Cristina Gavrilă,
44 de ani, educatoare
"Când era bunica fată"
(Are un mers grăbit și sigur. Genul de femeie care mută munții. Genul de om care nu se poate abține să nu râdă. Un râs solar, plin, contagios.)
Dacă sărbătoresc Dragobetele?! Hahahaha! Știți pe ce dată sunt născută? Pe 23 februarie, cu o zi înainte de sărbătoare! Așa că la noi în casă se aniversează an de an, fie că vrem, fie că nu. Dar de obicei vrem, hahaha! Eu nu cred în coincidențe! De ce, din toți oamenii de pe stradă, v-ați gândit să mă întrebați tocmai pe mine?! Pentru că am o legătură specială cu Dragobetele! Și asta, mai ales datorită bunicii mele. Ca să fiu sinceră, copilăria mi-am petrecut-o mai mult cu ea, la țară, departe de oraș. Părinții lucrau, n-aveau timp pentru mine, știți cum e, erau și vremurile... Nu regret nimic! Așa frumos îmi povestea bunica despre Dragobete... Bine, îmi povestea ea multe, că și acum o aud cum povestește... "Cristinico, zicea, tu sigur ai să-l vezi pe Dragobete! Îi frumos ca îngerii, așa să știi, și unde calcă el, covor de flori răsare!". Și îmi zicea să mă păzesc, că fură inima fetelor și, dacă tot e s-o pățesc, mai bine om să fie, că cu oamenii te mai înțelegi, dar cu duhurile nu! Și om mi-am luat când s-a făcut timpul, am ascultat de bunica, hahahaha! A prins și ea, când era fată, sărbătoarea în sat. Se îmbrăcau frumos, făceau focurile pe dealuri, plecau în pădure, să culeagă flori. Ce se întâmpla acolo, Dumnezeu mai știe, dar dacă erau pupături, se lăsa cu nuntă! Seara erau cântece și dansuri, trebuie să fi fost frumos când era bunica fată! Păcat că n-am prins vremurile alea, dar nici astea nu-s așa de rele! N-o fi soțul meu vreun Dragobete, dar un tort mare de ciocolată tot îmi ia în fiecare an! Și flori, și bomboane, de 20 de ani încoace... Sunt o răsfățată, recunosc! Dacă l-am văzut pe Dragobete?! Hahahaha! Poate că da, poate că nu, rămâne secretul meu!
Gheorghe Floroiu,
68 de ani, pensionar, fost cadru al armatei
"E frumos când simți, nu când ai dată în calendar"
(Un om mic de statură, plin de energie. Șapcă pe cap, plase în mâini, privire autoritară. Mă împinge cu degetul atunci când vorbește.)
Măi, băiatule, măi, astea-s prostii inventate de femei! Că ele vor mereu cu lugulugu, cu flori, cu daruri, nouă cine să ne mai ia ceva? Și de ziua mea, ascultă-mă!, tot eu trebuie să fac cinste! Ce bărbat întreg la minte se bucură la sărbători d-astea?! Arată-mi-l și îl mănânc! Nu le mai ajunge! Acum vor și Valentin, și Dragobete, și mă-sa lu' ta-su, 1 martie și 8 martie-s prea puține! Ce Dragobete?! Mă, femeie, lasă-mă să respir! Că n-oi fi eu ultimu' om să nu-ți iau o floare, da' lasă-mă să fie când simt, nu când mă pui tu, că ai văzut la televizor! Păi, nu-i mai frumos așa, când simți, nu când e data în calendar?! Zic și eu, nu dau cu paru'... Că, mă, băiatule, ascultă-mă, eu mi-am umplut femeia cu flori! Flori, flori, că mai bine deschideam florărie! Păi, nu? Păi, da! Acu', ca să spun drept, nici nu știu când vine Dragobetele... Acu', în februarie, nu? Când eram eu mic, nu era. Cine l-a mai inventat și pe ăsta... Tot de la americani trebuie să fie, de acolo ne vin toate belelele... Pe 24 februarie? Păi, pe 24 februarie e ceva cu Capul lui Ioan Botezătorul! Ce treabă are asta cu iubirea? Hai că m-ai făcut curios. Chiar o să mă uit pe calendar când ajung acasă. Și dacă mă dai la ziar, reține aspectul că nu trebuie o zi bătută în calendar, ca să te porți frumos cu soția. A zis Floroiu! Flo-ro-iu!
Adela Tomescu,
25 de ani, account manager
"Orice sărbătoare a iubirii trebuie aniversată"
(Cochetă, serioasă, cu unghii lungi, colorate fistichiu. Poartă ochelari de soare pe care îi dă jos atunci când vorbește. Acum pare mai puțin serioasă. E mai bine așa.)
Cum să nu sărbătoresc? Sunt o romantică incurabilă! Orice sărbătoare a iubirii trebuie aniversată! Anul ăsta merg cu iubitul meu la Viena! Da, da, pe 24 februarie o să fim acolo! Mi-a făcut o surpriză, deja a luat biletele de avion. Sunt o norocoasă, recunosc. Și sunt norocoasă pentru că am alături pe cineva la fel de romantic ca și mine. Poate chiar mai romantic! De 10 luni suntem împreună, dar parcă ne cunoaștem de 10 ani! Și nu ne-am certat o singură dată! Nici nu credeam că există așa ceva! Sunt foarte agitată acum, că trebuie să-i fac și eu un cadou, și chiar nu știu ce. Poate un ceas, nu știu, mă mai gândesc. O să văd la Viena, e timp și pentru plimbări și pentru cumpărături. Are răbdare, e cel mai răbdător om din lume, când vine vorba de cumpărături! Eu așa ceva n-am mai întâlnit! E un înger! Când eram mică, toată lumea sărbătorea de Sfântul Valentin. Dar parcă tot mai frumos e acum, de Dragobete, când știi că e sărbătoarea ta, nu una importată. Sunt de părere că trebuie să ne prețuim sărbătorile și să le ducem mai departe. Sărbătorile sunt bucurie! Eu așa le simt! Zile speciale, pur și simplu. Poate și de la flori, recunosc. Ador să primesc flori. Și să am parte de surprize cum e asta de acum. Mă simt răsfățată. Flori și surprize în februarie, flori și surprize în martie, în aprilie e ziua mea, iar flori și surprize. Cum să nu înflorești? Așa simți că vine primăvara. Sper să prindem vreme frumoasă la Viena, să nu plouă, sau ceva. Abia aștept! Nu mai am răbdare!
Radu Dragomir,
53 de ani, arhitect
"Iubirea se sărbătorește clipă de clipă"
(Un domn grizonant, cu un pardesiu lung și fular lejer. Un dandy, aș zice, după cât de nonșalant își ține mâinile în buzunare. Odată ce îl întreb însă, se aprinde, scoate mâinile din buzunare și gesticulează cu ele.)
Bun. Poate îmi explică cineva care-i diferența între Sfântul Valentin și Dragobete. În afară că unul e catolic și altul e de al nostru, autohton. Nu vreau să mă înțelegi greșit: am tot respectul pentru bătrânii noștri! Știau că vine primăvara și au făcut o sărbătoare a iubirii! Foarte frumos, foarte corect și bravo lor! Cântă păsărelele, înfloresc floricelele, se încălzește? Gata, e cu iubire! Întrebarea e: ce vină am eu? Nu mai vorbesc că au mai trecut și 50 de ani de comunism peste noi în care nu s-a suflat o vorbă de Dragobete. Și, zbang, după 90 și ceva, că așa-i frumos, să copiem tot ce-i afară, Valentine's Day! Și dă-i și cumpără, române, că doar de asta e iubirea pe lume, să faci cadouri! Dar stai, că e cineva mai deștept care își aduce aminte de Dragobete! Și scoate-l și pe ăsta de la naftalină, că e al nostru, românesc, marfă originală, cumpărați produse românești! Ideea, oricum ai lua-o, e să cumperi ceva, nu contează ce, ghiocei să fie, hai cu iubirea! Nu, nu e așa. Nu e așa deloc! Decât strategii de marketing, prefer să rămânem eu și cu doamna mea undeva retrași, să ne iubim și să nu ne știe nimeni. Nu e ca și cum aș avea nevoie de sonerie ca să știu că mai are și ea nevoie de lucruri frumoase în viață. Scoală, fraiere, că-i 14 februarie, hai, că-i 24, hai că-i 1 martie, treci la mărțișoare, vezi că s-a făcut 8, ai uitat de femeie, hai cu femeia! Iubirea nu stă în cadouri, nu stă în banii pe care-i cheltui, nu stă în zile fixe. E o prostie să gândești așa, iubirea, dacă vrei, se sărbătorește moment de moment, clipă de clipă, și dovada ei stă în fapte și-atât. Deci, scuză-mă, încă o dată, cum era cu Dragobele ăla?
Mia Ciobanu,
60 de ani, inginer
"Mă scot singură la cofetărie"
(O doamnă distinsă, cu părul albit, prins într-un coc sever, dar cu o privire blândă, puțin, foarte puțin tristă. Sigur că am timp, vă răspund, sigur că vă răspund.)
Nu mi-a dat Dumnezeu un soț romantic. E bărbat bun, familist, muncitor, cum vreți să-i spuneți, dar nu romantic. Asta nu! În căsnicia noastră și, vorba aia, suntem de peste 30 de ani împreună, nu s-a sărbătorit niciodată așa ceva. Când eram mai tânără și eu, visam la seri de dans, la camere pline de flori, scenarii d-astea romantice, la care visăm noi, femeile. Dar am înțeles că n-am cu cine. Așa că, e 24 februarie sau nu, mă scot singură la cofetărie. E o cofetărie micuță, cochetă, chiar aproape de casa noastră. Mă duc acolo, mă așez la o masă și comand o prăjitură Caraiman. O savurez încet, în liniște. Și mai e ceva frumos: în cofetăria asta e mereu muzică și e chiar muzica tinereții mele. Abba, de exemplu. Și stau acolo cuminte la masă, îmi mănânc prăjitura, mă uit pe geam și îmi imaginez că dansez. Poate vi se pare trist ce zic, dar nu e. E secretul meu, taina mea, bucuria mea mică. Nu mă plâng. După ce îmi mănânc prăjitura, chiar înainte să ajung acasă, trec pe la o florărie și îmi cumpăr o frezie. Dacă nu găsesc frezii, atunci îmi iau o crizantemă albă. Bărbatul meu nici nu observă. Îl las în pace. Dacă așa e el?! Ăsta e felul meu de-a sărbători Dragobetele. O dată pe an e important să te iubești un pic și pe tine.