Un crâmpei din Micul Paris
Dacă te plimbi prin București într-una din zonele istorice ale orașului, pe bulevardul Carol, de pildă, la nr. 59, dai de un bloc vechi, ușor marcat de trecerea vremii, dar care ascunde în interior apartamente splendide. La etajul unu, există un apartament uriaș, de 400 de metri pătrați. Camerele au o eleganță imperială, la fel ca stucaturile și sobele gigantice, comandate în secolul trecut la Viena. Zeci de astfel de case, aflate în tezaurul arhitectonic al Capitalei, explică de ce, în perioada interbelică, Bucureștiului i se spunea "Micul Paris". Și iată că, printr-o inițiativă inspirată, în acest spațiu aristocratic, s-a deschis o galerie de mare succes, care adăpostește artă de elită a României. Așa cum se întâmplă și în recenta expoziție care adună cinci artiști români excepționali: sculptorii Aurel Vlad, Mircea Roman și Doru Covrig (ultimul, trăitor la Paris), și pictorii Florentina Voichi și Ioan Iacob (venit din Germania, unde și-a dobândit notorietatea internațională).
Raluca Băloiu, managerul Galeriilor Carol
"O reuniune nobilă, de talente"
- În această expoziție excepțională, ați adunat artiști de renume din diaspora și din țară, toți aflați în plină forță a creației. Din ce imbold s-a născut acest eveniment artistic așa de rafinat?
- Expoziția reunește cinci artiști porniți în căutarea unui figurativ, încă din anii '80. Este o expoziție de cursă lungă, ca de muzeu. Am pornit de la gândul că în România sunt foarte puține expoziții dedicate figurativului. Deși tablouri și sculpturi figurative cu ființe și obiecte inspirate din realitate există în multe ateliere ale artiștilor, ei expun mai mult instalații și pictură abstractă. Parcă le e rușine de figurativ! Din fericire, am descoperit un grup de artiști figurativi, creat în 2013, de Florentina Voichi, soția sculptorului Mircea Roman. Ea îi strânsese în jurul ei pe Aurel Vlad, Mircea Roman și pe Ioan Iacob. S-au numit Grupul Fig. Prima lor expoziție a fost în 2013. Puțin mai târziu, li s-a alăturat și pictorul Ioan Iacob, întors din Germania. Și în 2016 au făcut o expoziție la Muzeul Țăranului Român. Era imediat după tragedia de la Colectiv, și expoziția au dedicat-o celor care au pierit atunci. A fost cea mai bună expoziție a anului 2016. În 2018, grupul Fig s-a extins, după ce l-am invitat și pe sculptorul parizian Doru Covrig.
- Dincolo de diversitatea operelor expuse, ele par să existe și într-un spirit familial, se acomodează perfect în spațiul expoziției.
- Aurel Vlad și Mircea Roman sunt legați și în viața reală printr-o prietenie îndelungată. S-au întâlnit pe băncile facultății, la București, și de atunci și-au păstrat neatinsă amiciția. Iar asta e valabil pentru toți cei din grup. Prietenia lor îndelungată și afinitatea care se transmite și în artă mă trimit cu gândul la romanul lui Goethe, "Afinități elective". Așa se întâmplă, de pildă, cu mâinile pictate de Florentina Voichi. Ele au un corespondent, în mâinile lui Doru Covrig. Prin uriașa galerie, mâinile Florentinei intră în dialog cu mâinile lui Doru Covrig, care au fost realizate de artist în primii ani în care a ajuns la Paris. Făcute din materiale precare, din bucăți de lemn lipite una peste alta, ca niște cărămizi, ele sunt, de fapt, veritabile manifeste sociale, sculptate cu migală. Mâinile închipuite de el sunt mâini uriașe. Mâini de dictator, menite să țină lumea într-un cerc de fier. Pe de altă parte, prin alcătuirea lor precară, mâinile dictatorului sunt foarte fragile. La fel sunt și dictatorii sculptați de el, în anii '80. Unul a fost expus la prestigiosul Grand Palais din Paris, în '87, după ce fusese refuzat în România!... Priviți și aceste statui din grupul Eclipsa, al lui Aurel Vlad. Le-am pus la intrarea în galerie, pentru că grupul pare desprins dintr-o biserică. Oamenii stau întorși cu spatele spre noi și se roagă. În timp ce de pe pereții galeriei veghează personajele fabuloase ale lui Ioan Iacob (un pictor uriaș, prea puțin cunoscut la noi). Închipuirile lui mustesc de metafizică și culoare. Elev la "Kunstacademie" din Düsseldorf, Germania, Ioan Iacob și-a găsit un stil în care culoarea se transformă în fascinație. Tablourile lui luminează prin culori.
- Nu e greu să asociezi în aceeași expoziție sculptura și pictura?
- Sculpturile mari ale lui Aurel Vlad, Mircea Roman și ale lui Doru Covrig dau foarte bine în spațiul acesta cochet, chiar dacă unul lucrează în lemn, iar celălalt lucrează în tablă zincată. Aurel Vlad asamblează și el tabla zincată, după modelul confecționării navelor, cu pop-nituri. Iar Mircea Roman asamblează din bucăți, fragmentele de lemn, și le prinde cu cuie din lemn. După tipicul bisericilor vechi din lemn din Oltenia. M-am gândit și la un dialog scenografic când le-am panotat. Am avut 5000 de vizitatori până acum. În Noaptea Galeriilor, l-am invitat pe dansatorul Răzvan Mazilu să facă un mic recital prin galerie. E bine, a creat un dialog excepțional cu lucrările împreună cu colegul lui, Ștefan Lupu. Momente de artă cu adevărat inspirate, care au încântat publicul. Cred că și expozițiile de artă "bine" instrumentate atrag tot mai mult publicul, creând o concurență reală pentru celelalte domenii artistice.
Am plecat de la "Galeriile Carol", cu regretul că nu putusem opri timpul, ca să mă ascund, cumva, în liniștea prețioasă a vreunei picturi ori sculpturi. Dar vremea nu era trecută...