"Prezența mare la vot a adus partidele la cotele lor reale"
- Alegerile pentru Parlamentul European sunt primele din cele patru rânduri de alegeri pe care le vom face în numai un an și jumătate. Prin ce surprind rezultatele europarlamentarelor?
- Sunt surprinzătoare prin scorurile înregistrate. Chiar dacă, de pildă, unele sondaje de opinie arătau o scădere în preferințele de vot pentru PSD, puțină lume se aștepta ca principalul partid de guvernământ să obțină doar 23%. Faptul că PSD a pierdut alegerile atât de categoric arată că partidul nu mai are nici nivelul de mobilizare internă de altădată, nici capacitatea de convingere a electoratului cu care ne-a obișnuit. Semnale au tot fost: protestele de stradă contra PSD s-au ținut lanț în anii aceștia, inclusiv ca reacție la mitingurile propagandistice ale partidului. În toată țara era o atmosferă de sațietate și de ostilitate față de PSD. Dar liderul PSD, Liviu Dragnea, n-a ținut cont de nici un semn, considerându-se mai departe un fel de "Daddy" al României și fiind atât de arogant încât să sugereze că își va anunța candidatura la președinție în seara alegerilor. N-a mai fost cazul. Văzându-se înfrânt și singur în fața presei, a mai încercat o fentă: a indicat-o drept posibil candidat la președinție pe Gabriela Firea, fără să se fi consultat cu partidul și fără ca măcar să o fi întrebat pe Firea. Lecția dură primită de PSD în aceste alegeri ar trebui să le servească drept învățătură și celorlalte partide. Ea spune, pe scurt, că atunci când pierzi contactul cu realitatea și te crezi autotputernic, fără să-ți pese de critici și de avertismentele pe care ți le dă electoratul, vei fi trântit la pământ.
- În condițiile unei prezențe la vot importante, de 50%, PSD a obținut totuși destul de multe voturi...
- Da, e util să precizăm că prezența mare la vot a schimbat procentajele partidelor și le-a readus la adevărata lor măsură. Acum cinci ani, când prezența la urne a fost de vreo 30%, PSD a luat 41% din voturi. Dar scăderea de azi nu se datorează numai prezenței la vot, ci și percepției publice a partidului. Fapt este că nici un lider de partid nu a reușit să piardă 20 de procente în numai doi ani de putere absolută. Iar Dragnea poartă responsabilitatea asta față de PSD.
"Era păcat ca ALDE să nu eșueze împreună cu PSD. Ar fi meritat și UDMR"
- Încă două surprize: ALDE n-a trecut pragul electoral, deși toate institutele de sondaj îl cotau cu 7 - 10%, iat USR+PLUS au luat 21%, deși nimeni nu credea că va depăși 13 - 15%.
- În cazul USR era previzibil, într-adevăr, un scor bun, dar în nici un caz cel pe care l-a obținut. Pentru că e o alianță fără structuri teritoriale și care trăiește, practic, prin protestatarii ei citadini. A prins bine la electoratul tânăr de la oraș, care s-a săturat de partidele tradiționale. Uneori te întrebi prin ce merită USR (la care e atașat PLUS) acest credit, dar asta e altă poveste. Doctrină nu are, n-a avut două-trei idei care să poată seduce electoratul, nici lideri carismatici care să înflăcăreze mulțimile n-are. USR a marșat pe un mesaj virulent anticorupție și cam atât. Reprezintă însă speranța celor care nu mai acceptă discursurile și prestația politică a vechilor partide.
În ce privește ALDE, care a fost supraevaluat întotdeauna, și-a dovedit potențialul real. Scorul mizerabil pe care l-a obținut întregește eșecul PSD, pe spatele căruia s-a cățărat până acum. Împreună au guvernat, au abuzat, s-au făcut de râs și era păcat să nu eșueze împreună. Procentajul ALDE, chiar dacă surprinzător pentru toată lumea, e deplin meritat, mai ales că partidul a avut un discurs anti-european, anti-stat de drept, naționalist-populist... De asemenea, surprinzător este că a depășit pragul electoral UDMR. Potrivit tuturor calculelor, la o prezență la vot de 50%, nu putea lua peste 5% din voturi. E suspect procentajul lor. Se pare că UDMR a fost ajutată cu zeci de mii de voturi din județe unde etnicii maghiari pot fi numărați pe degete. Ar fi meritat și UDMR să rămână în afara Parlamentului European, căci n-a făcut nimic nici acolo, nici în țară și oricum, votează numai cu Ungaria.
"Opoziția nu are o unitate de vederi"
- Alegerile europarlamentare au avut o miză mai mare ca de obicei, pentru că votul putea schimba arhitectura de putere în UE. Însă ce schimbă rezultatul alegerilor europene în România?
- Alegerile acestea indică anumite tendințe de vot pentru alegerile locale și generale de anul viitor. Președintele Klaus Iohannis a avertizat, chiar înainte de scrutin, că rezultatul acestor alegeri va schimba complet scena politică. Și, după rezultatele finale, n-au întârziat să apară reacțiile. PNL a cerut guvernului să demisioneze, că altfel depune moțiune de cenzură. Iohannis a cerut și el demisia Cabinetului Dăncilă. USR a afirmat că susține o eventuală moțiune de cenzură și va vota un nou guvern, din care însă nu va face parte. Profitându-se de faptul că UDMR a rupt protocolul cu PSD, iar PSD și ALDE se află în degringoladă, de pe urma ei ar putea crește rândurile partidului lui Victor Ponta, Pro România. În felul acesta, crearea unei noi majorități parlamentare este posibilă. Întrebarea este dacă e bine ca PNL să preia puterea, cu sprijinul USR, UDMR, ProRomânia și PMP. Întâi, pentru că există riscul să se facă de râs, căci nu au un program de guvernare sau, cel puțin, nu l-au comunicat în anii ăștia de opoziție. În al doilea rând, pentru că, într-o perioadă atât de scurtă de timp, nu vor reuși să repare ce lasă în urmă PSD. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât Opoziția nu are o unitate de vederi și cu cât se apropie alegerile prezidențiale, unde USR+PLUS vor avea un candidat propriu. Deci, motive de dihonie câte vrei. Însă, dacă pofta de a veni la putere va pune în umbră orice calcul, vor lua guvernarea. Ludovic Orban, liderul PNL, cred că e împins spre această cale și de situația lui personală. Nu e în Parlament, fiindcă la vremea alegerilor a renunțat să intre în cursă, fiind cercetat penal, nu are serviciu, e pe nicăieri și i-ar prinde bine o funcție publică.
"PSD are o mare capacitate de regenerare, cum are orice rău, și nu trebuie să-l declarăm înfrânt definitiv"
- A doua zi după europarlamentare, Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare și arestat. O a doua lovitură năucitoare pentru PSD. În aceste condiții, nu s-ar putea ca PSD însuși să renunțe la putere, pentru a se regrupa?
- Pe Liviu Dragnea l-a condamnat întâi electoratul, pentru guvernare fictivă. Iar partidul l-ar fi executat oricum, mai devreme sau mai târziu. Sentința de condamnare de la Înalta Curte de Casație și Justiție doar a grăbit puțin lucrurile. Cariera politică a lui Dragnea s-a încheiat, și încă rușinos. Cum se zice: când se închide o ușă - în speță, cea a politicii -, se deschide o alta - în acest caz, cea de la Rahova. Conducerea PSD este acum pe mâna Vioricăi Dăncilă, pentru că deține funcția de președinte executiv. Independent de ea, luptele intestine au și început și rămâne de văzut care tabără se va impune la cârmă, ea urmând să hotărască și ce va face partidul. PSD s-ar putea menține la guvernare și să se erodeze, ori să intre în Opoziție și să câștige după un timp. În orice caz, PSD are o mare capacitate de regenerare, cum are orice rău, și nu trebuie să-l declarăm înfrânt definitiv. În mare măsură, evoluția lui depinde de cum va acționa Opoziția. De-a lungul istoriei noastre de după Revoluție, s-a mers din rău în mai rău și fiecare nou guvernant și-a reabilitat predecesorii.
"Pasul pentru un nou mandat de președinte al României i-a ieșit lui Iohannis"
- Odată cu alegerile pentru Parlamentul European a avut loc și referendumul pe Justiție, care a fost validat și în care, peste 80% dintre electori au răspuns pozitiv la întrebările formulate de Președinție. Ceea ce l-a făcut pe Klaus Iohannis să-și treacă aceste voturi în contul propriului capital de încredere. E justificat?
- Iohannis și-a asumat riscul enorm ca referendumul să nu depășească pragul de validare și, deci, e normal să-și asume și victoria. Miracolul mobilizării fără precedent a electoratului, atât în țară, cât și în diaspora, s-a răsfrânt și asupra referendumului. Și-apoi, chiar dacă întrebările au fost inabil formulate, pornirea electoratului era atât de mare împotriva măsurilor anti-Justiție luate de PSD, încât votul în favoarea apărării Justiției a fost covârșitor. Rezultatul acestui referendum, care a fost unul consultativ, contează mai mult ca semnal pentru politicieni: "Nu-i mai ocrotiți pe corupți!". Altfel, n-are consecințe. Ca să-l aplicăm, ar trebui modificată Constituția, ceea ce probabil nu se va întâmpla. Desigur, Iohannis putea face acest referendum încă de acum doi ani și poate că ar mai fi frânat apetitul PSD de a schimba legile Justiției, dar a preferat să-l folosească în campania prezidențială. A fost primul pas în campania lui pentru al doilea mandat de președinte. Și i-a ieșit.