Psihiatrul rus Iuri Nikolaev (1905-1998), doctor în științe medicale, este autorul unor lucrări celebre despre înfometarea terapeutică sau postul negru. Studiind diverse cărți despre cultura popoarelor antice, a descoperit un element comun, extrem de interesant pentru omul contemporan: egiptenii și grecii își purificau regulat corpul ținând post negru un anumit număr de zile. Herodot consemnează obiceiul egiptenilor de a posti trei zile pe lună. Și la greci exista tradiția postului: vestitul Pitagora a postit patruzeci de zile. Rus fiind, Nikolaev era familiarizat cu practica postului, așa cum este ea înțeleasă în tradiția ortodoxă, dar cunoștea și principiile vegetarianismului: tatăl său, Serghei Nikolaev, fusese prieten apropiat al contelui Lev Tolstoi, el însuși adept al vegetarianismului, și împărtășea principiile acestuia de revenire la o viață simplă. Îndelungata sa experiență i-a dovedit că postul negru determină întregul organism uman să se autoregleze. Iuri Nikolaev susținea că prin abordarea corectă a postului negru, terapeutic, se pot vindeca un șir de boli serioase, printre ele aflându-se bolile psihice, problemele tractului digestiv și obezitatea.
În cadrul Insitutului de Cercetări Științifice Medicale din Moscova, Nikolaev a pus în practică abstinența dozată de la mâncare. Clinica sa era vestită pentru vindecările unor grave boli psihice, cum ar fi schizofrenia. A rămas celebru cazul unui pacient schizofrenic și mut, pe care Iuri Nikolaev l-a vindecat printr-un post negru de o lună, spălături intestinale și plimbări în aer liber. În final, tânărul a început să vorbească, starea de sănătate i-a revenit și a fost reintegrat în societate.
Principiul metodei lui Nikolaev
Doctorul Iuri Nikolaev afirma că abstinența de la orice fel de mâncare ajută organismul să elimine acumulările de reziduuri și toxine. Pe acest principiu este clădită întreaga metodică a înfometării terapeutice. Acumularea de reziduuri este, în primul rând, rezultatul alimentației greșite.
Reziduurile se depun în toate ascunzișurile organismului: intestin, țesutul celular subcutanat, bronhii, sinusuri, sistemul cardiovascular, ficat. De fapt, această listă poate fi continuată destul de mult. Acumularea de reziduuri duce la apariția mucozității. Aceasta acoperă organele și le împiedică să lucreze la capacitatea lor maximă. Iuri Sergheievici Nikolaev spunea: "Atunci când încetăm să primim hrană, permitem corpului nostru să se concentreze pe deplin asupra resurselor interioare. Organismul începe să se hrănească cu rezervele interioare de grăsime, proteine și carbohidrați. În acest fel, scade încărcătura de pe toate sistemele excretoare. Acestea, la rândul lor, pornesc procesele de eliminare a acumulărilor de reziduuri și toxine".
Oamenii de știință din ziua de astăzi afirmă că procesul de abținere de la mâncare provoacă procesul de autoliză. Organismul se reface prin descompunerea diferitor neoplasme, tumori, noduli, inflamații.
Perioadele de abstinență alimentară sunt individuale pentru fiecare om în parte. Totuși, în decursul practicii sale, profesorul a evidențiat un interval mediu care se potrivește majorității oamenilor. Perioada tratamentului de bază durează 3-4 săptămâni. În acest răstimp, oamenii pierd de regulă 10-16% din greutatea corporală. Acest indice se socotește neprimejdios.
Procesul înfometării terapeutice
Doctorul Nikolaev distingea trei faze ale abstinenței alimentare:
1. Excitația alimentară.
2. Intensificarea acidozei.
3. Adaptarea.
Prin ce se caracterizează acestea?
Primul stadiu
Durează de la o zi până la trei zile. Organismul simte un fel de șoc și se străduiește să se adapteze unei perioade îndelungate fără consum de hrană. Acest stres pune în funcțiune anumite părți ale creierului. Omul nu suportă niciun fel de discuții despre mâncare. Toate acestea provoacă o salivație excesivă și zgomote specifice în stomac.
Al doilea stadiu
Acesta durează între 2 și 5 zile. În acest timp, corpul începe să consume resursele proprii, descompunând reziduurile și țesuturile îmbătrânite. La sfârșitul acestei etape se manifestă bolile cronice. Intensitatea manifestării lor vorbește despre acțiunea binefăcătoare a abstinenței alimentare asupra stării generale. Dacă boala nu are o manifestare puternică, înseamnă că organismul este ocupat cu rezolvarea unor probleme mai importante. Și, dimpotrivă, dacă manifestarea este intensă, cel mai probabil corpul se va izbăvi în totalitate de boală.
Al treilea stadiu
În perioada de adaptare sau compensație, organismul se reorganizează, concentrându-se în totalitate pe propriile rezerve. Dispar toate simptomele și senzațiile neplăcute. Senzația de foame nu mai apare, este caracteristică doar o sete periodică. Se acumulează puterile și energia vitală.
Însă, această stare se încheie aproximativ în ziua 8-12. Apare a doua criză de acidoză. În acest interval se observă o scădere a forțelor, dar după una sau două zile, energia revine la o amploare maximă. Se îmbunătățesc starea generală și dispoziția.
Reguli de bază pentru fiecare zi de post negru
* Înainte de a începe, Nikolaev recomandă să se facă o clismă. De asemenea, sunt necesare clismele zilnice pe durata întregului proces.
* Consumul a 1,5-2 litri de apă.
* Plimbări în aer liber timp de două ore zilnic.
* Sunt obligatorii munca intelectuală și fizică.
* Masajul și relaxarea totală.
* Băile de soare.
Restabilirea corectă
Ieșirea din postul negru este o întreagă știință și nu trebuie neglijată în niciun caz. Iuri Nikolaev considera că procesul de restabilire trebuie să fie la fel de lung ca perioada de abstinență alimentară. Este necesar să se iasă din post treptat, adăugând puțin câte puțin alimente.
* În prima zi trebuie doar să fie eliminat efortul fizic și să se stea numai în pat.
* În a doua zi este permis consumul de sucuri diluate pe jumătate cu apă.
* În a treia sau a patra zi se pot consuma sucuri nediluate.
* În a cincea - a șasea zi se adaugă morcovi și fructe date prin răzătoare.
* În a șaptea sau a opta zi se permite consumul de salate, de legume și miere.
* Începând cu ziua a noua - a zecea, se poate introduce mâncarea cu proteine leguminoase și vegetale. Pe măsură ce starea de sănătate se îmbunătățește, pot fi adăugate diferite terciuri, cum ar fi cel de ovăz.
După încheierea terapiei prin post negru, Nikolaev recomanda să fie făcută încă o examinare medicală.
În pofida faptului că sistemul său este destul de simplu, profesorul avertiza că durata terapiei trebuie să fie stabilită de un specialist, pe baza particularităților individuale. De exemplu, dacă omul are doar 5 kg în plus și probleme mai ușoare de sănătate, acesta poate să practice terapia chiar 30-40 de zile. Însă acelora care suferă de obezitate și boli cronice grave nu le este permis să-și încerce organismul mai mult de 2 săptămâni. După o perioadă de timp recomandată, ei pot relua postul terapeutic.
Doctorul Nikolaev avertizează, de la bun început, că terapia prin post negru este eficace, dar dificilă. Cel mai bine este ca această terapie să se facă, desigur, în condițiile oferite de o instituție medicală. Majoritatea oamenilor suportă destul de ușor această perioadă de abstinență alimentară. Unii oameni se hotărăsc să țină acest post negru la domiciliu, dar nu trebuie să se înceapă cu perioade lungi de înfometare, fiindcă pot apărea probleme.
Recomandări și contraindicații
Postul terapeutic are un șir de restricții și este interzis oamenilor cu următoarele afecțiuni:
* Insuficiența masei corporale
* Tuberculoză activă
* Tulburări ale ritmului cardiac
* Ciroză
Eficacitatea și siguranța înfometării terapeutice după metoda lui Nikolaev este confirmată de o mulțime de cercetări științifice și de relatările oamenilor obișnuiți, însă, înainte de a începe postul terapeutic, în orice formă a sa, trebuie consultat medicul! O aplicare greșită a vreunei metode poate duce la urmări nedorite.