Edward Hooker Dewey era tânăr și capabil să privească mai larg decât colegii săi, aprigi apărători ai medicinei alopate. Totul a pornit de la o revelație: tânărul medic a observat că bolnavii au tendința de a refuza hrana în mod natural. Un caz anume l-a șocat - un bărbat suferind de o boală intestinală nu se putea hrăni fără a vomita, așa că a ajuns să respingă orice mâncare sau să mai ia vreun medicament. Culmea este că bolnavul nu a murit, nici de boală, nici de inaniție, ci s-a vindecat! Moment pentru tânărul doctor să se întrebe - "Nu cumva corpul nostru posedă o capacitate misterioasă de a se autovindeca? Și nu cumva postul negru îl ajută în acest sens, în loc să îi facă rău?". Răspunsul la întrebare a venit când propriul fiu s-a îmbolnăvit grav de difterie, o boală care, în acele vremuri, era mortală, iar tratamentul prescris de alopații secolului XIX era de-a dreptul înfricoșător: chinină cu soluție de fier și whiskey cât mai tare. Dacă bolnavul refuza tratamentul, i se băga pe gât. Cu forța! Din dragoste pentru propriul copil, Edward Hooker Dewey ia o decizie radicală - îl va lăsa pur și simplu în pace. Dacă nu vrea să se hrănească, înseamnă că așa se vindecă. Și copilul s-a vindecat. Pentru Dewey, tămăduirea a fost o revelație și începutul unei misiuni. Cartea scrisă de el în anul 1900 - "The No-Breakfast Plan and the Fasting-Cure" (Planul fără mic dejun și cura prin post) va avea un mare succes și va fi, bineînțeles, contestată de colegii doctori. Nu de toți.
Un doctor pe post de cobai
În 1877, un alt doctor american, Henry Tanner, se decide să se înfometeze pentru a se vindeca. Suferea de prea multe boli - de la reumatism, la probleme cardiace - ca să mai aibă încredere în leacurile colegilor. Pe 17 iulie a băut ultima cană cu lapte. Cu o țintă biblică în minte (cele 40 de zile de post ținute de Hristos), Tanner refuză orice altceva în afară de apă. Spre surpriza unui prieten doctor care îl supraveghează, el depășește cu ușurință cele zece zile de post negru care ar fi trebuit, după părerea medicilor vremii, să îi aducă moartea, nu izbăvirea. Nu numai că postul nu îl omoară, dar îi și ia cu mâna durerile de stomac! Uimit de cât de bine se simte, doctorul Henry Tanner ține post negru toate cele 40 de zile plănuite, ba mai și adaugă încă două în plus, ca să fie limpede pentru oricine că e posibil. Lumea medicală este scandalizată ba, mai mult, îl atacă și clerul (nu suntem într-o țară ortodoxă, obișnuită cu postul, ci în America protestantă, care nu l-a practicat aproape deloc) - nimeni nu poate posti 40 de zile, în afară de Iisus, care a făcut asta printr-un miracol! Iată-l pe Tanner de două ori excomunicat, de comunitatea medicală și de biserică - "Toți mă evitau, ca și cum aș fi avut variolă și eram contagios." Însă el nu era un om slab de înger, așa că nu se va lăsa descurajat. În curând, soarta pare să îi surâdă sub forma unui experiment. Șaizeci de medici voluntari se oferă să îl supravegheze pe colegul lor postitor sub autoritatea "United States Medical College din New York". Un alt post negru de 40 de zile, pe care Tanner trebuie să îl țină în condiții draconice - va dormi pe un pat pliant fără saltea sau așternut, ca să nu recurgă la mâncare dosită, iar camera îi va fi iluminată continuu de șase lămpi cu gaz. Dacă adaugați la acest regim și pe cei 60 de doctori-gardieni aveți rețeta unei închisori, nu a unui spital. Spectacolul, căci va fi un spectacol cu public care să poată urmări totul la liber și jurnaliști avizi de senzațional, se va ține la Clarendon Hall, în inima Manhattan-ului. La câteva zile după debutul postului, ziarele americane vuiesc. Le urmează cele din lumea întreagă. Îndrăznețul doctor american ajunge la 49 de ani o vedetă. Din a opta zi de post negru începe să primească 600 de scrisori zilnic! Pe 7 august, la prânz, după 40 de zile de post negru și 16 kilograme pierdute, Henry Tanner iese în stradă cu zâmbetul pe buze și un pariu câștigat. Însă lupta cu sistemul medical era departe de a fi câștigată. "Circ", au spus strâmbând din buze doctorii americani alopați și s-au întors la tratamentele lor, care în secolul al XIX-lea prescriau în mod frecvent otrăvuri precum plumbul, antimoniul, arsenicul sau clorură mercuroasă drept medicamente.
Acești ruși geniali
Rușii sunt extremi în tot ce fac. Se spune că nimeni nu îi întrece la băut. Și, totuși, când se pun pe rugăciune, îi știe mai toată lumea că pot face minuni - calendarul lor e plin de sfinți care au postit aspru. Poate că tocmai acest balans halucinant între extreme a fost solul fertil pentru cel mai mare experiment medical al postului negru de pe întreaga planetă. Totul a început cu un... psihiatru. În vara anului 1941, în tumultul celui de-al doilea război mondial, Iuri Nikolaev, care tocmai lucra la teza sa de doctorat în medicină, zăcea pe un pat de spital din Moscova. Își crăpase capul din greșeală cu toporul în timp ce tăia lemne, așa că spitalizarea va dura. În copilărie, Iuri găsise în biblioteca tatălui său volumul "The fasting cure" (Terapia prin post), publicat în anul 1911, de scriitorul american Upton Sinclair, cu care tatăl său corespondase. Pentru că se afla în spital și avea timp, Iuri s-a apucat să citească despre post. O face ca un adevărat savant, viitor doctor în medicină. Citește de la antici încoace și află că, din cele mai vechi timpuri, omenirea s-a tratat prin post. Și egiptenii și grecii vedeau în el o cură. Și atunci îi încolțește în minte un gând - dacă ar trata bolile psihice prin post negru? Șase ani mai târziu, propune acest lucru oficial. E privit drept nebun. Firesc, într-o țară căreia îi muriseră de foame milioane de oameni în război. Totuși, Iuri Nikolaev nu se lasă. De ce să le faci bolnavilor electroșocuri? Oare nu le poți restarta creierul cu metode mai blânde, de exemplu prin post negru, care produce o schimbare radicală a biochimiei celulei cerebrale? În 1948, cu acordul unui academician, va începe experimentul în spital, pe trei bolnavi. Un tânăr schizofrenic aflat în stare catatonică - nu comunică, nu se mișcă, e ca un mort viu, trece cu bine printr-o lună de post negru. După șase zile începe să vorbească - "Era cea mai frumoasă zi din viața mea!", avea să scrie doctorul Iuri. Bolnavul s-a integrat apoi în activitățile sociale ale spitalului și, după o lună, era vindecat! Succesul a fost uriaș! Iuri își extinde experimentul pe un alt pacient catatonic, o tânără care refuză până și să se spele. După zece zile, începe să se îmbrace singură, după o lună sănătatea ei este ameliorată - e capabilă să se descurce în viața de zi cu zi fără ajutor. Nikolai Narbekov, medic la Institutul de Balneoterapie din Moscova și prieten foarte bun cu Iuri Nikolaev, se decide să încerce și el tratamentul cu post negru, dar pe bolile somatice. Efim Smirnov, Ministrul Sănătății, e medic militar al Armatei Roșii, trecut prin război, și foarte interesat de efectele postului negru asupra soldaților care rămân fără mâncare. Așa că dă ordin ca doctorul Narbekov să primească 25 de "paturi", adică de bolnavi, pe care să experimenteze la Institutul de Balneoterapie din Moscova. Rezultatul este un miracol! Narbekov vindecă prin post negru tot soiul de boli - dermatite, nefrite, boli cardio-vasculare etc. Pacienții par că vorbesc de o minune, nu de un tratament derulat într-un mare spital comunist. Cum se întâmplă toate acestea și de ce? Narbekov habar nu are și nici nu stă să cerceteze. E prea uluit și fericit de sănătatea pacienților săi, așa că se mulțumește să trateze și să consemneze, sperând că va veni și timpul cercetării fundamentale. Din păcate, în 1953, Efim Smirnov pleacă de la conducerea Ministerului Sănătății și fără protecția lui, experimentul lui Narbekov se închide. Salvarea va veni însă tot de la partid. În 1955, doctorul Iuri Nikolaev îl lecuiește de alcoolism pe Lev Bulganin, fiul lui Nikolai Bulganin, președintele Consiliului de Miniștri, al doilea om din stat. Vindecarea e răsplătită pe măsură: Bulganin își dă acordul pentru ca tratamentul prin post să reînceapă în clinici. Acordul lui vine și cu fonduri la pachet. Terapia prin postul negru pășea, în sfârșit, cu dreptul în lumea medicală. Va fi o revelație.
Un experiment la scara unui continent
Doctorul Iuri Nikolaev avea să trateze mii de pacienți cu boli psihice prin metoda postului negru. Cazurile, documentate și descrise în literatura de specialitate, aveau să îi încurajeze pe medicii ruși să extindă arealul experimentului, incluzând o suită de afecțiuni. În 1973, ia naștere cel mai mare proiect de cercetare din istorie, un proiect prin care postul negru este folosit la tratamentul unei largi palete de boli somatice, pe tot cuprinsul URSS. El va fi aplicat din Leningrad și până la Vladivostok. Medicii sceptici nu au încotro. Se vindecă zeci de mii de cazuri de afecțiuni foarte diferite, fără legătură între ele: hipertensiune, astm, reumatism, boli de piele, ulcer, diabet, obezitate etc. Thierry de Lestrade, un jurnalist francez care a scris o carte genială, "Postul negru - o nouă terapie" (Editura Philobia, București 2016), a stat de vorbă cu unii dintre medicii care au derulat terapia prin post negru în anii '70 ai Uniunii Sovietice. Unii dintre ei țin și astăzi post. Întrebarea fundamentală pe care le-a pus-o jurnalistul i-a frământat ani de zile și pe ei - "Ce se întâmplă până la urmă? De ce s-au vindecat toți acești bolnavi?".
Sanogenia
Corpurile noastre sunt uriașe uzine biochimice care funcționează pe bază de glucoză. Acest combustibil e sintetizat de ficat, folosindu-se de carbohidrații din hrană. În felul acesta funcționăm zi de zi, dar uzina noastră știe să meargă și fără combustibil. Dacă în perioadele de abundență ea merge cu glucoză, în cele în care mâncarea lipsește, trece complet pe cetoză, folosindu-se de arderea propriilor grăsimi. Procesul de trecere de la un combustibil la altul are loc în câteva zile de post negru. La început, când nu mai mâncăm nimic, trupul utilizează rezerva de glicogen a ficatului, pe care o epuizează foarte repede. După 24 de ore, el are în continuare nevoie de energie și uzina începe tranziția lentă spre cetoză. Asta ia timp, așa că, în a doua zi de post negru, corpul descompune aminoacizi din țesutul muscular. În a treia zi, uzina trece complet pe cetoză, proces care atinge randamentul maxim în ziua a zecea de post negru. Ei bine, în cadrul acestui proces se întâmplă schimbări radicale în organism, care aduc vindecarea în diferite boli. De exemplu, în lipsă de proteine, corpul nostru va ataca tot ce găsește rezidual - mase celulare neesențiale, tumori sub formă de fibroze, țesuturi degenerative. E o curățenie generală. De asemenea, în postul negru, celulele albe îmbătrânite mor și sunt înlocuite de altele noi, așa că sistemul imunitar se restartează. Celulele stem trec și ele dintr-o stare latentă într-una activă. Corpii cetonici au un impact puternic asupra activității cerebrale, fapt dovedit de electroencefalogramele celor ce trec prin post. Asta poate explica, în parte, și succesul neașteptat pe care doctorul Iuri Nikolaev l-a avut cu bolnavii psihici. Lista modificărilor prin care trece corpul este însă foarte lungă și nu e locul să intrăm aici în detalii. E de reținut însă un fapt - prin post negru, corpul nostru se înnoiește. Iar această înnoire privește nu numai organele noastre interne, ci și psihicul nostru. E un proces foarte complex, la polul opus vindecării prin medicația alopată. Tocmai de aceea savanții ruși, la capătul unor ani lungi de cercetări, i-au și dat un nume - sanogenia, adică o autovindecare. Rușii consideră că deși știm destul de multe despre boală, cunoaștem foarte puține despre... sănătate. Adică nu înțelegem suficient mecanismele prin care organismul reușește să rămână sănătos. Alexandr Kokosov, directorul Institutului de Pneumologie din Leningrad, în cadrul căruia s-au vindecat complet prin post negru peste 10.000 de astmatici, altfel incurabili, sintetizează în câteva fraze tot acest proces: "Organismul nostru are capacități enorme și, pentru că modul nostru de viață le lasă în stare pasivă, nu sunt stimulate. Dar dacă pacientul postește voluntar, ele se reactivează, iar eficacitatea lor este impresionantă".
Elixirul nemuririi
După ruinarea URSS, de la începutul anilor '90, toate tratamentele cu post negru din spitalele rusești au fost sistate, pentru că nu au mai existat bani pentru ele. Astăzi, în țara care a pus postul negru pe harta medicinei moderne trebuie să plătești pentru a te trata astfel. Însă chiar când steaua vecinului de la răsărit părea că apune, America se trezea încet. Încă din anii '30, un mare biochimist și gerontolog american, Clive McCay, pusese șobolanii la post, dându-le cu 30% mai puține calorii pe zi. Rezultatul a fost uimitor - șoarecii postitori au trăit mai mult. Au urmat, pe aceeași direcție, cercetările lui Roy Walford, care, la Universitatea din California, a înfometat șoarecii și mai mult, cu 50%, sporindu-le viața cu 35-65%. Un cercetător contemporan, Valter Longo, a făcut același lucru cu microorganismele din drojdie, pe care le-a pus însă la... post negru. În plus, beneficiind de descoperirile geneticii, le-a inhibat o genă care e responsabilă de îmbătrânire. Rezultatul? Microorganismele din drojdiile lui Longo au trăit de zece ori mai mult. Dacă pe oameni s-ar fi putut face astfel de experimente, ei ar fi ajuns la vârste de 700-800 de ani. Vă amintiți de istoriile Bibliei, cu vârstele patriarhilor? Poate că nu sunt simple povești... Valter Longo avea să facă însă un pas hotărâtor în direcția tratamentului cancerului, prin post negru. El a avut ideea să vadă în ce măsură fac cancer șoarecii care țin post negru intermitent, o zi din patru, o zi din trei sau o zi din două. Rezultatul a fost uluitor. 37% din șoarecii care mâncau normal făceau tumori, față de doar 7% în cazul celor care posteau. Mai mult decât atât, șoarecii postitori se îmbolnăveau mai târziu. Sigur, asta nu înseamnă că postul negru te scutește de cancer, dar el e o măsură de profilaxie foarte bună. Iar dacă te îmbolnăvești, te poate ajuta în tratament. Valter Longo a avut curiozitatea să își trateze șoarecii postitori care s-au îmbolnăvit de cancer prin chimioterapia clasică. Le-a dat însă o doză mortală și... surpriză! Nu au murit decât 35% din ei, în vreme ce șoarecii nepostitori au murit toți! Concluzia lui Valter Longo? Postul negru nu numai că te face să nu mai simți efectele negative ale chimioterapiei, dar te ajută în vindecare, în 80% din cancerele cunoscute. Sanoterapia rușilor și-a dobândit confirmarea internațională.