Săptămâna 21-27 iunie

Tana Rosca
Aspectele astrologice de la începutul acestui interval ne pun în continuare nervii la încercare. Pe cei tem­pe­ramentali din fire, opoziția dintre Marte în Rac și Pluton retrograd în Capricorn îi poate face să dea frâu liber unor stări precum mânia sau ura. Persoanele introvertite, în schimb, riscă mai de­gra­bă ca altcineva să se manifeste agre­siv la adre­sa lor. Ambele tipologii ar face bine să se țină de­parte de medii în care spiritele se încing ușor. Persoanele echilibrate au șansa să pună la treabă aceste energii și să facă un veritabil salt la capitolul venituri sau să iasă în evidență. Neptun intră sâmbătă în mișcare retrogradă, ceea ce ne scade capacitatea de concentrare, deci nu e cazul să ne luăm de lucru acasă, peste weekend. Dar și la distracție se impun restricții, căci băutura ni se ur­că mai repede la cap, chiar dacă o con­su­măm cu moderație. Opoziția dintre cei doi bene­fici, Ve­nus în Gemeni și Jupiter în Săgetător, ne dă ghes să comitem excese. Dar nu căutăm doar plăceri gastronomice, ci și emoționale, acesta fiind un as­pect accentuat romantic. E recoman­dată în­să pre­cauția, deoarece în acest context putem confunda atracția fizică cu iubirea.

Semnele cardinale:

BERBECII trec prin stări contradictorii în weekend. Ar vrea să petreacă timp cu familia, dar aceasta s-ar putea dovedi o idee neinspirată, căci se pot isca certuri. Să stați singuri iară nu vă vine. Cel mai bine vă merge la o ieșire, undeva, cu prietenii.
RACII sunt pradă unor stări de ner­vo­zitate, mai ales la sfârșitul săptămânii. Plecatul la drum nu ar fi o idee bună, în special duminică. Vă vine greu să vă con­centrați la învățat, deci mai bine re­la­xați-vă. Vi se pot deschide anumite oportunități de afaceri.
BALANȚELE care vor să progreseze ra­pid în carieră riscă să-și ia pe cap mai mult decât pot duce. În această perioadă e mai bine să lucrați singuri la un proiect, decât în echi­pă. Drumurile, lungi sau scurte, vă sunt favo­rabile.
CAPRICORNII, de obicei buni șoferi, nu se pot baza pe reflexele lor la finele săptămânii. Nici discernământul nu vă funcționează grozav, asigurați-vă că ați înțeles bine ce vi s-a spus. Relația de cuplu ori afaceri e încă foarte tensionată.

Semnele fixe:

TAURII o duc bine financiar, deși creșterea veniturilor sau a profitului îi îndeamnă și la cheltuieli mai mari. Dar vă puteți permite, cu condiția să nu intrați în capital. Altfel stau lucrurile în viața dvs. socială. Vă sfătuim să fiți retrași. Evitați șofatul, sâmbătă.
LEII leagă noi prietenii. E posibil să vă dezvoltați creativitatea sau să vă des­co­periți un nou talent. Din nefericire, asta vă atrage și invidii, în special din partea rivalilor bărbați. Nu neglijați afecțiunile cronice, mai ales cele osoase.
SCORPIONII sunt prinși ca într-o menghină între acceptarea unor vechi re­sentimente și nevoia de a da o lovitură de­cisivă celor care i-au nedreptățit. Greu de crezut că vă veți putea menține autocontrolul, de­oarece planetele dvs. guvernatoare sunt în opoziție.
VĂRSĂTORII n-ar trebui să ia de­cizii legate de bani, la sfârșit de săp­tă­mână, pen­tru că e posibil ca anumite date să vă fie ascunse. Inamicii dvs. ascunși își întețesc eforturile de a vă pricinui supărări. Îi aveți însă alături pe prieteni, care vă pot ajuta in­clusiv concret.

Semnele cardinale:

GEMENII o duc grozav în cuplu. Puteți lega și noi asocieri de afaceri cu per­soa­ne oneste și cu dare de mână. Profesional vorbind, nu aveți o reprezentare obiectivă a carierei dvs. în această perioadă.
FECIOARELE se gândesc din nou dacă partenerul de cuplu ori de afaceri este cu adevărat loial. Ceva ce face acesta sâm­bătă vă dă (din nou) de gândit. Persoana iubită ori copiii vă pun în cârcă noi responsabilități.
SĂGETĂTORII s-au cam lămurit cum stau lucrurile în relația de cuplu ori de asociere. Acum e cazul să faceți ajustările de care e nevoie ca lucrurile să meargă mai bine.
PEȘTII, cu precădere cei născuți în al doilea decan, sunt zăpăciți de șeful lor, Neptun, mai ales sâmbătă, când acesta își schimbă direcția de mers. Nu îi încărcați pe prieteni cu problemele dvs., deoarece aceștia pot fi copleșiți ei înșiși de unele grave.