Numele meu este Rădoi Elena și locuiesc în Curtea de Argeș, strada Valea Iașului, bloc A 12, ap 2. Vă scriu în speranța că mă puteți ajuta în legătură cu problema medicală a fiicei mele, ELENA DENISA, acum în vârstă de 20 de ani. La 12 ani a fost diagnosticată cu scolioză toraco-lombară, care avea deviația de 24 de grade.
Am fost la "Spitalul de pediatrie" Pitești, unde am primit o trimitere la Spitalul Clinic de Copii "Marie Sklodowska Curie", la domnul profesor Burnei Gheorghe, care în urma unui consult sumar a prescris purtarea unui corset, efectuarea de exerciții kinetoterapeutice, înot și control peste 4 luni. Am continuat așa timp de 3 controale, după care nu a mai fost programată la control din motive neștiute.
Deoarece fata era în creștere, corsetul a atrofiat mușchii care susțineau coloana, aceasta deformându-se până în prezent la o curbură de 84 de grade, deși în perioada 2012-2017 au fost făcute exerciții de kinetoterapie zilnic și înot de două ori pe săptămână, la Pitești. Dupa anul 2017, devenind studentă în cadrul facultății, a fost consultată de un grup de medici de la Spitalul de copii "Dr. Nicolae Robănescu" din București, care i-au recomandat efectuarea unei operații de îndreptare a coloanei cât mai repede. Am făcut un efort uriaș pentru a-i face un control de specialitate la "Schön Klinik" din Germania, unde a fost confirmat diagnosticul de la București și acceptată pentru efectuarea operației. Deoarece în ultimul timp durerile s-au accentuat afectându-i activitatea de zi cu zi este necesară efectuarea operației cât mai curând. Din păcate, acest lucru nu este realizabil pentru noi, întrucât costul acesteia este de 50.000 de euro, sumă uriașă pe care familia noastră nu o poate suporta.
Fac astfel apel la dumneavoastră și la cititorii "Formulei AS", pentru a ne sprijini în strângerea sumei necesare realizării operației, în urma căreia Denisa va putea avea o viață normală. E o fată frumoasă și inteligentă, ajutați-o vă rog!
Iată contul pentru donații:
IBAN: RO62INGB0000999908571588; Moneda: RON; Nume Beneficiar: Elena Denisa Rădoi; Banca Beneficiar: ING Bank București Centrala.
Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor!
RĂDOI ELENA - strada Valea Iașului, bloc A 12, ap 2, Curtea de Argeș
"Mi-a ars casa din temelii"
Dragă doamnă Sânziana Pop,
A dat mare necaz peste mine. În noaptea de 14 spre 15 februarie, ne-a ars din temelii casa, și tot ce am strâns într-o viață chinuită s-a dus în foc. M-am mutat la băiatul meu, care și așa era înghesuit cu ai lui. Am îndrăznit să vă scriu după mai multe ezitări. Băiatul e hotărât să îmi facă o cămăruță, dar stă și el greu cu banii, iar eu am rămas cu cenușa casei care a ars.
Vă scriu cu rugămintea să mă aveți și pe mine în vedere, pentru un mic ajutor, ca să poată fiul meu să îmi facă o cămăruță. Iertați-mă că apelez la dvs., dar după toată nenorocirea cu casa, am mai rămas doar cu pensia mea de 700 de lei. Nu știu dacă trebuia, dar am pus și poze cu dezastrul.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, poate cu ajutorul dvs. voi trece peste această nenorocire din viața mea.
MATEI MARIA - sat Plumbuita, com. Tămădău Mare, jud. Călărași, cod 917253
Bursa locurilor de muncă
"Am fost infirmieră, sunt sănătoasă și caut o familie care are nevoie de ajutor în gospodărie"
Bună ziua, "Formula AS",
Sunt o cititoare fidelă a revistei dumneavoastră și am să îndrăznesc și eu să-mi deschid sufletul. Mă numesc Tatiana Radovici, locuiesc în Brașov și am 63 de ani. De 10 ani stau în chirie în cartierul Tractorul, într-o cameră de nefamiliști. Plătesc 300 de lei și alte cheltuieli. Am fost tare mulțumită de locuința mea, dar proprietarul a pus-o în vânzare și acum sunt nevoită să mă mut. Am tot căutat o cameră la prețuri mai mici dar nu am găsit. Toate locuințele sunt peste 100 euro. Eu am o pensie de 1000 lei, am fost infirmieră și la salariul mic pe care l-am avut, așa s-a calculat. Am făcut această descriere ca să mă fac înțeleasă că am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Aș dori prin intermediul revistei să găsesc o familie care are nevoie de ajutor în gospodărie. Eu sunt sănătoasă, pot să fiu de folos pentru copii, pentru gătit, ajutor la curățenie sau să îngrijesc un bolnav. Aș dori să-mi poată oferi și mie cineva o cameră unde să locuiesc. Menționez că aș prefera să rămân la Brașov sau prin împrejurimi.
În speranța că m-am făcut înțeleasă, vă mulțumesc și vă las numărul meu de telefon, 0755/59.78.71. Vă rog să mă ajutați! Mai pot locui aici până pe 1 iunie 2019.
Cu stimă,
RADOVICI TATIANA NICULINA - Aleea Constructorilor nr. 15, Tractorul, bl, 9, ap. 203, Brașov, cod 500168