Înțelegem prin ocluzie intestinală condiția patologică prin care are loc un blocaj complet sau parțial, fie la nivelul intestinului subțire, fie la nivelul colonului. Acest blocaj împiedică conținutul intestinal să își urmeze cursul de-a lungul tractului intestinal și se traduce de obicei prin semne și simptome care pornesc de la distensia abdominală cu dureri spasmodice și crampe, până la episoade de vomă și chiar oprirea tranzitului pentru materiile fecale și gazele intestinale.
Mai multe cauze pot fi incriminate pentru instalarea unui asemenea fenomen obstructiv. Astfel, cea mai frecventă cauză, atunci când vorbim despre intestinul subțire, o reprezintă prezența țesutului cicatricial, altfel spus, a unor aderențe consecutive unei operații anterioare. Totodată, herniile sau răsucirile intestinelor (volvulus) sunt, de asemenea, cauze frecvente de obstrucție a intestinului subțire. La nivelul colonului, o cauză frecventă a ocluziei este existența unei mase tumorale, o obstrucție mecanică ce blochează fizic deplasarea conținutului intestinal.
Uneori, însă, distensia abdominală și imposibilitatea de a avea scaun rezultă nu din blocajul fizic, ci din incapacitatea intestinului de a îndepărta materiile fecale. Acest fenomen poartă denumirea de ileus adinamic (paralitic) și poate apărea după un traumatism abdominal.
Alte cauze posibile în apariția ocluziilor intestinale pot fi pancreatita, peritonita, leziunile vaselor de sânge care irigă intestinele și anomaliile metabolice, cum ar fi nivelul redus de potasiu ori administrarea de narcotice (morfina).
Este important de știut că, precum în cazul dvs., dacă obstrucția blochează aportul de sânge la nivel intestinal, țesutul interesat se poate necroza crescând posibilitatea de cangrenă și perforație intestinală, amândouă fiind considerate drept risc de viață.
* Tratamentul ocluziei intestinale este variabil, deși de obicei se recurge la aspirația nazo-gastrică, prin care este extrasă secreția intestinală și aerul acumulat. Această procedură reduce distensia abdominală, pierderile lichidiene fiind înlocuite cu perfuzii intravenoase.
Deși se cunosc situații când cauzele ocluziei se rezolvă spontan, după ce distensia a fost îndepărtată, în cazurile în care obstrucția nu se remite, tratamentul chirurgical devine necesar pentru îndepărtarea obstacolului. În cadrul intervenției chirurgicale este posibilă îndepărtarea țestului cicatricial sau desfacerea nodulului intestinal cu potențial ocluziv.
* Prevenția instalării ocluziei intestinale constă în adoptarea unui regim alimentar bazat în special pe alimente cu conținut adecvat de fibre alimentare (cereale integrale, legume și fructe), un consum adecvat de lichide, evitarea constipației, evitarea alimentelor cu conținut mare de grăsimi animale, evitarea dulciurilor rafinate și a zahărului alb, renunțarea la tutun, alcool, băuturi acidulate care produc gaze intestinale în exces, efectuarea de exerciții fizice pentru întărirea planșeului muscular abdominal etc.
* Din punct de vedere al terapiei naturiste, extractul de Orz în forma lichida este un remediu binevenit, atât în profilaxia, cât și în tratamentul curativ al ocluziilor intestinale.
Să auzim numai de bine!
VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Am dureri cauzate de candidoza bucală"
(Răspuns pentru MATILDA H., F. AS nr. 1350)
Răspunzătoare de erupția repetată de afte la nivel bucal, Candida Albicans este o ciupercă de fermentație ce apare în mod normal în intestine și care se hrănește cu carbohidrații din alimente (biscuiți, pâine, paste făinoase, brânză tare de oaie, vacă sau capră, alcool, oțet, zahăr, prăjituri, alimente fermentate).
Imunitatea ține ciuperca sub control. Când Candida crește peste anumite limite, o zonă mare din intestin unde se găsesc enzimele necesare la buna digestie chimică a alimentelor este blocată, astfel se inhibă absorbția vitaminelor și mineralelor, organismul având senzația de epuizare fizică.
Tulburările de echilibru hormonal de la menopauză (sau la ciclu - în cazul femeilor tinere), reducerea nivelului de estrogeni, stresul, dieta nesănătoasă, folosirea unor antibiotice ce duc la scăderea rezistenței organismului, poluarea - sunt câțiva factori favorabili înmulțirii acestei ciuperci.
Persoanele cele mai vulnerabile sunt cele cu un sistem imunitar scăzut, cele care folosesc sau au folosit pilule anticoncepționale, cele cu lipsă majoră de acid clorhidric la nivelul mucoasei gastrice, care consumă alcool, cele cu dezechilibru hormonal (sarcină, menopauză), cele cu afecțiuni endocrine (diabet), anemie etc.
Proliferarea candidei la nivelul intestinului și alterarea echilibrului acido-bazic apare la femeile tinere din cauza pastilei contraceptive orale ce produce la nivelul vaginului o creștere cu 50% a glucozei - hrană foarte agreată de candida. Persoanele ce suferă de această afecțiune de multă vreme necesită un tratament de 3-6 luni și regim alimentar.
- Atenție! Membrii cuplurilor își pot transmite infecția de la unul la altul, în timpul actului sexual.
Această infecție micotică se extinde foarte repede și prin sărut. Totodată poate produce mâncărimi și disconfort.
În general, factorul declanșator ce duce la o reproducere masivă a acestei infecții este tratamentul cu antibiotice, care poate omorî populațiile de bacterii benefice, ucigașe ale candidei.
- Atenție! Toate femeile care prezintă această infecție micotică vor evita contactul sexual până când ciuperca va fi eradicată. Soțul va efectua analize specifice.
- Simptome: datorită unui sistem imunitar scăzut și a consumului de antibiotice, candida poate atinge zona bucală, sistemul digestiv, pielea, sistemul nervos și tractul genito-urinar, provocând: depresie, balonări, gaze, diaree, alergii, crampe, dureri de cap, plăgi albe pe limbă și crăpături, nervozitate, mâncărimi, infecții urinare, amețeală, insomnie, bubițe, parestezii, glosopiroză, dureri (glosodinie), usturimi, înțepături, limbă albă etc.
- Interzis: 6 luni nu consumați alimente dulci (bomboane, biscuiți de orice fel, prăjituri, cozonac, ciocolată, zahăr, Coca Cola, Pepsi, băuturi din comerț îndulcite), alcool, vitamina B sau C, sucul de lămâi sau portocale, băuturile răcoritoare cu acid citric (Adria), alimente conservate, fructe deshidratate, șuncă, oțet, somon afumat, pește afumat de orice fel, îndulcitori artificiali, antibiotice, carbohidrați - cartofi prăjiți, diuretice, corticosteroizi, betablocante, cafea, cacao, ciuperci prăjite, cârnați, glucoză, melasă, făină albă, siropuri, sucurile cu pulpă de fructe, fructele la cutie în sirop, drojdia de bere, sifonul, apa minerală, cerealele prelucrate, varza acră, murături, orez alb, paste făinoase, miere, lapte, alune, migdale, brânză topită.
- Nu folosiți: Ranitidină, Cimetidină, laxative, Diazepam (Valium).
- Alimente permise: pâine integrală, mămăligă, carne de curcan, rață, iepure, miel, ied, gâscă, ouă fierte, iaurt dietetic natural, mazăre, fasole cu usturoi, carne fiartă cu usturoi, ulei de măsline, bame, apă plată, brânză dietetică de vacă, roșii, varză albă - salată, ciorbe și supe acrite cu puțin borș sau corcodușe, semințe de floarea-soarelui, fructe proaspete - mere, zmeură, pepene verde, căpșuni fără adaos de zahăr, mâncăruri cu ceapă și usturoi, salată verde, ardei gras, pește proaspăt fiert, semințe de dovleac.
- Tratament alopat: Diflucan (Fluconazol) 50 mg/zi - 2 săptămâni, urmate de o singură doză de 150 mg pe săptămână - 4 săptămâni, Nystatin, Clotrimazol, Miconazol, Dactarin, Lactobacili etc.
- Tratament naturist: Bio Care, Biiolicaps - 120 capsule, Eradicin Forte, Cat's Claw, Goldenseal Root, Carotenoid Complex, Imunity Stem, Jarro Dophilus + Fos/EPS, Colostrum Prime Life, Formula Candida, Pau D'Arco, Gastritix, Saccharomyces Boulardii + MOS, Candida CH9, Mercurius Solubilis; Cymbio - comprimate masticabile.
- Ceai anticandidoză: Năpraznic, trifoi-roșu, urzică, coada-șoricelului. Îndulcitori: folosiți Stevia Abarudavania lichidă.
- Tratament de excepție: din 3 în 3 ore aplicați pe limbă cu un bețișor cu vată Pimafucin, soluție 1 ml, astfel: după masa de dimineață (ora 7), 10, 13. La ora 8 luați 1 tabletă Stamicin masticabilă. Ora 13 - masa de prânz. Orele 14, 17, 20 ungeți iar limba cu soluție. La ora 20.30 serviți masa de seară. La ora 14.30 și 21 mai luați câte o tabletă Stamicin. Atenție! Între orele 7-13 și 14-20 nu consumați nimic! Pe durata tratamentului nu consumați lactate!
Ing. chim. MIRCEA BOCAN - Alba Iulia, tel. 0788/23.38.73, 0258/86.56.77
"Cum pot salva de la amputare un picior diabetic?"
(Răspuns pentru MARIA D., F. AS nr. 1351)
Diabetul zaharat, mai ales cel insulino-dependent, face ravagii iremediabile în întregul organism din cauza folosirii insulinei de sinteză chimică. Se știe deja că incidența neuropatiei diabetice și a celorlalte afecțiuni asociate este maximă!
O cură de durată (circa 6 luni) cu argilă ALGO, administrată în doze de șoc (200 g/zi) vă poate salva piciorul de la amputare. Mai mult, sunt șanse maxime ca argila să rezolve cauza problemei (neuropatia diabetică)! Argila îmbunătățește uneori spectaculos circulația periferică și este posibil ca în timp să scadă ușor chiar și glicemia. Nu vă grăbiți cu amputarea piciorului, aveți șanse mari să îl salvați. După 6 luni se pot trage concluzii, cu siguranță starea dvs. generală de sănătate va fi mult mai bună. Pentru detalii vă rog să mă contactați la tel. 0788/233.873.
Aveți nevoie de 6 kg de argilă ALGO în fiecare lună (o găsiți în magazinele naturiste sau o puteți comanda direct la firma noastră, la tel. 0258.865.677).