Acest politician, fost cândva șef al PNL, a găsit ocazia de a-și îndemna admiratorii să nu ia parte la referendumul propus de președintele Klaus Iohannis, pe 26 mai. Ca secund al domnului Dragnea a fost convins să se opună "intențiilor iohanniste", din care pot rezulta vești proaste în privința stării sale penale. El vede în referendum adevărate "manevre", și nu vrea să fie "naivul lipsit de înțelegere", cum își imaginează președintele țării. Cu toate că alegătorii, prin referendum, sunt chemați să-și exprime opțiunea cu privire la combaterea corupției și a ordonanțelor de amnistie și grațiere, precum și cu privire la interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare, domnul Tăriceanu pare un clarvăzător și vede în referendum "un deficit democratic". Cum așa? În Elveția, stat federal cu o democrație impecabilă de sute de ani, se face un referendum și pentru tăierea unui copac din lanțul de protecție a orașelor, cu participarea unui grup de cetățeni care reușesc să adune 50.000 de semnături în 100 de zile. Se face referendum și pentru modificări sau respingeri totale ale legilor votate de Adunarea Federală. Dacă un grup de cetățeni dorește să adauge amendamente în Constituție, strânge 100.000 de semnături în termen de 18 luni, și schimbă ce vrea să schimbe. În acest caz, cum vede șeful Senatului de la București, un deficit democratic într-un referendum? Ce vede domnia sa în această "inițiativă populară"? După cum constatăm, în cea mai veche democrație a lumii, Confederația Elvețiană, țara este condusă și prin astfel de "inițiative". În acest context, oare președintele României nu este democrat, dacă propune un referendum? "Atenție!", strigă Tăriceanu, "mesajul clar către organizații este ca votanții să nu ridice nici buletinele de vot, pentru că ridicarea buletinelor echivalează cu prezența și validarea referendumului. Trebuie să arătăm că nu suntem așa de naivi, încât să nu înțelegem aceste manevre. (...) Ne propunem să boicotăm acest referendum și pentru faptul că există un deficit democratic". Văleleu, domnule Tăriceanu, carevasăzică, să nu dea Dumnezeu cel sfânt ca vreun simpatizant "aldist" să pună degetul pe un buletin de vot, că pedeapsa... iliberală va fi necruțătoare! Căci Iohannis, dacă este, cum spuneți, în "campanie electorală", ar vinde poporului "un produs expirat": nefericitul referendum. Mare înțelept avem pe Dâmbovița! Uriaș politician respins de Europa și căruia, vezi bine, i-ar trebui un sejur politic la Berna, ca să vadă cum reușesc elvețienii să practice adevărata democrație. De aceea, sfatul de bun simț al unui politician român, cu excepția domnului Tăriceanu, ar trebui să fie "ridicați buletinele la referendum"! Doar așa va intra și România, din nou, în rândul lumii.