Femeile coreene sunt cunoscute pentru pielea lor fără cusur și aspectul tânăr, la vârste înaintate. Ele mizează pe rețete tradiționale, în care produsele folosite sunt în mare parte de origine naturală.
Curățarea tenului
Femeile coreene sunt obsedate să își curețe în mod corespunzător fața dimineața și seara, deoarece ele știu că este primul pas spre obiectivul final: o piele strălucitoare, hidratată și netedă. Curățarea tenului trebuie făcută corect, mai întâi folosind un ulei de curățare. Puteți utiliza uleiuri naturale, cum ar fi ulei de migdale sau ulei de susan, sau uleiuri de curățare special concepute. Curățarea trebuie continuată cu spălatul cu săpun natural, pentru a elimina orice impuritate rămasă. După aceste două etape, folosiți "regula celor 10 secunde". Aplicați crema de față sau de corp la 10 secunde după ce ați ieșit din duș. Porii vor fi deschiși și veți obține maximum de eficiență a preparatelor cosmetice.
Mască de alge
Algele marine Nori sunt folosite ca o mască hrănitoare și anti-îmbătrânire. Luați alge Nori deshidratate (se găsesc în supermarket, magazine naturiste, farmacii), puneți-le să se înmoaie în apă rece timp de 30 de minute, apoi clătiți-le bine. Puneți-le pe față timp de 15 minute. Algele sunt bogate în vitamine, minerale și aminoacizi, iar efectul asupra pielii este imediat, dar și pe termen lung.
Tonic cu sare
Turnați o lingură cu sare de mare într-un pahar cu apă caldă și amestecați bine. Tamponați-vă fața cu un tampon de vată umezit în soluție. Se poate folosi și un pulverizator. Sarea de mare dezinfectează pielea și dezinflamează. Este ideală pentru a preveni și a trata acneea.
Lapte de soia
Înmuiați un tifon în lapte de soia și puneți-l pe față timp de 15 minute. Repetați procedura de două ori pe săptămână. Laptele de soia are darul de a calma, a hrăni, de a îmbunătăți textura și fermitatea pielii prin stimularea producției de colagen, și de a repara daunele produse de soare și alte agresiuni ale mediului. Cumpărați lapte de soia bio simplu, fără adaos de zahăr și arome.
Masaj cu mătase
Mătasea este utilizată pentru a purifica profund pielea. Masați-vă tenul, timp de 10-15 minute, cu o bucată de mătase. Aceasta vă va ajuta să eliminați celulele moarte și să stimulați regenerarea pielii, să combateți punctele negre și să închideți porii.
Apă de orez
Aveți nevoie de 3 linguri cu orez, o ceașcă cu apă caldă, un castron de sticlă. Puneți orezul în castron și turnați apa peste el. Lăsați să stea timp de 30 minute și apoi amestecați cu o lingură până când apa devine tulbure. Filtrați, puneți apa într-o sticlă și închideți-o cu un capac. Puteți să o utilizați imediat și să o păstrați în frigider, până la o săptămână. Loționați-vă zilnic fața cu acest preparat, dimineața și seara. Pusă într-un pulverizator, apa de orez poate servi și ca fixativ pentru machiaj.
Mască cu făină de orez
Aveți nevoie de 3-4 linguri făină de orez (se găsește în magazine naturiste sau se poate măcina orezul cu râșnița de cafea), care se amestecă cu apă până devine o pastă. Se aplică pe față și pe gât, se lasă o jumătate de oră, se clătește. Curăță, hrănește, albește pielea și îi dă strălucire.
Jamsu
Este o modalitate de a face pielea să arate mai fermă și mai strălucitoare. Cufundați-vă fața într-un castron cu apă rece, timp de 15-30 de secunde. Îndepărtați excesul de apă prin tamponare cu un șervețel.