O școală a excelenței românești
- Claudiu, am parcurs cartea ta, fără să o las din mână. M-au impresionat toți oamenii despre care vorbești în ea. De unii știam, de alții nu. Majoritatea lor sunt nume grele, care nu mai au nevoie de prezentare, ca mitropolitul Bartolomeu Anania, părintele Gheorghe Calciu, părintele Iustin Pârvu, Ion Gavrilă Ogoranu. Alții sunt complet necunoscuți, ca Ioan Belciu, Petru Velescu sau Gheorghe Grigoraș. De ce ai ales să scrii despre aceștia și de ce te-ai oprit la 13?
- E adevărat că puteam să scot un volum cu 50 sau 100 de personalități ale rezistenței anticomuniste, pentru că am avut șansa de a-i întâlni pe mulți dintre cei care alcătuiesc un adevărat panteon al demnității românești, dovedită sub teroarea comunistă. M-am oprit la aceștia 13, pentru că, dincolo de acest criteriu al demnității plătite cu sânge, de la ei am început să cunosc adevărata istorie a românilor și să găsesc în ea temeiuri reale de mândrie și speranță, de la ei am învățat cum să citesc realitatea printr-o grilă a valorilor perene, datorită lor m-am întors la credință, de ei mă leagă o prietenie care trece din viața de aici în cea de dincolo. De altfel, cultul prieteniei - plătit de unii dintre eroii mei cu ani grei de închisoare sub comunism - tot de la ei l-am deprins. Pe scurt, așa cum am spus și în prefață, acești oameni sunt exemplari pentru o școală a excelenței românești, în care nu intră oricine și pe care nu o absolvă toți cei care au trecut prin ea. Cei 13 din carte mi-au fost și îmi sunt repere de viață, chiar dacă unii s-au mutat la Domnul. Iată, așadar, argumentele care m-au determinat să-i propun drept repere și noilor generații.
"Era firesc ca ei să ajungă eroi, martiri și sfinți"
- Cartea este alcătuită din evocări, documentare și interviuri. În dialoguri ai reușit să intri în tainițele vieții eroilor tăi și să scoți la iveală umanul, dramatismul grelelor încercări, dar și umorul, care nu i-a părăsit nicicând pe nici unul, motivațiile adânci ale luptei lor - lucruri la care, în general, jurnaliștii interesați de fenomenul rezistenței anticomuniste nu ajung. Cum ai reușit să pătrunzi în intimitatea lor?
- Fiind prieteni, am avut și îndrăzneala de a pune întrebări mai delicate și puterea de convingere de a-i face să intre într-un registru sau altul. Dincolo de dramatismul luptei lor anticomuniste, am încercat să relev partea fermecătoare a fiecăruia, care mi i-a apropiat și mi i-a făcut mentori. Desigur, n-am neglijat nici partea spectaculoasă a devenirii lor. De pildă, unii dintre ei au sfidat moartea în repetate rânduri, precum Ion Gavrilă Ogoranu, liderul unui longeviv grup de rezistență armată din Făgăraș, scriitorul Marcel Petrișor, care a și primit o condamnare la moarte, sau Vasile J. Iamandi, care a luptat cu comuniștii până în Indochina, ca soldat în Legiunea Străină. Demersul meu nu urmărește să facă să pălească efigiile lor de eroi, martiri și, în cazul unora, de sfinți (mă gândesc la avva Iustin și la părintele Calciu), ci să demonstreze că era firesc ca ei să ajungă eroi, martiri și sfinți, având în vedere calitățile sufletești și intelectuale cu care au fost înzestrați și principiile care le-au călăuzit viețile. Prin extensie, există posibilitatea ca și alți oameni dotați astfel și ghidați de aceleași valori și principii să le calce pe urme. Iar noi avem datoria de a-i ajuta pe aceștia să-și găsească puterea de a merge pe acest drum, inclusiv prin publicarea unor cărți ca aceasta despre care vorbim.
"Nu poți fi creștin, fără să-ți asumi crucea"
- Ai motivat titlul cărții prin faptul că "Cei 13 care te-au salvat" te-au întors cu fața la Dumnezeu, că te-au readus în Biserică. Ești moldovean și nu cred că aceștia 13 sunt singurii oameni credincioși pe care i-ai întâlnit. Ce-au avut ei în plus de te-au convins de adevărul și frumusețea ortodoxiei?
- N-aș putea pune degetul pe ceva anume care m-a convins. Felul în care își trăiau viața era pilduitor. Faptul că nu exista nici o fisură între ceea ce "predicau" și ceea ce făceau mi-a arătat că sunt autentici, că încarnează adevărul, și m-a împins să le urmez. Știind prin ce-au trecut și cât au suferit, m-aș fi așteptat să nu aibă, de pildă, puterea iertării, dar ei o dovedeau din plin, cu o generozitate ieșită din comun. De asemenea, mă așteptam să fie, dacă nu răzbunători, măcar încrâncenați, dar priveau inclusiv trecutul lor dramatic cu mult umor. Erau capabili să rememoreze, în hohote de râs, episoade dintre cele mai crunte. De exemplu, redau în carte felul în care se amuzau părintele Calciu și d-l Marcel Petrișor, de pariurile pe care le puneau, pe când se aflau în aceeași celulă, privitoare la câte lovituri de vână de bou la tălpi rezistă fără să țipe. Pentru că aveau o detașare dată de credință, nu de distanța în timp față de suferințe. Ei știau că au pătimit cu un rost, că jertfa lor contează în veșnicie și că pot râde de spaimele lor de odinioară. Înțelegeau că nu poți fi creștin fără să-ți asumi crucea, și nu doar simbolic, ci până la ultimele consecințe, care însemnau torturi inimaginabile, care i-au schilodit, și chiar moartea. Și mai râdeau cu poftă de bucuria că au reușit să depășească toate acestea fără să abjure de la crezul lor creștin și de la credința lor în neamul românesc.
- În carte vorbești numai despre bărbați, nu există nici o singură femeie, de ce?
- Am cunoscut și foste deținute politic remarcabile. Dar, pe de o parte, ele nu au prea fost în prim-planul acestei înfruntări colosale dintre Bine și Rău, care în istorie s-a concretizat într-un război contra comunismului, inclusiv armat. Pe de altă parte, nici una dintre aceste mari doamne ale rezistenței anticomuniste n-a avut un rol formator asupra mea. Altfel, câteva îmi sunt prietene și astăzi.
- La sfârșit, te rog să răspunzi, pe cât posibil, cu un singur cuvânt la câteva întrebări care să esențializeze cartea ta și viziunea care o animă.
- De acord.
- Ce virtute te-a impresionat cel mai mult la acești oameni?
- Onoarea.
- De ce păcat nu-i crezi capabili?
- De minciună.
- Ce sfânt preferi?
- Sfântul Apostol Pavel.
- Ce personalitate te-a marcat cel mai mult?
- Mitropolitul Bartolomeu Anania.
- Ce admiri mai mult la un bărbat?
- Curajul.
- Iar la o femeie?
- Cumpătarea.
- De ce te temi cel mai mult?
- De lași.
- Pe cine ai vrea să ai alături în ultimele clipe ale vieții?
- Familia.