Dacă panarițiul dvs. este micotic, trebuie să aplicați local unguent Clotrimazol, apoi puneți peste el un pansament care să rămână 24 de ore. A doua zi se spală locul și se aplică din nou unguentul. Tratamentul durează 8-10 zile, după care panarițiul se vindecă. Dacă este un panarițiu stafilococic ori streptococic, se aplică local un pansament steril cu unguent ihtiolat, timp de 3-4 zile. După abcedarea totală a puroiului, se spală locul cu apă oxigenată. Ulterior, se poate aplica și un pansament cu Nidoflor, câteva zile, până la vindecarea totală.
NICOLAE - Alba Iulia
"Am cancer de piele recidivant"
(Răspuns pentru MARIN V. - Brăila, F. AS nr. 1170)
1. Vă sfătuiesc să nu deznădăjduiți. Eu am avut un neg cât unghia mare, pe obraz, lângă nas. Am stat un an de zile crezând că se resoarbe. Între timp, a început să mă mănânce și să mă înțepe și a apărut și o roșeață primprejur. Consultând trei medici, mi-au dat același diagnostic: cancer. M-am hotărât să mă operez cu laser. Am mers la cabinetul "Lasermed". În două minute m-am operat, fără dureri, și am plecat, revenind la control o singură dată. Au trecut trei ani de atunci și nu mai am nimic, mulțumesc Tatălui Ceresc. Iată adresa: Cabinetul "Lasermed", Str. Drumul Taberei nr. 35 A, bl. 803, ap. 4, sc. 6 (vis-à-vis de Complexul "Drumul Taberei 34"). Cu nădejdea la Dumnezeu, vă doresc tot binele din lume și multă sănătate.
GEORGETA T. - București
2. În urmă cu 5-6 ani, mi-a apărut o pată roșie pe spate. Am fost la medicul de cartier și în urma tratamentului cu diferite unguente, pata s-a mărit și a început să sângereze, să puroieze și să curgă un lichid galben. Vă imaginați ce coșmar am trăit. La un alt consult, medicul de familie mi-a propus să merg la Oncologie la Cluj. Asistenta medicală m-a sfătuit că, dacă merg acolo, să nu le dau voie să-mi facă biopsie (stârnește dezvoltarea celulelor canceroase). Eu m-am speriat și nu am mai mers deloc la medic. Rana a luat proporții. În disperarea mea, am încercat să mă ung cu alifie de gălbenele. Ei bine, de anul trecut, rana a început să se vindece. S-a cicatrizat, nu mă mai doare deloc, nu mai am mâncărimi. Mulțumesc din suflet lui Dumnezeu pentru acest mare dar.
PETRE - Turda
3. Și fratele meu a avut cancer de piele, care a apărut prin dezvoltarea unei alunițe aflată lângă ombilic. Se rupea, sângera, până când în locul ei a apărut o excrescență cu suprafața ca a unei conopide. S-a dus la spital în Brașov, unde un medic a spus "Nu tăiați, este cancer!", dar alt doctor i-a tăiat acea excrescență și a trimis un extract la biopsie, la București. Rezultatul: melanom malign. De atunci înainte, am fost cu el peste tot, la medici și terapeuți naturiști care vindecau acest tip de cancer, dar toți mi-au spus că nu trebuia operat. Nu se mai putea face nimic. Cam un an, l-am mai ținut în viață cu alimente pur naturiste, cu sucuri de legume și fructe, cu ceaiuri, comprese etc. Se simțea bine, arăta bine, dar prin operare, celulele cancerigene care inițial se aflau la suprafață au acționat și în interior, prinzându-i sistemul ganglionar și dându-i, în final, metastaze cerebrale. Totul a fost prea târziu, nu trebuia operat. Deci, sfatul meu este să nu acceptați operația. Aplicați tamponarea locală cu bitter suedez și puneți noaptea comprese cu varză strivită, prinse cu un leucoplast. (Așa m-am vindecat, împreună cu o colegă, de niște alunițe care se rupseseră și sângerau). Totodată, vă recomand să beți sucuri de legume și fructe (scoateți complet din alimentație carnea) care refac celulele, împiedicând dezvoltarea celulelor canceroase, și ceaiuri de plante (coada-șoricelului, urzici, filimică și ventrilică) care se beau pentru curățarea sângelui. Vă doresc multă sănătate.
MARIA - Ploiești
"Nu-mi pot vindeca nepotul de enurezis nocturn"
(Răspuns pentru CLARA - București, F. AS nr. 1230)
Vă propun să încercați un tratament recomandat de un medic și care constă în administrarea timp de două-trei luni a câte o pastilă de Piracetam și o pastilă de Vitamina B1 sau B6, dimineața și la prânz. Vitaminele B1 și B6 se administrează alternativ, două săptămâni B1, două săptămâni B6. Tratamentul a dat rezultate la mai multe persoane.
IULIANA - Turda
"Există leac pentru uter infantil?"
(Răspuns pentru MIRUNA - Sibiu, F. AS nr. 1234)
Am avut și eu uter infantil și vreme de cinci ani am încercat o mulțime de tratamente, dar fără folos. Problema mea s-a rezolvat printr-o întâmplare fericită: m-am internat în Sanatoriul din Mangalia pentru a-mi trata afecțiunile reumatice. Acolo, aflând de sterilitatea mea, medicul care mă trata mi-a recomandat tampoane vaginale cu nămol. În aceeași lună am rămas însărcinată și, contrar previziunilor sumbre că este posibil să pierd primele sarcini, totul a decurs perfect. Azi am două fete, de 12 și 6 ani. Doresc ca experiența mea să-ți fie de folos.
DOINA - Tulcea
"Am secreții nazale abundente"
(Răspuns pentru GAVRIL T., F. AS nr. 1357)
Pentru secrețiile nazale abundente vă recomand să folosiți picăturile pentru nas Nazomer. Este un produs natural, cu apă de mare și alte componente. Se folosește după indicațiile de pe cutie. Are rezultate bune.
AURELIA - Târgu Mureș
"Cum să scap de durerile permanente la stomac"
(Răspuns pentru PETRICĂ - Bârlad, F. AS nr. 1357)
Pentru durerile permanente la stomac vă recomand să folosiți suc de cartofi proaspăt stors (cu storcătorul electric pentru fructe). Pentru un gust mai bun, se poate combina cu suc de morcov sau de varză albă. Cura durează o lună. Se consumă cu 30 de minute înainte de mesele principale. Doza este de o jumătate de pahar de suc (50 ml-100 ml), la început 1-2 zile, apoi se poate crește la 100 ml.
Preparare: legumele se spală bine, se curăță de coajă fin și se taie în bucăți. Se storc cu aparatul. La prepararea sucului, să predomine cartoful.
Regimul alimentar este foarte important, ca să scăpați de dureri. Să evitați să consumați carne, preparate din carne, grăsimi, prăjeli, cartofi prăjiți, condimente iuți care irită stomacul. De asemenea, e bine să nu folosiți alcool, tutun, apă minerală carbogazoasă, băuturi răcoritoare din comerț, de niciun fel (conțin conservanți, îndulcitori sintetici etc.). Să nu consumați alimente foarte fierbinți și nici foarte reci, de la frigider. Orice mâncare gătită să fie călduță.
Puteți consuma ceaiuri de mentă, flori de salcâm, gălbenele (infuzii) dar să nu fie concentrate, și fără zahăr.
Cu acest regim și tratament și eu am scăpat de o gastrită foarte dureroasă.
Altă variantă de tratament: faceți o cură cu argilă ALGO, de la d-l ing. chimist Mircea Bocan.
Eu am făcut ambele cure și mi-au fost de folos.
AURELIA - Târgu Mureș
"«Aud voci» și niciun tratament nu mi-a fost de folos"
(Răspuns pentru SIMONA, F. AS nr. 1358)
Dragă Simona, suferința ta are un diagnostic medical precis, după cum are și o medicație specifică, care ameliorează foarte mult simptomele, astfel încât să poți duce o viață normală. Trebuie neapărat să te adresezi unui medic psihiatru, care îți va prescrie un tratament corespunzător. Am avut și eu de curând un caz asemănător în familie, care a răspuns foarte bine la tratament, încă din primele zile. Îți sugerez să mergi la Spitalul "Al. Obregia", la d-na dr. Plavitu (pavilionul XIV), care are o experiență de o viață în tratarea pacienților care "aud voci". Sigur că tratamentul naturist poate fi folosit ca adjuvant (alimentație sănătoasă, complexul de vitamine B, vitamina D), dar nu este suficient singur, pentru a-ți ține sub control afecțiunea de care suferi.
În speranța că răspunsul îți va fi de ajutor, îți doresc multă sănătate!
MIHAELA S. - București
"Caut rețeta de dulceață din flori de salcâm"
(Răspuns pentru MONICA - Arad, F. AS nr. 1358)
1. Dragă redacție, am aflat din revista dvs. că Monica din județul Arad caută o rețetă pentru dulceață din flori de salcâm. Iată rețeta: culegi mai multe inflorescențe de salcâm, ca să ai de unde alege o farfurie de flori, plină cu vârf, și le speli. Fierbi 1 kg de zahăr cu 200 de ml apă, până se leagă un sirop în care vei pune florile. Amesteci, apoi iei vasul de pe plită, ținându-l acoperit 15-20 de minute. Îl pui din nou la foc moale și amesteci din când în când. Probezi dulceața, luând cu lingurița și punând o picătură pe marginea unei farfurioare. Când rămâne adunată (nu se scurge), adaugi o linguriță de sare de lămâie. Amesteci bine și iei vasul de pe foc. Apoi torni dulceața în borcane, cât încă este fierbinte, și lași borcanele descoperite până se formează o crustă. Astupi apoi borcanele și... poftă bună!
OLTEANU MAGDA - com. Dragomirești, jud. Dâmbovița
2. Ce vă trebuie? 400 g de flori de salcâm scoase de pe "ciorchini" și curățate de cozi, un kilogram de zahăr, zeama de la o lămâie și o jumătate de lămâie tăiată feliuțe fine. Cum se face: florile de salcâm, bine înflorite și de curând culese se spală repede în apă rece și se zvântă bine. Pregătiți un sirop dintr-un kilogram de zahăr și trei pahare de apă, legați siropul. Puneți florile de salcâm și continuați fierberea. La urmă se adaugă zeama de lămâie și feliuțele de lămâie.
GEIA - Roman
"Am o cicatrice cheloidă pe piept"
(Răspuns pentru SORIN R., F. AS nr. 1360)
Se iau vreo 10-12 frunze de stejar, se spală bine, se lasă să se usuce. Se opăresc și se așează pe rană frunzele călduțe. Dar trebuie răbdare. Vă doresc sănătate! Cu drag,
GEIA - Roman