ANGLIA
Cântărirea primarului
S-a văzut limpede în aceste zile: corectitudinea liderilor politici ridică uneori mari semne de întrebare. La fel au simțit și britanicii din orașul High Wycombe, care s-au apucat să-și cântărească primarii. Nu de alta, dar doreau să afle cu precizie dacă nu cumva aceștia "s-au îngrășat" pe seama plătitorilor de taxe. Cu acest prilej, în zorii zilei, sună marele clopot al orașului, și edilul este cântărit în văzul lumii, în mijlocul străzii numite White Hart, cu același cântar folosit încă din secolul al 19-lea. Dacă după cântărire se strigă "And no more", înseamnă că primarul nu s-a îngrășat pe banii contribuabililor, și atunci toată lumea îl aplaudă mulțumită. Dacă a adunat kilograme în plus, se strigă însă "And some more", și atunci locuitorii îl huiduie. Pe vremuri, edilii care se îngrășau în timpul mandatului riscau chiar ca oamenii să arunce în ei cu fructe și cu roșii stricate. Grație neobișnuitului obicei al cântăririi primarului, se poate spune că High Wycombe este unicul loc din Europa secolului 21 unde există consecințe imediate atunci când comunitatea suspectează că mandatul unui politician nu a fost dus la îndeplinire așa cum se cuvine.
NAMIBIA
Frumoasele nespălate
Femeile din tribul african Himba din Namibia sunt renumite pentru frumusețea lor, și asta, deși nu au voie să se spele niciodată, apa fiind la mult prea mare preț în regiunile aride în care locuiesc. În schimb, ele își acoperă trupul cu un unguent preparat dintr-un amestec de grăsimi animale, praf obținut din roci argiloase și plante, despre care se spune că le protejează de căldura soarelui, de aerul uscat, dar și de insecte. În plus, această pastă, denumită otjize, conferă pielii o nuanță roșiatică, de ocru. Cu otjize le este uns și părul lung, curățat cu cenușă și laborios aranjat în tot soiul de codițe, care mai de care mai exotice și mai interesante.
Pe seama femeilor tribului Himba a fost pusă și o poveste fascinantă, potrivit căreia, cele care doresc să conceapă un copil, se duc mai întâi singure, sub un copac, pentru a-i asculta acestuia cântecul, pe care îl cântă și ele viitorului tată. Cântecul este cântat de ambii părinți și în momentul conceperii copilului, și la nașterea sa, în toate momentele importante din viața lui, și chiar și atunci când se face vinovat de o fărădelege, astfel încât să i se amintească, la un nivel profund, originea, inocența și identitatea.
În urmă cu câțiva ani, CNN relata cum o femeie musulmană, de circa 30 de ani, din orașul indian Jaipur, pe nume Farha, s-a trezit silită să-și crească singură copiii, după ce soțul ei a rostit doar trei cuvinte fatale: "talaq, talaq, talaq", într-un moment de mânie. "Triplul talaq", cum i se mai spune, este un străvechi și controversat obicei islamic, potrivit căruia bărbatul poate scăpa de soția lui, în cel mai simplu mod cu putință, doar rostind de trei ori la rând cuvântul "talaq", care înseamnă "divorț", în arabă. În teorie, ar trebui ca despărțirea să dureze trei luni, până la intrarea în vigoare a acestei decizii radicale. În realitate, triplul talaq are adesea un efect instantaneu, femeia fiind imediat dată afară din casă, cu copii cu tot. "Într-o societate musulmană care practică Talaq, femeile nu au nicio putere. Un bărbat o poate părăsi oricând, folosindu-se de orice motiv", s-a destăinuit Farha. În 2017, Guvernul indian a inițat în Parlament un proiect de lege prin care triplul talaq să devină ilegal și nul, soțul riscând totodată până la trei ani de închisoare. Deși o parte dintre parlamentari s-au opus cu vehemență proiectului legislativ, el a fost adoptat în cursul anului trecut, dar dezbaterea pe tema interdicției continuă.
ISRAEL
Doamnele cu peruci
Acoperirea părului este și pentru evreice un semn de evlavie. Legea mozaică (Halaha) consideră că părul unei femei are semnificație erotică. Din acest motiv, în anumite comunități evreiești se obișnuiește ca femeia să își tundă părul după ce se mărită și, atunci când iese în public, să poarte o pălărie sau un alt acoperământ. Recunoscute pentru istețimea lor, evreicele au găsit însă o soluție ingenioasă: perucile, care în ebraică se numesc sheitel. Permisiunea pentru a le folosi au primit-o, din câte se pare, încă din secolul al 16-lea, de la rabinul Joshua Boaz ben Simon Baruch, care și-a argumentat decizia amintind între altele că femeia are datoria de a se face plăcută bărbatului.
INDIENII NAVAJO
Râs și sare
La amerindienii Navajo există o ceremonie unică. Conform tradiției lor, un copil nu pătrunde cu adevărat în lumea reală a oamenilor, până nu trage prima lui porție zdravănă de râs (considerată un semn de bucurie a micuțului că a ajuns pe pământ). De aceea, când copilul ajunge în jurul vârstei de trei luni, adulții încep să pândească cu mare atenție momentul primului său râs. În cultura Najaho, se crede că bebelușul va prelua din calitățile celui care a fost martorul sau "instigatorul" acestor prime clipe de veselie. Tot acestuia îi revine și onoarea de a organiza ceremonia numită A'wee Chi'deedloh, un soi de petrecere a cărui gazdă este copilul. Rând pe rând, oaspeții trec prin fața micuțului și primesc de la acesta, cu mâna lui (susținută de cea a mamei) cristale de sare grunjoasă, care simbolizează generozitate. După ce sarea a fost băgată în gură, se organizează un ospăț, la care fiecare musafir primește daruri. După ce masa a luat sfârșit, fie gazda, fie unul dintre vârstnicii comunității, binecuvântează copilul. Scopul acestui străvechi obicei Navajo este să-i transmită copilului prima și cea mai importantă lecție din viața lui: să fie generos.
GERMANIA
Cioburile aduc noroc
Vă puteți imagina niște nemți reținuți și scorțoși dând de pământ cu toate vasele și ulcelele care le ies în cale? Despre greci se știe că sunt spărgători de farfurii, dar să ne-o imaginăm pe Angela Merkel, spărgând frenetic tot felul de lucruri prin casă este mai greu. Și totuși, la capitolul ăsta, nemții îi concurează pe greci. În Germania există un străvechi obicei, numit Polterabend ("seara spargerilor", asemănătoare cu "fenomenul poltergeist") când nemții sparg tot ce le iese în drum. Obiceiul este străvechi, dar a revenit spectaculos la modă. El cere ca în preajma nunții, mirii să-și cheme oaspeții în fața casei miresei pentru a le oferi o supă de pasăre (simbol al fertilității). Cu puteri sporite, oamenii din stradă intră apoi în casă, unde dau de pământ cu tot ce poate fi fărâmat: castroane, porțelanuri, ulcele, ba chiar și cu ghivece de flori, sau vase de toaletă ori chiuvete. Motivul? Cioburile aduc noroc, iar zgomotul infernal produs de această activitate alungă spiritele rele.
Povestea nu se încheie însă aici. Din câte se pare, chiar și miresele germane sunt uneori tentate să fugă înainte de a ajunge la altar, motiv pentru care pantofii acestora sunt bătuți în cuie, de un copac. Iar pantalonii mirelui sunt arși la miezul nopții - un semn că-și ia adio de la perioada burlăciei.
MADAGASCAR
Petreceri cu morți
O dată la fiecare 7-8 ani, populația malgașă din Madagascar îndeplinește un ritual bizar, denumit Famadihana: spălarea oaselor și întoarcerea morților. Pentru a duce ceremonia la bun sfârșit, se fac planuri detaliate, cu un an înainte, și se decid data, cheltuielile și lista celor invitați la eveniment. Un astrolog local anunță care vor fi zilele dintre lunile iulie și septembrie, în care vor putea fi deschise mormintele. Prima zi a ceremoniei este numită "Fidirana" sau "ziua intrării", iar a doua este "Famonosana", sau "ziua înfășurării". Unul dintre scopurile acestui obicei este ca noii membri ai familiei să-și cunoască strămoșii și povestea vieții lor. În prima zi, familia se reunește și își cunoaște cei mai noi membri: copiii nou-născuți și noile rude prin alianță. A doua zi, oaspeții se îmbracă în cele mai bune haine pe care le au și pornesc către criptă sau mormânt, însoțiți de un grup de muzicanți care cântă la trompete, la sodina (un fel de flauturi) și la tobe. Odată ajunși la mormânt, scot din sicriu rămășițele morților, pe care le înfășoară în giulgiuri nou-nouțe. Cu acest prilej, fiecare membru al familiei îi pune decedatului în giulgiu câte ceva din ce îi plăcea pe vremea când trăia. Pentru bărbați se pun în general țigări și alcool, iar pentru femei, rujuri ori parfumuri. Dacă e vorba de-un copil, se oferă dulciuri. După ce mortul a fost înfășurat în noul giulgiu, rudele cele mai apropiate dansează cu el și îl prezintă nou-veniților în familie. La finalul ceremoniei, morții sunt purtați pe sus înapoi în cripte, unde sunt reînhumați. După cum se vede, chiar dacă Famadihana este un ritual dedicat morților, el este unul vesel și care contribuie într-o mare măsură la coeziunea familiilor. "Este felul nostru de a ne arăta respectul celor morți. Este de asemenea o ocazie ca întreaga familie, din toate colțurile țării, să se reunească", a explicat pentru BBC un reprezentant al populației malgașe.