"Ce tratament e eficient pentru îmbunătățirea auzului?"

Cititor Formula AS
"Am mari probleme cu inima, dar nu mă pot opera"

Stimată redacție,
Vă apreciez mult pentru tot ce faceți pentru cei cu pro­bleme de sănătate. În anul 2013 am fost internată într-un spital de cardiologie, de unde am fost externată cu următorul diagnostic: boală de nod si­nusal, fibrilație atrială, aritmie extrasistolică ventriculară și boală cardiacă ischemică. Pau­zele sinusale frecvente nece­sită implantarea unui stimu­lator cardiac. Deoarece nu re­zistam la această operație, procedura nu s-a mai efectuat. Mi s-a recomandat următorul tratament: Pradaxa 110 mg - 2 tablete pe zi, Olicard 40 mg - 2 tablete pe zi, Cordarone 20 mg - 1 tabletă pe zi, Atacand 16 mg - 2 tablete pe zi, Leridip 10 mg - 1 tabletă pe zi. Menționez că repornirea cordului se mani­festă prin zguduituri mai mici sau mai mari. De asemenea, am o durere permanentă în partea stân­gă, cu intensitate variabilă, care se manifestă prin oboseală, stare de neliniște, agitație, amețeli, tulburări de vedere. Vă rog să mă ajutați cu un răspuns de la me­dicii dvs. sau de la cineva care a avut aceeași suferință. Cu deosebit respect,
MIRELA - București

"Ce tratament e eficient pentru îmbunătățirea auzului?"

Auzeam normal, până la efectuarea unui tratament pentru dureri și mâncărimi la urechi, ca urmare a unei otite. Am citit într-un număr din "Formula AS" că Gingko Biloba și medica­mentul Pentoxilină ajută la îmbunătățirea auzu­lui. Dacă cineva cunoaște acest tratament, rog să mă ajute cu amănunte sau cu adresa unui medic care face astfel de tratamente. Cu mulțu­miri,
SANDU

"Nu pot scăpa de infecție urinară cu Enterococcus Spp"

Am efectuat mai multe reprize de tratament, conform rețetei primite de la medici urologi, pe baza analizei bacteriologice a urinei și, deși rezultatul imediat era negativ, la scurt timp infec­ția cu Enterococcus Spp apare din nou, cu toate măsurile de igienă respectate. Dacă cineva cu­noaște un medic urolog care mă poate ajuta, rog să-mi transmită în revistă numărul de telefon la care îl pot găsi. Cu respect și mulțumiri,
SILVIA
(Luați legătura cu dr. Lucica Sima de la ROMVAC - tel. 0799/31.33.32, 021/350.31.09. Avem multe scrisori de recomandare pentru trata­mentele de acolo.)


"Știe cineva un tratament naturist pentru lichen plan?"

Am o rugăminte. Am în familie pe bunica mea care suferă de lichen plan. Nu se poate alimenta, din cauză că toată gura îi este plină de bube mici, care o deranjează. Vă rog, aveți cum­va cunoștință de tratamente naturiste care să amelioreze această boală? Vă mulțumesc!
SPIRIDON - Buzău

"Cum să-mi protejez fetița de sindromul morții subite?"

Dragă redacție, sunt mama unei fetițe minu­nate, năs­cute normal, cu greutatea de 3,400 kg și care la naștere a obținut scorul apgar 10. Crește și se dezvoltă foarte bine, dar acum câteva zile mi s-a întâm­plat ceva groaznic. Am lăsat-o singură în pătuț și m-am dus la bucă­tărie, să-i pre­gătesc lap­tele. Când m-am în­tors în ca­meră, fetița mea avea fața roșie, aproape vi­neție, și nu mai respira. Am luat-o repe­de în brațe și i-am făcut respi­rație artificială. Mulțu­mesc lui Dum­­nezeu, și-a revenit. Am chemat de urgență un medic, care mi-a explicat ce s-a în­tâmplat. La copiii până la vâr­sta de un an apar grave ire­gu­larități în respirație, deoarece plămâ­nii lor nu sunt bine dez­voltați, și aceas­ta se poate în­tâmpla oricărui copil să­nătos și mai ales celor născuți prema­tur. Acum sunt de-a dreptul speriată, știind că există riscul ca oricând copilul să facă un stop respirator. Am consultat mai mulți pediatri, am început să citesc despre acest sindrom de moarte subită, dar nu am reușit să înțeleg care sunt cauzele stopului respi­rator. De aceea apelez la cititorii revistei dvs. Aș face orice pentru a ști că fetița mea este în sigu­ranță. Vă mulțumesc,
ALEXANDRA F.

"Am fost diagnosticat cu rinofaringită cronică purulentă"

Mă adresez dvs. cu rugămintea și speranța că îmi voi găsi prin intermediul revistei un trata­ment adecvat bolii de care sufăr. În urma unui control medical, mi s-a pus diagnosticul de rino­faringită cronică purulentă. Am făcut ultrascurte și tratament medica­mentos cu Piafen, Doxepin și Medazepan. În urma acestui tratament, starea de sănătate nu mi s-a îmbunătățit, având în conti­nuare ace­leași simptome. Nu pot respira pe nas și când strănut elimin bucăți de spută din gât. Când dorm pe o parte, mi se înfundă nasul și urechile. Îi rog pe cititorii revistei care cunosc un trata­ment naturist sau medica­men­tos să mi-l comunice și mie. Vă mulțumesc.
MIHAI B. - Galați

"Sufăr de pleurită și am dureri mari la omoplatul stâng"

Dragă redacție, sunt o citi­toare fidelă a re­vis­tei care m-a ajutat în mai multe rânduri să mă vindec cu remediile natu­riste din paginile ei. Acum câțiva ani am avut o viroză pul­mo­nară pe care nu am tratat-o cum trebuie. De atunci am ră­mas cu o durere difuză în spate, la omoplatul stâng. În ultima vreme durerile au devenit pu­ternice, am fost la medic și am fost diagnosticată cu pleurită. Poate știe cineva vreun reme­diu naturist. Cu mulțumiri,
STANCA - București

"De când m-am operat de colecist, am intoleranțe alimentare"

Vă rog să publicați în paginile revistei scri­soarea mea, în speranța că poate mă va ajuta cineva. Acum 10 ani am suferit o operație de co­lecistec­tomie, iar de atunci am intoleranță la unele produse ali­men­tare precum: ciocolată, cacao, cafea, dulciuri, ardei iute și tot ce conține alcool (inclusiv tinc­turile din plante). Consumul acestor produse, chiar în cantități infime, îmi provoacă palpitații. Nu am suferit și nici nu sufăr de vreo altă boală. Am consultat mai mulți me­dici și am făcut numeroase analize, dar nimeni nu a putut să-mi spună cauza intoleranței și să-mi dea un tratament corespunzător. Mențio­nez că am 71 de ani. În spe­ranța că cineva mă poate ajuta, vă mulțumesc.
IOANA R. - Fălticeni, jud. Suceava

"Caut un remediu pentru amigdală linguală hipertrofică"

În urma unui consult ORL, mama mea, în vârstă de 53 de ani, a primit diagnosticul amig­dală linguală hiper­trofică. Medicul i-a spus că amigdala nu e destul de mărită încât să poată fi redusă prin radiofrec­vență și i-a recomandat doar gargară cu apă și bicarbonat și o soluție preparată la farmacie, cu care să-și tamponeze cavitatea bucală. Totuși, pe mama o deranjează senzația de "ceva în gât". Vreau să știu dacă există vreo posibilitate ca amigdala să revină la normal prin vreun trata­ment naturist. De ase­menea, îi rog pe specialiștii cu care colaborați să mă lămurească ce ar fi putut cauza această hiper­trofie, având în vedere că mama nu a avut amig­dalele inflamate în copi­lărie, nu a avut nicio pro­blemă cu gâtul, nu e răgușită, nu are dureri... Me­dicii i-au reco­mandat să facă o biopsie, dar ea nu vrea. În speranța că-mi veți răspunde în paginile revistei, vă mulțumesc.
ADINA - Turnu-Severin

"Am radiodermită cronică erozivă"

Acum doi ani am avut cancer de sân și am fost operată, după care am făcut 16 șe­dințe de ra­dioterapie. De atunci am o rană care nu s-a închis nici la ora ac­tuală. Nu sângerează, dar pielea e roșie și am usturimi groaz­nice. Diag­nos­ticul pus de medici este radiodermită cronică erozivă. Vă rog să mă ajutați să gă­sesc un trata­ment na­turist pentru suferința mea. Cu mulțu­miri,
FLORI - Iași

"Sora mea are noduli la ceafă"

În decembrie, sora mea a făcut o răceală mai puternică, pe care a tratat-o acasă. Simptomele au tre­cut, dar de atunci a rămas cu niște noduli de o parte și de alta a gâ­tului, în apropiere de ceafă. Mai ales seara are amețeli foarte pu­ternice și dureri de cap. Știți cumva cum se pot trata? La ce medic să mergem? Sora mea nu are asigu­rare medicală, mergem la o clinică privată, dar nu știm la ce speciali­tate. Poate ne răspund și medicii cu care colaborați. Cu mulțumiri,
ZOE F.