Primăvara aceasta am ajuns într-un ținut binecuvântat. Mânăstiri și biserici voievodale vechi îmi răsăreau în față la tot pasul, cățărate printre dealuri și munți, într-o concentrație de frumusețe și de credință născătoare de mare emoție. Eram în Vâlcea, acolo unde tradiția brâncovenească trăiește și azi în biserici și în casele vechi țărănești, cu pridvor. Un spirit nobil, de prețuire a culturii, face ca în Vâlcea, această "Toscana a României", cum a fost numită, arta plastică și pictura să fie și astăzi la ele acasă. Muzeele din Râmnicu Vâlcea sunt pline de picturi și de sculpturi de valoare, iar în expozițiile și în taberele de creație de pe tot întinsul preafrumosului ținut de pe Olt - pictori și sculptori români de elită vin duium și lasă în urma lor splendide opere de artă vizuală contemporană. De aceea vă propun să descoperim împreună, așa cum am descoperit-o și eu, strălucirea artei vâlcene. Și care a făcut din Râmnicu Vâlcea un nou pol al culturii românești.
Casa Simian
Ghidul meu printre frumusețile de ieri și de azi ale artei din Râmnicu Vâlcea a fost domnul Gheorghe Dican, pictor legat și prin naștere, dar și printr-o dragoste neostoită, de aceste locuri. Gheorghe Dican este unul dintre cei mai importanți pictori ai României, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din București, omul care a condus și a ridicat mulți ani arta vâlceană.
L-am rugat pentru început să mă călăuzească la o clădire emblematică din Râmnicu Vâlcea. Casa Simian, care a devenit de ani buni Muzeul de Artă al orașului. La câteva minute de mers pe jos din centrul urbei, nu a trecut mult și, ascunsă puțin de copacii abia înfrunziți, ni s-a arătat o clădire cu alură aristocratică. De cum am intrat, o atmosferă îmbinată cu un anume mister ne-a învăluit. Casa Simian te cheamă la visare, cu gândul la vremuri de mult apuse, iar frumusețea tablourilor și a sculpturilor realizate de mari maeștri români, așezate pe pereți și prin sălile largi - nu face decât să-ți sporească această dulce, indicibilă nostalgie.
- Cine sunt cei care au ridicat casa aceasta atât de frumoasă, d-le Dican?
- Au fost o familie de ardeleni, originară din Săliștea Sibiului, înrudită cu alte familii mari din Mărginimea Sibiului, care au dat țării oameni de elită. Ca de pildă cu familia istoricului Ioan Lupaș, sau cu aceea a doctorului și profesorului Hociotă. Siminenii au fost la fel ca mulți alți ardeleni care au venit în Vechiul Regat din motive religioase, pe vremea imperiului Austro-Ungar. Energici, harnici, cultivați și inteligenți, au generat prosperitate. Proprietarii Casei Simian, care azi adăpostește Muzeul de Artă Vâlcea, au fost între războaie proprietarii Fabricii de Piele din Vâlcea, care a fost vestită în toată România, iar familia lor a scris o bună parte din istoria orașului.
- Știți istoria casei?
- În 1940, Nicolae Simian și soția lui au cumpărat o vilă mai veche, ce aparținuse boierilor Oteteleșanu. Pe locul ei, a fost ridicată actuala casă. Dar nu oricum! Simienii l-au tocmit arhitect pe Gheorghe Simotta, o figură celebră a arhitecturii românești interbelice, profesor la Facultatea de Arhitectură din București. Îmi imaginez cum a început totul. Stăpânul casei, impozantul domn Nae Simian, fibră de țăran ardelean, scund și îndesat la statură, dar om inteligent și energic, sta la gura șemineului și trăgea tacticos din pipă, cu gândul la afaceri și cu ochii ațintiți la Tița, frumoasa sa soție. Înaltă și subțire, ea tocmai îi povestește arhitectului despre călătoria făcută în Italia, care îi lăsase amintiri speciale. La Veneția, în piața San Marco, văzuse un mic palat cu o curte interioară deschisă, frumusețea ei îndemnând-o pe Tița Simian să îi ceară arhitectului să le facă și lor o casă deosebită. Așa a răsărit această vilă sveltă și grațioasă, ca un abur mediteranean. Curtea ei interioară, clădită întocmai cum și-a visat-o Tița, a fost și a rămas o întoarcere în timp. Dar casa Simienilor excelează și prin frumusețea detaliilor. O sufragerie uriașă te întâmpină de cum ai intrat. Este tăiată de un mare arc. Apoi urmează tot soiul de surprize, care de care mai elegante: șeminee, abside, basoreliefuri tăiate cu răbdare de vechi meșteri germani. Ei bine, în casa aceasta, Tița Simian, urmașa ciobanilor sălișteni, cânta la pian și organiza agape pentru protipendada orașului. Asta, când nu lua lecții de călărie în sudul Franței.
Neprețuite valori românești
- Ce soartă a avut Casa Simian sub comuniști?
- Din păcate, Siminenii nu au avut mult timp să se bucure de casa lor. În 1947 au fugit în Argentina, de unde nu s-au mai întors. Prin anii '70, Simienii au trimis o scrisoare unor prieteni din Vâlcea dezvăluindu-le că undeva, în podeaua casei, au rămas ascunși de ei mulți cocoșei de aur. Dar scrisoarea a fost deschisă de securitate, iar năpasta a curs repede. Cei cărora le era adresată au fost arestați și securitatea a căutat, a găsit și a confiscat cocoșeii de aur ai Simienilor. Din fericire, casa a scăpat de buldozerele comuniste, iar în anii '50, a devenit o Secție de Artă a Muzeului Județean Vâlcea. Începutul colecției ei a fost făcut de o donație a unor oameni inimoși și îndrăgostiți de artă. După primul război mondial, donația Capelleanu a îmbogățit peisajul artistic vâlcean. Paul Capelleanu provenea dintr-o veche familie din Râmnicu Vâlcea. Licențiat al Facultății de Drept, pleda cauzele artiștilor mari din epocă, când aveau probleme cu justiția. Și primea în schimb tablouri. Astfel s-a constituit acea primă colecție vâlceană remarcabilă.
- Și apoi?
- După 1968, Secția de Artă a Muzeului Județean din Vâlcea a luat avânt. De la 300 de lucrări de artă, patrimoniul Casei Simian a crescut repede, prin donații, cumpărări și transferuri. Azi, Casa Simian are o structură clară. O sală este dedicată icoanelor, iar restul de săli sunt pline cu artă românească. 3.500 de opere de artă modernă românească și sute de icoane pe lemn și pe sticlă sunt adăpostite aici. Sculptori de primă mână: Gheorghe Apostu, Oscar Han, Ion Irimescu, Ovidiu Maitec sau Costel Badea... dar și mari pictori ca Grigorescu, Pallady, Petrașcu, Ressu, Ion Gheorghiu, Ion Bițan, Florin Niculiu, Piliuță sau Sabin Bălașa. Casa Simian are o sală Țuculescu, dar și o donație importantă și nouă, de milioane de euro, făcuta de un fiu al Vâlcei.
- Se fac expoziții în acest templu al artelor?
- Desigur, mai ales că în anii '70, Casa Simian a fost ușor modificată, fiind obținute săli de artă moderne. În 2010-2012, simultan cu amplele lucrări de reparații, s-a modernizat și beciul, care s-a transformat în galeria "Sub-sol". Și astfel, în curtea interioară a elegantei Case Simian, în această curte rafinată și deschisă cu un havuz în mijloc, așadar - se organizează vara expoziții de artă contemporană. Pe când iarna, în spațiul cu totul aparte al galeriei "Sub-sol", organizăm expoziții de artă contemporană mai nonconformistă. Astfel, am făcut tot soiul de expoziții cu artiști buni din Vâlcea, pentru care am luat și premiul Uniunii. Vâlcea este un magnet pentru pictori, pentru că muzeul din Casa Simian le oferă spații de expoziție extrem de interesante.
- L-ați lăsat la urmă pe Horia Bernea, unul dintre cei mai mari pictori români moderni.
- Într-adevăr, în ultima sală a Casei Simian este o lucrare a lui Horia Bernea din ciclul său "Poiana Mărului", iar colecția noastră are aproape zece lucrări ale pictorului. Noi avem lucrări de Bernea și la Costești, în Colecția Bălintescu. Acest Bălintescu a fost prieten cu Horia Bernea, dar și muzeograf la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, la Casa Simian. De la Horia Bernea, d-l Bălintescu a cumpărat sau a primit destule tablouri. Toată colecția lui a donat-o Casei Simian, cu condiția ca să fie expusă la Casa de Cultură din Costești, de unde era el. În ce privește tabloul cu merele, din ciclul "Poiana Mărului", este una dintre cele mai importante lucrări ale lui Horia Bernea și ale picturii românești.
Provincia transformată în capitală
- Să vorbim acum și despre arta vâlceană de azi și despre explozia ei uimitoare din ultimul timp. Și o să încep chiar cu dvs. Cum v-ați format ca pictor?
- Eu sunt vâlcean, născut la 15 km de Mânăstirea Horezu. Iar Horezu a fost orașul copilăriei mele. O copilărie marcată de doi oameni. Mai întâi a fost tatăl meu, care picta troițe. Mie, copil fiind, mi se părea o ocupație uluitor de frumoasă. Așa că am făcut și eu troițe o perioadă. Pictam cruci, care în Oltenia se pun la poartă și pe la răscruci, cruci de apă și cruci de aer, cum le spun oamenii. Și mă duceam de fiecare dată cu tata și-l însoțeam atunci când se sfințeau troițele. După aceea, al doilea om providențial pentru mine a fost unchiul meu. Era absolvent al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu și un om extraordinar, care m-a iubit și m-a înrâurit la fel de mult. Iar liceul l-am făcut la Pitești, la Liceul de artă, unde am avut șansa să-l am ca profesor pe Sorin Ilfoveanu. Și cu asta am spus tot.
- Și azi? Cum ați ajuns manager al artei vâlcene?
- Azi, sunt de 27 de ani liderul unui grup de artiști vâlceni, constituiți într-o filială a Uniunii. La început, aveam o galerie de artă în centru și doar câteva ateliere. Apoi, am adus tineri și am încercat să ne creem un public de artă, căci eu cred că pentru orice comunitate, important e să-ți creezi un public fidel. Noi, pictorii, îi invităm pe scriitori și ne simțim bine cu ei, scriitorii ne invită pe noi, muzicienii,la fel. Este o emulație extrem de stimulatoare. Am mai făcut și lansări de carte în interiorul galeriilor de artă, cu concerte și recitaluri. Efectul? La Vâlcea, Uniunea noastră are azi trei galerii de artă, și fiecare cu câte o pianină. La ele cântă în mici recitaluri tineri artiști pasionați. Așadar, noi ne căutăm publicul. Știm că publicul s-a depărtat de actul de cultură autentic de când a apărut internetul, și atunci, organizăm expoziții și în spații neconvenționale.
- Aveți exemple mai recente de expoziții spectaculoase la Vâlcea?
- Cum să nu! De 1 Decembrie 2018, zi de Centenar, noi am făcut o expoziție pe un frig mare, afară, în stradă. Am pus un covor roșu pe trotuarul din fața galeriei și am expus sculpturi pe care le-am luminat cu fumigene în roșu, galben și albastru. Iar în galerie, am organizat un concert al Filarmonicii din Vâlcea, și pe pereți a fost expus Salonul Județean al Artiștilor. Dar am organizat și alte evenimente aparte. În sudul județului, la Drăgășani, am făcut o expoziție numită "Vin la Arte". Atunci am deschis galerii de artă în toate casele de vinuri importante din zonă și am lăsat acolo tablouri, să fie văzute de către cei care vizitează cramele. Și să știți că au fost mulți turiști veniți din străinătate, care au cumpărat lucrări din aceste galerii de artă, din casele de vinuri. Vedeți, noi ne mișcăm întruna, încercăm să facem ceva. Cum zicea cineva: "La Vâlcea, la o inaugurare, vine un sobor de preoți și unul de pictori."
- Să trag concluzia că la Vâlcea provincia a dispărut?
- Vă răspund cu fapte concrete: în Vâlcea se organizează cele mai multe tabere de artă din țară. Există deja prestigioasa tabără de la Brezoi, inițiată de pictorița Angela Tomaselli, mai este și tabăra de la Călimănești, organizată de primărie, unde eu sunt curator și unde vin foarte mulți artiști. Anul acesta este la a 15-a ediție. Dar la noi sunt și tabere în regim privat. Douăzeci de tabere a organizat numai omul de afaceri Nicolae Sofianu. Sunt tabere de sculptură și de pictură la Brădișor, Vâlcea și Drăgășani. Din taberele de sculptură de la Drăgășani au rezultat lucrări monumentale importante în marmură albă. Și tot cu Nicolae Sofianu am organizat și cel mai important salon de artă contemporană din România, cu aproape 500 de artiști. Aceste lucrări, dar și cele ce vor urma vor fi adunate într-un muzeu; deja avem 1500 de nume. Deocamdată, sunt expuse o parte în "Grand Hotel Sofianu" - unul dintre hotelurile-muzeu din România. Dar și la spitalul Sofianu. Și totul în niște spații extrem de generoase. Mai târziu, vom face și un muzeu de artă contemporană românească.
- Până la urmă, care e secretul Vâlcei, de atrage pictorii ca un magnet, d-le Dican?
- Pe lângă peisajele noastre mirifice, poate ca unul dintre secretele culturale ale locului să fie patriotismul local, în cel mai frumos înțeles al cuvântului. Avem foarte mulți colecționari, oameni cu bani, care ne susțin taberele și expozițiile. În acest fel, Vâlcea a devenit un centru al picturii din România.