Afecțiunile primăverii - Vezica urinară

- Schimbarea anotimpurilor reactivează bolile cronice -

- Iritație, inflamație, incontinență: suferințele căilor urinare se acti­vează când temperatura aerului devine instabilă, căldura alternează cu frigul și umezeala, iar soarele este cu dinți. Din fericire, în prezent există suficiente mijloace pentru a combate aceste dereglări -

Acesta este unul dintre cele mai mari tabu-uri ale omului modern: faptul că vezica urinară încetează să mai fie "etanșă". Dintre femeile de 40 până la 50 de ani, 25% se confruntă cu o asemenea problemă. Urologii recla­mă modul greșit în care pacienții își gestionează disconfortul: "Sunt persoane de vârstă mijlocie, cu experiență de viață și realizări în plan profesional - și totuși, suferă în tăcere, până când ajung în pragul disperării. Privesc incontinența ca pe un secret ruși­nos. În societatea noastră contemporană, bazată pe performanță, se presupune că fiecare individ trebuie să func­țio­neze ireproșabil și să țină permanent totul sub control, inclusiv pe sine. O eroare!"

1. De ce sunt femeile atât de vulnerabile la afecțiunile de acest tip?
Vezica urinară poate cuprinde până la 500 mililitri de "lichid re­zidual", asigurând evacuarea lui din organism la momentul oportun. Numai că, uneori, sistemul se dereglează. Potrivit statisticilor medicale, o femeie din trei are, o dată sau de mai multe ori în viață, o cistită - o inflamație la nivelul vezicii, însoțită de dureri și senzații de arsură la micțiune. Responsabilă pentru această vulnera­bili­tate este în primul rând anatomia, explică urologii: "Uretra femeii măsoară între doi și patru centi­metri, așadar, e foarte scurtă, comparativ cu aceea a bărbatului, care poate atinge o lungime de 25 cen­timetri, ceea ce o face mai rezistentă la acțiunea germenilor patogeni. Apoi, la femei uretra este pla­sată în imediata vecinătate a anusului, devenind astfel o poartă de intrare extrem de accesibilă pen­tru bacterii. Se mai adaugă și efectul osci­lațiilor hor­monale, intervenite în timpul gra­vidității, la na­ștere și, mai târziu, la menopauză".

2. Când avem de-a face cu o inflamație a vezicii?
Cistita provoacă întotdeauna dureri. La unele paciente ea debutează brusc, anunțându-se printr-o senzație puternică de apăsare în zona pelvină, asemănătoare unui spasm. Alte simptome sunt usturimile la micțiune și nevoia frecventă de a uri­na. Pentru a prescrie un tratament corect, medicul va avea nevoie de o analiză de laborator: o urocul­tură cu antibiogramă. Atunci când afecțiunea se cronicizează, cu recidive din ce în ce mai dese, va fi necesară și o ecografie a vezicii urinare și a rinichilor. Însă există și femei cărora simptomele le revin la intervale scurte, de patru până la șase săptă­mâni, fără ca analiza să evidențieze o infecție mi­cro­biană. În acest caz, este vorba de o vezică hi­per­activă, iar nu de una inflamată: "Vezica hiperactivă se instalează cel mai adesea insidios. Pacientele se obișnuiesc cu faptul că trebuie să meargă mai des la toaletă. Până când, la un moment dat, nu mai reușesc să ajungă acolo la timp", deoarece vezica hiperactivă duce, în final, la incontinență.

3. Ce anume declanșează cistita?
[Deseori, bacteriile care o provoacă se transmit pe cale sexuală, de aceea medicii spun: "Un drum la toaletă imediat după actul sexual îndepărtează germenii din vagin și uretră". Riscurile pot proveni și dintr-o igienă intimă greșită, deoarece bacteriile, de regulă Escherichia coli, trec repede de la anus în vagin, după evacuarea mate­riilor fecale. Din acest motiv, este important ca ștergerea cu hârtie igienică să se facă întot­deauna din față spre spate și nu invers. De asemenea, multe fe­mei preocupate de o îngrijire cât mai atentă se spală minu­țios, folosind tot felul de soluții speciale. Sunt însă de preferat apa și un săpun cu pH neutru, căci altfel există pericolul de a se distruge bacteriile lactice prietenoase și de a fi atacată mantaua acidă de protecție a mucoasei, dând astfel cale liberă microbilor și fungilor.
Expunerea la temperaturi schimbătoare, predo­minant friguroase, și un sistem imunitar slăbit favori­zează, la rândul lor, infecția. Cercetările științifice de ultimă oră indică încă doi factori declanșatori: bagajul genetic (ex. o mamă cu aceeași afecțiune) și dezechilibrele florei intestinale. Persoanele care au frecvent probleme în urma contactului sexual ar trebui să-și trimită și partenerul la urolog, pentru un control. Fiindcă bărbații pot suferi de o inflamație nediagnosticată a prostatei, existând pericolul de a transmite bacteriile patogene în timpul raportului sexual. Nu în ultimul rând, vezica urinară poate avea de suferit și din cauza traumelor psihice, mai ales a celor provocate de o relație tensionată: este ca și cum organismul ar lansa indirect un "strigăt de ajutor". În asemenea situații, se poate apela fie la exerciții de relaxare, fie chiar la psihoterapie. Uro­logii au întâlnit destule cazuri din această cate­gorie: paciente la care simptomele au dispărut defi­nitiv, după despărțirea de un partener cu care aveau o conviețuire dificilă.

4. Când trebuie consultat medicul?img src=1550841882_buiota_burta_rf_17sucita_1550842207.jpg][/img]
Nu de fiecare dată când vă deranjează doar o us­tu­rime ușoară. La primele semne de cistită, leacu­rile tradiționale reușesc adesea să oprească evolu­ția afecțiunii spre o formă mai gravă. Vă pot ajuta o buiotă cu apă caldă, ceaiuri de plante cu efect diuretic, un analgezic (Ibuprofen) și un aport cât mai mare de lichide. "Este important ca uretra și ve­zica să beneficieze de o spă­lă­tură temeinică. Trebuie pro­dus zilnic minimum un litru și jumătate de urină, care să eli­mine bacteriile patogene", a­trag atenția medicii. Din pă­ca­te, numeroși pacienți fac toc­mai contrariul: beau extrem de puțin. În consecință, fiind foar­te concentrată, urina devine mult mai iritantă pentru vezică. Și încă un sfat: când simțiți nevoia să urinați (dar numai atunci!), mergeți imediat la toaletă. Amânarea momentului când vă goliți vezica sau oprirea jetului în timpul urinării (de­se­ori recomandată în mod eronat) nu an­tre­nează organul, ci îi formează de­prin­deri greșite. Rezultatul va fi o ve­zi­că hiperactivă, care semnalizează să fie golită chiar și la o cantitate minimă de urină.
Consultul medical le este indicat în primul rând copiilor, apoi tuturor ce­lor care dezvoltă forme mai compli­cate de cistită: femeilor gravide, dia­beticilor și persoanelor cu imunitate deficitară. Dar și bărbații ar trebui să apeleze la îndrumarea unui urolog, tocmai fiindcă ei au mai rar de-a face cu infecțiile urinare. Iar dacă, după două sau trei zile de autotratament, nu se observă o ame­liorare, dacă simpto­mele se agravează ori apare febra, prezentați-vă neîntâr­ziat la un cabinet medical. O cistită netratată se poate extinde, conducând la o inflamație pe­riculoasă în bazinetul renal.

5. Este întotdeauna necesar tratamentul cu antibiotice?
Când inflamația este cauzată de o infecție mi­cro­biană, tratamentul cu antibiotice ajută la înde­părtarea rapidă a simptomelor. Dar, în urma admi­nistrării repetate a acestor medicamente, bacteriile dezvoltă treptat rezistență. De aceea, ele trebuie utilizate numai atunci când sunt indispensabile și neapărat pe baza unei antibiograme, care să facă posibilă o terapie cu țintă precisă. "De multe ori, pur și simplu, nu se poate fără ele, mai ales la infecțiile grave. Însă tendința actuală merge în altă direcție. Problema fundamentală pe care o avem de rezolvat este predispoziția organismului la boală, iar aici antibioticele sunt inutile. Deci, scopul nos­tru este clar: le vom întrebuința cât mai puțin, mai ales ținând seama de faptul că ele distrug flora in­testinală, ca și pe cea vaginală", subliniază urolo­gii. În ultimul timp, cercetările s-au concentrat asu­pra modului în care inflamațiile sunt influențate de bacteriile ce populează intestinul și a posibilităților de a echilibra și consolida aceste colonii de micro­or­ganisme, de pildă cu ajutorul probioticelor.

6. Ce alte modalități de prevenție mai există?
Pe lângă refacerea microflorei intestinale și acti­varea sistemului imunitar, este foarte importantă și întărirea musculaturii planșeului pelvin, a cărei slă­bire, ca o consecință a nașterilor sau a unei consti­pații cronice, poate favoriza inflamațiile și inconti­nența. De asemenea, femeile cu o sensibilitate deo­sebită la frig ar trebui să-și protejeze în permanență extremitățile, pentru a le păstra calde. Iar după o repriză de înot, să nu lase costumul ud să li se usuce pe corp, ci să-l schimbe imediat.
În fine, trebuie să amintim aici și grija pentru res­pectarea măsurilor de igienă, deși s-ar cuveni ca ea să fie de la sine înțeleasă. Totuși, din discuțiile avu­te cu pacientele la cabinet, medicii află că unele dintre ele nu-și spală lenjeria la o temperatură co­res­punzătoare (cu apa la 60oC) și că se întâmplă să-și refolosească tampoanele, uneori chiar dublân­du-le cu hârtie igienică. Nu numai că aceasta irită pielea, dar favorizează și înmulțirea bacteriilor.

Ce se poate face contra incontinenței?

Eliminarea involuntară de urină compromite în mare măsură calitatea vieții. Mulți o trec sub tă­cere, din jenă și neștiință. Un prim ajutor sunt absorbantele pentru incontinență. Ce altceva se mai poate face?
În cazul incontinenței de efort se pierde urină sub formă de picături, atunci când pacientul tu­șește, strănută sau cară un obiect greu. Bărbații sunt mai rar afectați, eventual după o operație, însă femeile suferă frecvent de acest neajuns, provocat de slăbirea sfincterelor uretrei, de exemplu din cauza nașterilor, a constipației sau a reținerii îndelungate a urinei. Mușchii pot fi întăriți prin antrenament și este binevenită și o reducere a greutății corporale. Există posibilitatea să se recur­gă și la alte metode, ca electrostimularea sau o intervenție chirurgicală minim-invazivă, de repoziționare a uretrei, prin montarea dedesubtul ei a unei bandelete (o plasă de propilenă).
Incontinența de imperiozitate se manifestă, dim­potrivă, prin apariția bruscă a senzației de mic­țiune, urmată imediat de un jet de urină. Este o afecțiune tipică pentru vârsta înaintată, însă printre factorii declanșatori se regăsesc și bolile neurolo­gice, tumorile și cistitele. Terapia include adminis­trarea unor medicamente și antrenamentul muscu­la­turii pelvine. De asemenea, atunci când se efec­tuează o cistoscopie, se poate injecta botox pentru stabilizarea mușchilor. Din păcate însă, efectul se menține doar pe o perioadă limitată.


Un organ sensibil: vezica urinară a femeii

Vezica este prevăzută cu două sfinctere, care se con­tractă în intervalul când ve­zica se umple, iar apoi se re­laxează, pentru a-i permite să se golească. Sfincterul intern, pla­sat la capătul de sus al uretrei, e comandat de siste­mul nervos vegetativ. Cel extern, aflat la capătul de jos, constituie o componentă a musculaturii pelvine, care împiedică pierderile involun­tare de urină cauzate, printre altele, de tuse, strănut sau râs. Inflamațiile ori sarcinile pot slăbi mușchii, ducând la in­continență.


Exerciții pentru musculatura planșeului pelvin

Floarea de nufăr
Culcați-vă pe spate, cu genunchii îndepărtați, și lipiți tălpile una de cealaltă. Îndreptați-vă cu totul atenția spre zona pelvină, vizualizând acolo o floare de nufăr. Când inspirați, imaginați-vă că peretele abdominal se întinde, iar floarea de nufăr își desface petalele. Pe expirație, floarea se închide.

Eroina
În poziția cu picioarele mult depăr­tate, îndoiți genunchiul drept, retrageți și împingeți în sus peretele abdominal: bazinul se ridică. Întindeți brațele lateral și întoarceți privirea spre dreapta. Ră­mâneți astfel un minut. Repetați poziția pe partea stângă.

Copacul
Stați drept, cu picioarele ușor depăr­tate. Apoi mutați toată greutatea corpului pe piciorul drept. Ridicați piciorul stâng și sprijiniți-i talpa pe coapsa dreaptă. Uniți mâinile deasupra capului și lăsați umerii în jos. Rămâneți în această poziție timp de câteva respirații, după care veți repeta exercițiul, schimbând piciorul de sprijin.

Triunghiul
Așezați-vă pe două cărți puse una peste alta. Din această postură, legănați bazinul în stânga și în dreap­ta, în față și în spate. Alungiți-vă coloana. Rotiți trun­chiul și respirați calm.


Remedii naturale și câteva sfaturi

•  În cistitele mai ușoare, apelați cu încredere la plantele medicinale, care pot întări pereții ve­zicii, împiedicând fixarea bacteriilor. Modalitatea optimă de administrare este infuzia, deoarece ea combină aportul sporit de lichide cu acțiunea terapeutică. Schema propusă de fitoterapeuți arată astfel: în cursul dimineții se face o spălătură internă cu li­chid din abundență, iar după-amiaza și seara se dez­in­fectează urina. Aceasta înseamnă că, în prima parte a zilei, trebuie să beți minimum un litru de ceai preparat din plante, cu efect diu­retic, cum ar fi o cominație de coada-calului, pă­pădie și pir, even­tual adăugând și splinuță sau osul-iepurelui. Pentru dezinfectarea urinei aveți nevoie de plante care con­țin sub­stan­­țe cu acțiune bacte­ri­cidă, ca hre­a­nul sau stru­gurii-ur­su­lui. Cine dorește să-și asi­gure pro­tec­­ție pen­tru o pe­ri­oa­dă mai lungă, poate folosi un amestec de roz­marin, leuș­tean și țintaură.

•  Deosebit de utile s-au dovedit suplimentele cu D-Manoza (se găsesc în farmacii). Aceasta este o monozaharidă, respectiv un tip de zahăr cu o struc­tură asemănătoare cu a glucozei, care intră în fluxul sangvin, ajunge odată cu el în rinichi, iar apoi se elimină prin urină. Ea nu omoară bacteriile, ci le înfășoară într-un înveliș care le modifică forma și le împiedică să adere la mucoasa tractului urinar, faci­litând astfel evacuarea lor pe cale na­turală. Într­ucât nu acționează ca un antibiotic, Manoza nu afectează în nici un fel flora intestinală și nici nu pune bacteriile în situația de a deveni rezistente la tratamentul alopat, ceea ce reprezintă un mare avantaj. Substanța se găsește și într-o serie de fructe și legume, de exemplu în mere, portocale, piersici, broccoli, fasole verde și mai ales în meri­șoare (fructe și suc). Me­rișoarele conțin în plus și flavonoidul numit proanto­ciani­dină. Cercetătorii au constatat că 40 mg de proantocianidină, luate zil­nic împreună cu Manoza, asigură o profilaxie eficientă. De aceea, unele din­tre preparatele existente pe piață asociază Manoza cu extractul de merișor.

•  Aciditatea urinei inhibă proliferarea bacte­riilor, un efect care se poate obține cu hibiscus ori propolis.

•  Dacă mâncați multe alimente lipsite de fibre, cum sunt produsele din făină albă, aceasta va favo­riza consti­pația, iar efortul depus la defecație va face să crească presiunea în interiorul abdome­nului, slăbind țesuturile. Vă va fi de folos să țineți un jur­nal al mic­țiu­nilor: un caiet în care să notați de câte ori ați fost la toaletă, ce ați mân­cat, ce ați băut și dacă ați fost stresați.

•  O soluție idelă este refacerea flo­rei intesti­nale cu ajutorul culturilor de bacterii lactice. Ele restabilesc și echi­li­brul microflorei vaginului.

•  Atenție: lenjeria cu efect mo­de­lator, între­buin­țată de unele femei pent­ru a-și pune în valoare silueta, exer­­cită o presiune enormă asupra ve­zicii. Dacă veți amâna din cauza ei și mersul la toaletă, riscați o incon­tinență de stres.