Povestea unei iubiri interzise - Elena Văcărescu și Principele Ferdinand

Ciprian Rus
- Ședințe de spiritism cu voci ciudate prevestind viitorul, mizanscene pline de romantism, bârfe de Palat, complicații politice la cel mai înalt nivel, conflict deschis în familia regală a României, lacrimi și dispe­rare... O întreagă cavalcadă de nenorociri, pornite de la o idilă nevino­vată: iubirea tânărului Principe Ferdinand, moștenitorul Coroanei, pen­tru domnișoara de onoare a reginei Elisabeta, Elena Văcărescu, o tână­ră poetesă de neam boieresc. Dar România se pregătea să joace un rol important pe marea scenă a lumii și avea nevoie de o regină europeană, pe care regele Carol I a impus-o cu mână de fier -


Un scandal cât Europa de mare

Ziarele de scandal din Europa erau, pe atunci, la final de secol XIX, mai ceva ca în zilele noas­tre! Doamne ferește să ajungi la mâna lor! Zvo­nurile de la Palat s-au răspândit numai­decât prin Capitală, în pasul țopăit al copiilor ce împărțeau gazete strigând, cu glasuri înalte cât literele din titluri, știrile de pagina întâi. Veștile au ajuns imediat la Viena, la Berlin și la Frank­furt. La Pa­ris, "L'Écho" face senzație cu noută­țile sale alar­miste: căderea dinas­tiei germane de la București e iminentă, Regina Elisabeta ur­mează să fie de­clarată nebună, iar Elena Vă­cărescu, protejata Re­ginei și logodnica tânărului Principe Ferdinand, e în pragul sinuciderii. De la Paris, știrile trec repede Canalul Mânecii, iar "șocanta" afacere amoroasă de la București ajun­ge la urechile celei mai puternice suverane a lumii, Regina Victoria. De la Londra, unde mai apăreau, pe lângă ziare, și alți "informatori" de la București, marea Re­gină întoarce bârfa înapoi, pe continent, într-o scrisoare adresată fiicei sale mai mari, Vicky, îm­părăteasă în Ger­mania: "Aflu că domnișoara Elena Văcărescu e foarte intrigantă și că o are pe Regina Elisabeta la degetul cel mic. Eu con­sider că Elena nu-i nici frumoasă, nici foarte rafinată și mă în­do­iesc profund că Principele Ferdinand ar putea fi îndragostit de ea. Dar, cum este puțin izolat și nu are posibilitatea să cu­noas­că alte doam­ne, a căzut sub influența Eli­sa­betei... Nimeni nu vrea ca viitoarea Regină să fie aleasă din rândurile familiilor româ­nești", dă verdictul Victoria, care avea interesul ei în toată poves­tea: nepoata sa favorită, Maria, avea nevoie de-un pețitor de rang. Veștile de la Bu­cu­rești nu erau deloc încurajatoare... Dar pers­pectiva unei căsătorii între Principele Ferdi­nand, anu­me chemat din Germania ca să ducă mai departe ambițio­sul proiect dinastic al un­chiului său, Re­gele Carol, cu o fiică de boieri români, nu suna bine nici în țară. Ziarele de bulevard, care aveau de mâncat o pâine bună de pe urma acestei povești, vu­iesc de ecou­rile amorului in­terzis din­tre "Nan­­do", cum era alintat Fer­di­nand în familie, și tânăra bo­ieroaică româncă...

Fata despre care vorbește toată lumea

Elena Văcărescu, fetișcana care îi inflamase simțirile prin­țului Ferdinand, nu era, totuși, necunoscută în Occident. La 22 de ani debutase în forță în literatura universală. Volumul său de versuri, "Chant d'Au­rore" ("Cântecele zorilor"), pri­mește prestigiosul premiu al Aca­demiei Franceze, iar bă­trâ­nul Victor Hugo ține morțiș să o cunoască pe româncă. Ele­na îi prezintă, emoționată, un poem din prima sa carte, iar Hugo o înnobilează cu cuvinte alese. Debutul promițător al copilului-minune și aprecierea ei de către mari nume ale lite­raturii fac să curgă multă cer­neală pe malu­rile Dâmbo­viței. Născută în ce­lebra familie a boierilor Văcă­rești, Elena se bucură de o edu­cație aleasă, cu guvernantă bri­tanică și cu pro­fesori particulari la mai multe discipline. Titu Maiorescu și Vasile Alecsandri văd de tim­puriu ce stofă are fata și-i în­deam­nă pe părinți să o trimită la studii în străi­nă­tate. La Paris, Elena urmează cursuri de filo­sofie, estetică și istorie și se remarcă încă de la primele încercări literare. Urmașă a faimoșilor poeți Vă­că­rești, cunoscuți, și ei, dincolo de ho­tare, Elena Văcărescu atrage imediat atenția Reginei-poete Elisabeta, soția lui Carol I. Antu­rajul artistic creat de regină atât în Bu­curești, cât și în saloanele Palatului de la Sinaia era atât de con­formist, încât verva Elenei e repede re­marcată și, în 1888, la doi ani de la ma­rele său suc­ces francez, fata primește propunerea de a deveni domnișoară de onoare a reginei. "Mă­runțică, bru­ne­tă, cu ochi fini, pe ju­mătate închiși, cu gura bine contu­rată, fața puțin rotundă. Un pic grăsuță, cu aer mai de­grabă inte­ligent decît tan­dru și nici urmă de sen­zualitate în expresia ei", sună un ma­lițios portret de epocă.

Spiritism în budoar

Fără a fi frumoasă, Elena e pur și simplu scli­pitoare! Are un fel de a fi care îi intră imediat la inimă Elisabetei. Mămoasa Regină, căreia des­tinul îi luase singurul co­pil, pe Principesa Maria, la nu­mai 4 anișori, o adoptă numaidecât pe Elena și îi dă un nume de alint pe măsură, "Mi­cuța mea", la care "Micuța" îi răs­punde, spre con­sternarea generală a Curții, cu "Regina mea". Zi după zi, Elena câștigă încre­derea absolută a Elisabetei, care o cheamă până și la ședințele sale secrete de spiritism, pe care le ținea în budoarul său, cât mai departe de ochii și urechile "spio­nilor" Regelui Carol. De aici începe toată nebu­nia! Elena Văcărescu se do­vedește a fi un me­dium nemaipomenit: cade re­pede în som­nul ușor al prezicerii și perorează cu orele, spre fascinația Reginei. Budoarul Elisa­betei se umple, dintr-oda­tă, de spirite care mai de care mai stra­nii. Spiritul micuței Principese Maria se întoarce și el de din­colo de mormânt, vorbindu-i mamei sale, ore întregi, prin inter­mediul Elenei. Legă­tura dintre Regină și Elena e mai strânsă cu fie­care ședință de spiritism. Treptat, extraordinarele transe ale Elenei trec de la filosofie, poezie și intrigi poli­tice, la premo­niții sentimentale. Nici că se putea un teritoriu mai potrivit pentru firea visătoare a Reginei! Într-una din zile, unul dintre spirite, un fost rege al Por­tu­galiei, îi șoptește su­veranei - nici mai mult, nici mai puțin! - decât că nepotul său, Prin­cipele Ferdinand, e îndrăgos­tit lulea chiar de "medium", de Elena Văcărescu! Reginei nu-i vine să creadă așa ceva! Într-adevăr, Principele era destul de apropiat de Elena, îl fas­cinau conver­sa­țiile cu ea, dar Regina nu obser­vase nimic mai mult de atât... In­sistența spiritelor ce grăiau prin domnișoara sa de onoare o pune pe gânduri pe Elisabeta, care, observând mai atent, rea­lizează că, într-adevăr, tânărul moșteni­tor al tronului asculta cu mare pio­șenie lecturile Elenei, petre­cute în prezența celorlalte dom­ni­șoare de onoare. De-acum, pen­tru Elisabeta e limpede: aces­ta e semnul unei pasiuni pe care ea o ignorase!

Logodna secretă

Complet subjugată de spiri­tele din budoar, romantica Re­gină a României vede în vocile "de dincolo" semne ale desti­nului, care aștep­tau de la ea să le sprijine întru împlinire. Până la urmă, ce putea fi mai frumos de-atât: o iubire pură, între cea mai sclipitoare și mai talentată dintre domnișoarele sale de onoare, o fată de-a locului, din os nobil, românesc, și tânărul Principe ales să ducă mai departe jură­mântul față de țară al Regelui Carol? Regina face tot ce-i stă în putință să-i țină cât mai mult aproape pe cei doi tineri dragi sufletului ei. Îi soarbe din priviri când îi vede împreună pe "Micuța" și pe "Nando"! Omniprezent la curtea regală, fotograful Reginei Elisabeta surprinde pentru eternitate o astfel de ipostază. E, în foto­grafia asta, toată esența poveștii de iubire dintre Elena și Ferdinand! Îmbrăcat elegant, în unifor­mă de ofițer, cu cizme lu­cioase până sub ge­nunchi, firavul și emotivul Principe e cufundat în lectura unei poezii a Elenei. Peste masă, stăpână pe situa­ție, impetuoasa Elena își așteaptă răbdător, într-un jilț de principesă, complimentele. Deasupra lor, în picioare, Regina "pozează" în stilu-i binecu­noscut. Privește parcă în viitorul prezis de spirite, ochii săi senini, pătrun­zători, trec dincolo de obiectivul aparatului foto. "Cât sunt de fru­moși!", pare să-și spună Regina, trăind cumva, prin povestea lor de iubire, povestea romantică de care ea nu a avut parte, alături de mi­litărosul și taciturnul Carol... Re­gina e tot mai încredințată că între Nando și Elena e ceva serios, mai ales că spiritele din budoar devin, pe zi ce trece, tot mai insistente. Fără să se mai gân­dească la po­si­bile consecințe, fără să-i dez­vă­luie, măcar voalat, ceva lui Carol, Regina face ceea ce simte că tre­buie să facă. Dă glas "vocilor" și organizează, cu neîntrecutul ei ta­lent în mizanscene de Pa­lat, o fa­buloasă lo­god­nă secretă. "O poe­zie!", exclamă secretarul Reginei, când află de la aceasta toate detaliile evenimentului. "Obo­­sită, într-o di­mi­neață, domnișoara Văcă­rescu s-a întins pe divanul dintr-un ungher al biblio­tecii și a ațipit imediat. O clipă mai târziu, ca din întîmplare, Prin­cipele a deschis ușa. Regina i-a făcut semn, ducându-și ară­tătorul la buze, astfel încât să n-o tulbure din somn pe copila adormită. Foar­te emoționat, Fer­dinand s-a așezat lângă divan. De îndată, Elena, care dor­mea, a murmurat ușor:
- Nando, Nando! E blond, are ochii albaștri. Vino, Nando!
Această chemare irezistibilă l-a convins pe Fer­dinand. A îngenuncheat și a luat-o pe Elena de mână.
- Nando, spuse iar Elena. Și se trezi.
- Iată-mă, răspunse el. Mă accepți?
- Deci nu visam, spuse Elena.
Și, printre lacrimi, se promiseră unul al­tuia...".

Ultima noapte de dragoste...

Dar bucuria logodnei nu putea fi deplină nici pentru tinerii îndră­gostiți, nici pentru celebra lor "na­șă". Căsătoria nu putea fi dusă la bun sfârșit fără acordul familiei din Germania a lui Ferdi­nand și fără acordul lui Carol, de bună seamă. Mai complicat: nici Carol nu putea decide de capul lui, fără să aibă, la rându-i, acceptul miniș­trilor săi... Ferdinand nu îndrăznește să des­chidă subiectul în fața unchiului său, Regele Carol, și tergiversează sub scuza că trebuie să-i mărtu­risească mai întâi tatălui său, în Ger­mania, iubirea pentru Ele­na. În­tre timp, la Roma, unde tatăl Elenei e ambasador, familia Văcărescu nu mai poate de nerăb­dare. "Orgo­lioasa doamnă Văcă­rescu, asaltată de scri­sorile fiicei sale, a vrut chiar să fugă la Si­naia, spre a-și saluta ginerele. Trebuia cal­mată și i se recomanda răbdare, discreție și prudență", povestește unul dintre biografii Reginei Elisa­beta. Forțându-l să acționeze, Elena se comporta atât de familiar cu Fer­dinand în fața celorlalți membri ai anturajului regal, încât lumea avea impresia că Regele Carol e de acord cu relația dintre cei doi tineri și, de fapt, doar se preface că nu știe de ea. O vizită în Muscel a între­gului alai regal e o ocazie perfectă pentru Elena și Nando să petreacă momente de neuitat împreună. Cei doi vizitează Rucă­rul, defileul Dâmbo­vi­cioarei, intră prin peșteri, ies pe la Pajura... Pro­fită de complicitatea "nașei", pentru a fura pen­tru ei fiecare secundă în care se pot pierde de grup, pentru a rămâne singuri, pentru a-și reîn­noi, în fereala pădurii de mesteceni și anini, jurământul făcut în biblioteca de la Palat. Tră­iesc fiecare clipă ca și cum ar fi ultima! Mo­mentul mărturisirii nu mai poate fi amânat nici măcar o zi, dar până atunci, până la înfruntarea realității, Elena și Nando trăiesc fericiți în lumea lor de poveste, însuflețită de spiritele din bu­doarul Reginei...

... întâia noapte de război

Ciudățenia face ca Regele, pus pe neaștep­tate în fața întregii tevaturi, să nu se opună, ba chiar să își arate sim­patia față de Elena. Dar imediat ce alaiul a­junge la București, lu­crurile se precipită. Chemat în audiență ca să fie pus și el la cu­rent, oficial, cu logod­na dintre Elena Văcă­rescu și Prin­cipele Ferdinand, premierul Lascăr Catargiu are o reacție antologică:
- Majestate, aiasta nu se poate!, sună re­plica marelui om poli­tic conservator. Vocea lui Catar­giu era, de fapt, vocea tuturor li­de­rilor politici de la București, care se temeau că ascensiunea în casa regală a unei familii boierești din țară ar fi reaprins vechile dispute politice interne și ar fi ruinat, până la urmă, însăși ideea pentru care cu toții acceptaseră ca România să fie condusă de un domn străin.
- Eu, Maiestate, a insistat Catargiu, nu spun că Prințul nu poate lua în căsătorie pe domnișoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista, trebuie să rămâie un simplu par­ticuler.
Regele Carol nu ia o de­cizie pe moment. Regi­na insistă pe meritele și pe calitățile fetei, chiar pe faptul că era româncă, iar Regele ține prea mult la Ferdinand ca să-i refuze fericirea. Trăise el însuși în tinerețe o poveste de iubire cu care familia sa nu a fost de acord și știa ce trebuie să fie în sufletul nepotului său. Își lasă un timp de răgaz, dar reacția societății e mai vehementă decât se aștepta. Vii polemici se nasc în gazetele româ­nești, iar de la ele, în presa din Europa întreagă. Trecutul și prezentul familiei Elenei sunt întoarse pe toate părțile prin ziare, în vreme ce de la Sigmaringen vine refuzul familiei lui Ferdinand față de căsătoria cu Elena. Orbită de iubire, Elena invocă acte străvechi ce susțineau că Văcăreștii proveneau din vechii duci ai Făgărașului. Totul în van, ni­meni nu deținea documentele cu pricina...

Doi pe un peron

Atacată din toate părțile, logodna dintre Elena și Ferdinand e mai fragilă cu fiecare oră, cu fiecare nouă ediție a presei mon­dene, cu fiecare nouă audiență din biroul lui Carol, cu fiecare scrisoare ce vine la Palat dinspre casele monarhice ale Europei. At­mosfera e tot mai încordată. Regina susține din răsputeri relația celor doi logodnici, Regele e tot mai iritat de situație. Elena trăiește dramatic fiecare moment ce anunță sfârșitul poveștii ei de iubire.
"Tagi Guangi mult iubit, Ferdinand scump, sunt năucită, zdrobită de durere. Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu știe, Dumnezeu ne judecă. Mi-au luat totul, reputația, dragostea mea mai puternică decât viața, iar Regina, Re­gina este împietrită. Eu sunt terminată! Re­gele, la fel de crud și de nedrept, el, pe care atâta l-am iubit și l-am slujit cu credință. Roagă-te la Dumnezeu, Ferdinand, să nu ajung să-l dispre­țuiesc. Dis­pe­­rarea noastră este atro­ce. Cine va avea milă de mine, de re­gină?", îi scrie Ele­na, în se­cret, lui Fer­dinand. Dar Ferdi­nand tre­buie să ple­ce ur­gent în Germa­nia. O tele­gramă tri­mi­să de la Sigma­rin­gen îl chea­mă pe Prin­cipe, de urgen­ță, acasă. Scena des­părțirii e la fel de teatrală ca și lo­god­na secretă. Sub pri­virile emo­țio­nate ale Reginei, cei doi îndrăgostiți își spun "La revedere!" cu ochii în lacrimi. Întreg pe­ro­nul gării din București se oprește înmăr­mu­rit, după care trenul por­nește, agale, spre îndepărtata Germanie...

Elena Văcărescu, prima femeie academician din România

După "Afacerea Văcărescu", Elena se mută la Paris, unde desfășoară o intensă activitate politică și literară. În perioada Primului Război Mondial, militează, din capitala Franței, pentru realizarea Marii Uniri. În 1919, este numită de către Regele Ferdi­nand, secretar general din partea României, pe lângă Societatea Națiunilor. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Ca­valer al Legiunii de Onoare. În anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române - prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu. Moare la Paris, la 17 februarie 1947, și este înhumată în cripta familiei Văcăreștilor, din cimi­tirul Bellu. Nici memoriile sale, nici alte documente nu atestă că ar mai fi avut vreo poveste de dragoste după eșecul logodnei cu Principele Ferdinand.

Exilul Reginei Elisabeta

Imediat după plecarea în Germania a lui Fer­dinand, Regina Elisabeta, slăbită și depri­mată după toate cele întâmplate, pleacă și ea din țară, la Veneția, să se odihnească și să-și vadă de sănătate. E însoțită de un mic alai, din care nu putea lipsi "Micuța" Elena. De acolo, din Italia, cele două încearcă cu disperare să dea de Fer­dinand. De teamă că serviciile se­crete românești vor intercepta scrisorile trimise prin poștă, Regina roagă niște interpuși să-l viziteze pe Ferdinand la Sigmaringen. Dar ambii soli se întorc fără nici un răspuns din partea Principelui. Într-un final, forțată de Re­gele Carol, Elena părăsește anturajul Reginei Elisabeta, cu care nu se va mai vedea nicio­dată, în ciuda insistențelor suveranei. De la Veneția, Elisabeta se va muta la Wied, acasă la familia ei, într-un lung exil, care va dura mai bine de doi ani, timp în care Carol reușește să-l însoare pe Ferdinand.

Maria, Regina lui Ferdinand

Pentru a evita posi­bile com­plicații ulteri­oare, Regele Carol s-a străduit să-i gă­sească re­pede o soție tânăru­lui Principe Ferdinand. Și a dat peste una dintre cele mai bune partide ale mo­mentului, frumoasa Ma­ria de Saxa-Co­burg și Gotha, "Missy" pen­tru in­timi, nepoata favo­rită a Reginei Victoria a An­gliei: Regina Maria, cum o știm noi azi. Fer­dinand și Maria vor conduce țara în timpul Pri­mului Război Mondial și vor fi încoronați ca regi ai Ro­mâniei Mari, la Alba Iulia, în 1922.

*Articol documentat pe baza vo­lumelor: "Carmen Sylva", de Gabriel Badea-Păun, "Jurnalul" Regelui Carol I și "Jur­nalul de răz­boi" al Reginei Maria