Fiecărei zile îi corespunde un singur tip de alimente, din care aveți voie să mâncați pe săturate. Se slăbește ușor, fără a suferi de foame. Pe parcursul dietei se consumă doar alimentele prezentate mai jos. Este permisă cafeaua fără zahăr și se recomandă să se bea apă plată, cel puțin doi litri pe zi, și ceaiuri din plante, neîndulcite.
Luni: ziua legumelor fierte. Aveți voie doar legume fierte - cartofi, morcovi, țelină, dovlecei, fasole verde - la discreție, cu un praf de sare, fără adaos de ulei sau sosuri.
Marți: ziua iaurtului. Se consumă câte un pahar de iaurt, când apare foamea.
Miercuri: ziua fructelor. Toată ziua mâncați din fructele proaspete preferate, în orice cantitate.
Joi: ziua cărnii. Se consumă carne slabă, fiartă sau la grătar, de pui sau vită, în porții mici, cu un praf de sare.
Vineri: ziua salatelor. De la micul dejun până la cină, consumați salate din roșii, ardei, castraveți, salată verde sau alte legume, asezonate cu sare, suc de lămâie și un strop de ulei de măsline.
Sâmbătă: ziua peștelui. Se consumă pește slab fiert sau la grătar, asezonat cu sare și ierburi aromate.
Duminică: ziua liberă. În această zi nu aveți interdicții, sunt permise alimente din zilele precedente, în orice combinații, dar fără excese.
După aceste șapte zile, slăbiți până la 3 kg. În continuare, mâncați normal, dar cu măsură. Regimul se poate relua după 3 săptămâni.