Primele măsuri
- Evitați să vă expuneți fața direct în bătaia razelor soarelui.
- Asigurați-vă că lucrați sau citiți la lumina potrivită.
- Urmați o dietă echilibrată, cu multe fructe și legume, mai ales cele bogate în vitaminele C și A.
- Demachierea ochilor se face în fiecare seară, utilizând un disc de vată înmuiat în demachiante speciale pentru zona ochilor, care conțin ingrediente și extracte de plante calmante, hidratante, regeneratoare și antiiritante. Se poate folosi și lapte integral pe post de demachiant.
- Îngrijirea ochilor cu cremă este obligatorie. Dacă utilizați creme din comerț, alegeți-le pe cele concepute special pentru ochi. Se aplică dimineața și seara, în jurul ochilor, cu masaj ușor.
Tratamente naturale
* Ulei de migdale - Ridurile fine din jurul ochilor pot fi "șterse" cu ajutorul uleiului de migdale. Aplicați cu masaj ușor puțin ulei seara, înainte de culcare, pe zona din jurul ochilor.
* Unt de cacao - Este ideal pentru întinderea și netezirea ridurilor, protejarea și îngrijirea zonei delicate a ochilor. Trebuie doar să aplicați în fiecare seară un pic de unt de cacao, cu masaj ușor, în jurul ochilor.
* Albăstrele - Împotriva pleoapelor "șifonate" și a ridurilor aplicați pe ochi comprese înmuiate în infuzie de albăstrele, timp de 20 de minute. Prepararea infuziei: peste 2 linguri de flori uscate sau proaspete de albăstrele se toarnă o cană de apă clocotită. Se lasă 15 minute, apoi se strecoară.
* Apă de trandafiri - Aplicați pe ochi comprese înmuiate în apă de trandafiri sau loționați zona în jurul ochilor cu un tampon înmuiat în apă de trandafiri. Se găsește în farmacii sau magazine naturiste. Se poate prepara și acasă. Iată o rețetă: se iau 6 linguri de petale proaspete de trandafiri mărunțite cu mâna, 3 linguri se pun la macerat în 250 ml de apă, de seara până dimineața, iar celelalte 3 se infuzează 20 de minute în 250 ml apă clocotită. Se strecoară infuzia și se amestecă cu cealaltă apă, în care petalele au stat la macerat. Se păstrează la frigider.
* Ulei din petale de trandafiri macerate - Aplicați cu masaj ușor puțin ulei de trandafiri seara, înainte de culcare, pe zona din jurul ochilor. Uleiul de trandafiri se poate obține astfel: se umple un borcan cu petale proaspete sau uscate de trandafiri, ușor zdrobite înainte, între degete. Peste ele se toarnă ulei de migdale, cât să le acopere. Se lasă la macerat 3 săptămâni, agitând zilnic sticla. Se strecoară și se păstrează în sticle închise ermetic, în loc răcoros.