Unde mai găsești astăzi așa ceva? De atâta vopsit și călcat cu placa fierbinte, bietele femei din ziua de astăzi aproape că au chelit. Astăzi, la ordinea zilei, e părul ars, rupt, despicat. Iată de ce acum, când primăvara se apropie fără posibilitate de amânare, urgența maximă nu este părul de zână, ci salvarea a ceea ce-a mai rămas din el. Iată câteva sfaturi și remedii de mare folos.
* Nu utilizați prea mult șampon. Spălarea cu prea mult șampon poate strica și mai mult părul, deoarece îndepărtează excesiv grăsimea sa naturală. Pe de altă parte, nu ar trebui să treacă prea mult timp între două spălări. Ideal: trei zile.
* Manipulați părul cu delicatețe. Un păr deteriorat este supus ruperii și, prin urmare, trebuie tratat cu grijă. Șamponați-vă părul cu blândețe, fără să trageți de el. Când faceți spumă, evitați frecarea cu unghiile, care nu doar că poate rupe părul, ci irită și scalpul.
* Nu vă pieptănați prea des și nu folosiți perii cu dinți de metal. Părul deteriorat este fragil și firele se rup ușor. Nu vă pieptănați când părul este umed.
* Masajul scalpului. O modalitate de a stimula sănătatea rădăcinii firului de păr și glandele producătoare de sebum este masarea ușoară în timpul șamponării. Utilizați vârfurile degetelor pentru a face un masaj delicat, pe tot scalpul. Stimulează nu numai sănătatea și frumusețea părului, ci vă și relaxează.
* Nu utilizați foenul fierbinte. Părul se usucă și se rupe. Fixați-l pe poziția moderat.
* Lăsați o perioadă de timp între "agresiuni", cum ar fi permanentul, decolorarea, vopsirea. Dacă vă faceți marți un permanent și vă vopsiți joi, părul dvs. este ca și distrus. Lăsați timp între proceduri.
Măști pentru refacerea părului
* Maioneză - Întindeți pe păr 2-3 linguri cu maioneză. Acoperiți-vă capul cu o scufie de plastic, timp de 20-30 de minute, apoi spălați-vă cu șampon și clătiți bine.
* Avocado și miere - Pasați cu furculița jumătate de avocado decojit și bine copt și adăugați două linguri cu miere. Amestecați bine și întindeți crema pe păr. Acoperiți-vă cu o bonetă de plastic și lăsați să acționeze un sfert de oră. Spălați-vă cu șamponul obișnuit și clătiți-vă cu multă apă.
* Ou și miere - Oul împreună cu mierea formează un remediu care lasă părul voluminos, lucios și suplu. Tot ce trebuie să faceți este să bateți două ouă, să le amestecați cu două linguri cu miere și să le aplicați pe păr. Lăsați să acționeze jumătate de oră. Spălați-vă cu un șampon delicat. Repetați acest tratament de două ori sau trei ori pe săptămână și veți vedea diferența.
* Zerul - Este o sursă naturală de proteine și vitamine, unul dintre cele mai bune tratamente pentru păr. Umeziți părul curat cu zer, pe toată lungimea lui și lăsați zerul să acționeze 15 minute. Clătiți-vă cu apă călduță. Hrănește, întărește și dă strălucire părului.