Tâmplele bubuie, ne încearcă o durere sfredelitoare în măsea, abdomenul e răscolit de crampe: toate aceste senzații neplăcute, greu de suportat, ne previn asupra existenței unor pericole, semnalând diferite stări patologice, leziuni sau inflamații. Ele ne obligă să ținem nemișcat brațul rupt, să retragem mâna de pe plita încinsă și să ne oprim din mers, dacă pantofii cei noi ne-au făcut bășici la călcâie. Explicația durerilor acute este evidentă: ne-am prins degetul în ușa dulapului sau o mișcare bruscă ne-a provocat o ruptură de ligament încrucișat. După ce "stricăciunea" a fost remediată, dispare în mod normal și suferința fizică. Însă ce se întâmplă în corpul nostru când durerile persistă, chiar și după trei luni, în pofida tratamentelor cu cele mai puternice medicamente, ca și a faptului că hernia de disc s-a vindecat, iar umărul deplasat a fost pus la locul lui? În asemenea cazuri, sistemul nostru de alarmă s-a dereglat - durerea a devenit cronică.
Durerile cronice nu pornesc direct dintr-o cauză organică. Ele reprezintă mai curând consecința conlucrării nefaste a mai multor factori: semnale transmise de la nivelul țesuturilor, procese neurologice și dispoziții afective. Stimulul dureros, care inițial avea menirea sa precisă, capătă acum o dinamică proprie. Când suferința se cronicizează, creierul devine mai sensibil și, asemenea unui paznic vigilent, se concentrează asupra ei, accentuând-o, în loc s-o estompeze, așa cum acționează în fazele acute. Neavând o cauză organică, durerile cronice nu pot fi calmate cu ajutorul terapiilor clasice. Pacienții trebuie să se lase îndrumați de un psiholog și să învețe alte modalități de a le aborda. Mulți obțin ameliorări semnificative aplicând tehnici de relaxare. Și activitatea fizică poate atenua durerea. În momentul când atenția este deturnată spre alte lucruri, paznicul prea zelos face un pas înapoi.
În loc de pastile și injecții
* Activitatea fizică - Durerile sunt adesea provocate de contracturi musculare și anchilozarea încheieturilor. Ele pot fi ameliorate prin întărirea mușchilor. De aceea, se recomandă un antrenament moderat, cu durata de jumătate de oră, de trei ori pe săptămână.
* Căldura - Ea dilată vasele de sânge și favorizează irigația sangvină, diminuând astfel contracturile. Acolo unde nu există inflamații, sunt indicate băile calde, ședințele de saună, ca și împachetările cu nămol și fango (nămol marin, îmbogățit cu săruri organice, oligoelemente și vitamine).
* Acupunctura - Acele dau naștere unor stimuli care influențează pozitiv percepția durerii. Endorfinele blochează căile de transmitere a informației către creier.
* Masajele - Prin intermediul anumitor tehnici, se produc la nivelul epidermei, dermei, mușchilor și tendoanelor, stimuli mecanici, care activează irigația sangvină și detensionează musculatura.
* Benzile kinesiologice - Modul cum acționează ele nu este explicat în totalitate. Unora dintre pacienți le sunt de folos, iar altora nu.
Căi de atac
* Dureri abdominale - Căldura umedă oferită de împachetările aplicate în zona abdomenului, băile calde, o buiotă sau o pernă umplută cu sâmburi de cireșe și încălzită rapid în cuptor calmează crampele. Balonările se ameliorează cu ceaiuri de fenicul.
* Dureri de dinți - Paracetamolul, ibuprofenul sau aspirina vă vor ajuta să rezistați până când ajungeți la un cabinet stomatologic. Pensulați cu ulei de cuișoare locurile dureroase, ori mestecați o cuișoară.
* Dureri menstruale - Remediile cu extracte din plante, ca mielăreaua, crețișoara sau coada-racului reglează balanța hormonală. Durerile le puteți combate cu ibuprofen.
* Dureri de la răceală - Ceaiurile de mușețel, sucul fierbinte de soc și o supă aburindă de pui vă asigură hidratarea necesară. Contra durerilor de gât faceți gargară cu infuzie de salvie sau mușețel. Asprina și paracetamolul fac să dispară durerile din membre.
* Dureri musculare - Căldura, împachetările cu fango, fizioterapia, masajele și unguentele cu efect antiinflamator elimină contracturile musculare. Dintre remediile vegetale, puteți întrebuința extractul de tătăneasă.
Terapia multimodală
Aceasta este o strategie modernă de gestionare a durerii, cu caracter interdisciplinar, care presupune o colaborare strânsă între medici de diferite specialități, psihologi și terapeuți. Studiile arată că, după ce urmează un astfel de program, pacienții au durerile semnificativ ameliorate și o condiție fizică mult mai bună decât cei tratați prin metodele tradiționale. Terapia este una de tip holistic, reunind tehnici de mobilitate corporală, ca antrenamentul pe aparate de fitness, nordic walking și Qui Gong, proceduri de fizioterapie, modalități de relaxare, dar și o terapie cognitiv-comportamentală. Bolnavul devine un adevărat "specialist" în ceea ce privește propriile dureri. El învață să le accepte și, în același timp, să fie mai puțin preocupat de ele.
Pragul de suportare a durerii
Intensitatea cu care percepem durerea depinde, pe de-o parte, de educația primită în copilărie și de mediul în care am crescut, însă, pe de alta, este influențată în mare măsură și de echilibrul nostru sufletesc: când ne simțim sprijiniți de partener și de familie, când suntem mulțumiți de viața pe care o ducem și de parcursul nostru profesional, durerile ni se par mai puțin chinuitoare. Dimpotrivă, aceleași dureri sunt tolerate mai greu, în cazul când evenimentele traiului nostru de zi cu zi ne produc sentimente de frustrare. Dacă ne vom strădui să ne redobândim echilibrul psihic și să reducem stresul, vom constata că și durerea cedează. Vă prezentăm mai jos patru dintre cele mai eficiente tehnici de relaxare.
* Biofeedback - Prin intermediul unor electrozi, pacientul este conectat la un aparat care înregistrează răspunsul mușchilor la procesele lui mentale. Gândurile pozitive determină detensionarea musculaturii și, în consecință, calmarea durerilor. Bolnavul se deprinde treptat să-și atenueze astfel suferința prin control mental.
* Tai Chi - Folosind o înșiruire de mișcări ritmice lente, corelate cu respirația, această străveche artă meditativă elimină blocajele și, implicit, contracturile musculare dureroase.
* Relaxare musculară progresivă - Contracția și relaxarea rând pe rând a grupelor de mușchi previne cronicizarea durerilor, realizează o ameliorare a lor, ca și îmbunătățirea funcționalității întregului organism. Metoda este confirmată științific. Întinși pe spate, contractați-vă pe rând părțile corpului începând cu picioarele.
Leacuri din natură
* Salvia - Beți un ceai preparat din două sau trei frunze proaspete de salvie, în care ați amestecat zeama stoarsă dintr-o jumătate de lămâie și o linguriță cu miere. Vă va calma imediat durerile de gât și tusea seacă.
* Ghimbirul - Medicina asiatică îl întrebuințează pentru tratarea reumatismului și a durerilor musculare. Rădăcina de ghimbir conține uleiuri eterice și substanțe cu gust iute, ca gingerolul și shagaolul. Mestecați o bucățică sau turnați peste ea apă fierbinte și infuzați-o.
* Măceșele - În coaja și semințele fructelor de măceș se găsesc compuși cu acțiune analgezică, ce ameliorează simptomele artrozei și durerile de spate. Însă rezultatele se obțin abia după o cură de trei-patru luni. Se administrează sub formă de pulbere, luată cu multă apă.
* Anasonul - Anetolul conținut în uleiul eteric de anason neutralizează virușii și bacteriile dăunătoare din intestin, contribuind astfel la combaterea balonărilor. Combinați semințe de anason, chimen și fenicul și lăsați-le cinci minute la infuzat în apă clocotită. Ceaiul e gata.