Efectul pervers

Toma Roman
Atunci când o acțiune generează un efect neaș­teptat, acesta este denumit efect pervers.

În zadar în­cearcă inițiatorul acțiunii să își atingă obiectivul fixat, dacă, atunci când a lansat-o, nu a luat în calcul toate con­textele în care ea se desfășoară. Efectul pervers este cu atât mai dur cu cât cei care își propun ceva sunt ferm con­vinși că au asigurate condițiile și metodele de realizare integrală a acelui "ceva", într-un mediu pe care cred că îl controlează total.
În viața noastră politică, alianța la putere, PSD-ALDE, sprijinită de UDMR, a ajuns, în ultima vreme, să producă în serie efecte perverse, la mai toate transpunerile în fapte ale propriilor decizii. Majoritatea parlamentară, dobândită la alegerile de acum doi ani și jumătate, le-a dat liderilor acestei grupări sentimentul puterii absolute, al supunerii necondiționate a realității față de aspirațiile și dorințele lor. Sloganul involuntar "pentru că putem!" este dovada irefutabilă a credinței lor că pot înfăptui tot ce își propun, că - de îndată ce s-au instalat la putere - totul le este per­mis. Liderii PSD-ALDE au comis, însă, chiar din primul moment al revenirii lor la guvernare, o eroare funda­men­tală. Suportul recuceririi puterii, programul de guvernare, anunța altceva decât ceea ce au început să facă după preluarea administrației naționale. Gruparea PSD-ALDE și-a dezvăluit adevăratul scop imediat ce și-a instalat dem­nitarii la Palatul Victoria. Măririle de salarii și pensii, dar și marile proiecte de infrastructură promise au fost, în fapt, acoperiri propagandistice pentru țelul ei real: supu­nerea Justiției independente și "albirea" juridică a ma­jorității liderilor (în frunte cu tandemul conducător, Drag­nea-Tăriceanu), implicați în afaceri de corupție. Adoptarea "noaptea, ca hoții" a OUG 13 a pus rapid în lumină diferența dintre promisiunile "de campanie", dina­intea alegerilor, și obiectivul real urmărit (cel al stăpânirii totale a statului). O acțiune bazată pe minciună nu putea să nu genereze efecte perverse.
Marile manifestații ale societății civile, reacțiile critice ale organismelor internaționale din care România face parte, atenționările venite de la partenerii strategici ai țării au fost consecințele, neașteptate pentru guvernanți, ale prinderii lor "cu ocaua mică". Într-un sistem politic de­mocratic și liberal, politicienii își asumă responsabilitatea pentru acțiunile lor, "greșelile" - intenționate sau nein­ten­ționate - fiind amendate de electoratul pe care susțin că-l reprezintă. La "semnalele" date de acesta, de elitele specialiștilor sau ale unor instituții de profil, "actorii" ajung, de obicei, la corectarea sau chiar abandonarea direcțiilor greșite de acțiune, pentru a evita riscul unui decont grav la viitoarele alegeri. În februarie 2017, alianța PSD-ALDE a făcut pasul înapoi, părând că, de acum, se va concentra pe problemele rezolvării promisiunilor eco­no­mice din programul de guvernare. Tandemul Dragnea-Tăriceanu a fost conștient mereu că minciuna nu poate continua prea mult. Nu poți mări excesiv veniturile popu­lației, stimulând consumul și - concomitent - investițiile în producție și infrastructură, fără primejdia unei îndato­rări grave a țării față de instituțiile de creditare interne sau externe. Conducerea PSD-ALDE a mărit salariile și pen­siile, abandonând cu totul "marile proiecte". Infra­struc­tura din transporturi, învățământ și sănătate, a fost lăsată să aștepte, deși neglijarea ei produce, după cum știe orice expert în economie, un alt efect pervers, scumpiri și inflație, făcând iluzorie creșterea nominală a veniturilor salariale și a pensiilor. Toate măsurile luate de guvernarea PSD-ALDE în domeniu au stat sub semnul unui pro­vizorat voit, al amânării inevitabilei scadențe, pentru că obiectivul real al acțiunii sale a rămas același, și anu­me, scăparea liderilor penali de pedepsele date de o Justiție independentă. De doi ani și jumătate, guvernele PSD-ALDE s-au preocupat doar formal, cu măsuri diletante și aiuritoare, de economie, preocuparea lor principală fiind găsirea unor căi legislative și/sau administrative de su­punere a Justiției. Conducătorii PSD-ALDE nu au băgat de seamă că această obstinație a făcut și mai pregnantă min­ciuna din programul de guvernare: "băieții" nu au vrut binele țării, ci doar propriul lor bine!
Avansul lent spre blocarea Justiției - practicat de unelte "subtile" ca alunecosul Tudorel Toader, ministrul politic de resort - a generat efecte perverse în cascadă, atât în plan economic, cât și în plan politic, în relațiile externe ale României. În plan economic, ajunși la fundul sacului și la limita de sus a îndatorării financiar-bancare, guvernanții au trecut la măsuri aberante, ca OUG 114 (ce taxează "lăcomia"), sau aducerea rezervei de aur în țară (din Banca Angliei), deși ea garantează creditul pe piața financiar-bancară internațională al României. Atentatul la rezerva valutară a BNR intră și el în hora expedientelor prin care guvernul vrea să-și susțină "politicile econo­mice", pe fondul semnelor că ritmul creșterii economiei scade. Este aproape normal, deși putem să-i spunem efect pervers, faptul că și în proiectul de buget pentru 2019, guvernanții nu au prevăzut aproape nimic pentru inves­tițiile în infrastructură, cu consecințele amintite mai sus. Preocuparea obsesivă a tandemului Dragnea-Tăricea­nu pentru supunerea politică a Justiției a rămas constanta administrației PSD-ALDE. În ciuda protestelor societății civile, ale instituțiilor de specialitate din sistemul juridic, a criticilor venite de la comisiile de profil și de la Parla­mentul UE, ministrul Toader, modelul slugii perfecte, a emis, până la urmă, OUG 7, o copie "mai rafinată" a OUG 13, prin care, alături de alte "schimbări", a înființat o Secție Specială, dependentă de el, de investigație a "aba­terilor" magistraților. Efectul pervers a fost susținerea de către Parlamentul de la Bruxelles a Laurei Codruța Ko­vesi, fosta șefă a DNA, dată afară de la conducerea luptei anticorupție (la propunerea lui T. Toader) pentru ocu­pa­rea funcției de procuror general al UE. Cel poreclit "Slu­gărel" a încercat zadarnic, pe linia propagandei PSD-ist-ALDE-iste, să o blocheze, inclusiv printr-o scrisoare tri­misă la publicația Financial Times (de tipul "demas­cărilor" din "Scânteia" comunistă). Cititorii cunosc deja toate "mișcările" guvernanților și le-au descifrat acțiunile propagandistice. Electoratul conștient a ajuns să se întrebe dacă nu cumva gruparea PSD-ALDE nu este "un efect pervers" al moștenirii noastre comuniste. Și, probabil, va răspunde întrebării prin prezentarea la vot la alegerile ce urmează.