Stimată redacție "Formula AS",
Numele meu este Nae Cristea, locuiesc în sat Rălești, com. Gogoșari, jud. Giurgiu. Locuiesc împreună cu soția mea și doi dintre copii: Nae Ionuț Ștefan, în clasa a VIII-a, și Nae Dragoș Marian, în clasa a VII-a.
Ne descurcăm foarte greu. Atât eu, cât și soția mea suntem bolnavi. Eu sufăr de TBC (bolnav cronic). Plămânul stâng este distrus, deci mai trăiesc cu un singur plămân. Mă deplasez greu, nu pot nici să respir, folosesc un concentrator de oxigen. În urmă cu aproximativ 7 ani, mi-am rupt piciorul și am fost operat. Mi s-au pus trei tije pe care trebuia să le scot la un an, dar din lipsă de bani, nu le-am putut scoate. Acum am dureri groaznice și nu am banii necesari pentru operație.
Nici soția mea nu stă foarte bine cu sănătatea, are probleme ginecologice depistate în urmă cu trei ani. Doctorii au spus că trebuie să se opereze, dar ne-am lovit iar de problema banilor. Mi-e frică să nu se agraveze și să pățească altceva. Trăim într-o casă veche, cu acoperiș șubred și tavane care stau să cadă. Nu mai facem față cheltuielilor și sănătatea se șubrezește pe zi ce trece. Am copii de ținut în școală și nu am cu ce. Singurul meu venit este pensia mea pe caz de boală, dar prea mică pentru a ne acoperi cheltuielile. Nici la impozitul casei nu am reușit să mai plătim și am acumulat o datorie de aproximativ 600 de lei.
Apelez cu speranță la dumneavoastră, pentru a mă ajuta să mă operez la picior. Nu mai suport durerile. Cu mult respect,
NAE CRISTEA - sat Rălești, str. Vasile Stancu, nr. 3, com. Gogoșari, jud. Giurgiu, cod 087103, tel. 0768/83.72.82
"Sunt singur, fără sprijin și fără nădejde"
Stimată doamnă director Sânziana Pop,
Mă numesc Magherușan Viorel, cu domiciliul în orașul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, și sunt un cititor fidel al revistei "Formula AS", încă de la apariția ei. N-am pierdut niciun număr (în vremuri mai bune am fost și abonat) pentru că este foarte important pentru mine să aflu ce mai e nou în domeniul sănătății. Aici am găsit tratamente naturiste pentru bolile de care sufăr, și multe alte teme diverse din toată lumea, într-un cuvânt, alinare pentru suferința inimii.
La 8 ani, fiind bolnav de febră tifoidă, a început să-mi scadă auzul, până la liceu n-am făcut niciun tratament, neavând posibilități financiare (părinții erau țărani), astfel că la terminarea liceului, pentru că nu auzeam decât 50%, am fost respins de toate școlile de ofițeri pentru care am fost recrutat. La facultate, din lipsa finanțelor n-am putut încerca, fiind și autist. În 1974, am reușit să fac o audiogramă la o clinică ORL din Târgu Mureș. Diagnosticul: hipoacuzie bilaterală neurosenzorială. Și, ca un blestem în plus, mi-a decedat și soția, operată de inimă la Cluj. O mare suferință, în urma căreia am făcut o depresie și apoi diabet, o boală care mi-a complicat viața, cauzându-mi alte boli: cardiopatie ischemică cu angină pectorală, necroză aseptică stânga, pancreas mărit, colon iritabil etc. Din 2012, am handicap accentuat. În 2016, în urma agravării stării mele de sănătate, am cerut gradul I de handicap. Mi s-a răspuns că am dreptul, dar nu sunt bani. Am sperat că-mi vor aproba măcar handicap grav, dar mi-au tăiat gradul accentuat și mi-au dat mediu, rămânând în iarna lui 2016/2017 fără bani de încălzire, obligat să fac o refinanțare la bancă, obținând 5500 lei, pe care i-am întrebuințat pentru plata întreținerii, medicamente și regim alimentar (am rămas dator la bancă cu 13.000 lei pe trei ani). După toate acestea, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, în 3 decembrie 2018, am făcut un AVC, fiind internat de urgență la secția neurologie. Am o singură fiică. Din cauza necazurilor, a emigrat în Spania. Am trei nepoți, doi sunt minori, și e foarte greu în țară străină, de aceea nu mă poate ajuta. Sunt singur, fără sprijin și fără nădejde, dacă poate cineva să mă ajute cu cât de puțin, să-mi trăiesc restul zilelor liniștit. Trebuie să-mi plătesc datoriile la Casa Pensionarilor (3500 lei) și la Banca Românească (12.000 lei).
Pentru un eventual ajutor, datele mele sunt:
* Cont deschis la CEC Bank, oraș Bistrița, titular cont MAGHERUȘAN VIOREL, cont LEI: RO08CECEBN0102RON0018316.
* Cont deschis la Banca Românească, oraș Bistrița, titular cont MAGHERUȘAN VIOREL, cont LEI: RO11BRMA0999100082968073.
Anexez scrisori medicale, în speranța că voi fi ajutat într-un fel sau altul. Vă mulțumesc anticipat!
MAGHERUȘAN VIOREL - str. Năsăudului nr. 1, bl. P+10, sc. C, ap. 100, Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud
"Am un picior amputat, o soție bolnavă și o fetiță de 5 ani"
Stimată redacție,
Subsemnatul Ungureanu Cristian Simion Marinică, cu domiciliul în sat Fântâna Mare, com. Fântâna Mare, jud. Suceava, vă rog a-mi lua în considerare și a face publică problema pe care v-o expun în această scrisoare:
Din anul 2015, data de 29 decembrie, mi s-a amputat piciorul drept, în urma arteritei. Menționez faptul că trăiesc dintr-o pensie de handicap gradul II, împreună cu soția mea care este și ea bolnavă, suferind un accident cerebral vascular, și fiica noastră în vârstă de 5 ani, Ungureanu Maria Roxana Gabriela. Fetița merge la grădiniță. Pensia mea de 370 lei este singurul venit din casă, și lunar cumpăr medicamente pentru a-mi păstra sănătos celălalt picior, pentru a nu ajunge să fie amputat și acesta. Eu vă rog pe această cale să-mi publicați scrisoarea, în speranța că făcând-o publică, vor fi oameni în stare să mă ajute, sub orișice formă. Mă descurc din ce în ce mai greu cu venitul meu lunar foarte mic, cheltuielile casei și cu medicamentele sunt mari, iar fetița va merge la școală.
Anexez la această scrisoare și actele doveditoare pentru boala mea (certificat de handicap). Pot fi găsit la numărul de telefon 0748/75.16.48 sau la adresa de mai jos, unde stau într-o casă bătrânească, care nu este a mea, ci a mamei mele.
Vă mulțumesc anticipat pentru înțelegere și ajutor,
UNGUREANU CRISTIAN SIMION MARINICĂ - str. Eliza Rod-De-Deal nr. 24, sat Fântâna Mare, com. Fântâna Mare, jud. Suceava, cod 727566
PRECIZARE
La scrisoarea "Nu am pe nimeni să mă ajute decât pe dvs., dragi cititori", S.O.S., F. AS nr 1350, d-na BĂLUȚ AURICA (mama d-nei ANCHIDIN ANICA) a deschis un CONT NOU pentru ajutorarea fiicei ei.
Contul: RO72CECEB00008RON0031421 deschis la CEC Bank Agenția Păstrăveni, jud. Neamț, titular cont BĂLUȚ AURICA.