mântenit la noi sub numele de toaletări. Dacă vrei să cureți un arbore decorativ, nu fructifer, o faci în primii 2-3 ani de viață ai acestuia, pentru a avea timp să-și revină, altfel îl pui în pericol. Nu se taie o creangă cu diametrul mai mare de 10-15 cen­ti­metri. În nici un caz nu tai mai mult de 30% din co­ronament! La noi se taie și jumătate de copac, se lasă un ciot și apoi se miră că se usucă, se slăbește stabilitatea copacului și acesta poate oricând să ca­dă! Eu nu sunt absurdă, nu militez pentru salvarea fiecărui copac, știu că sunt probleme, că unii trebuie tăiați. Dar nu în felul acesta, haotic, negândit, care poate produce și mai multe pagube și ne strică și mai tare calitatea aerului. Noi am avertizat mai de­mult că acești arbori ciuntiți nu mor imediat, nu mor după un an, doi, ci după trei, patru ani. Uitați-vă la parcul Obor, în fața primăriei de sector, zici că-i pă­durea spânzuraților, uitați-vă pe marile bulevarde ale Bucureștiului în ce hal au ajuns arborii ciuntiți. Ni­meni nu își asumă vreo res­ponsabilitate pentru asta.

"Gogule! Pe care o tai, bă?"

- A existat o strategie înainte de 1990? S-a con­tinuat ea în vreun fel?

- Da, a existat, încă de pe vremea înființării ma­rilor parcuri, lucrurile erau gândite, planificate și puse în practică de specialiști. Acum este haos, totul se face după ureche. Spe­cia­liștii nu mai sunt întrebați, pe hârtia de amenajare a unui spațiu verde nici mă­car nu este nevoie de semnătura unui arhitect peisagist. Pentru aceste tăieri de primăvară-toamnă, primăriile orga­ni­zează licitații, iar singura cerință a firmelor este să aibă angajați drujbiști și alpiniști utilitari. Care nu au nici o vină că nu cunosc speciile de arbori și ca­rac­teristicile lor. Ei se urcă în copaci, de cele mai multe ori nu cu nacelă, ci cu colțarii, rănind copacii și punându-le sănătatea în pericol, și strigă de acolo de sus: "Gogule, pe care-o tai, bă?". De­geaba există firme care-și trimit un om la spe­cializare, degeaba facem noi cursuri pe bani grei în străinătate, dacă legea nu spune că-i nevoie de un specialist și licitația o câștigă cea mai ieftină ofertă.

"Pare că strategia este «după noi, potopul!»"

- Cum ar trebui procedat?

- O strategie trebuie gândită, mergi cu un spe­cialist într-un spațiu și acesta îți va spune "Uite, a­cest copac prezintă riscul să cadă, trebuie tăiat, cei­lalți nu, aici trebuie înlăturate doar crengile us­cate, aici facem tăieri de formare, aici de întreținere. Aici înlocuim cu cutare specie". Primăriile plan­tează, nu-i vorbă, dar tot după ureche. Acum avem această pasiune pentru platan, plantăm într-o ve­se­lie platan, în timp ce Franța, unde a fost la mare mo­dă, face mari eforturi să reducă din ei, să-i înlo­cuiască. De ce? Pentru că face o boală gravă și dacă un exem­plar se îmbolnăvește, și ceilați 500 se vor us­ca și trebuie ca rădăcinile să fie arse, pentru că apa­re acea insectă nedorită, tigrul de platan... Mai sunt și alți arbori frumoși, fagi, stejari, putem diver­sifica. Plantăm specii alergenice lângă locurile de joacă ale copiilor și apoi ne întrebăm de ce suntem tot mai sensibili. Am tăiat perdelele forestiere de pro­tec­ție din jurul Bucureștiului. Pare că stategia este "după noi, potopul!"Nu cred că mai apuc să văd în viața asta o strategie pe un oraș întreg, dar măcar pe un parc mi-ar plăcea să prind.

- Cu parcurile cum stăm?

- Lumea are mare nevoie de aer, caută parcurile, am trecut într-o duminică prin Parcul Titan și oa­me­nii se plimbau pe două rânduri, parcă eram la su­per­market înainte de Crăciun. Vegetația din par­curile Ca­pitalei este îmbătrânită, ar trebui înlocuită trep­tat. Cra­iova a avut Parcul Romanescu, unul din­tre ulti­mele parcuri istorice ale României. S-a gân­dit cineva să-l refacă pe fonduri europene, cu iri­ga­ții. Au intrat buldozerele, au trecut cu șenilele peste rădăcini, au depozitat pământul la baza trunchiului, acolo pe unde respiră arborele, au răzuit lama pe trunchi... Ne-au chemat oamenii, veniți că se în­tâm­plă ceva urât! Cu ordin de la ministru am oprit lu­cră­rile. Era prea târziu! Când s-a redeschis parcul, au început să se prăbușească arborii din senin. Mer­geți să vedeți cum arată acum acel parc. E trist. Nu mai vorbesc de presiunea investitorilor asupra parcu­­rilor și a spațiilor verzi. Și de faptul că în 40 de ani nu a mai apărut nici un parc de dimensiuni semnificative.

- În afară de arbori, ce altceva ne mai oferă oxigenul de care avem nevoie?

- Într-o foarte mică măsură, gazonul verde, arbuștii, dar insignifiant față de oxigenul arbo­rilor maturi. Un arbore are nevoie de 10-15 ani pentru a oferi oxigenul necesar. Aerul a devenit ires­pi­ra­bil în București. Simți clar, când ai ajuns în oraș, că nu se mai poate respira. Prima măsură pe care aș lua-o ar fi o campanie de educare a populației. Ca la "donează sânge!". Un spot de două secunde: "Acest arbore ne oferă atât la sută oxigen. Pro­te­jează-l!".

- Ce pot face oamenii, când drujbele vor ră­su­na din nou la toamnă? Cum pot proteja copacii?

- Cred că ar ajuta mult un dialog calm între cetățeni și aceste echipe. Cetățeanul are dreptul să ceară avizul și să-i explice responsabilului echi­pei că acolo scrie "maximum 30% din corona­ment". Nu din întreg arborele, așa cum își ima­gi­nează unii și bagă drujba. Deocamdată, până apare legea de protecție a spațiului verde urban, ce se află deja în Par­lament, foarte multe s-ar putea rezolva cu fru­mo­­sul, cu vorba bună și cu explicații legate de im­portanța arborilor pentru viața noastră. Sau poate se vor găsi în primării oameni de decizie care să înțeleagă necesitatea unei stategii.

Foto: AGERPRES (2)