Ele reprezintă, după doi ani și jumătate de guvernare PSD-ist-ALDE-istă, primul test real asupra impactului electoral al politicii populiste desfășurate de alianța în cauză. Gruparea PSD-ALDE a ajuns la putere în urma lansării unui program de guvernare extrem de generos. Niciun alt partid, nicio altă alianță nu a promis românilor atât de multe și pe atât de multe planuri, ca actualii guvernanți. Se știe că, în anul alegerilor, 2016, economia românească își luase avânt, statul părea consolidat (cu o separație clară între puterile lui), iar democrația era, realmente, funcțională. Dar imediat după preluarea administrației au urmat o avalanșă de schimbări, ce au dezvăluit că alianța PSD-ALDE avea cu totul alte intenții decât punerea în operă a "marilor proiecte" din programul electoral. Nu avem spațiul editorial care să ne îngăduie o inventariere a acțiunilor guvernării instalate la începutul anului 2017. Cert este că, timp de doi ani și jumătate, alianța PSD-ALDE nu a făcut altceva decât să ducă un crâncen război cu Justiția, care tocmai se emancipase de dominația politicului. Ca putere reală în stat, Justiția își luase avânt în eradicarea (sau reducerea) unei boli cu caracter endemic a societății românești, corupția, în special corupția înaltă (ce confirma proverbul clasic că "peștele de la cap se împute"). Foarte mulți politicieni, demnitari sau parlamentari ai puterii, erau implicați total în afaceri murdare, furnizoare de averi ilicite, intrând astfel în vizorul instituțiilor juridice de specialitate. De aceea, alianța PSD-ALDE, în frunte cu liderii ei, L. Dragnea și C. Popescu-Tăriceanu, suspectați și dovediți ca autori de acte de corupție, s-a organizat în vederea blocării și subordonării Justiției, demonstrând (fără să vrea, desigur) că acesta este principalul scop vizat în urma accesului la guvernare. Marile proiecte de dezvoltare și generoasele promisiuni de creștere a veniturilor pentru bugetari și pensionari s-au dovedit a fi o minciună menită să le faciliteze preluarea integrală, pe față, a tuturor instituțiilor statului. Ulterior, cu o medie controlată atent (și coruptă din abundență) se puteau găsi justificări pentru neonorarea promisiunilor electorale avansate.
Deși au parazitat complet puterea administrativă (împănând-o cu fideli, rubedenii și clienți), "planul" conducerii PSD-ALDE de a subordona Justiția dintr-o lovitură nu a reușit. Dragnea și Tăriceanu nu au realizat că destui români s-au trezit din "somnul rațiunii", cultivat cu ardoare sub regimul comunist anterior și preluat de "moștenitorii" politici actuali ai acestuia. Stimulată și de protestele externe sau de criticile venite de la organizațiile internaționale la care România a aderat, societatea civilă a protestat energic, organizând mari demonstrații împotriva încercărilor constante ale uneltelor puterii de a subordona politic Justiția și de a-și "albi" astfel conducătorii. Fără ajutorul opoziției politice (cu destui membri tentați să cadă "la compromis" cu șefii PSD-ALDE), societatea civilă s-a grupat sub sigla #rezist, devenind tot mai precisă în dezvăluirea conspirațiilor antijustiție ale puterii. Cu un guvern alcătuit din "unelte oarbe" (semidocți, mercenari de duzină, profitori de poziție lăsați să-și satisfacă poftele de înavuțire), conducătorii alianței PSD-ALDE s-au pomenit în fața alternativei: represiunea dură a protestelor publice (cu mobilizarea intensă a artileriei propagandistice) sau mituirea unor pături ale populației sensibile la satisfacerea unor probleme materiale. Dragnea și "strategii" lui au optat pentru amândouă căile. În 10 august 2018, au incitat Jandarmeria să lovească și să gazeze manifestanții și, concomitent, au făcut eforturi uriașe să colecteze fonduri pentru a acorda o parte a măririlor de salarii și pensii promise. Aceste eforturi s-au concretizat în împrumuturi tot mai scumpe de pe piața financiar-bancară (internă și internațională), în presiuni asupra băncilor și corporațiilor, obligate "să cotizeze" mai mult la pușculița guvernamentală, în "colectări" tot mai extinse din veniturile domeniilor energetic, al transporturilor, apărării etc. Mituirea populației, al cărei consum a crescut pe seama importurilor, a sufocat total investițiile, sănătatea, învățământul și, mai ales, transporturile fiind crunt lovite de lipsa oricărei posibilități de modernizare.
Așa-zisul "pact social" propus de Dragnea și de slugile lui, concretizat sintetic într-o formulă de tipul "noi vă dăm bani, voi ne lăsați să guvernăm cum vrem, inclusiv în Justiție", a eșuat. Lipsa investițiilor în transporturi, spitale și școli a afectat direct viața a sute de mii de oameni, obligându-i să constate că "suplimentările" de salarii și pensii se duc extrem de repede "pe apa sâmbetei", atunci când trebuie să-ți îngrijești sănătatea, atunci când trebuie să-ți formezi urmașii pentru a accede la un nivel de trai ridicat și constant. Politica economică a camarilei lui Dragnea (alcătuită, cum se știe, din semidocți voluntariști, care cred că "ordinele șefului" pot schimba realitățile obiective ale pieței) a reușit să îndepărteze de "interesele" grupării PSD-ALDE o mulțime de potențiali alegători, puțin interesați, până acum, de politică. Așa a apărut și a devenit complementară organizației #rezist a societății civile, conștient anti-PSD-istă, mișcarea #șîeu, inițiată de un antreprenor din Suceava, Ștefan Mandachi, care a construit din propriile-i fonduri un metru de autostradă, ca răspuns la minciunile în problemă ale guvernanților. D-lui Mandachi i s-au alăturat, într-o grevă simbolică de 15 minute, o mulțime de întreprinzători, transportatori și primari afectați de ruinarea (interesată) a ansamblului infrastructurii românești.
"Marele lider", "tăticul", beneficiarul direct al subordonării Justiției, L. Dragnea, a reacționat furios la manifestația d-lui Mandachi, pe care l-a făcut "șmecher", vândut străinilor, manipulator. Dragnea a înțeles că o cuplare a mișcărilor "#rezist" cu "#șîeu" poate provoca o mare pierdere de voturi pentru PSD la europarlamentarele din 26 mai. O situare a PSD-ului sub un prag de 25% din voturile exprimate ar fi mortală pentru poziția lui, pentru că până și slugile cele mai ticăloase vor înțelege că "salvarea lui Dragnea" e o cauză pierdută.