Un scandal cât Europa de mare
Ziarele de scandal din Europa erau, pe atunci, la final de secol XIX, mai ceva ca în zilele noastre! Doamne ferește să ajungi la mâna lor! Zvonurile de la Palat s-au răspândit numaidecât prin Capitală, în pasul țopăit al copiilor ce împărțeau gazete strigând, cu glasuri înalte cât literele din titluri, știrile de pagina întâi. Veștile au ajuns imediat la Viena, la Berlin și la Frankfurt. La Paris, "L'Écho" face senzație cu noutățile sale alarmiste: căderea dinastiei germane de la București e iminentă, Regina Elisabeta urmează să fie declarată nebună, iar Elena Văcărescu, protejata Reginei și logodnica tânărului Principe Ferdinand, e în pragul sinuciderii. De la Paris, știrile trec repede Canalul Mânecii, iar "șocanta" afacere amoroasă de la București ajunge la urechile celei mai puternice suverane a lumii, Regina Victoria. De la Londra, unde mai apăreau, pe lângă ziare, și alți "informatori" de la București, marea Regină întoarce bârfa înapoi, pe continent, într-o scrisoare adresată fiicei sale mai mari, Vicky, împărăteasă în Germania: "Aflu că domnișoara Elena Văcărescu e foarte intrigantă și că o are pe Regina Elisabeta la degetul cel mic. Eu consider că Elena nu-i nici frumoasă, nici foarte rafinată și mă îndoiesc profund că Principele Ferdinand ar putea fi îndragostit de ea. Dar, cum este puțin izolat și nu are posibilitatea să cunoască alte doamne, a căzut sub influența Elisabetei... Nimeni nu vrea ca viitoarea Regină să fie aleasă din rândurile familiilor românești", dă verdictul Victoria, care avea interesul ei în toată povestea: nepoata sa favorită, Maria, avea nevoie de-un pețitor de rang. Veștile de la București nu erau deloc încurajatoare... Dar perspectiva unei căsătorii între Principele Ferdinand, anume chemat din Germania ca să ducă mai departe ambițiosul proiect dinastic al unchiului său, Regele Carol, cu o fiică de boieri români, nu suna bine nici în țară. Ziarele de bulevard, care aveau de mâncat o pâine bună de pe urma acestei povești, vuiesc de ecourile amorului interzis dintre "Nando", cum era alintat Ferdinand în familie, și tânăra boieroaică româncă...
Fata despre care vorbește toată lumea
Elena Văcărescu, fetișcana care îi inflamase simțirile prințului Ferdinand, nu era, totuși, necunoscută în Occident. La 22 de ani debutase în forță în literatura universală. Volumul său de versuri, "Chant d'Aurore" ("Cântecele zorilor"), primește prestigiosul premiu al Academiei Franceze, iar bătrânul Victor Hugo ține morțiș să o cunoască pe româncă. Elena îi prezintă, emoționată, un poem din prima sa carte, iar Hugo o înnobilează cu cuvinte alese. Debutul promițător al copilului-minune și aprecierea ei de către mari nume ale literaturii fac să curgă multă cerneală pe malurile Dâmboviței. Născută în celebra familie a boierilor Văcărești, Elena se bucură de o educație aleasă, cu guvernantă britanică și cu profesori particulari la mai multe discipline. Titu Maiorescu și Vasile Alecsandri văd de timpuriu ce stofă are fata și-i îndeamnă pe părinți să o trimită la studii în străinătate. La Paris, Elena urmează cursuri de filosofie, estetică și istorie și se remarcă încă de la primele încercări literare. Urmașă a faimoșilor poeți Văcărești, cunoscuți, și ei, dincolo de hotare, Elena Văcărescu atrage imediat atenția Reginei-poete Elisabeta, soția lui Carol I. Anturajul artistic creat de regină atât în București, cât și în saloanele Palatului de la Sinaia era atât de conformist, încât verva Elenei e repede remarcată și, în 1888, la doi ani de la marele său succes francez, fata primește propunerea de a deveni domnișoară de onoare a reginei. "Mărunțică, brunetă, cu ochi fini, pe jumătate închiși, cu gura bine conturată, fața puțin rotundă. Un pic grăsuță, cu aer mai degrabă inteligent decît tandru și nici urmă de senzualitate în expresia ei", sună un malițios portret de epocă.
Spiritism în budoar
Fără a fi frumoasă, Elena e pur și simplu sclipitoare! Are un fel de a fi care îi intră imediat la inimă Elisabetei. Mămoasa Regină, căreia destinul îi luase singurul copil, pe Principesa Maria, la numai 4 anișori, o adoptă numaidecât pe Elena și îi dă un nume de alint pe măsură, "Micuța mea", la care "Micuța" îi răspunde, spre consternarea generală a Curții, cu "Regina mea". Zi după zi, Elena câștigă încrederea absolută a Elisabetei, care o cheamă până și la ședințele sale secrete de spiritism, pe care le ținea în budoarul său, cât mai departe de ochii și urechile "spionilor" Regelui Carol. De aici începe toată nebunia! Elena Văcărescu se dovedește a fi un medium nemaipomenit: cade repede în somnul ușor al prezicerii și perorează cu orele, spre fascinația Reginei. Budoarul Elisabetei se umple, dintr-odată, de spirite care mai de care mai stranii. Spiritul micuței Principese Maria se întoarce și el de dincolo de mormânt, vorbindu-i mamei sale, ore întregi, prin intermediul Elenei. Legătura dintre Regină și Elena e mai strânsă cu fiecare ședință de spiritism. Treptat, extraordinarele transe ale Elenei trec de la filosofie, poezie și intrigi politice, la premoniții sentimentale. Nici că se putea un teritoriu mai potrivit pentru firea visătoare a Reginei! Într-una din zile, unul dintre spirite, un fost rege al Portugaliei, îi șoptește suveranei - nici mai mult, nici mai puțin! - decât că nepotul său, Principele Ferdinand, e îndrăgostit lulea chiar de "medium", de Elena Văcărescu! Reginei nu-i vine să creadă așa ceva! Într-adevăr, Principele era destul de apropiat de Elena, îl fascinau conversațiile cu ea, dar Regina nu observase nimic mai mult de atât... Insistența spiritelor ce grăiau prin domnișoara sa de onoare o pune pe gânduri pe Elisabeta, care, observând mai atent, realizează că, într-adevăr, tânărul moștenitor al tronului asculta cu mare pioșenie lecturile Elenei, petrecute în prezența celorlalte domnișoare de onoare. De-acum, pentru Elisabeta e limpede: acesta e semnul unei pasiuni pe care ea o ignorase!
Logodna secretă
Complet subjugată de spiritele din budoar, romantica Regină a României vede în vocile "de dincolo" semne ale destinului, care așteptau de la ea să le sprijine întru împlinire. Până la urmă, ce putea fi mai frumos de-atât: o iubire pură, între cea mai sclipitoare și mai talentată dintre domnișoarele sale de onoare, o fată de-a locului, din os nobil, românesc, și tânărul Principe ales să ducă mai departe jurământul față de țară al Regelui Carol? Regina face tot ce-i stă în putință să-i țină cât mai mult aproape pe cei doi tineri dragi sufletului ei. Îi soarbe din priviri când îi vede împreună pe "Micuța" și pe "Nando"! Omniprezent la curtea regală, fotograful Reginei Elisabeta surprinde pentru eternitate o astfel de ipostază. E, în fotografia asta, toată esența poveștii de iubire dintre Elena și Ferdinand! Îmbrăcat elegant, în uniformă de ofițer, cu cizme lucioase până sub genunchi, firavul și emotivul Principe e cufundat în lectura unei poezii a Elenei. Peste masă, stăpână pe situație, impetuoasa Elena își așteaptă răbdător, într-un jilț de principesă, complimentele. Deasupra lor, în picioare, Regina "pozează" în stilu-i binecunoscut. Privește parcă în viitorul prezis de spirite, ochii săi senini, pătrunzători, trec dincolo de obiectivul aparatului foto. "Cât sunt de frumoși!", pare să-și spună Regina, trăind cumva, prin povestea lor de iubire, povestea romantică de care ea nu a avut parte, alături de militărosul și taciturnul Carol... Regina e tot mai încredințată că între Nando și Elena e ceva serios, mai ales că spiritele din budoar devin, pe zi ce trece, tot mai insistente. Fără să se mai gândească la posibile consecințe, fără să-i dezvăluie, măcar voalat, ceva lui Carol, Regina face ceea ce simte că trebuie să facă. Dă glas "vocilor" și organizează, cu neîntrecutul ei talent în mizanscene de Palat, o fabuloasă logodnă secretă. "O poezie!", exclamă secretarul Reginei, când află de la aceasta toate detaliile evenimentului. "Obosită, într-o dimineață, domnișoara Văcărescu s-a întins pe divanul dintr-un ungher al bibliotecii și a ațipit imediat. O clipă mai târziu, ca din întîmplare, Principele a deschis ușa. Regina i-a făcut semn, ducându-și arătătorul la buze, astfel încât să n-o tulbure din somn pe copila adormită. Foarte emoționat, Ferdinand s-a așezat lângă divan. De îndată, Elena, care dormea, a murmurat ușor:
- Nando, Nando! E blond, are ochii albaștri. Vino, Nando!
Această chemare irezistibilă l-a convins pe Ferdinand. A îngenuncheat și a luat-o pe Elena de mână.
- Nando, spuse iar Elena. Și se trezi.
- Iată-mă, răspunse el. Mă accepți?
- Deci nu visam, spuse Elena.
Și, printre lacrimi, se promiseră unul altuia...".
Ultima noapte de dragoste...
Dar bucuria logodnei nu putea fi deplină nici pentru tinerii îndrăgostiți, nici pentru celebra lor "nașă". Căsătoria nu putea fi dusă la bun sfârșit fără acordul familiei din Germania a lui Ferdinand și fără acordul lui Carol, de bună seamă. Mai complicat: nici Carol nu putea decide de capul lui, fără să aibă, la rându-i, acceptul miniștrilor săi... Ferdinand nu îndrăznește să deschidă subiectul în fața unchiului său, Regele Carol, și tergiversează sub scuza că trebuie să-i mărturisească mai întâi tatălui său, în Germania, iubirea pentru Elena. Între timp, la Roma, unde tatăl Elenei e ambasador, familia Văcărescu nu mai poate de nerăbdare. "Orgolioasa doamnă Văcărescu, asaltată de scrisorile fiicei sale, a vrut chiar să fugă la Sinaia, spre a-și saluta ginerele. Trebuia calmată și i se recomanda răbdare, discreție și prudență", povestește unul dintre biografii Reginei Elisabeta. Forțându-l să acționeze, Elena se comporta atât de familiar cu Ferdinand în fața celorlalți membri ai anturajului regal, încât lumea avea impresia că Regele Carol e de acord cu relația dintre cei doi tineri și, de fapt, doar se preface că nu știe de ea. O vizită în Muscel a întregului alai regal e o ocazie perfectă pentru Elena și Nando să petreacă momente de neuitat împreună. Cei doi vizitează Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, intră prin peșteri, ies pe la Pajura... Profită de complicitatea "nașei", pentru a fura pentru ei fiecare secundă în care se pot pierde de grup, pentru a rămâne singuri, pentru a-și reînnoi, în fereala pădurii de mesteceni și anini, jurământul făcut în biblioteca de la Palat. Trăiesc fiecare clipă ca și cum ar fi ultima! Momentul mărturisirii nu mai poate fi amânat nici măcar o zi, dar până atunci, până la înfruntarea realității, Elena și Nando trăiesc fericiți în lumea lor de poveste, însuflețită de spiritele din budoarul Reginei...
... întâia noapte de război
Ciudățenia face ca Regele, pus pe neașteptate în fața întregii tevaturi, să nu se opună, ba chiar să își arate simpatia față de Elena. Dar imediat ce alaiul ajunge la București, lucrurile se precipită. Chemat în audiență ca să fie pus și el la curent, oficial, cu logodna dintre Elena Văcărescu și Principele Ferdinand, premierul Lascăr Catargiu are o reacție antologică:
- Majestate, aiasta nu se poate!, sună replica marelui om politic conservator. Vocea lui Catargiu era, de fapt, vocea tuturor liderilor politici de la București, care se temeau că ascensiunea în casa regală a unei familii boierești din țară ar fi reaprins vechile dispute politice interne și ar fi ruinat, până la urmă, însăși ideea pentru care cu toții acceptaseră ca România să fie condusă de un domn străin.
- Eu, Maiestate, a insistat Catargiu, nu spun că Prințul nu poate lua în căsătorie pe domnișoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista, trebuie să rămâie un simplu particuler.
Regele Carol nu ia o decizie pe moment. Regina insistă pe meritele și pe calitățile fetei, chiar pe faptul că era româncă, iar Regele ține prea mult la Ferdinand ca să-i refuze fericirea. Trăise el însuși în tinerețe o poveste de iubire cu care familia sa nu a fost de acord și știa ce trebuie să fie în sufletul nepotului său. Își lasă un timp de răgaz, dar reacția societății e mai vehementă decât se aștepta. Vii polemici se nasc în gazetele românești, iar de la ele, în presa din Europa întreagă. Trecutul și prezentul familiei Elenei sunt întoarse pe toate părțile prin ziare, în vreme ce de la Sigmaringen vine refuzul familiei lui Ferdinand față de căsătoria cu Elena. Orbită de iubire, Elena invocă acte străvechi ce susțineau că Văcăreștii proveneau din vechii duci ai Făgărașului. Totul în van, nimeni nu deținea documentele cu pricina...
Doi pe un peron
Atacată din toate părțile, logodna dintre Elena și Ferdinand e mai fragilă cu fiecare oră, cu fiecare nouă ediție a presei mondene, cu fiecare nouă audiență din biroul lui Carol, cu fiecare scrisoare ce vine la Palat dinspre casele monarhice ale Europei. Atmosfera e tot mai încordată. Regina susține din răsputeri relația celor doi logodnici, Regele e tot mai iritat de situație. Elena trăiește dramatic fiecare moment ce anunță sfârșitul poveștii ei de iubire.
"Tagi Guangi mult iubit, Ferdinand scump, sunt năucită, zdrobită de durere. Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu știe, Dumnezeu ne judecă. Mi-au luat totul, reputația, dragostea mea mai puternică decât viața, iar Regina, Regina este împietrită. Eu sunt terminată! Regele, la fel de crud și de nedrept, el, pe care atâta l-am iubit și l-am slujit cu credință. Roagă-te la Dumnezeu, Ferdinand, să nu ajung să-l disprețuiesc. Disperarea noastră este atroce. Cine va avea milă de mine, de regină?", îi scrie Elena, în secret, lui Ferdinand. Dar Ferdinand trebuie să plece urgent în Germania. O telegramă trimisă de la Sigmaringen îl cheamă pe Principe, de urgență, acasă. Scena despărțirii e la fel de teatrală ca și logodna secretă. Sub privirile emoționate ale Reginei, cei doi îndrăgostiți își spun "La revedere!" cu ochii în lacrimi. Întreg peronul gării din București se oprește înmărmurit, după care trenul pornește, agale, spre îndepărtata Germanie...
Elena Văcărescu, prima femeie academician din România
După "Afacerea Văcărescu", Elena se mută la Paris, unde desfășoară o intensă activitate politică și literară. În perioada Primului Război Mondial, militează, din capitala Franței, pentru realizarea Marii Uniri. În 1919, este numită de către Regele Ferdinand, secretar general din partea României, pe lângă Societatea Națiunilor. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. În anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române - prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu. Moare la Paris, la 17 februarie 1947, și este înhumată în cripta familiei Văcăreștilor, din cimitirul Bellu. Nici memoriile sale, nici alte documente nu atestă că ar mai fi avut vreo poveste de dragoste după eșecul logodnei cu Principele Ferdinand.
Exilul Reginei Elisabeta
Imediat după plecarea în Germania a lui Ferdinand, Regina Elisabeta, slăbită și deprimată după toate cele întâmplate, pleacă și ea din țară, la Veneția, să se odihnească și să-și vadă de sănătate. E însoțită de un mic alai, din care nu putea lipsi "Micuța" Elena. De acolo, din Italia, cele două încearcă cu disperare să dea de Ferdinand. De teamă că serviciile secrete românești vor intercepta scrisorile trimise prin poștă, Regina roagă niște interpuși să-l viziteze pe Ferdinand la Sigmaringen. Dar ambii soli se întorc fără nici un răspuns din partea Principelui. Într-un final, forțată de Regele Carol, Elena părăsește anturajul Reginei Elisabeta, cu care nu se va mai vedea niciodată, în ciuda insistențelor suveranei. De la Veneția, Elisabeta se va muta la Wied, acasă la familia ei, într-un lung exil, care va dura mai bine de doi ani, timp în care Carol reușește să-l însoare pe Ferdinand.
Maria, Regina lui Ferdinand
Pentru a evita posibile complicații ulterioare, Regele Carol s-a străduit să-i găsească repede o soție tânărului Principe Ferdinand. Și a dat peste una dintre cele mai bune partide ale momentului, frumoasa Maria de Saxa-Coburg și Gotha, "Missy" pentru intimi, nepoata favorită a Reginei Victoria a Angliei: Regina Maria, cum o știm noi azi. Ferdinand și Maria vor conduce țara în timpul Primului Război Mondial și vor fi încoronați ca regi ai României Mari, la Alba Iulia, în 1922.
*Articol documentat pe baza volumelor: "Carmen Sylva", de Gabriel Badea-Păun, "Jurnalul" Regelui Carol I și "Jurnalul de război" al Reginei Maria