Stimată doamnă Sânziana Pop,
Mă numesc Irimia Lenuța și sunt din comuna Priponești, jud. Galați. Cu lacrimi în ochi, după multe ezitări, îndrăznesc să vă rog să-mi ascultați și păsul meu. Am fost căsătorită cu un om neom, care cred că nu face parte din rândul speciei umane. N-am fost considerată soție, ci doar o slugă supusă necondiționat voinței sale. Am fost maltratată, jignită, schingiuită aproape zilnic, pentru că aproape zilnic venea beat. Nu știu cum am putut să îndur atâția ani, asemenea viață de chin. De frică, am părăsit domiciliul și m-am stabilit în satul Priponești. Am întâlnit un alt om, bun, dar necazul nu ne-a ocolit. Dumnezeu ne-a hărăzit o fetiță, născută prematur, cu un handicap grav: nu poate vorbi, nu poate merge, nu se poate hrăni singură. Are tot timpul o stare de criză și plânge dacă nu-i ținută în brațe. Sunt disperată, nu pot dormi noaptea, total epuizată, și fizic, și psihic. Nu mă pot ocupa de gospodărie. I-aș cumpăra un cărucior cu rotile, dar nu am bani. Puținul pe care-l câștigă soțul meu se duce pe medicamente. Apelez la generozitatea dvs., despre care vorbește lumea, întindeți-mi și mie o mână de ajutor! Publicați-mi scrisoarea, în revista dvs. "Formula AS" și poate se vor găsi și pentru mine oameni cu suflet mare, care să-mi aline durerea. Dumnezeu să vă ocrotească pentru binele pe care l-ați făcut multor oameni disperați.
Cu respect,
IRIMIA LENUȚA - com. Priponești, jud. Galați, cod 807250
"Stăm ca toți bătrânii, singuri și cu mari suferințe"
Stimată redacție,
Mă numesc Oprea Maria și locuiesc împreună cu soțul meu Oprea Gheorghe, în satul Orbeasca de Sus, județul Teleorman. Suntem doi bătrâni pensionari. Eu am 68 de ani, iar soțul 70 de ani. Trăim din pensia de 650 lei a mea și, respectiv 640 a soțului, la limita sărăciei, având și probleme de sănătate mari. Soțul meu a făcut mai multe accidente vasculare, are arterită severă și diabet zaharat. Eu am probleme mari cu inima, fac tensiune oscilantă și nu mai spun cât de chinuită sunt de artroză. Avem doi copii la casele lor, unul în județul Teleorman, altul în județul Ialomița. Vin destul de rar pe aici, având și ei probleme, greutăți cu copiii în școli, așa că stăm ca toți bătrânii aflați în situația noastră, singuri și cu mari suferințe. Ajutați-ne și pe noi. Ne-ar fi de mare folos un ajutor financiar pentru a ne cumpăra și noi lemne, dar ne bucurăm pentru orice pot să ne ajute cititorii revistei. Mulțumim din suflet! Cu respect,
OPREA MARIA - loc. Orbeasca de Sus, jud. Teleorman, str. Lacului nr. 3, cod 147238