Ce e de făcut? "Înființați un partid al horei", ne sfătuiește glumind cititoarea. Bine ar fi, doar că singur nu pot înființa "partidul" de care vorbește doamna profesoară; în puterea mea este doar să scriu amintiri. Să rămână pagină tipărită. Bunăoară, despre cum vine primăvara în Gorj. Despre copilăria mea și a sorei mele, Maria, trecută și petrecută între dealuri, lângă Gilort, aproape de moara Cucoanei Oprișescu, nașa mea de botez, nu departe de livada de meri a boierilor, luată cu forța de gospodăria colectivă și distrusă în câțiva ani. Aș zice că satul era "vinovat" de minunea copilăriei noastre, satul anilor '60-'70, din secolul trecut. Cum apăreau bozoțeii de sfârșit de februarie, cum se umplea ulița de chiote. Florile erau sub zăpadă, pe sub merii, pe sub prunii sau pe sub cireșii din grădină. Le găseam sub mărul cel dulce, tufă lângă tufă, îngropate sub stratul de nea. Ieșeau la soare niște flori verzui, mai mari decât ghioceii, cu miros de proaspăt și de curat. Mămica Elena și vecinele noastre, mama Anuța, mama Rița, mama Veta, tanti Mărioara lui Mirciu, tanti Domnica Pocăita, Mama Anica erau cele dintâi "alese", cărora le ofeream bozoței de Mărțișor. Apoi, în tot cursul lunii, scoteam caprele la pădure, să mănânce muguri și smocuri de iarbă verde. Mama și bunicul Ilie tăiau via, noi adunam corzile. Țin minte că mama știa să scopească porci, să vindece animalele din ogrăzi. O căutau săteni din satele vecine, să le salveze vacile și boii care sângerau... La sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie, când ne pregăteam de sărbătoarea Paștilor, fiecare își dorea să îmbrace ceva nou: un surtuc, o cămașă, opinci (rareori niște pantofi), o șapcă ori măcar o curea de pantaloni. În Joia Mare (la noi se numea "Joi Mari"), făceam focul cu boji și aduceam cănuțe cu vin; puneam scaune împrejurul focului, să vină morții să bea și să stea pe scaun... Mama dădea pomană, colac și colivă... Ne strângeam în jurul flăcărilor, întâi în curte, apoi în capul uliței, unde aprindeam focuri și mai mari, toți copiii din vecini... Culegeam bojii uscați din timpul săptămânii. Dacă arătura cuiva trecea prin tufele uscate de anul trecut, aveam voie să le adunăm. Mămica făcea gogoși de post și pogăci întinse în mâini, mari cât tigaia... Pe ele punea magiun sau dulceață de vișine, de zmeură și afine de la munte, de la Tata Ion și Mama Ioana... Cea mai bună era dulceața de prune vinete, umplute cu sâmburi de nucă... Ca să stea tari, erau ținute un timp în apă de var. Dar despre alduiții mei bunici din Baia de Fier, voi vorbi într-o altă amintire. "Partidul horelor", sugerat de distinsa cititoare a revistei noastre poate fi, până una alta, un partid de povești.