În urmă cu un secol, imediat după sfârșitul Războiului de Întregire, 50 de ziariști foarte tineri din București au constituit Uniunea Ziariștilor Profesioniști - organizație cuprinzând gazetari din toate regiunile istorice ale României Mari. Adunarea Generală de constituire a Uniunii a avut loc la 11 ianuarie 1919, pe strada Sărindar, din Capitală. Au luat parte viitoare personalități ale gazetăriei și ale literaturii, printre care îi amintim pe Victor Iamandi și Eugen Filotti -viitori miniștri, Ion Minulescu, Ion Pas, Cezar Petrescu, Brunea Fox, Pamfil Șeicaru, I.G.Peltz și mulți alții. Întâiul președinte al organizației a fost filosoful și fizicianul Heinric Streitman, evreu-român, consilier în Ministerul de Externe și gazetar la importante publicații de epocă: "Românul", "La Patrie", "Munca", "Facla", "Contemporanul" și altele. A rămas de neuitat întâmplarea că, după ce s-a consumat adunarea generală de constituire, cei prezenți au cinstit evenimentul la restaurantul "Trei Ochi sub Plapumă", unde cânta taraful "Ochialbi". După o sută de ani, iată-ne pe noi, urmașii marilor înaintași, sărbătorind Centenarul, într-un local istoric, aparținând Armatei. Timp de 70 de ani, balul a fost interzis, apoi uitat. De aceea, în seara de 28 februarie, întâlnirea a peste 150 de ziariști, domni și doamne din București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Brașov, Craiova, Istanbul, Munchen și Bruxelles, a marcat reluarea unui eveniment sărbătoresc, început la ora 8 seara și sfârșit la ora 4 dimineața. O distracție plină de șarm, condusă de președintele Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști, Doru Dinu Glăvan, în cursul căreia s-a dansat, s-au câștigat obiecte valoroase la tombolă, dar s-a discutat și despre inițierea unor proiecte jurnalistice de salvare a profesiei în epoca internetului. Nu au lipsit "Dansul special de Mărțișor", "Tortul de Mărțișor", "Parada modei" și cântecele evenimentului: "Imnul Jurnalistului" și "Minunată-i Prietenia". Formația care a onorat partea muzicală cu mult și tineresc succes a fost "Mihai Napu Band" - un grup de artiști nelipsit de la petrecerile intelectualilor din București. Dintre personalitățile prezente, îi amintim pe jurnaliștii Ovidiu Ioanițoaia, Mihai Popescu Stoienești, Sorin Stanciu, Gheorghe Daragiu, Ovidiu Zanfir, Sorin Roșca Stănescu, Adrian Vasilescu (consilier al guvernatorului BNR), Sergiu Andon, Dragoș Șeuleanu (fost director al Radio România), Viorel Popescu (fost director al Radio România Actualități), Dumitru Constantin (creatorul revistei "Top Business") și mulți alții. De notat că muzica Imnului Jurnalistului îi aparține lui Mihai Napu, iar versurile, lui Miron Manega, directorul publicației "Certitudinea". Sunt pline de nostalgie pentru noi, jurnaliștii seniori, intrați în frontul presei în urmă cu aproape o jumătate de secol, unele idei din Imnul Jurnalistului: "Ia-ți zălog doar conștiința ta, jurnalistule! (...) Tu ești mărturia clipei/ Istoria te trage după ea/ Că vei fi bogat/ prin ce-ai consemnat/ Banii nu sunt plata ta!". Atunci cine îl va plăti pe jurnalist? "Istoria este plata ta", răspunde imnul. Mulțumim, dragă istorie...