Era sâmbătă după amiază, și prin ferestrele largi ale bisericii soarele strecura înăuntru raze din aur topit. Părintele Ioan Cornea slujea Acatistul lui Iisus, iar frumusețea imnului, vechi de veacuri, m-a îngenuncheat cât ai clipi din ochi - "Iisuse, puterea cea nebiruită;/ Iisuse, mila cea fără de sfârșit;/ Iisuse, frumusețea cea prealuminată;/ Iisuse, dragostea cea nebiruită;/ Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;/ Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul!". Atunci am simțit pentru prima oară că Mântuitorul este, așa cum spunea acatistul, "dulceața inimilor noastre" și că, odată ce ai gustat din El, rămâi însetat toată viața și vei umbla să te astâmperi revenind mereu la biserică.
Până într-acea după amiază, eu îl căutasem pe Dumnezeu pe toate cărările oamenilor. Făcusem yoga, meditam, mă rugam în singurătatea camerei mele. Dar atunci, în seara aceea binecuvântată a sfârșitului adolescenței mele, când m-am hotărât, în sfârșit, să trec pragul bisericii în care fusesem botezat, am înțeles că acasă Îl caut eu pe Dumnezeu, în vreme ce în biserică, mă caută El pe mine. De găsit nu mă găsește totdeauna, pentru că de multe ori vin spre El cu mintea risipită de povara grijilor de peste zi, încărcat ca un asin de probleme deșarte, dar e sigur că El vine negreșit. Mai ales duminica, mi se arată în mireasma tămâiei și frumusețea cântărilor, în "stindardele" de lumină răspândite de candele și de lumânâri, în acea fărâmă de liturghie când Darurile se prefac, la rugăciunea preotului, în carne și sânge, și Iisus trece dintr-o lume în alta. Vine după mine, vine după noi, iar prefacerea lui îmi sfințește timpul și face din duminică o sărbătoare necontenită. Zilele au doar orar, se împart numai în minute și în secunde, dar duminica e o regină a veșniciei, e ziua în care Hristos s-a ridicat din morți, ziua în care El coboară în lume, iar eu merg să îl întâlnesc și să-i dăruiesc, mereu și mereu, inima. Doar boala sau străinătatea m-au ținut până acum departe. De aceea nu pot să fiu plecat din țară prea mult. Pentru mine, bucuria e locul în care se aud clopotele bătând pentru liturghie. Nu le-aș da pentru nimic în lume.