Biserica din flori de măr
- Doamnă Leni Pințea-Homeag, sunteți legată de Moieciul natal și prin primăvară, pentru că v-ați născut în luna aprilie. Cum se vede acest anotimp de aici, din Podul Șimonului, unde este acum casa dvs.?
- Primăvara a fost prima mea mângâiere, și ca să înțelegeți această afirmație, trebuie să vă povestesc despre nașterea mea. Întotdeauna m-am simțit norocoasă pentru faptul că am văzut lumina zilei în acest ținut legendar, străjuit de munți, loc de răsfăț și leagăn magic pentru copilul care am fost. În ziua nașterii mele, mama aducea bolovani de la gârlă, pentru cea de-a doua casă care prinsese a se înălța în colțul grădinii. Căra câte un pietroi imens, pe care-l răzima pe burta însărcinată. De fapt, sprijinea pietroaiele de spinarea pruncului nenăscut încă. E lesne de înțeles de ce nu a mai putut ajunge în casă, atunci când au apărut durerile nașterii. S-a așezat jos în grădină, sub un măr uriaș, care avea niște rădăcini groase, noduroase, înfipte bine în pământ. Sub bolta crengilor lui încărcate de flori albe, ca și cum ar fi fost într-o biserică, mama a ridicat ochii spre cer, L-a slăvit pe Dumnezeu și L-a rugat să-i ușureze nașterea. În lumina soarelui ce îmbrățișa dimineața, pe iarba proaspătă, în mirosul florilor, în susurul gârlei apropiate, în dansul fluturilor și în concertul păsărilor, am țâșnit în lume, fără țipăt, fără plâns, acolo, sub mărul cel uriaș. Cred că niciodată grădina n-a fost mai apropiată de mama, n-a iubit-o mai mult ca în acele clipe în care s-a luptat cu atâta curaj să mă aducă pe lume, singură, sub mărul care umbrea toată curtea cu coroana lui. Așa că de aceea am zis că prima mea mângâiere mi-a adus-o primăvara, în primele clipe de viață, nefiind înfășată încă, pe care le-am petrecut acolo afară. Soarele, florile, adierea vântului, floarea albă de colț din reverul muntelui, concertul păsărilor, toate aceste semne ale primăverii au fost lângă mine atunci, în dimineața zilei de miercuri, 9 aprilie, în care m-am născut. Îți dai seama ce înseamnă să te naști sub un măr? Eu am rămas legată pe toată viața de copacul acesta și de anotimpurile lui, pe care le simt, le presimt și le trăiesc odată cu el, și le-am trăit oriunde m-a dus soarta, și prin orice situații a trebuit să trec.
Anotimpul speranței
- Primăvara a fost aleasă și ca decor minunat pentru sărbătorile Paștilor. Suntem în pragul Floriilor. Se spune că ele "însoresc" sufletul...
- Mai mult decât celelalte anotimpuri, primăvara are ceva special, care ajunge direct în suflet. Nu-i de mirare că Floriile fac parte din ea. Ce alt anotimp ar fi putut celebra mai deplin intrarea triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim? Dar magia Învierii, care, la fel ca și primăvara, îmi umple sufletul de bucuria de a trăi? Cu siguranță, ziua în care Domnul a zămislit primăvara a fost, probabil, și aceea în care a creat speranța.
- Există un loc, anume, unde vă place să întâlniți primăvara, un spațiu care să-i încapă miracolul pe deplin?
- Mie îmi plac primăverile de pretutindeni, toate sunt începuturi de speranță, de promisiuni, de împliniri, dar dacă este să aleg un loc anume de întâlnire cu ea, în care să simt mai bine toate aceste lucruri, acesta nu poate fi decât tot în satul meu natal! Acolo simt cel mai bine că primăvara este un început al naturii, iar începuturile sunt dintotdeauna cele mai frumoase. Speri că totul se va schimba în mai bine. De acest anotimp al speranței avem nevoie cu toții. El face parte din echilibrul vieții. Așa m-am întors eu acasă de fiecare dată, oriunde am fost, mânată de dorul primăverii. Și cu speranță trăiesc și acum, după ce m-am retras la Moieciu.
Păcatul de pe Podul Turcului
- Vă mai amintiți cum se celebrau sărbătorile sfintelor Paști, în anii copilăriei, aici, în satele de sub munte, ale Branului?
- Lumea intra într-un fel de panică, un fel de teamă că nu va fi timp suficient pentru toate pregătirile, pentru a duce la bun sfârșit tot ceea ce era necesar ca Sărbătorile să strălucească de adevăratelea. O auzeam adeseori și pe mama: "Vai, vin Floriile! Vai, sunt aci Paștele și câte au mai rămas de făcut!" Știți foarte bine că la țară era obiceiul ca la Sărbătorile de primăvară, fiecare din familie să poarte haine noi. Se înnoiau și oamenii, cu alte cuvinte, nu numai pomii și florile. Se înnoiau în îmbrăcăminte, dar și sufletește, prin ținerea postului, prin spovedanie, prin împăcare cu toți cei din jur. Țin minte cum în Ajun de Florii, mama intra pe ușa dormitorului, cu brațele pline de haine noi, pentru mine și pentru fratele Viorel, care era cu un an mai mic. Frații mai mari decât noi erau plecați deja la oraș. Rămăsesem acasă doar noi, mezinii, și mama ne îmbrăca minunat, din cap până în picioare, ca pe doi prinți. Pentru mine nu lipsea fusta bleumarin, plisată, prinsă cu nasturi de bluzița albă, dantelată. În vârful capului îmi prindea părul cu o fundă albă, mare, înnodată ca o floare. Viorel avea și el pantaloni de catifea neagră cu bretele pe umăr, peste cămașa albă, imaculată. După ce ne echipa așa, ne lua de mânuțe și ne ducea la biserică. Stăteam cât ținea slujba, lipiți de fota mamii, nemișcați, încremeniți de emoție. Doamne, ce cuminți eram! Parcă nu eram copii, atât eram de serioși. Simțeam cumva că ne iubește Dumnezeu, așa ne-au învățat părinții, și că trebuie să-I mulțumim pentru aceasta, prin cumințenie. În Săptămâna Mare era regulă clară, posteam și noi, copiii, alături de părinți. Mi-aduc aminte o întâmplare hazlie. M-a trimis mama în sat, la cooperativă, să cumpăr ceva. Vânzătoarea mi-a dat o "boroboanță", cum zicea o mătușă bătrână, adică o bomboană, o caramea. Pe drum, întorcându-mă către casă, am desfăcut-o din hârtia în care era împachetată și am băgat-o în gură. Dar când am ajuns pe la jumătatea drumului, mi-am adus aminte că e caramea și că e făcută cu lapte, adică nu e de post. Am scos-o imediat din gură, și de pe Podul Turcului, pe unde treceam gârla către casă, am aruncat-o în apă, rugându-mă la Dumnezeu să mă ierte că m-am dedulcit. Aveam doar câțiva ani, dar exemplul părinților mei, care nu lipseau de la biserică în zilele de sărbătoare și care trăiau în armonie, după învățături și obiceiuri vechi, a fost atât de puternic, încât mi l-am însușit fără greutate, natural, neforțat.
Biserica din curtea casei
- Mai are Paștele de-acum aceeași emoție pe care o aducea în zilele copilăriei?
- Da, pentru mine da, trăiesc și acum emoțiile dinaintea Învierii, așa cum în copilărie așteptam salutul "Hristos a înviat!, ca să pot răspunde cu "Adevărat a înviat!", și cum așteptam să iau lumina de la miezul nopții, pe care o împărțea preotul la toți credincioșii din curtea bisericii. Știți, pe mine faptul că am copilărit la sat m-a ajutat enorm și în cariera mea de actriță. Am avut roluri în care mi-a fost ușor să intru și să le joc, pentru că eram antrenată cumva de acasă, de obiceiurile și viața de la munte.
- Fereastra casei dvs. dă direct către primăvară. Cum vine ea la Moieciu, satul în care v-ați retras, după ce ați tras cortina peste anii de scenă?
- Doamne, e frumoasă primăvara peste tot, dar eu sunt egoistă și am senzația că la mine în curte e cea mai frumoasă! Mă uit pe geamul camerei și văd biserica pe care am înălțat-o, cum se profilează pe dealul Beuca, dealul copilăriei, și sunt fericită. Mă întorc în timp și-mi amintesc cum mergeam pe dealul ăsta după alune, cum adunam ciuperci după ce ploua, țin minte cum respirau parcă mestecenii după fiecare ploaie de primăvară și cum ne vegheau când căram lemne în spate, cu crosnia, ca să avem pentru încălzit iarna. Să știți că am prins și acele vremuri în care, după război, sărăcia a fost atât de mare, încât am mâncat numai mămăligă. Rareori am văzut câte o pâine. Dar și în vremurile acelea, când se trăia atât de greu, sărbătorile aduceau frumusețe și mister și îi ajutau pe oameni să se simtă mai aproape de Dumnezeu. Poate chiar mai mult decât acum. La asta mă gândesc de multe ori, stând aici, în casa mea din Podul Șimonului, înconjurată de munți. Sunt ca pe o scenă, de-o parte Bucegii, de alta Piatra Craiului, în față biserica. Mai lipsesc doar spectatorii, dar uite că acum ei chiar sunt martorii mărturisirilor mele, cititori ai revistei dvs., cărora le urez o primăvară frumoasă și binecuvântată.
Foto: MEDIAFAX (1), 123RF