Tinctură de soc
Este cea mai eficientă formă de administrare a socului. Se găsește la magazine naturiste, plafaruri, sau o puteți prepara amestecând în părți egale suc proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de 90 de grade. Se lasă la macerat două săptămâni în recipient ermetic de sticlă, apoi se păstrează la loc întunecos și rece.
În fiecare zi, la ora 18, se ia câte o linguriță cu tinctură de soc, diluată în jumătate de pahar cu apă, iar doza se crește progresiv până se ajunge la 6-7 lingurițe. Pentru a crește eficiența tincturii, eliminați din mesele zilnice prăjelile, alimentele cu aditivi și conservanți, zahărul, grăsimile și sarea în exces.
Ceai de soc
250 ml de apă clocotită se toarnă peste 2 lingurițe cu flori de soc. Se acoperă și se lasă la infuzat 15 minute. Se beau 3 ceaiuri pe zi, între mese. Tratamentul cu soc se ține 1-3 luni. Pentru că accelerează tranzitul intestinal, poate apărea diareea. În acest caz, opriți tratamentul. De asemenea, dacă aveți probleme intestinale, evitați tratamentele cu soc.