ZODIACUL LUNII MARTIE

Tana Rosca
- Un eveniment astrologic important se petrece pe 6 martie: Uranus părăsește zodia Berbecului, unde timp de 8 ani ne-a revoluționat gândirea și modul de-a privi realitățile sociale. Energia sa e cea a fulgerului. Direcția îi e clară, va intra în Taur. Aici își va petrece următorii ani și va ieși din Taur în aprilie 2026. E un moment potrivit să ne uităm înapoi, la toate cele care ne-au trecut prin cap din 2011 încoace, pentru că Berbecul și Uranus guvernează capul, care ne-a zbârnâit de idei. Acum, ele pot deveni relitate. Nu va fi ușor, deoarece în Taur, Uranus e "în cădere". Aici, el atacă și unele reguli de bază, ne schimbă concepțiile despre bani și sistemul de valori. Luna aceasta îl va avea alături pe Marte, care îi accentuează pornirile radicale. Ajutorul vine de la Venus, care traversează Vărsătorul între 2 și 26 și ne face toleranți și prietenoși. Micuțul Mercur e în Pești, între 6 și 29, după care revine în linie dreaptă. Comunicarea va fi imprecisă sau vom avea de clarificat situații rămase încâlcite cu circa trei luni în urmă. În schimb, avem spor cu reparațiille, mai ales la capitolul instalații sau la descoperirea și îndepărtarea surselor de igrasie -

BERBEC
Clasici în viață


Vă vine mai greu să vă mo­bi­lizați decât în lunile trecute, dar sunteți mai consecvenți cu pri­vi­re la proiectele pe care le de­ma­rați. În același timp, deveniți parcă mai conservatori în comportament și s-ar putea ca, din acest motiv, să mai schimbați ceva prin garderobă, să vă cumpărați îmbrăcăminte cu o tentă clasică, mai ales după data de 6, când Uranus își încheie periplul prin semnul dvs. și viața vă devine mai previzibilă. Între 2 și 26 vă vin multe lucruri bune din partea prie­tenilor. În perioada 6-29 e bine să fiți atenți cui vă împărtășiti se­cre­tele, persoanele tinere din anturaj s-ar putea să nu fie de încredere.
BANI: Aveți o pornire să faceți lucruri noi, pe care nu le-ați mai încercat până acum, cu îndrăzneală. Luna asta e însă mai bine să pregătiți terenul. Prietenii dvs. pot intermedia un câștig.
CARIERĂ: Aveți grijă ce și cu cine vorbiți, feriți-vă să vă bârfiți șefii, în special între 6 și 26. Informațiile pe care le aflați din 26 încolo pot fi utile.
DRAGOSTE: O legătură secretă, probabil cu cineva de la serviciu, nu va rămâne ascunsă multă vreme și vă va putea aduce prejudicii.
SĂNĂTATE: Ganglioni infla­mați sunt un semn că limfa nu circulă bine, ceea ce se poate întâmpla lesne între 6 și 27, când și încheieturile brațelor sunt mai puțin mobile ca de obicei. Dar, pe final de lună, energia e bună.


TAUR
Nu vă opuneți schimbărilor


A venit vremea să vă aduceți aminte de perioada Mai - în­cepu­tul lui Noiembrie a anului trecut, când Uranus v-a făcut o primă vizită. Cum v-ați simțit atunci? Cum vi s-au schimbat ideile? Sunt întrebări cât se poate de utile, căci de acum și până în aprilie 2026, va trebui să învățați să conviețuiți cu el. Pregătiți-vă să fiți scoși din zona de confort. Încercați să folosiți mai rar cuvântul "nu", când vi se propune ceva nou, s-ar putea să vă facă bine. Dacă încercați să vă opuneți schim­bă­rilor, va fi mai greu. Lucrați împreună cu acest "mare deșteptător", Uranus, și nu veți avea parte de un cal­var, ci de o serie de des­co­periri aven­turoase.
BANI: Și la acest capitol e bine să luați lucrurile din urmă, și anume cu trei luni. Vedeți cu cine aveți de confirmat e-mail-uri, aveți gri­jă să trimiteți la timp datele nece­sare, ca să nu vă împotmoliți de un fleac, între 6 și 26. Atenție la amă­nun­te la mijlocul lunii.
CARIERĂ: Vă este ușor să intrați în grațiile șefilor, în intervalul 2-26 Martie, mai ales dacă activați într-un domeniu artistic sau șefii dvs. sunt femei.
DRAGOSTE: E posibil și un flirt cu cineva din eșa­loa­nele superioare de la serviciu, dar nimic mai mult.
SĂNĂTATE: Cam pe 20-25 vă pot bântui dureri de cap, mai slabe ca cele de luna trecută.


GEMENI
Probleme legate de prieteni


Dvs. sunteți firi sociale, des­chi­se, și din acest motiv gă­siți cu ușurință prieteni. În perioada următorilor șapte ani, însă, s-ar putea să vă deschideți sufletele unor per­soa­ne care, sub masca prieteniei, as­cund de fapt alte sentimente față de dvs. Sau se poate ca vechi prieteni să rea­pară în viața dvs., ca să vă ajute ori, dim­po­trivă, să vă ceară ajutorul. E un mod de-a încheia soco­te­lile, pentru ca relația să con­tinue, fără a mai fi grevată de datorii karmice. O altă formă de ega­lizare karmică, pe care v-o va oferi tre­cerea lui Uranus prin Taur, ar putea fi implicarea dvs. în acțiuni caritabile.
BANI: În cazul în care aveți situații mai complexe le­gate de împrumuturi, n-ar strica să cereți un sfat avizat. La fel, dacă de­țineți proprietăți funciare împreună cu cineva din familie.
CARIERĂ: Vedeți ce a rămas în coa­dă de pește la ca­pi­tolul co­mu­nicare, în urmă cu circa trei luni, căci altfel vi se pot aglo­mera problemele, între 2 și 26.
DRAGOSTE: Luna pli­nă din 21 vă poa­­te determina să vă măr­tu­risiți sen­timentele, dacă sun­teți îndră­gos­tiți. Partenerul de cuplu se poate simți neglijat, la mijlocul lunii, dacă pe­tre­­ceți prea mult timp la serviciu.
SĂNĂTATE: Insomniile trebuie com­bătute fără ezi­tare. Circulația ve­noa­să în gambe poate lăsa de dorit.


RAC
Liber pentru carieră


De fel, sunteți firi conser­va­toare, țineți la tradiții și obi­ce­iuri și la fel arată și majoritatea prie­tenilor dvs., căci cine se asea­mă­nă se-adună. Dar Uranus nu ține sea­ma de regulile care s-au crista­lizat în trecut, el privește numai înspre viitor și vine cu propriile reprezentări despre in­terac­țiunile sociale. Deci, nu vă mirați dacă în gru­purile pe care le frecven­tați, dați peste per­­sonaje excentrice, care în loc să vă pro­voace un recul, încep să vă fasci­neze. Sau puteți fi tentați să vă ală­turați unor mișcări sociale ori uma­­nitare cu obiective îndrăznețe.
BANI: Investițiile dvs. merg mai bine decât v-ați aș­tepta, între 2 și 26. Ba și mai mult, pot apărea posibilități de a le di­ver­sifica, în special în jurul datei de 20.
CARIERĂ: În fine, cariera dvs. intră pe un făgaș mai previzibil. De abia acum puteți în­ce­pe să valorificați unele idei care v-au venit pe parcursul ultimilor șapte ani.
DRAGOSTE: O poveste de dragoste neașteptată poate începe în jurul datei de 20, doar că din anumite motive, trebuie să păs­trați discreția.
SĂNĂTATE: Către jumătatea lunii, s-ar putea să vi se umfle picioarele, iar ficatul și bi­la să nu mai dea randamentul cu­ve­nit.


LEU
Viteză mărită


După Luna nouă din data de 6, ritmul vieții dvs. cotidiene se poate accelera într-un mod mai de­gra­bă plăcut. E posibil ca ami­cii, vecinii sau unele rude să vă ajute să rezolvați rapid și fără bătăi de cap probleme admi­nis­tra­tive sâcâitoare. S-ar bucura dacă i-ați invita undeva, în oraș, în preajma Lunii pline din 21, sau ați or­ganiza o activitate comună amuzantă. În felul acesta vor fi motivați să vă mai ajute și altă dată. Plus că și dvs. vă veți simți bine în anturajul lor.
BANI: Aceia dintre dvs. care-și propun să înceapă un pro­iect nou ar avea deschise niște direc­ții după Luna nouă din 6, dar dacă aveți ceva de rezolvat cu niște docu­mente din urmă, va fi mai greu. Ca să vă meargă bine pe viitor ar trebui să vă puneți la punct actele, până pe 26.
CARIERĂ: Marte și Uranus în Taur vă dau ghes să vă remarcați, dar e posibil ca șefii dvs. să nu agreeze ideile dvs. în­drăz­nețe. Mai bine le mai pritociți o vreme, mai precis până în aprilie. E mai bine nu vă arătați deschis ambiția.
DRAGOSTE: Perechile deja formate bene­fi­cia­ză de romantismul lui Ve­nus, între 2 și 26. Nici relațiile aflate la în­ceput n-o duc rău, dar la mijlocul lunii s-ar putea să aveți aș­teptări exagerate.
SĂNĂTATE: Dacă observați că anumite afecțiuni o­soa­se sau ale sistemului uro-genital încep să se cronicizeze, apucați-vă de un tratament serios.


FECIOARĂ
Un pas în față


Deja sunteți preocupați să de­veniți vizibili, fie extin­zân­du-vă studiile, fie folosindu-vă cu­noș­tințele pentru a-i instrui pe cei ca­re au nevoie de ele. Unii dintre dvs. se pot decide să plece la studii în străinătate, alții pot atrage atenția pe mediile sociale, prin ideile lor. E bine că aveți opinii și curajul să le ex­­primați public, cu condiția să nu că­deți în radicalism, cum se poate în­­­tâmpla după data de 6, când în­drăz­­­nețului Marte i se va adăuga Ura­­nus cel impetuos. Dacă vă apu­cați să pro­povăduiți o cauză care vă pa­sio­nează, fiți conștienți de conse­cin­țe. În cazul în care aveți de efec­tuat că­lătorii în străină­ta­te, ar fi de dorit să evi­tați de­plasarea cu avio­nul.
BANI: Situația ve­niturilor dvs. tinde să se amelioreze, cel puțin pâ­nă pe 20, când ați putea fi tentați să dați bani pe obiecte prin care să demonstrați lumii cine sunteți.
CARIERĂ: E posibil ca felul exemplar în care știți să vă purtați cu colegii să facă în­trea­ga echipă mai productivă, ceea ce poate aduce și o bonificație.
DRAGOSTE: Mărțișorul este, astrologic vorbind, mai romantic decât 8 martie, pentru proaspeții îndrăgostiți. Perechile sunt favorizate de Venus, după 26.
SĂNĂTATE: Ca întotdeauna când Mercur e re­tro­grad, în perioada 6-26, reflexele și, în parte, digestia lasă de dorit.


BALANȚĂ
Creativitate și flu-flu


Fermecătoarea Venus vă îm­bie în această lună a sentimentelor primăvăratice să doriți să ieșiți în lu­me, să vă distrați... Toate acestea funcționează de mi­nune în intervalul 2-26, cât timp Venus traver­sează Vărsătorul. Asta înseamnă că și prietenii sunt incluși în activitățile dvs. Creativitatea dvs. poate să îmbrace forme deosebit de originale, chiar la limita excentricității. Din fericire, zisa Venus știe să vă tempereze din timp. O altă posibilitate este ca odraslele să vă surprindă printr-un talent neașteptat.
BANI: Depuneți deja o energie considerabilă investind în cel puțin un proiect. Lu­cru­rile se accelerează când Uranus trece, pe 6, în sem­nul Taurului. Nu încercați să puneți în practică toate ideile geniale care vă vin. Lăsați să se sedi­menteze, verificați ce puteți verifica.
CARIERĂ: Destinul orânduiește în continuare drumul pe care îl aveți de urmat, în pri­vința direcției generale. În mic, e bine să ve­rificați toate informațiile îndoielnice pe care vi le dau colaboratorii dvs. între 6 și 28, ca să evitați încurcături.
DRAGOSTE: Năbădăile ultimilor șapte ani se linișesc după 5, dar din 20 încolo parte­nerul mai poate face câte o criză de per­so­nalitate. Noi iubiri se pot naște între 2 și 26.
SĂNĂTATE: Limfa circulă greoi, labele pi­cioa­relor se umflă, sistemul imun tre­buie întărit.


SCORPION
­­Iubiri imaginare


Mulți dintre dvs. se întreabă ce a fost în capul lor, în urmă cu circa șapte ani, când s-au apucat să cerceteze un domeniu ezoteric, să își studieze genealogia sau să înceapă un proces te­ra­peutic. În oricare dintre cazuri ați făcut desco­pe­riri fascinante, dar acum începeți să vă puneți în­tre­barea, ce să faceți cu ele? O să aveți timp destul să vă lămuriți, căci din 6 începând, Uranus cel in­te­ligent începe să vă livreze posibilități inedite. Dacă aveți examene sau călătoriți între 6 și 28, ar fi bine să memorați cu atenție detaliile, în primul caz, și să nu conduceți personal, în cel de-al doilea. În situația în care nu aveți încotro, e mai bine să faceți pauze și să vă odihniți.
BANI: Banii vin, dar sunt zile în ca­re, în loc să vă curgă în buzu­nare, vă pot curge printre degete, cele mai neplăcute fiind 14 și 16.
CARIERĂ: În martie vă decideți că familia me­rită într-o măsură mai mare timpul și atenția dvs. decât alpinismul pe scara ierarhică.
DRAGOSTE: Și în poveștile proaspăt în­mu­gurite, și în cupluri, există com­pli­cații. Îndrăgostiții pot trăi mai mult într-o realitate imaginată, decât într-o paradigmă realistă, ceea ce îi poate costa între 6 și 28. Partenerul vă poate surprinde mai degrabă neplăcut, cu începere din 6.
SĂNĂTATE: Calitatea somnului se îm­bu­nă­tățește, din 6. După 20 pot apă­rea aritmii cardiace.


SĂGETĂTOR
Nu amestecați munca cu prietenia


E drept că sunteți firi distributive, dar ceea ce v-ați propus să faceți, mai ales pe 14 și 16, s-ar putea să vă depășească până și pe dvs. și să vă creeze încurcături. În cazul în care primiți oas­peți, asigurați-vă din timp, în special în intervalul 6-28, că aveți în casă tot ceea ce vă trebuie ori, dacă mergeți la minima rezis­ten­ță și comandați, aveți grijă să nu încurcați lu­crurile. În același interval e indicat să verificați dacă ceea ce discutați cu copiii sau rudele de gra­dul doi și trei a fost înțeles corect de ambele părți, căci și de aici ar putea să se ivească încurcături. Comuni­ca­rea cu cei din anturaj poate fi mi­nu­nată în preaj­ma datei de 21, când prietenii dvs. vă pot face cunoștință cu persoane care vor de­veni prie­tene la rândul lor.
BANI: E nevoie de toată atenția dvs. ca să nu faceți greșeli, pentru că sunteți, cel mai probabil, într-o competiție acerbă cu alții, care vă pândesc momentele de neatenție.
CARIERĂ: Încercați să separați cu strictețe re­lațiile de muncă de cele de prie­tenie, mai ales dacă cineva se străduiește excesiv să vă cucerească amiciția, după 6.
DRAGOSTE: O dilemă care v-a frământat timp de șapte ani, fie privitoare la o persoană, fie la capacitatea dvs. de a vă de­dica, își poate găsi răspunsul până pe 6.
SĂNĂTATE: Tulburările de somn pot ac­cen­tua migrenele, începând din 6.


CAPRICORN
Agitații fel de fel

Calmul pe care vi l-a indus micul benefic Ve­nus, pe care l-ați găzduit până pe 1 inclusiv, lasă loc unei agitații, care se accentuează după data de 5. În mare măsură depinde de dvs. dacă este vorba despre o agitație creativă, a unor forțe cons­tru­ctive din interiorul dvs., sau despre o agitație ste­rilă, provocată de frământări și frici ce pot fi exa­gerate. Pe cât de bine vă cad ieșirile în lume din punc­­tul de vedere al companiei, pe atât de atent tre­buie să fiți la volan în intervalul 6-28.
BANI: Însăși patroana banilor, micul benefic Venus, se implică în creșterea veniturilor dvs. salariale între 2 și 26. Poate fi vorba despre o colaborare interesantă și neașteptată.
CARIERĂ: Duceți cu bine la capăt un proiect profesional până pe 21 și vă puteți face remarcați. Mai ales dacă și concepția vă apar­ține. Îi impresionați în special pe șefii dvs. femei.
DRAGOSTE: Rimează cu pacoste. Asta pentru că puteți fi luat prin surprindere de tot felul de emoții, foarte puternice pe moment, dar care se pot transforma oricând în opusul lor. După 6, riscați să vă îndrăgostiți de un prieten. Nu e o idee bună.
SĂNĂTATE: Pe 14 și 16 e bine să fiți mai mult decât moderați în privința mân­că­rurilor consistente și a alcoolului. Ficatul și bila dvs. sunt deosebit de sensibile în aceste zile.


VĂRSĂTOR
Vânt de libertate


E normal să vă simțiți derutați, chiar lipsiți de direcție în această perioadă premergătoare lui 6 martie, deoarece energia dvs. de fond e într-un proces de schimbare accelerată. Vă vedeți casa sau familia cu alți ochi. Aceste schimbări nu tre­buie să fie tra­u­­matice, ele exprimă transformarea dvs. lăuntrică. Mai greu e ca cei din familie să ac­cep­te că vă schim­bați, că aveți mai multă nevoie de libertate. Dacă celorlalți le e mai ușor să in­terac­țio­neze cu vechea dvs. versiune - e problema lor. Asu­­mați-vă acest proces de creștere, bucurați-vă de el.
BANI: E o lună tare încâlcită, aceasta, din punctul de vedere al banilor. Între 6 și 28 s-ar putea să fie nevoie să mergeți înapoi în timp, probabil cu circa trei luni, să puneți niște acte în ordine, pe care le găsiți sau nu. Dacă nu, va fi nevoie să le refaceți. Altele nu e bine să semnați acum. Evitați negocierile directe, deocamdată nu aveți destulă claritate.
CARIERĂ: Asalturile din umbră asupra dvs. reîncep din data de 2. Printre cei care nu vă vor binele se poate număra un șef.
DRAGOSTE: Venus în semnul dvs., între 2 și 26, vă trezește dorința de-a începe ceva nou. E bine să faceți dvs. primul pas.
SĂNĂTATE: Continuați neabătut tratamentele pentru toate afecțiunile dvs. cro­nice.


PEȘTI
Harababură stelară


Parcă nu e de ajuns că zo­dia dvs. e plină de pla­ne­te, Soare, Mercur, Venus, Nep­tun, dar totul pare că se petrece pe 6. Pe 6 are loc Luna nouă în semnul dvs., în mod normal un moment propice pentru inițierea unor proiecte personale noi. Dar în aceeași zi, Mercur, parcat tot la dvs. în semn, o pornește în mar­șarier, și o ține așa până pe 28. Asta nu vă aju­tă să aveți mintea limpede sau să vă concentrați. În fine, în aceeași zi se în­tâmplă și memorabila tre­cere a lui Uranus în Taur, ceea ce poate schim­ba definitiv structura vieții dvs. de zi cu zi. Pentru început, e bine să fiți atenți la volan în preajma acestei zile. Apoi, să fiți pre­gătiți să vă schimbați programul de la o oră la alta și, în fine, să legați prietenii cu persoane neo­bișnuite. În 27 vine și Venus să vă ajute să faceți ordine în toată harababura asta.
BANI: Cam până pe 10 aveți tendința de-a vedea doar găurile din cașcaval. Vă mobilizați însă din 20 încolo.
CARIERĂ: Aveți simpatizanți de care, pro­ba­bil, că nici nu știți, care vă asigură, cu discreție, o atmosferă bună. Pe 13 și pe 17 însă, șefii s-ar putea să fie mai puțin mulțumiți de prestația dvs.
DRAGOSTE: Luna nouă vă poate da ghes să începeți ceva nou, dar de abia din 27 vă prindeți cu adevărat în jocul seducției.
SĂNĂTATE: Între 6 și 26, somnul de fru­mu­sețe poate face adevărate minuni.